Mitologia Romana
Zei importanti Mercur Vulcan Ceres Venus Diana Lares Fortuna
Jupiter Marte Quirinus Divus Julius Divus Augustus Iuno Vesta Minerva
Jupiter
În mitologia romană, Jupiter deținea același rol precum cel al lui Zeus în panteonul grecesc. El era numit Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Înalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea supremă a statului roman, având în grijă legile și ordinea socială. Jupiter este o derivație a lui Jove și pater (latină: tată). Acest articol se concentrează asupra lui Jupiter în timpurile începutului Romei și asupra practicilor cultului. Numele zeului a fost adoptat drept numele planetei Jupiter și a fost punctul de plecare pentru numele zilei de joi a săptămânii (rădăcina etimologică este mai vizibilă în limba franceză jeudi, de la Jovis Dies). În mod ironic, studiile lingvistice îl identifică ca fiind derivat din același zeu precum și zeul germanic Tiwaz, al cărui nume a fost dat zilei de marți. O altă referință etimologică este Dyaus Pita, aparținând religiei vedice.
Marte
Marte (în latină Mars) a fost zeul roman al războiului. Marte provine dintr-o fuziune a zeului agrar și războinic Mavors, dintr-un vechi cult umbric, cu zeul etrusc Maris și cu zeul grec al războaielor, Ares. Până la cristalizarea acestui sincretism caracteristic mitologiei romane, Mavors era invocat ca protector al muncilor câmpului și chiar mai târziu, când se consolidează cultul lui Marte, noua divinitate e venerată mai ales tot ca ocrotitoare a activităților agricole, personificând totodată renașterea periodică a naturii. Problemele de delimitare a terenurilor agricole și de apărare a gospodăriilor și recoltelor contra incursiunilor de prădăciune îl învestesc pe același zeu cu atributul nou al patronării războiului, dar inițial aceste atribute se înrudeau strâns: preoții zeiței agrare Ceres, Arvales, îl invocau pentru ocrotirea ogoarelor și pe Marte, numindu-l Marmar, Marmor, Berber. Iar Cato lansase odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi. Printre vechile epitete ale zeului, două erau caracteristice: Rusticus și Silvanus..
Marte dezarmat de Venus
Mercur
Mercurius (sau Mercur) este un zeu în mitologia romană. Corespondentul său din mitologia greacă este Hermes (ambii mesageri/soli al zeilor). Primul său templu la Roma (pe colina Aventin) a fost clădit în anul 495 î.C. La fel ca și Hermes, Mercur era și zeul comerțului/negustorilor. În Imperiul Roman Mercur era în provinciile celților și germanilor un zeu adorat, probabil prin identificarea lui cu un zeu autohton cu un nume asemănător, dovadă fiind diferitele nume acordate zeului.
Vulcan
Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hefaistos din mitologia greacă. Vulcan, fiul lui Jupiter și al Iunonei, era considerat zeul focului. Vulcan era șchiop iar infirmitatea sa se datora fie faptului că fusese aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor si Iuno, el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut de Tethys. Timp de nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă din fundul mării după care a fost readus în Olimp. Reședința sa de predilecție a rămas însă vulcanul Etna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii - prelucrau fierul și celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar au ieșit tot felul de obiecte și fenomene minunate: un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Ahile, lucrate la rugămintea lui Tethys, trăsnetele lui Jupiter, faimosul colier al Harmoniei etc. Vulcan a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei, înlesnind ca zeița să iasă din capul divinului ei tată. Zeul Vulcan a fost cel care a modelat, din țărână, trupul Pandorei. Vulcan a fost cel care l-a țintuit și pe Prometeu de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urât, Vulcan era considerat soțul unei grații, dar de cele mai multe ori era considerat soțul lui Venus. Lui Vulcan îi sunt atribuiți mulți copii.
Vulcan
Diana
Diana este zeița vânătorii din mitologia romană, fiind echivalenta romană a zeiței Artemis din mitologia greacă. Diana era adeseori asociată cu animalele sălbatice, pădurile, fiind zeița vânătorii, și cu Luna. Era faimoasă pentru puterea, grația atletică și frumusețea sa. Era fiica lui Jupiter și a Latonei. S-a născut în insula Delos și era soră geamănă cu Apollo. La început a avut aceleași caracteristici cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi și moarte printre muritori. Diana își secondează fratele în numeroase acțiuni: îl însoțește în exil atunci când Apollo ispășește omorârea Pythonului, este alături de el în războiul troian, participă împreună cu el la uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Diana este identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Diana capătă calități de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor și a vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiță a vânătorii, era înfățișată ca o fecioară sălbatică, singuratică și care cutreiera pădurile însoțită de o haită de câini, dăruiți de Pan, ucigând animalele cu arcul și cu săgețile ei făurite de Vulcanus.
Diana
PA PA