Salvatorii Nemteni nr 5

Mesajul secretarului de stat Constantin Cătălin Chiper, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă

Cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului, doresc să adresez tuturor angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne cele mai calde urări de sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi.

Sărbătoarea Crăciunului este un moment de bucurie, de înaltă trăire spirituală, dar în acelaşi timp, ca orice sărbătoare creştină, îndeamnă la reflecţie. Totodată, apropierea finalului de an ne duce cu gândul spre provocările şi dificultăţile pe care am reuşit să le depăşim în 2013 şi ne îndreptăţeşte să privim cu încredere spre anul care vine.

Ca în fiecare an, această sărbătoare îi găseşte pe mulţi dintre dumneavoastră la datorie pentru ca cetăţenii în slujba cărora vă aflaţi să se bucure pe deplin, în linişte, de Sărbătorile de Iarnă.

Tuturor, doresc să vă mulţumesc pentru sacrificiile pe care le faceţi zi de zi, chiar şi în aceste momente de sărbătoare, în slujba comunităţilor din care faceţi parte.

La mulţi ani!

SECRETAR DE STAT CONSTANTIN CĂTĂLIN CHIPER

Concepție grafică și design revistă: plt.ing. Ovidiu Negru

I

Dragi colegi,

ată-ne ajunși și la final de an. An cu bune și cu rele, împliniri și neîmpliniri prin care am răzbătut... Este momentul când firescul lucrurilor ne îndeamnă pe fiecare la introspecție, “așternând” pe talerele balanței personale și instituționale rezultatele ce ne-au încununat efortul activităților desfășurate în cursul anului, împlinirile noastre, dezamăgirile, bucuria ori regretul faptului că puteam face mai mult decât ne planificasem inițial...

Mărturisesc, cu sinceritate, ca încerc și eu sentimentul de emoție ce vă pătrunde în suflete, ACUM, când cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, prilejuită de Nașterea Mântuitorului – CRACIUNUL - se pregatește să ne binecuvânteze casele. Împartașesc pe deplin modul în care CALVIN COOLIDGE a creionat cu ajutorul slovelor sale acest moment: “Craciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevaratul spirit al Craciunului înseamnă să prețuiești pacea și bunavoința, să oferi, din plin, compasiune”.

Drumul pe care am mers umar la umar si în acest an, poate nu a fost, întotdeauna, unul prietenos. Dar ce este ușor și prietenos la intervențiile unde suntem prezenți? Nimic și, în acelasi timp, toate pentru un pompier pregătit și dedicat profesiei sale. Chiar și pompierii pregătiți plătesc pentru curajul lor, iar anul acesta izbânda profesiei a fost platită cu sânge. Nu putem și nu trebuie să-i uităm vreodata și să nu-i cinstim pe cei ce s-au jertfit, prematur, pe altarul profesiei noastre.

Sunt mândru și onorat, în același timp, să reprezint un corp de elită al Ministerului Afacerilor Interne, în componența caruia slujesc oameni pregatiți, dedicați, empatici și perseverenți, deținatori incontestabili ai calitaților vitale ce fundamenteaza/contureaza identitatea propriei structuri.

Prioritatea misiunilor ce ne revin ramâne, fara doar si poate, implementarea celor mai bune practici menite să asigure cresterea nivelului de securitate a celor în slujba carora suntem necondiționat - cetățenii – și protejarea bunurilor lor. Nu este lesne de îndeplinit acest deziderat, însa nobletea profesiei noastre, satisfacția lucrului bine făcut și recunoștința semenilor aflați în dificultate, ne motivează de fiecare data, determinându-ne să fim mai buni.

Ne așteaptă noi și noi provocări, însa aceia dintre noi care vom avea ceva de spus nu vom întâmpina dificultăți în a le materializa, căci ”Indiferent cât de nebunești sunt visurile tale, pune-le în practică. Îndrazneala are geniu.” (Goethe)

Aportul fiecaruia, implicarea și profesionalismul de care ați dat dovada în îndeplinirea misiunilor dedicate asigurarii climatului de siguranta al comunității au fost pe deplin răsplătite de cetățean, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență fiind propulsat, de mult timp, în topul “barometrului” de încredere. Girul de care ne bucuram ne responsabilizează acțiunile viitoare, angrenându-ne într-un proces susținut, asumat și concertat pentru mentinerea acestei calități superioare actului profesional.

Am convingerea că manifestând, permanent, exigența față de noi însine în atingerea performanțelor, vom crește în ochii celor mai avizati critici ai nostri - opinia publică demonstrând, în acest fel, ca ramânem tributari sloganului care ne guverneaza: CURAJ ȘI DEVOTAMENT!

La final, va rog și vă îndemn să uităm, chiar și pentru o clipă, de grijile cotidiene și să lăsam deschisă “poarta” sufletului către atmosfera de sărbătoare, oferind trecutului NOSTALGIA, pastrând prezentului BUCURIA și pregatind SPERANȚA pentru viitor.

Îmi doresc ca fiecare clipa a vieții sa va fericeasca cu binecuvântari bogate și eterne, iar drumul pe care veți pași să vă ducă spre pace, noroc și împlinire, alături de cei dragi.

Dumnezeu să ne aibă mereu în paza Sa! Sărbători fericite și la mulți ani!

INSPECTOR GENERAL, General de brigada dr. Ion BURLUI

Decembrie 2013

ISTORIA POMPIERILOR NEMŢENI De când se face prevenirea incendiilor în Neamţ?

►►Mr. Mihai Ciprian MITREA

Sacrificiu si Devotament

Î

n acest număr al revistei vom continua prezentarea istoriei pompierilor nemţeni, urmărind modul în care se desfăşura la început de secol XX activitatea de prevenire a incendiilor. După cum vă precizam şi în precedentul articol, activitatea desfăşurată de pompierii nemţeni o deducem din corespondenţa purtată de aceştia cu autorităţile locale şi cu operatorii economici.

Astfel, în domeniul prevenirii incendiilor, după implicarea primăriei Piatra Neamţ în activitatea de reglementare a activităţii de curăţare a coşurilor de fum, identificăm, în anul 1925, primul proces-verbal de control, datat 18 iunie 1925. Acest document a fost întocmit de comandantul Secţiei de pompieri Piatra Neamţ, domnul sublocotenent Tofan, la o fabrică de prelucrare a lemnului. Remarcăm faptul că în structura documentului nu există o abordare a neregulilor constatate ci doar o trecere în revistă a existentului de materiale necesare intervenţiei în caz de incendiu, precum şi impunerea unor măsuri necesar a fi respectate. Trebuie să spunem că în urma analizei acestui document constatăm că acesta respectă o mare parte a cerinţelor legislaţiei actuale în domeniu, în sensul că acesta conţine: datele de identificare a celui care execută controlul, baza legală, obiectivul controlat, ştampila şi semnătura.

O cerinţă a legislaţiei actuale în ceea ce priveşte executarea controalelor este ca cel controlat să informeze în scris inspectoratul despre stadiul soluţionării neregulilor constatate pe timpul controalelor. În mod similar, în anul 1925 am identificat o serie de adrese a unor operatori economici către primăria Piatra Neamţ, prin care aceştia informează despre măsurile adoptate în urma controalelor de prevenire a incendiilor.

