REMUS DAMIAN
Re-sEmnari
Remus Damian Re-semnări
Colecția METAMORFOZE Editor: MIRCEA PETEAN Coperta: RADU ȘERBAN Pe copertă: Radu Șerban, “Îmbrățișare”, cărbune, tuș, colaj / hârtie, 91x137 cm, 1994
© Editura Limes, 2017, pentru prezenta versiune Str. Castanilor, 3 407280, Florești, jud. Cluj Tel. fax: 0264 544109; 0723/194022 e mail: edituralimes2008@yahoo.com www.edituralimes.ro ISBN 978 606-799-098-0
*** Cu iubire și smerenie… Aceste rânduri le dedicăm familiei Și prietenilor care au fost, care mai sunt...
*** Ca toate cele care țin de viață, de Creația lui Dumnezeu, și mintea omenească este o taină. Povară sau binecuvintare?
8
remus damian | re-semnări
*** Smerenia și viața cât se poate de simplă ajută mult celor ce sunt încă în căutarea ființei…
*** Când creierul îți joacă feste și nu mai știi de-i drumul bun, întorci o filă din poveste și o citești cu rugăciuni. Așa finit în neuroni și-atât de mic în infinit găsești la Domnul lumânări pentru ieșiri din Labirint… Fă bine și nu-ți bate capul cu ce a fost sau ce va fi, viori care compun taraful mai rar ajung la simfonii. Iar dacă, totuși, bucuria de-a fi ales dintre scripcari încearcă vieții armonia și nu uita de lăutari. 10
*** Doamne, iartă-mă pentru vremea când, prin mintea mea se plimbau, destrăbălându-se, picamerele nopții, lăsând în urma lor neuroni încețoșați, gânduri intoxicate și multă, multă tristețe. Iartă-mă, Doamne pentru minunățiile vieții, pe care, atunci, nu le vedeam.
11
*** Iubirea, singura „monedă” ce, cheltuită, ne sporește și iar sporind ne cheltuiește… Rutinei dacă facem față începem a ne ajuta, acceptul, înca o fațetă a luptei pentru-a exista. Cand boala poate să încurce și liniștea o ia din loc… aceeași sfântă rugăciune, același scris, pastile și-o fărâmă… de noroc…
*** Când encefal îmi joacă feste încerc o rugăciune și aștept să mi se facă dimineață prin neuronul repetent. Când cerebel joacă barbuncul, scurt-circuite înfloresc, înghit pilule ca pe-o bere și iar adorm pe EverVest… Hipotalamus, păpădia acestei taine cenușii, banalizează sinevria simțind-o-n fiecare zi…
*** Necunoscute căi sfărșesc oceane cănd altele abia de izvorăsc, nu-s pentru mințile nefrământate… mistere din mistere se ivesc…
14
remus damian | re-semnări
*** E greu de-a cultiva firescul când ocultat de-anomalii, nici simplitatea nu-i o noimă cușera fiecărei pălării… Frumosul întâlnește vremuri, iar vremurile jucării, depinde de tâmplar rindeaua prin felul de-a o mânui…
15
*** Dar oricât greul ne-ar cuprinde, ne străduim și încercăm s-aducem soarele-n cuvinte și tot ce-i trist, să sublimăm…
remus damian | re-semnări
*** Nici stresul nu e fără rost cât adresantul mai rezistă, perdea de ceață, creier stors, și totuși, bucurii există. Există Dumnezeu, viață, atâtea stele, simplitate, firesc, încercări, întâmplări, nevoințe, nimic nu e fără rost...
remus damian | re-semnări
*** Și viețuirea se învață, nimic nu-i doar ușor sau greu, faci primii pași în ignoranță, de învățat este mereu…
*** Aceiași oameni ne ajută și-s neștiuți și-s preasmeriți, sunt oameni cu iubire și răbdare multă născuți să fie nerostiți… Răsplata lor în cer se-adună, nimeni nu știe când și cum, nu cer nimic, totuși asudă, mereu pe fugă, pe un drum… De la Hristos, obișnuință, își dau și haina de pe ei, chiar de-s flămânzi, totuși silință pentru sărmanii ca și ei…
19
*** Credința le cuprinde toate, prin har ființele sporesc, iubirea-i sensul vieții noastre, prin ea și pietrele-nfloresc…
*** Ca niște clopote ascunse în turla unui curcubeu noi… împreună, la bine și la greu…
20
remus damian | re-semnări
21
*** Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiți, „poftiți, poftiți”, iar noi ca niște muște obosite ne lipim de lampa singurătății… Vom continua să divagăm cu aripile gri înconjurând ziua de azi, ziua de mâine?
