Evoluţia până în contemporaneitate a mediului internaţional de securitate. menţinută în „concert” – Prusia şi Rusia, cărora, în spaţiul est şi sud-est european li se asocia şi Turcia) cu rolul de a asigura securitatea internaţională. Aceste puteri interveneau ori de câte ori regulile feudale europene, ce au asigurat înfrângerea spiritului revoluţionar francez, erau încălcate, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în timpul revoluţiilor de la 1848. Astfel, ţinând sub control ideile Revoluţiei franceze în ideea prezervării modelului de securitate agreat de conducerile hegemonice ale marilor puteri europene, urmează o perioadă de relativă stabilitate, fără conflicte militare majore, ce a permis un puternic avânt tehnologic şi industrial, precum şi o veritabilă explozie demografică. Factorii ce au asigurat menţinerea păcii au fost: dezvoltarea tehnologică şi industrială (care a făcut ca miza păcii să fie mai mare decât cea a războiului); opoziţia solidară a conducerilor hegemonice ale puterilor europene, înrudite, în faţa schimbării; echilibrul de putere existent între puterile europene; manifestarea conflictelor, a competiţiei, în afara Europei, în colonii (anticipând tehnica „sferelor de influenţă” ca modalitate de evitare a conflictului direct, aşa cum se va întâmpla mai târziu pe timpul Războiului rece). Treptat, ca urmare a dezvoltării diferenţiate a marilor puteri europene, echilibrul de putere se rupe, Revoluţia franceză competiţia pentru colonii se intensifică, iar conflictele dintre ele se apropie tot mai mult de continent. „Concertul european” este înlocuit de un proces de polarizare care va conduce la formarea a două alianţe militare - „Antanta” (grupând Marea Britanie, Franţa şi Rusia) şi „Puterile Centrale” (Germania şi AustroUngaria) – şi la transferarea competiţiei în acest plan, bazat pe dezvoltarea armamentelor. Drept urmare, diplomaţia, ce asigurase securitatea continentului în După înfrângerea Franţei napoleoniene, ultima sută de ani, pierde teren în favoarea soluţiei prin Tratatul de la Paris a fost consfinţit „Concertul militare iar interdependenţele dintre statele europene Europei”1 (Austria, Marea Britanie, Franţa – deşi învinsă, duc la crearea „domino-ului securităţii”2, ilustrat foarte bine de secvenţa declaraţiilor de război în Primul Război 1 Ioan Mircea Paşcu, Sergiu Nicolae Vintilă, Teoria relaţiilor internaţionale, Note de curs, Şcoala Mondial: Austria, Serbiei; Rusia, Austriei; Germania, Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Ştiinţe Politice, 2008, p.22 2 Ibidem, p.36
Sacrificiu si Devotament
a statului, dezvoltată de acesta, spre exterior. Relaţiile dintre statele feudale se bazau iniţial pe cutume, apoi, treptat, au început să apară şi tratatele ce consfinţeau reguli, în special pentru reglementarea păcii, deziderat central al securităţii. Integrarea sistemului mondial şi, implicit, apariţia dimensiunii internaţionale a securităţii, începe odată cu expansiunea colonizatoare europeană, desfăşurată timp de mai multe secole. Expansiunea europeană a fost însoţită de promovarea valorilor europene în teritoriile cucerite. Securitatea începe să aibă, pe lângă dimensiunea militară, dominantă, şi o latură economică din ce în ce mai pronunţată, în special ca urmare a apariţiei industriei şi a nevoii crescânde de materii prime, dar şi de pieţe de desfacere. Un moment de cotitură în sistemul internaţional l-a reprezentat Revoluţia franceză şi perioada napoleoniană, prin promovarea ideilor revoluţionare de libertate şi egalitate, fapt ce a zdruncinat sistemul de valori ce asigura echilibrul de securitate între marile puteri europene. Practic, Revoluţia franceză a trezit ideea de libertate a popoarelor europene, „captive” în cadrul imperiilor vremii.
14