4

Cel mai relevant document în acest sens este cel transmis de operatorul economic Moldova, Industrie de Lemnărie, la data de 15 iulie 1925, din care rezultă că obiectivul era echipat cu hidranţi de incendiu, în urma controlului realizându-se o dotare suplimentară a acestora cu furtunuri. Din documentele prezentate puteţi remarca atenţia acordată de operatorul economic aspectului adresei, această adresă întocmită în anul 1925 concurând, din acest punct de vedere, fără probleme cu unele realizate la nivelul anului 2013.

La 88 de ani de la întocmirea documentelor prezentate anterior, trebuie să reamintim că s-a păstrat această cerinţă de a prezenta stadiul soluţionării neregulilor constatate pe timpul controalelor, volumul de muncă fiind unul ceva mai ridicat. Astfel, dacă în 1929 s-au executat 13 controale de prevenire a incendiilor, în anul 2013 până la această dată s-au executat peste 1500 de controale de prevenire a situaţiilor de urgenţă.

Audacia et Devotio 5

Decembrie 2013 „Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul de proprietate sau de starea lor de conservare”. art. 10, alin. (1) din Legea nr. 422/2001.

Sacrificiu si Devotament

►►Maior Daniel ANIŢEI

A

PROTEJAREA MONUMENTELOR ISTORICE DIN JUDEŢUL NEAMŢ ÎNTRE DEZIDERAT ŞI REALITATE

ctivitatea de protejare a patrimoniului cultural naţional şi a ariilor naturale reprezintă unul dintre interesele naţionale de securitate a României (Hotărârea CSAT nr. 62/2006), având valoare identitară pentru poporul român.

Totodată, prin aplicarea unor măsuri ferme şi susţinute din partea tuturor factorilor implicaţi, patrimoniul cultural naţional poate deveni o sursă de bază pentru relansarea economică a ţării, prin dezvoltarea turismului, care determină dezvoltarea serviciilor, utilităţilor, imobiliarelor etc., aşa cum se precizează şi în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 422/2001.

Pe raza judeţului Neamţ, conform listei publicate de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional în anul 2010, sunt clasate un număr de 537 monumente istorice. Dintre acestea o mare parte o reprezintă siturile arheologice, statui, aşezări, morminte, obeliscuri etc. Ca obiecte distincte – clădiri – am sintetizat un număr de 342 monumente istorice care pot face obiectul iniţiativei demersului prezentat în continuare, fără a fi însă limitativ sau restrictiv în detrimentul celorlalte obiective. Cu precizarea că din totalul de 342 de monumente, 102 sunt încadrate în 6

Grupa A (240 Grupa B)

O menţiune importantă este că o parte din aceste obiective clasate ca monument istoric sunt locuinţe particulare, dreptul de a pătrunde în acestea pentru a executa acţiuni de prevenire fiind limitativ din punct de vedere legal şi constituţional.

Judeţul Neamţ este cotat la nivel naţional ca fiind unul de frunte în ceea ce priveşte potenţialul turistic, numărul mare de monumente istorice, situri arheologice şi rezervaţii naturale. Pe de altă parte însă, până în prezent, au fost valorificate şi integrate în reţeaua turistică doar câteva puncte din regiunea Târgu Neamţ, Bicaz, Piatra Neamţ, situate pe un traseu în formă de potcoavă. Această strategie veche a rămas şi a perpetuat reflectându-se şi în starea de conservare a acestor monumente. Obiectivele rămase în afara traseului – în cazul în care nu sunt lăcaşuri de cult – au fost abandonate.

Conacele boiereşti – în mare parte – au avut cel mai mult de suportat începând cu instaurarea regimului comunist, din motive lesne de înţeles, situaţie moştenită şi perpetuată până în prezent. În mod paradoxal, tocmai folosirea lor ca sedii CAP, spitale, şcoli, case de cultură a contribuit la dăinuirea

alături de un edificiu tradiţional moldovenesc, de exemplu. Este compromis – poate pentru totdeauna – aspectul de vechi, cel atât de mult căutat de turişti (unde ne ducem oaspeţii când vor să viziteze oraşul?

Dar judeţul?). Dintre exemplele vizibile în acest sens poate fi urmărit cazul Bisericii monument istoric, cu zid de incintă, de la Mănăstirea Bisericani, ridicată de Ştefăniţă, nepotul lui Ştefan cel Mare, cu un ceas solar rarisim pe faţada de sud, cu o chilie a unui pustnic în apropiere, având toate pârghiile de atracţie turistică dar care a fost anihilată ca urmare a construirii în jurul ei a Spitalului TBC. Reprofilarea şcolii pentru copii cu handicap locomotor din comuna Ştefan cel Mare în unitate şcolară pentru copii cu dizabilităţi mintale expune serios Conacul Cantacuzino, aflat în curte şi pune în dificultate un eventual program de integrare turistică.

3.

Intervenţiile în vetrele istorice presupun, în timp, aglomerarea zonei. O situaţie similară a fost identificată arheologic în Roma, până în vremea împăratului Nero care a fost nevoit să rezolve problema dând foc oraşului, după care a realizat un nou plan urbanistic mai aerisit.

4.

Aglomerarea vetrelor oraşelor creşte riscul producerii incendiilor precum şi amploarea distrugerilor în cazul unor dezastre naturale sau antropice.

Printre clădirile noi se pot pierde şi bijuteriile arhitectonice vechi, protejate de lege.

Pe de altă parte, trimiterea investiţiilor spre periferie, duce în mod inevitabil la dezvoltarea acesteia, extinderea utilităţilor, creşterea valorii bunurilor imobiliare, descongestionarea reală a centrului şi dezvoltarea polinucleară a oraşului. Un alt avantaj este acela al prezentării evoluţiei urbane pe etape istorice – ceea ce implică şi protejarea cadrului ambiental de perioadă comunistă -, creând premizele realizării în timp a unor oraşe-muzeu.

PUG - urile la nivelul oraşelor sunt incomplete şi multe nu respectă cel puţin Lista Monumentelor Istorice. Caz identificat în Târgul Neamţ unde PUG - ul marchează ca zone protejate câţiva metri în jurul Cetăţii Neamţului, Casei Creangă, Monumentul Vânătorilor de Munte omiţând cu desăvârşire toate celelalte monumente, inclusiv ansamblul istoric urban.

Aceste inexactităţi presupun şi o lipsă reală de protecţie a monumentelor istorice şi siturilor arheologice. Am constatat în multe situaţii că nici măcar PUZ - urile pentru monumentele istorice nu au fost întocmite, deşi este vorba despre o obligaţie stabilită prin art. 47, alin.

3, lit. b din Legea nr. 350/2001 republicată.

Audacia et Devotio

multora dintre ele, comparativ cu abandonarea lor efectivă de după 1989. Practic, multe dintre problemele legate de tezaurul nostru cultural sunt generate ca urmare a apariţiei unui vid legislativ şi de autoritate ce a caracterizat perioada de după 1989.