22
remus damian | re-semnări
*** În diminetile firii respir un aer parfumat de nefirescul și firescul fericirii, cărărilor ce le-am urmat... Iubirea are multe cele și fiecare o primește când inima-i devine trecătoare spre armonia vieții, care crește…
23
*** La început poetul este hamalul cuvintelor, apoi al tăcerilor, cu timpul poate deveni depozitar al singurătății oamenilor.
remus damian | re-semnări
*** Cu anevoie ne-am plimbat prin neuronul expirat și la neantul transpirat eliberare am aflat în rugăciune – gândul asumat…
*** În cub sau în sferă să nu citești poezii – s-ar putea elibera infinitul…
remus damian | re-semnări
*** Azi știu cât de smerită e viața. Sunt oameni pe care doar Dumnezeu îi știe și totuși ei duc poverile altora. Noi n-am știut a mulțumi, crezând că tot ni se cuvine, crezând că noi nu vom muri...
remus damian | re-semnări
*** De când ne știm trăitu-Ți-am Iubirea, Dar n-am știut a o-nmulți. Crezând că noi vom nemuri… azi, locul, poate, ni-l aflarăm, să te slujim tăcuți, smeriți, din tot și toate, rugăciune, genunchi ai lacrimii fierbinți.
*** Doamne, celor omenești nu le da Aiud, Pitești, dă-le, Doamne, libertate aripilor încercate, să puiască rugăciune pentru infinita-Ți Lume, rugăciune din adânc, cruce, Doamne, de trezvie inimii în Liturghie. Doamne, Crucea Ta vom duce până n-om mai ști că-i cruce și vom crede că-i veșmânt de-mbrăcat peste cuvânt.
29
*** Doamne, iartă-ne de umbră, de neliniște și tumbă, ne frământă și dospește pentru pâine, vin, ce Este…, ne ajută să fiim, să fiim și să iubim, în tăcere să-nflorim.
30
remus damian | re-semnări
*** Când am pierdut mândria, am câștigat credința, Când am pierdut nevoia, aflarăm ce-i putința. Cel mai ușor, dar și cel mai greu de câștigat este harul, fără el degeaba ridici steagul, degeaba mineritul, degeaba aprozarul...
*** Șontâc, șontâc prin lume, și liberi cât și ea, greșim și facem tumbe per pedes, ori în șa. Târziu răbdarea crește, năravul de-a tăcea, oceanului un pește râvnit de cineva. Așa e și credința Adâncă sau puțină, nici Dumnezeu pe gratis, nici lumea ce-o să vină.
remus damian | re-semnări
*** Nu vine trezvia când vrem noi, Libertatea abia asumată e conștientizată, ceva, ceva se schimbă, pâlnia prezentului plină cu viitor. Când primești, ești om, Când dăruiești ești de-al lui Dumnezeu... Credința aduce iubire, Iubirea – jertfă, bucurie.
33
*** La moară măcinăm tăcerea, dospind fiirea strângem mierea, cuvinte românești scăldate în lacrimi și sudoare și păcate.
remus damian | re-semnări
*** Noi cheltuim cu zgârcenie cuvintele din gând, cândva vom sta la vamă, la coadă, deci, la rând și-abia atunci, în viață, vom ști ce-am îndrăznit...
35
*** Dacă există fluturi care pot zbura mii de kilometri, mintea omeneasca în care-s atâția fluturi, vă dați seama unde ar putea ajunge? Azi știm că Dumnezeu uneori dezavuează logica omenească.
