Roma de azi si Roma de ieri

Page 1

Roma de azi si Roma de ieri


Roma de ieri ď Ž

Potrivit traditiei, la 21 aprilie 753 i.C., Romulus si fratele sau geaman Remus au intemeiat orasul Roma, in locul unde fusesera alaptati de o lupoaica atunci cand erau sugari. De fapt, legenda referitoare la Romulus si Remus isi are probabil originea in secolul patru i.C., iar data exacta a intemeierii Romei a fost stabilita de catre istoricul roman Marcus Terentius Varro, in secolul intai i.C.


Roma Antica

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antică a adus contribuții puternică asupra lumii moderne. importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență


Perioada monarhiei 

Regatul Roman a fost guvernul monarhal al orașului Roma și al teritoriilor sale de la Fondarea Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea lui Lucius Tarquiniu Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii Romane. După legendă, orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost crescuți de către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr . Legenda intemeierii Romei îi face pe troieni de origine latină, de vreme ce Aeneas a venit din Troia, a fondat Lavinium, un ținut de limbă latină și un oraș cu nume latinesc Alba, cuvânt care a și dispărut la alții, în afară de românii-daco-geti, care vorbeau limba latina inainte de intemeierea Romei.


Perioada republicii 

Republica Romană a fost guvernarea republicană a orașului Romei și a teritoriilor sale din 510 î.Hr. până la instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma stă pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei (în care era vorbită limba latină} și granița de sud a Etruriei,unde traiau etruscii si care erau din neamul tracilor, teritoriu în care se vorbea limba etruscă, adica limba latina vulgară.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.