Pasivitatea unor factori instituţionali, prezenţa redusă pe teren, stabilirea unor alte direcţii prioritare de activitate, măsurile preventive insuficiente, atitudinea îngăduitoare a unor reprezentanţi în timpul verificărilor etc., sunt tot atâtea motive care se reflectă în starea actuală a monumentelor istorice, siturilor arheologice, ariilor naturale protejate, a bunurilor culturale mobile clasate dar mai ales neclasate.

Întreaga strategie de relansare turistică a judeţului Neamţ nu se poate crea decât pe baza potenţialului existent iar acesta poate fi păstrat cu stricta respectare a legislaţiei actuale.

Admirăm marile monumente ale Occidentului însă ar trebui să conştientizăm faptul că acestea dăinuie în prezent prin aplicarea fermă a legii şi cea mai mare atenţie din partea administraţiilor publice locale. Motivul este simplu, nu numai de ordin identitar pentru întreaga regiune, cât şi faptul că ele au valoarea unui blazon local, posibilităţi de brand şi – nu în ultimul rând – sunt importante surse de venit.

De remarcat că, în SUA, edificiile neoclasice de sec. XVIII-XIX sunt printre cele mai importante monumente istorice, pe când la noi multe dintre ele nici măcar nu sunt clasate.

Investiţiile din ultima vreme ridică o serie întreagă de probleme, prin modul în care sunt autorizate pun sub semnul întrebării existenţa vreunei strategii de dezvoltare urbanistică.

Majoritatea investitorilor insistă şi – de multe ori reuşesc - „să se înghesuie” în centrul oraşului.

Cedarea faţă de insistenţele investitorilor implică pe termen lung câteva dezavantaje enorme printre care:

1.

Distrugerea singurelor vestigii arheologice ale primelor vetre urbane şi automat pierderea irecuperabilă a informaţiei istorice (a identităţii) privitoare la o localitate. În majoritatea cazurilor, oraşele actuale se suprapun peste aşezările medievale de sec.

XIV-XV, limita acestora aflându-se de regulă în vatra istorică, centrul tradiţional.

2.

Distrugerea puţinelor elemente ale celor mai vechi nuclee ambientale ale oraşelor, unde se mai păstrează mobilier urban de perioadă medievală sau modernă. Acestea sunt principalele puncte de atracţie în orice localitate care se respectă.

O construcţie modernă va rima întotdeauna strident

7

Sacrificiu si Devotament

Protejarea monumentelor istorice din judeţul neamţ intre deziderat şi realitate

În conformitate cu ordinul MCC nr.

2237/27.04.2004, toate monumentele istorice şi siturile arheologice trebuie să fie semnalizate / marcate. Până în prezent, o intenţie de semnalizare se constată în municipiile Piatra Neamţ şi Roman şi câteva comune, deşi indicatoarele nu corespund modelului cerut de MCC şi nici nu conţin un scurt istoric al obiectivului. Prezenţa acestor indicatoare, cu scurt istoric, în fiecare localitate sporeşte gradul de conştientizare a cetăţenilor cu privire la valoarea „vechiturii” pe lângă care trec, informaţii pe care nu le-au ştiut poate vreodată şi le află acum sau pe care le-au trăit personal. Creşte respectul faţă de monument, faţă de propriul trecut, faţă de propriile valori şi ţară. Totodată sporeşte gradul de protecţie în sensul că nu toate obiectivele protejate de lege sunt cunoscute de specialişti.

Deziderat vs. realitate 1.

Neconştientizarea valorii deosebite a patrimoniului cultural naţional şi tratarea problemelor legate de protejarea acestuia ca simple „mofturi”, prea scumpe şi atemporale, într-o expresie sumară, des uzitată, „nişte pietroaie”; 2.

Trasarea altor activităţi prioritare gen dezvoltarea economică, fără a lua în calcul că valorificarea potenţialului turistic, bazat pe patrimoniul cultural naţional, poate fi una dintre cele mai facile şi profitabile măsuri.

Grecia, de exemplu, este ţara a cărui 75% din PIB provine din turism, Italia este un alt exemplu elocvent, Bulgaria este, mai nou, o altă destinaţie căutată de vizitatori. Această situaţie se datorează atât potenţialului cu care se laudă aceste ţări, cât şi unor politici animate de interesul comun, naţional, a unor măsuri legislative aplicate ferm. România are monumentele ei caracteristice, poate nu un Notre Damme imens, ci, de exemplu, ruinele Cetăţii Neamţului, Cetăţii Sucevei, Cetăţii Tupilaţi, Cetăţii de la Gâdinţi care chiar au cunoscut furia tunurilor. Prin ele respiră istoria.

Practic, rezistenţa fortificaţiilor muntene, moldoveneşti şi poloneze au făcut să dăinuiască imensele construcţii ale Occidentului.

Este adevărat că multe dintre problemele de mai sus şi altele care nu au fost enunţate aici pot fi soluţionate prin alocarea unor resurse financiare deloc neglijabile. În aceste condiţii, apelul la proiectele de finanţare europene se impune de la sine 8

şi poate constitui o reacţie pozitivă la criticile aduse administraţiei publice privind capacitatea foarte redusă de absorbţie a fondurilor alocate României.

Prin urmare, trebuie avută în vedere dezvoltarea unor proiecte bine concepute în domeniu, cu colaborarea specialiştilor avizaţi, inclusiv cooptarea Ministerului Culturii sau a Ministerului Turismului.

Avantajul patrimoniului cultural naţional şi a zonelor naturale protejate este că pot fi încadrate în proiecte corespunzătoare unei game variate de domenii, infrastructură, agroturism, ecologie, educaţie, cercetare, agrement, turism, sănătate etc.

Alte impedimente sunt informaţia, lipsa indicatoarelor informative, reclamele, puncte de informare turistică, numărul mic şi calitatea discutabilă a paginilor web în acest sens, aspecte care pot fi rezolvate cu resurse financiare ceva mai accesibile autorităţilor locale.

Evenimente nedorite

Incendiul reprezintă, cu siguranţă, „cel mai mare pericol, o agresiune extremă, deoarece distruge rapid, complet şi fără şanse de recuperare tot ceea ce atacă, transformându-ne pe toţi, adesea, din păcate, în spectatori neputincioşi şi tot mai săraci spiritual”.

Responsabilitatea protejării monumentelor istorice nu este doar a unei entităţi fizice sau instituţionale ci, în opinia mea, este de natură colectivă, toţi factorii care au (sau mai au!) putere de decizie ar trebui să conlucreze pentru a păstra (încă!) aceste file de istorie şi pentru bucurarea sufletelor urmaşilor noştri.

Sursa foto1,2: http://ro.wikipedia.org/

Detecţia video a incendiilor, o tehnologie inovatoare pentru protecţia împotriva incendiilor ►►Cpt. Adrian CONSTANTIN

F

diu. Aceeaşi metodă este folosită şi pentru detecţia fumului, evident folosindu-se modele diferite asociate algoritmilor.

Deşi această abordare a detecţiei incendiilor poate părea nefamiliară, ea oferă o serie de avantaje importante. Să privim protecţia împotriva incendiilor având în vedere sistemele tradiţionale care au ca componentă principală detectoarele de fum. Deşi sunt dispozitive fiabile, detectoarele de fum au o limitare foarte importantă: pot detecta fumul doar când acesta ajunge la ele.