*** Mi-e dor de simetria care aduce viața la cărare și liberă de orice fleac adună la viață leac. Mi-e dor de frumusetea care lipsita e de disperare și nici nu plouă, nici nu-i soare fără credința fiitoare.
remus damian | re-semnări
*** Întinde, dar animă Iisusului ceresc și spune-o rugăciune, minunile dospesc, din ele facem pâine acelora ce cred, să fie de arvună aici și în firesc.
*** Și trecem peste toate... prin Tine, Doamne, așa o să aflăm cărare spre holda cuvintelor solare. De mii de ani facem făină, ne înrudim cu pâinea, cu mămăliga cea mai fină – țăranul român și limba română.
39
Vârsta
*** Sunt cincizecișicinci de steaguri pe care le-am câștigat cu greu și doar câteva bătălii demne de povestit... Acum, la poarta Artei, tăcerea o privim în față, tăcere-avem de cheltuit, amurgul ne răsfață.
remus damian | re-semnări
*** Sunt cincizecișicinci de steaguri pe care le-am purtat în bătălii, nu toate colorate și nu toate gri. Unele ne-au oblojit rănile, altele, singurătățile, unele mute, altele șuierând. Iată, a răsărit Soarele, iată, iarba crește, crește și taina prin care-apar izvoarele...
*** Sunt cincizecișicinci de steaguri din cincizecișicinci de bătălii, pe care nu le-am pierdut, dar sunt victorii „à la Pirus”.
42
remus damian | re-semnări
*** Toamnă cu miros de nuc, m-aș tot duce, să mă duc, să mă leagăn gândurilor fără grija cercurilor, să uit clipelor rugina, griurilor rădăcina și să fac închinăciune pentru ziua cea de mâine.
*** Acestor circuite slabe noi îndrăznim câte-un cuvânt ce-aprinde beculețe, felinare în gândul fiecărui gând… Universala rugăciune prin care liberi să trăim pe o Planetă… printe stele cu viitorul sibilin…
44
remus damian | re-semnări
*** Sunt doar coșarul unei singurătăți rugătoare.
45
*** În sfeșnicul singurătății ard inimile noastre.
remus damian | re-semnări
*** Cu firave puteri, rugăm de-atâta vreme să nu uităm cărări, de isprăvit poeme, cu creierul smerit, cu inima la tâmplă ieșim în luminiș, ne cățărăm pe stâncă iar crestelor de-ajungem, iubim senina rugă și mulțumim firesc acelor de acasă, iubirii care-asudă…
*** Atâta frumusețe văzură ochii mei, că n-am să pot uita vreodată cuvintele-sineli… El, Dumnezeul veșnic, ne-arată și ne-nvață de la un fir de iarbă, la verbul cu viață. În dar primirăm, Doamne, în dar vom prețui secunda și miimea de har, cât vom trăi, căci nu-i nimic mai bun pe-această lume dată ca libertatea crucii, credința care-nvață.
48
remus damian | re-semnări
Cu Sanda, Thia, Maia Cu inima care-mi rămâne petrec o cină în tăcere cu tine, doamna mea de pâine, cu voi, fiicele de miere. Și rugăciunii ne încredințarăm, să-ntâmpinăm cu frumusețe o lume tainică, senină, aducătoare de tandrețe. O, Doamne, câtă gingășie ne dăruiră sorții nouă că ne-am ascuns în rugăciune, să nu orbim de-atâta rouă.
49
remus damian | re-semnări
*** Atâta frumusețe văzură ochii mei c-au înflorit chiar teii din lacrimile ei! Atâta frumusețe nu-i lesne să cuprind și n-am cuvinte, Doamne, și nu pot să ating. Atâta frumusețe – rămâne-voi dator cu încă o fiire, cu încă un fior…
50
*** Nimic în lumea asta nu seamănă cu ea, de îngeri parc-atinsă, de sfinți și de o stea… O stea care sporește credința-n Dumnezeu, o stea ce se aprinde de cîte ori e greu. Atâta gingășie, nici n-am să pot cânta, ea ne sporește taina, iubirea, dragostea.
51
remus damian | re-semnări
*** Cu inimă de leoaică și suflet de mamă, așa a fost maica noastră. Când a obosit să lupte, Dumnezeu a chemat-o la El, să-i cânte o priceasnă și să-i arate fotografii cu Thia și Maia, nepoatele sale...
Priceasnă Maică bună, preacurată, ne ajută și ne scapă de tristețe și nevoi, neputințele din noi! Adă, Maică, soarele în toate inimile, adă ploaie și belșug caselor, celor ce plâng! Și ne iartă de păcate, de cuvinte și de toate. Dă-ne, Maică, voie bună, liniște, înțelepciune!
53
*** Și iubire să fiim, să fiim și să dospim, întru limba cea română, pâine, sare… Maică Bună…
54
remus damian | re-semnări
*** Îți mulțumim, Doamne, pentru fiecare zi – cu-adevărat nu ne-ai uitat... Nevrednici de lumină, lumină am primit, nevrednici de iubire, iubire am primit...
remus damian | re-semnări
*** Strămoșii-s cei ce asudară pentru această Țară, povară din povară, de povară… Iubirea pentru Țară e o iubire grea, aproape e de glie, departe a-ncerca… Trăirea pentru Țară înseamnă a putea și pâine, și dreptate, și șansa la viață pentru toți oamenii din Ea.
*** Când nu mai ai nici lacrimi, asuzi doar în ceresc…
56
*** Aproape în fiecare zi la porțile Artei de privit păzim ceea ce… Este, privim, bem ceai, ne rugăm și ne întoarcem acasă cu inima plină de ziua de mâine.
58
remus damian | re-semnări
*** La Poarta cea înaltă a pâinii și-a tăcerii ne ferecăm în taină cu inima răbdării. Sunt nopți și zile în care se-arată cât prețuiesc pâine și apă, pernă și pat, animus și animă. Un strop de Har poți aștepta o viață... dar merită… Iubește simplitatea și învață…
59
*** La Poarta Artei de privit cu viitor ne-am întâlnit, ne întâlnim și om vedea… peneluri, daltă și vopsea. Cu viitorul în spinare, studenții caută cărare...
60
remus damian | re-semnări
*** În viață dacă alegi ușorul, riști să dai de mai greu decât greul.
61
*** Și noi vâslim pe o galeră, una mai mică, după puteri, doar Dumnezeu ne știe și veșnica-i fiire, în rugăciuni bogați și în tăceri. Spre țărmul libertății și iubirii mai vâslim, sirenele ne-ncântă, rechinii rup din vâslă, cu frânghii de catarg iar ne-am legat. Furtuna ne asudă, Aceeași Pepelopă purtăm în inimă, Ithaca e departe și aproape iar.
62
remus damian | re-semnări
*** În grădina Casei, Casei lui Matei înflorit-a teiul, florile de tei. Este dimineață peste trandafiri, tuia și-acacia blândelor priviri, Liniștea credinței că-ntr-o bună zi soarelui și lunii iarăși vom clipi, isihia caldă-a multor rugători ne îndatorează inimilor-ploi. Ne spălăm pe suflet, încă obosiți, ne clătim cu soare, lacrimi prea fierbinți, inmulțim misterul clipelor cu flori, renăscurăm, Doamne, printre fiitori…
63
*** Dumnezeu prin Cuvânt a Creat Universul… Prin Cuvânt și ploaia de apă. Din apa aceasta de ploaie suntem creați și noi oamenii… și nu doar pe Pământ îi vom respira infinitul…