Într-un depozit înalt sau chiar în atriumul unei clădiri moderne, sunt necesare câteva minute pentru ca fumul generat de un incendiu produs la nivelurile inferioare să ajungă la detectoarele de fum, timp în care incendiul se poate propaga în alte zone ale clădirii. În realitate, sunt situaţii în care detectoarele de fum tradiţionale nu vor reacţiona. De exemplu, în depozitele frigorifice, fumul se răceşte pe măsură ce este produs şi nu atinge înălţimea necesară pentru a stimula detectorul de fum tipic.

Bineînţeles, detectoarele de fum nu sunt singurele detectoare tradiţionale. Detectoarele de 9

Audacia et Devotio

iecare dintre noi poate recunoaşte un incendiu atunci când îl vede. Îl putem detecta deoarece ştim cum arată. Acelaşi principiu stă la baza detecţiei video, o tehnologie de detecţie a incendiilor care prezintă un interes deosebit.

Dar cum poate un sistem automat să detecteze eficient un incendiu doar printr-o simplă vizualizare a acestuia? În timp ce funcţionarea sistemelor de detecţie a incendiilor se bazează pe detectori de fum, flacără sau temperatură, senzorul utilizat în detecţia video (VID) este o cameră video asemănătoare (dar nu neapărat identică) cu tipul celor folosite la sistemele de securitate. Principiul de funcţionare a sistemelor VID este unul simplu: una sau mai multe camere video capturează imagini din spaţiile necesar a fi protejate, iar aceste imagini sunt analizate utilizându-se algoritmi complecşi pentru a căuta indicatorii unui incendiu.

Detaliile exacte ale acestor algoritmi sunt complicate, dar principiul poate fi uşor explicat. Imaginile video capturate de camerele VID se compun dintr-un număr foarte mare de elemente (pixeli) dispuse ca o matrice. Într-un sistem VID obişnuit matricea este formată din 640 pixeli orizontal şi 480 vertical.

Algoritmul analizează această machetă 640 x 480 pixeli de 15 ori pe secundă. Algoritmul utilizează în analiză valoarea luminozităţii unui pixel. Acesta localizează printr-un semnal digital fiecare pixel pe rând, astfel reuşind să citească într-o secundă valoarea luminozităţii a peste 4,5 milioane de pixeli.

Dacă un pixel rămâne luminos în cele 15 verificări ale machetei 640 x 480 pixeli, se înregistrează valoarea ridicată de luminozitate statică. Dacă pixelul licărire luminos/întunecat la frecvenţa de licărire a unui foc, se înregistrează valoarea ridicată de luminozitate dinamică. Toate aceste date formează un şablon la fiecare secundă, care este introdus într-o reţea neuronală programată cu mii de modele ale unor incendii. Dacă şablonul (format dintr-un nucleu luminos la bază şi o aureolă care licăre în partea de sus) este asociat cu unul din memoria sistemului, timp de 4 secunde consecutive, este declanşată alarma de incen-

Sacrificiu si Devotament

Detecţia video a incendiilor

temperatură sunt deasemeni populare, dar au o limitare similară: nu pot reacţiona până ce căldura degajată de incendiu ajunge la acestea, de obicei fiind necesare minute şi nu secunde pentru a se întâmpla acest lucru. Există deasemenea detectoare speciale cu aspiraţie, dar utilizarea acestora este costisitoare, în special pentru spaţiile cu volume mari.

În cazul sistemelor VID, nu este necesar ca fumul generat de incendiu să ajungă la cameră pentru a fi detectat – atâta timp cât camera poate vedea incendiul aceasta poate reacţiona imediat.

S-ar putea spune că detectoarele de fum cu raze infraroşii oferă aceleaşi beneficii, dar în realitate acestea asigură o acoperire limitată a spaţiului, în multe situaţii fiind dificil de instalat din cauza obstacolelor generate de corpuri de iluminat sau elemente ale construcţiei.

Este important de reţinut că sistemele VID urmăresc apariţia flăcărilor şi a fumului, deci pot reacţiona aproape instantaneu la incendiile care se dezvoltă rapid înainte ca acestea să poată genera o cantitate însemnată de fum. Viteza de reacţie este un beneficiu important al sistemelor VID. În cercetările efectuate, timpul obişnuit de răspuns al unui sistem VID a fost aproximativ 3 secunde. În contrast, detectoarele de fum au nevoie de 25 de secunde, iar detectoarele de temperatură nu reacţionează până la 3-4 minute după iniţierea incendiului de test. De fapt, camerele VID nu au nevoie de o vizualizare directă a flăcărilor pentru a detecta incendiul. Acestea pot reacţiona la lumina reflectată a flăcărilor, permiţând efectiv să ”vadă după colţ” sau după obstacole.

Sistemele VID asigură o protecţie foarte economică pentru spaţiile cu volume mari. Protejarea unui depozit sau a unei săli de sport cu un sistem tradiţional implică nenumărate detectoare de fum şi/ sau temperatură, dar cu un sistem VID, de cele mai multe ori, 2 sau 3 camere sunt de ajuns. Sistemele VID sunt se pot folosi şi în exterior, acolo unde sistemele tradiţionale sunt aproape imposibil de utilizat. De exemplu, monitorizarea benelor pentru deşeuri din apropierea şcolilor sau obiectivelor industriale care sunt frecvent ţintele incendiatorilor.

Sistemele de detecţie VID oferă beneficii importante în cazul podurilor neutile, în special acolo 10

unde accesul este limitat cum ar fi clădirile istorice. Dacă un detector obişnuit se declanşează într-un asemenea spaţiu, este dificil să se confirme ce se întâmplă: este o alarmă falsă sau este o problemă reală? Cu un sistem VID răspunsul la aceste întrebări se obţine instantaneu prin simpla vizualizare a imaginile furnizate de camera VID.

De vreme ce chiar şi cele mai ample sisteme VID necesită un număr relativ mic de camere, sunt mult mai uşor de instalat şi de menţinut decât sistemele tradiţionale. Şi bineînţeles, în aceste cazuri, costurile de instalare sunt mult mai scăzute. Un sistem VID poate fi utilizat şi ca sistem de securitate, simultan cu funcţia principală de protecţie împotriva incendiilor. Un sistem VID poate asigura înregistrarea video, la fel ca posibilitatea de a vizualiza imaginile live sau înregistrate, exact ca un sistem de securitate standard. Necesitatea unui sistem separat de securitate poate fi eliminată, fapt ce constituie o reducere substanţială a costurilor echipamentelor instalate dar şi faptul că se va asigura mentenanţă doar pe un singur sistem şi nu pe două.

Cât de bine funcţionează sistemele VID oare, în practică?

Pentru a obţine un răspuns hotărât la această întrebare, Compania Fike, producătoare de sisteme VID, a solicitat un studiu independent unei organizaţii cu o vastă şi lungă experienţă în domeniul protecţiei împotriva incendiilor. Studiul a implicat 63 de teste în care eficienţa şi viteza răspuns a tehnologiei VID a fost comparată cu un detector cu analiză a aerului, un detector de fum cu raze infraroşii, un detector de fum cu

totuşi, esenţial să-i înţelegem limitările. Cea mai importantă este aceea că, dacă dispozitivul de înregistrare digital sau software-ul VID se blochează, sistemul de protecţie împotriva incendiilor devine ineficient. O altă problemă: este puţin probabilă ca instalarea camerelor existente să se fi făcut cu cabluri rezistente la foc, ceea ce face ca sistemul să nu îndeplinească cerinţele reglementate. Şi dacă se instalează camere noi, necesitatea utilizării cablurilor video sau de reţea rezistente la foc va creşte costurile.

Cel de-al doilea tip de sistem VID utilizează camere dedicate care au încorporată capabilitatea de a analiză a imaginilor, de tipul celor descrise anterior.

Aceste camere sunt, de obicei, conectate printr-o reţea IP la un dispozitiv de înregistrare de reţea (NVR) dintr-o staţie de monitorizare unde imaginile pot fi folosite în scopuri privind securitatea.

Important este că acestea au o ieşire separată care se conectează la o centrală de semnalizare a incendiilor. Avantajul este că, dacă reţeaua sau dispozitivul de înregistrare cad, fiecare cameră poate funcţiona ca un detector de incendiu putând transmite semnalul de alarmă direct către centrala de semnalizare a incendiilor. Un alt avantaj este că, neavând un rol esenţial în funcţia de detecţie a incendiilor, cablurile de reţea nu trebuie să fie rezistente la foc. Singurul cablu la care ar fi necesară rezistenţa la foc este cel prin care se face conectarea camerei la centrala de semnalizare a incendiilor.

Merită menţionat că tehnologia VID, pe lângă faptul că este o soluţie excelentă pentru asigurarea protecţiei unei clădiri împotriva incendiilor, poate avea şi alte aplicaţii mai puţin convenţionale. Un exemplu se referă la o maşină utilizată la fabricarea discurilor abrazive. Un stadiu al producţiei implică coacerea acestor discuri a temperaturi înalte utilizându-se o sursă de căldură cu infraroşii şi, din când în când, adezivul folosit în aceste discuri ia foc. Aceasta nu reprezintă neapărat un pericol, maşina este concepută să suporte apariţia acestor mici incendii, dar este necesar ca aceasta să fie oprită şi să-i fie atrasă atenţia operatorului în cel mai scurt timp posibil.

Apariţia tehnologiei VID este probabil cel mai mare pas înainte în protecţia împotriva incendiilor din ultimele decenii. Totuşi, este normal să existe unele rezerve din partea consumatorilor faţă de o tehnologie care este atât de inovatoare, dar avantajele sistemelor VID le vor impune cu siguranţă în detecţia incendiilor.

Sursa: International Fire Protection Magazine -noiembrie 2012 11

Audacia et Devotio

cameră de ionizare şi un detector liniar de temperatură.

Detectorul VID folosit pentru aceste teste a fost modelul standard din gama de produse Fike SigniFire.

În fiecare test, dispozitivul VID a detectat incendiul şi, în 61 din cele 63 de teste, a fost primul detector care a reacţionat. Singurul detector care a mai detectat incendiul în toate cele 63 de teste a fost detectorul cu analiză a aerului, şi acesta a reacţionat semnificativ mai lent în toate testele cu excepţia unuia. Reiese evident din aceste rezultate că tehnologia VID este atât versatilă cât şi fiabilă.

Aşa cum reiese din cele relatate anterior, tehnologia VID oferă multe beneficii, dar nu toate sistemele VID sunt la fel. În realitate, sunt 2 tipuri principale: Primul utilizează camere standard şi pot, în unele situaţii, să înglobeze camerele deja instalate pentru securitate sau alte pentru alte scopuri. Camerele funcţionează împreună cu un dispozitiv de înregistrare digital şi software-ul VID care analizează imaginile furnizate de camere pentru a descoperi indicatorii unui incendiu. Acest tip de sistem poate funcţiona bine şi este o variantă economică acolo unde camere compatibile sunt deja instalate. Este,

Decembrie 2013

Incendiu de coşmar la Micşuneşti ►►Cpt. Constantin LUCA

Sacrificiu si Devotament

U

n incendiu de proporţii, care a avut loc în luna iulie 2013 în satul Micşuneşti, comuna Făurei, i-a pus la grea încercare pe pompierii romaşcani. Aceştia au fost alertaţi, prin „Sistemul Naţional Unic pentru apeluri de Urgenţă 112”, în jurul orei 16.00, pentru a interveni la o vilă din localitatea menţionată, unde s-a aprins mansarda, confecţionată aproape în întregime din lemn.

De la Detaşamentul de Pompieri Roman, sub comanda cpt. Luca Constantin, au plecat la intervenţie şapte subofiţeri cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajelor de intervenţie, focul se manifesta violent pe verticală, fiind observat de la mare distanţă. Însă, o dată cu intrarea în acţiune a forţelor de intervenţie, s-a constatat că incendiul nu poate fii stăvilit aşa de uşor, cum se credea iniţial, datorită prezenţei, în focar, a unor recipiente ce explodau permanent. Proprietarul locuinţei nu a reuşit să specifice natura obiectelor respective sau ce conţineau acestea, cert este că, în momentul în care acestea „bubuiau”, aruncau în jur un produs inflamabil, întreţinând arderea. Din această cauză, sinistrul se autoiniţia, cu tot efortul depus de pompieri de a-l localiza şi stinge. Comandantul intervenţiei a dispus măsuri suplimentare de lucru, având în vedere condiţiile date, pentru a nu pune în pericol vieţile salvatorilor. Subofiţerii au acţionat de la distanţă cu ţevile de înaltă presiune ale Autospecialei de capacitate mărită „Volvo”, fiind dotaţi cu aparate de respirat cu aer comprimat.

12

Incendiul se autoiniţia permanent, din cauza unor recipiente care explodau.

13

Audacia et Devotio

În plus, cantitatea mare de lemn din care era construită locuinţa, la care s-a adăugat şi circa patru metri cubi de scândură, depozitată în pod, a dus la un consum foarte mare de apă.

Pompierii romaşcani au fost sprijiniţi de patru servanţi de la SVSU Făurei, care au intervenit cu o autocisternă cu apă, de cinci tone, şi o motopompă transportabilă.

La eveniment a participat şi un pompier militar de la Detaşamentul Piatra Neamţ, plt. maj. Ungureanu Gheorghe, aflat în tura liberă, care locuieşte în comuna amintită şi a venit din proprie iniţiativă să dea o mână de ajutor.

După aproximativ trei ore de luptă cu focul, acesta a fost învins, iar pompierii au făcut bilanţul. Pagubele au fost însemnate. A ars acoperişul casei, cu astereală din lemn şi învelit cu plăci de carton bituminat, pe o suprafaţă de circa 90 metri pătraţi. S-au distrus aparatele electrocasnice, mobila din două camere şi baie, un frigider, un LCD cu diagonala de 126 cm, un aragaz, o instalaţie de încălzire, opt calorifere şi instalaţia de apă. Cauza probabilă, care a declanşat incendiul, ar fi fost un scurt circuit la un frigider lăsat sub tensiune.