64
remus damian | re-semnări
*** Dacă „lumina este umbra lui Dumnezeu”, vă dați seama cât de credincioase sunt stelele?
65
*** Cu tăcerile. poemele și… naivitățile noastre necăjim mereu neuronii…
remus damian | re-semnări
*** Când creierul o ia la vale, încep o rugăciune și aștept să sorb pilula salvatoare tangoului adiacent… Dansez și implicit accept ideea că nu-s decât un simplu om cu dependență de sinapse, prezent și… leul tricolor… Cât carnaval pe mai departe mi-asum tăcerea și încerc să-mi treacă pauza rostirii cu orizontul suficient… 67
*** Sunt stări pe care poți să le scrii și trăiri pe care nu poți să le spui. Poezia este starea și trăirea pe care, de cele mai multe ori, nu poți nici să o spui, nici să o scrii…
remus damian | re-semnări
*** Cânt dintr-o frunză, fluier o stea, zic o rugăciune, tac și... dintr-odată zîmbesc…, că așa vrea Dumnezeu – să mai descrețim atmosfera.
69
Cuprins
* * * (Cu iubire și smerenie)
5
* * * (Ca toate cele care țin de viață)
6
* * * (Smerenia și viața cât se poate de simplă)
7
* * * (Când creierul îți joacă feste)
8
* * * (Doamne, iartă-mă pentru vremea când)
9
* * * (Iubirea, singura „monedă”)
10
* * * (Când encefal)
10
* * * (Necunoscute căi)
12
* * * (E greu)
13
* * * (Dar oricât greul ne-ar cuprinde)
14
* * * (Nici stresul nu e fără rost)
15
* * * (Si viețuirea se învață)
17
* * * (Aceiași oameni ne ajută)
17
* * * (Credința le cuprinde toate)
18
* * * (Ca niște clopote)
18
* * * (Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiți)
20
* * * (În diminețile firii respir un aer parfumat,)
21
* * * (La început poetul este hamalul cuvintelor)
22
* * * (Cu anevoie ne-am plimbat)
23
* * * (În cub sau în sferă)
24
* * * (Azi știu cât de smerită e viața)
25
* * * (De când ne știm)
27
* * * (Doamne)
27
* * * (Doamne, iartă-ne de umbră)
28
* * * (Când am pierdut mândria)
29
* * * (Șotânc, șotânc prin lume)
30
* * * (Nu vine trezvia)
31
* * * (La moară măcinăm tăcerea)
32
* * * (Noi cheltuim cu zgârcenie cuvintele din gând)
33
* * * (Dacă există fluturi)
34
* * * (Mi-e dor de simetria care)
35
* * * (Întinde dar animă Iisusului ceresc)
37
* * * (Și trecem peste toate...)
37
Vârsta * * * ( Sunt cincesicinci de steaguri/ pe care le-am castigat cu greu)
38
* * * (Sunt cincizeci șicinci de steaguri / pe care le-am purtat în bătălii,)
39
* * * (Sunt cincizecișicinci de steaguri / din cincizecișicinci de bătălii)
40
* * * (Toamnă cu miros de nuc)
41
* * * (Acestor circuite slabe)
42
* * * (Sunt doar coșarul)
43
* * * (În sfeșnicul singurătății)
44
* * * (Cu firave puteri)
45
* * * (Atâta frumusețe văzură)
46
Cu Sanda, Thia, Maia
47
* * * (Atita frumusete văzură ochii mei)
48
* * * ( Nimic în lumea asta)
49
* * * (Cu inimă de leoaică și suflet de mamă)
51
Priceasnă
51
* * * (Și iubire să fiim,
52
* * * (Îți mulțumim, Doamne,)
53
* * * (Strămoșii-s cei ce asudară)
54
* * * (Când nu mai ai nici lacrimi)
54
* * * (Aproape în fiecare zi)
56
* * * (La Poarta cea înaltă a pâinii și-a tăcerii)
57
* * * (La Poarta Artei de privit)
58
* * * (În viață dacă alegi ușorul,)
59
* * * (Și noi vâslim pe o galeră,)
60
* * * (În grădina Casei, Casei lui Matei)
61
* * * (Dumnezeu prin Cuvânt)
62
* * * (Dacă)
63
* * * (Cu tăcerile. poemele și…)
64
* * * (Când creierul o ia la vale)
65
* * * (Sunt stări pe care poți să le scrii)
66
* * * (Cânt dintr-o frunză, fluier o stea,)
67