Decembrie 2013

Tendințe ale manifestării riscurilor tehnologice ►►Col. Ioan NIŢICĂ

R

Sacrificiu si Devotament

iscurile tehnologice – accidentele chimice; accidentele nucleare; accidentele ecologice; accidentele hidrotehnice; exploziile mari la suprafaţă şi în subteran; prăbuşirile unor construcţii, instalaţii sau amenajări; transportul substanţelor periculoase; căderi de obiecte din atmosferă sau din cosmos; eşecul utilităţilor publice; accidentele grave pe căile de comunicaţii; eşuarea sau scufundarea unor nave; – au crescut „natural”, odată cu producţia de energie şi bunuri, precum şi cu activităţile asociate acestora.

Analizând evoluţia riscurilor tehnologice (Figura nr. 1) de la începutul secolului trecut, până în prezent, comparativ cu cea a creşterii populaţiei (Figura nr. 2), observăm două lucruri. Creşterea numărului dezastrelor tehnologice a urmat, cu un uşor decalaj, creşterea populaţiei până la un punct, apoi trendul se schimbă. Dacă până în jurul anului 2005 a existat o creştere a numărului dezastrelor tehnologice, după această dată numărul acestora a început să scadă constant, cel mai probabil ca urmare a fenomenului de globalizare şi extinderii tehnologiilor mai sigure, automatizării proceselor care permit sesizarea din timp a unor abateri în funcţionarea proceselor tehnologice, precum şi dezvoltării unor ramuri economice cum este cea a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor care nu prezintă riscuri mari. În acelaşi timp, numărul populaţiei a continuat să crească, depăşind 7 miliarde de persoane în anul 2012, şi va continua să crească şi după orizontul anului 2050.

14

Audacia et Devotio

În viitor, probabil că această tendinţă se va menţine datorită mai multor factori precum: tehnologiile utilizate vor fi din ce în ce mai performante; procesele vor fi tot mai mult automatizate; obligaţiile de mediu tot mai stricte vor determina verificarea şi întreţinerea mult mai riguroasă a instalaţiilor poluante, cele care, de regulă, pot produce dezastrele antropice etc.

Există şi factori care ar putea schimba trendul actual, cum ar fi creşterea frecvenţei şi intensităţii riscurilor naturale, pe fondul schimbărilor climatice, care pot determina manifestarea unor riscuri tehnologice, precum şi împuţinarea resurselor naturale care va determina omenirea să caute noi zăcăminte şi noi tehnologii de exploatare, fenomen ce incumbă şi riscuri. De asemenea, schimbările climatice vor afecta foarte serios asigurarea utilităţilor publice, în special alimentarea cu apă în zonele afectate sau care vor fi afectate pe viitor de fenomenul de secetă.

15

Tendinţe ale manifestării riscurilor tehnologice

Cernobil, 1986

Sacrificiu si Devotament

Sursa foto: http://aibob.wordpress.com/

Comparând evoluţiile privind dezastrele naturale, pentru perioada 1900-2010 (Figura nr. 3), cu cele privind dezastrele tehnologice pentru aceeaşi perioada (Figura nr. 4), observăm că la un număr aproximativ egal al dezastrelor naturale şi tehnologice, numărul persoanelor decedate în dezastre naturale este zeci de ori mai mare decât numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma dezastrelor tehnologice. De asemenea, numărul persoanelor afectate de dezastrele naturale este de sute de ori mai mare decât cel al persoanelor afectate de dezastrele tehnologice. Nu credem că această ultimă concluzie este corectă deoarece autorii graficelor au luat în calcul numai pe cei direct şi vizibil afectaţi ori, numai în ceea ce priveşte accidentul nuclear de la Cernobîl, Ucraina (fostul U.R.S.S.), numărul persoanelor afectate, mai puternic sau mai puţin, a depăşit 5 milioane de persoane, conform datelor prezentate în evaluarea Comitetului ştiinţific al Naţiunilor Unite asupra efectelor radiaţiilor nucleare (UNSCEAR).

16

Totuşi, aceste grafice ne asigură o viziune asupra posibilelor evoluţii ale riscurilor tehnologice, astfel încât să poată fi luate măsurile de prevenire şi pregătire optime.

Audacia et Devotio

Din evoluţiile ce caracterizează dezastrele tehnologice (Figura nr. 4), observăm că numărul persoanelor care îşi pierd viaţa are o evoluţie similară cu cea a numărului dezastrelor tehnologice, aspect ce rezultă din caracterul preponderent imprevizibil al producerii acestora, din riscul maxim pentru cei ce operează anumite facilităţi sau intervin în primă urgenţă, precum şi din caracterul violent al declanşării acestor tipuri de riscuri.

Acest trend nu trebuie să conducă la o „relaxare” a măsurilor de protecţie civilă ce se aplică facilităţilor sursă de risc, dimpotrivă ele trebuie continuate şi dezvoltate pentru a menţine trendul descrescător al acestor tipuri de dezastre, a reduce numărul victimelor şi a menţine trendul descrescător al numărului persoanelor afectate.

17

Decembrie 2013

Riscuri nucleare de natură militară

Contaminarea radioactivă în cazul exploziei nucleare

Sacrificiu si Devotament

Arma nucleară, numită şi bombă atomică, este o armă tehnicizată foarte distrugătoare, care se bazează pe energia eliberată prin următoarele procese fizice:

• prin fisiune nucleară, la prima generaţie de ►►Slt. Sorin SOROIU bombe nucleare ionieratul în materie de radioactivitate îi

• prin fisiune, urmată de fuziune nucleară, la a aparţine omului de ştiinţă Henri Antoine doua generaţie de bombe nucleare ( bomba cu hidroBequerel care şi-a adus o contribuţie gen). importantă prin formularea legilor care guvernează şi

Armele nucleare sunt considerate arme cu în prezent fenomenul radioactivităţii. un important rol în descurajare pentru statul care le

Pe fondul progresului ştiinţific în domeniul deţine. Din punct de vedere strategic, ele pot împnuclear, s-a ajuns la folosirea acestei resurse în diverse iedica un atac, experţii militari apreciind că nu se poate domenii precum cel energetic, medical, cât şi în cel câştiga un război nuclear. militar.

Prima bombă atomică experimentală a fost

În domeniul energetic şi medical se remarcă detonată la 16 iulie 1945 la Los Alamos, SUA. Explozia reale beneficii aduse dezvoltării societăţii. În lume sunt s-a produs în atmosferă, bomba fiind detonată de pe peste 35 de state care folosesc în scopuri paşnice enun turn de mică înălţime. Efectele experimentului au ergia nucleară, pentru producerea energiei electrice, în fost formarea unui crater adânc de 30 m, diametrul de 436 de centrale nuclearo-electrice. Se continuă punerea 250 m şi contaminarea radioactivă. în funcţiune a altora noi, conform datelor Agenţiei

Arma nucleară are cinci factori distructivi, Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena. aceştia fiind:

Direct proporţional cu beneficiile pe care

• Unda de şoc. Este o comprimare bruscă a tehnologia nucleară avansată le-a adus şi continuă să aerului, care se propagă în toate direcţiile de la centrul le aducă omenirii, se evidenţiază şi pericolele aferente exploziei. La muniţiile nucleare clasice, unda de şoc utilizării acestei tehnologii. Astfel utilizarea energiei este principalul factor distructiv, conţinând 50% din nucleare în domeniul militar, dar şi accidentele nucleare energia eliberată de explozie, cu efecte asupra personcare s-au produs de-a lungul timpului au produs nualului, tehnicii şi construcţiilor. Unda de şoc, în funcţie meroase victime şi contaminarea radioactivă a mediului de mediul în care se propagă, este înconjurător. aeriană, submarină şi seismică.

Edificatoare sunt următoarele evenimente: fo • Emisia de lumină. losirea deliberată a armele nucleare în timpul celui de-al Reprezintă un flux intens de radiaţii Doilea Război Mondial, detonarea de arme nucleare electromagnetice, care cuprinde cu scop de testare, cât şi accidentele nucleare: explozia domeniul ultraviolet, vizibil şi unui tanc cu deşeuri radioactive - decembrie 1957 infraroşu al spectrului. Provoacă URSS, Three Mile Island - 28 martie 1979, Cernobâl, incendii şi arsuri sau carbonizări, URSS - 26 aprilie 1986, Fukushima, Japonia - 11 martie conţinând 35% din energia ex2011. ploziei.

Ca şi măsuri de reducere a efectelor poluării

radioactive asupra omului şi mediului se întreprind

• Radiaţia acţiuni de decontaminare, constând într-un set de penetrantă. Este un flux de radiaţii operaţiuni pentru îndepărtarea izotopilor radioactivi de gamma şi de neutroni, emis în mepe suprafeţe. diul înconjurător, în urma exploziei nucleare.

P

18

mai mult de 18 km deasupra hipocentrului exploziei.

Aproximativ 10 % din materialul nuclear al bombei s-a consumat în fisiune, restul de 90 %, reprezentând încărcătura nucleară nefisionată. Aceasta s-a ridicat în atmosferă, revenind pe pământ sub forma unei ploi grele. În urma acestor două explozii nucleare bilanţul a fost:

La momentul actual în lume există aproximativ 300.000 de victime ale exploziilor nucleare.

La 22 ianuarie 1954 americanii efectuează pe atolul Bikini, prima explozie experimentală a unei bombe termonucleare, bomba cu hidrogen.

De atunci pe Pământ au fost detonate peste 2000 de arme nucleare cu scop de testare, printre care cea mai puternică armă nucleară detonată vreodată, bomba Ţarului. Bomba Ţarului este o bombă cu hidrogen construită de Uniunea Sovietică , cu o putere de 500 de megatone, testată pe 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia.

O putere nucleară este capabilă să descurajeze orice agresiune, să păstreze capacitatea de intimidare şi să-şi impună voinţa asupra unui adversar lipsit de astfel de mijloace.

Trebuie astfel conştientizat efectul pe care utilizarea acestor capabilităţi îl are asupra populaţiei, cât şi a mediului înconjurător.

Contracararea acestui fenomen ( proliferării ) semnifică însumarea unor eforturi imense depuse pe o perioadă lungă de timp de către toate structurile cu atribuţii în realizarea securităţii mondiale. Principalele metode de reducere a efectelor negative ale contaminării radioactive sunt: evitarea, controlul dispersiei, controlul expunerii şi decontaminarea. Decontaminarea este necesară atunci când evitarea riscurilor nu mai poate fi prevenită.

Totuşi, inclusiv decontaminarea poate afecta mediul înconjurător, prin folosirea unor substanţe de decontaminare agresive. De aceea, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, pe plan internaţional, si în ultimii ani şi pe plan naţional, armatele au recurs la crearea şi utilizarea unor substanţe de decontaminare biodegradabile.

Trebuie acordată o atenţie deosebită contaminării şi decontaminării radioactive, deoarece izotopii radioactivi nu pot fi neutralizaţi fizic sau chimic, ci numai fixaţi sau îndepărtaţi din mediul contaminat.

În consecinţă prin tratatele de neproliferarea a armelor nucleare s-au luat o serie de măsuri privind deţinerea, testarea, cât şi utilizarea acestor arme, astfel încât să se asigure siguranţa naţiunilor prin reducerea ameninţărilor nucleare.

Audacia et Devotio

• Contaminarea radioactivă. Principala sursă de contaminare o reprezintă produşii de fisiune ale nucleelor de uraniu sau plutoniu, acestea fiind însoţite şi de emisii de radiaţii beta şi gamma.

• Impulsul electromagnetic. Este o radiaţie gamma. Intensitatea maximă a câmpului este de 15 până la 200 kv/m, afectând aparatura electrică şi instalaţiile de joasă şi înaltă tensiune.

Forţa exploziei unui dispozitiv nuclear este măsurat în echivalent kilotone sau megatone de trinitrotoluen (TNT), necesare pentru a genera o explozie echivalentă. În cazul unei explozii nucleare efectuate in atmosferă, eliberările radioactive sunt injectate în troposferă ( 10 – 20 km altitudine ), chiar şi în stratosferă, unde datorită mişcării straturilor de aer pot înconjura Pământul.

Armele nucleare au fost folosite împotriva oamenilor doar de doua ori, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când S.U.A. le-a folosit asupra oraşelor japoneze Hiroşima şi Nagasaki. Primul eveniment a avut loc în dimineaţa zilei de 6 august 1945, când o bomba atomică cu uraniu, cu codul „Little Boy” a fost detonată la 500 de metri altitudine deasupra oraşului Hiroşima. Al doilea eveniment a avut loc pe 9 august 1945, când o altă bombă atomică, cu plutoniu de data aceasta, cu codul „Fat Man”, a explodat la 600 de metri deasupra oraşului Nagasaki. Cele doua bombe atomice au adus numai suferinţe, pierderi de vieţi omeneşti şi distrugerea acestor aşezări. Efectele dezastroase au indus dezamăgire şi printre oamenii de ştiinţa care au creat această armă, părintele bombei atomice Robert J. Oppenheimer, părăsind Los Alamos. Criticii spun că a fost un act de omucidere în masă inutil, în timp ce alţii susţin că de fapt s-a limitat numărul de victime de ambele părţi prin grăbirea sfârşitului războiului.

Exploziile au format o uriaşa minge de foc care s-a ridicat în atmosferă. Norul sau ciuperca bombei „Fat Man” s-a înălţat

19

Decembrie 2013

Alpinişti de intervenţie la I.S.U. Neamţ

Sacrificiu si Devotament

►►Plt.adj. Dumitru IUȘTIUC

¤ echipa este formată din patru subofiţeri ¤ brevetele le dau acestora posibilitatea să intervină în cazul persoanelor blocate la înălţime sau în subteran

ISU Neamţ are, în prezent, o echipă de alpinişti de intervenţie profesionişti, formată din patru subofiţeri pompieri, care şi-au obţinut atestatele, în intervalul 16-27.09.2013, în urma absolvirii unui curs de specialitate. Acesta a avut loc la Centrul de pregătire al pompierilor „General de brigadă Corneliu Stoicheci” din Bucureşti şi a durat două săptămâni. În această perioadă, plt. adj. Iuştiuc Dumitru (Detaşamentul de pompieri Roman), plt. maj. Băluţ Călin, plt.maj. Oprişan Ciprian (Detaşamentul Piatra Neamţ) şi plt.maj. Andronic Augustin (Detaşamentul Târgu Neamţ) au învăţat cum să intervină dacă ar apărea cazuri de persoane blocate la înălţime sau în subteran, indiferent din ce motiv.

Sub îndrumarea a doi ofiţeri alpinişti de intervenţie, cpt. Breahnea Nicolae şi slt. Carpen Narcis, toţi cei 23 de subofiţeri cursanţi (proveniţi din patru inspectorate pentru situaţii de urgenţă) au lucrat ore în şir, zi de zi, pentru perfecţionarea tehnicilor şi procedurilor omologate de salvare.

Pentru antrenament, viitorii alpinişti de intervenţie au avut la dispoziţie echipament performant, corzi profesionale, dispozitive mecanice de coborât şi urcat pe coardă, precum şi un portic de instrucţie cu trei niveluri. Pentru cei mai mulţi dintre subofiţeri, cea mai grea sarcină a fost aceea de a învăţa nodurile specifice, fără de care alpinismul nu poate fi practicat. La acest capitol, pompierii nemţeni nu au avut de întâmpinat nici un fel de problemă, având în vedere că toţi îndrăgeau acest sport de mai bine de 15 ani. În plus, plt.maj. Băluţ Călin, plt.maj. Oprişan Ciprian şi plt.maj. Andronic Augustin au fost salvamontişti profesionişti pe Ceahlău, înainte de a deveni militari la ISU Neamţ.

Ziua de pregătire începea la ora 9 şi nu se încheia până la ora 15, timp suficient ca toţi cursanţii să lucreze eficient. Cursanţii erau împărţiţi în două grupe, jumătate îmbrăcau centurile complexe şi urcau pe portic, iar ceilalţi învăţau nodurile, fiind „înarmaţi” cu bucăţi de corzi şi cordeline. Pompierii care lucrau la înălţime, sub îndrumarea directă a celor doi ofiţeri şi a subofiţerilor din tura de serviciu a Detaşamentului Special de Salvatori, exersau procedee de coborâre pe corzi, folosind diferite dispozitive, intrarea pe fereastră şi ieşirea în situaţii de 20

urgenţă. După câteva ore de antrenament, cele două grupe făceau rocada. Timp de 12 zile, aceasta a fost „îndeletnicirea” de bază a subofiţerilor, iar aceştia şi-au dat silinţa să înveţe cât mai multe şi să-şi perfecţioneze tehnica de rapel, pentru a face faţă verificării finale.

Examenul pentru acordarea brevetului de „Specialist de clasă - alpinism de intervenţie, clasa a III-a” a durat două zile şi a constat într-un test grilă, la care s-a adăugat proba practică, examinatorii fiind cadre ale Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiunii Speciale (SIAS). Cms.şef Scurtu Alexandru, preşedintele comisiei de verificare, a fost foarte exigent cu toţi cursanţii, dovadă fiind faptul că trei dinte subofiţeri nu au reuşit să devină alpinişti. La final, pompierii nemţeni au intrat în posesia actului care le dă dreptul să intervină, la înălţime, în puţuri şi fântâni, în situaţiile în care alte metode de salvare nu pot fi utilizate.

Audacia et Devotio

Cei patru alpinişti nemţeni şi-au dovedit priceperea, privind procedurile de salvarea de la înălţimi şi din fântâni, în cadrul unui exerciţiu complex, de cooperare, cu forţe şi mijloace în teren, ce a avut loc pe 20 noiembrie la SC Polirom SA. În incinta fostei „Chimii” (fabrică de prelucrare a fibrelor şi firelor sintetice) pompieri au demonstrat practic cum pot fi salvate victimele surprinse la etajele superioare, fără posibilitate de autoevacuare, cu ajutorul tirolianei şi a rapelului cu victimă. Salvatorii au fost ajutaţi de Tony Constantin Pruteanu, alpinist profesionist şi managerul firmei Extreme Technical Acces SRL, Piatra Neamţ, care a venit la Roman cu echipamentul personal de salvare şi cunoştinţele aferente.

21

Decembrie 2013

Consideraţii privind regulile de comportare la cutremur

►►Mr. Bogdan JINGA

Sacrificiu si Devotament

Î

n ultima perioadă s-au vehiculat pe Internet şi în mass-media anumite recomandări cu privire la protecţia la seisme prin aşa-numitul „triunghi al vieţii”, provenind de pe site-ul ARTI din SUA. Unele articole, apărute în presa centrală, încercau să acrediteze ideea conform căreia ,,regulile româneşti de supravieţuire în caz de cutremur, postate pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), sunt învechite”, prezentând alte sugestii şi desene conform ARTI. În epoca INTERNETULUI, orice informaţie astfel vehiculată capătă avantajul noutăţii si al nonconformismului, astfel încât a fost retransmisă la infinit, prin mass-media, în toate straturile sociale.

În SUA, Japonia, ca şi în alte ţări, toate cursurile, manualele şi tehnicile de supravieţuire la cutremur încep cu recomandarea deja clasică: „duck, cover and hold” (sau „drop, cover and hold on”), adică: în caz de cutremur respectaţi trei faze: „vă ghemuiţi, vă acoperiţi/protejaţi şi vă susţineţi” (sau „vă aruncaţi la pământ, vă acoperiţi/protejaţi şi vă ţineţi de ceva”), fiind vorba de ghemuirea sau aşezarea cu faţa în jos, la podea, pe genunchi şi coate sau palme, acoperirea capului cu braţele şi palmele, protecţia sub o bancă de clasă, masă solidă sau birou, cadrul uşii etc., după caz apucând cu mâinile piciorul mesei, biroului sau băncii.

Desenul standard cu recomandarea : „drop, cover and hold” din SUA

Argumente tehnice pro şi contra principiului „triunghiul vieţii”

Pe baza tuturor datelor disponibile, în cele ce urmeaza vor fi evaluate tehnic experimentele şi acele recomandări controversate. Ca declaraţie de principii, autorul (Douglas Copp, şef al firmei şi echipei de salvatori la dezastre ARTI - American Rescue Team International, SUA, de origine canadian) susţine şi promovează ideea „protejează-te în triunghiul vieţii” în opozitie cu „ghemuieşte-te şi protejeaza-te”. Acele locuri în care prin caderea unor elemente de construcţie se creează spaţii goale, de regulă atunci când unele planşee rămân rezemate pe mobilier sau alte obiecte, sunt denumite de autor „triunghiul vietii”.

Menţionăm că astfel de spaţii sau cavităţi nu sunt neapărat triunghiulare, sunt cunoscute din experienţa multor accidente şi dezastre şi au fost deja publicate de decenii ca exemple de instruire a echipelor de căutaresalvare ale protecţiei civile. Autorul descrie realist faptul că în cadrul operaţiunilor de căutare-salvare specialiştii se strecoară sub ruine printre diferite mobile şi obiecte mari care nu se comprimă complet, astfel încât aceste spaţii pot fi locuri salvatoare. Ceea ce este discutabil este că autorul dă ca exemple frigiderele şi maşinile de spălat, canapelele, oricare ar fi, acestea fiind declarate creatoare de goluri lângă acestea (deci rezistente), în timp ce mesele, birourile sau tocurile de uşă, indiferent de alcătuire, nu ar fi făcute spre a suporta anumite încărcări.

Salvatorul citat prezintă un absolutism nefondat în declararea ca fatale a tuturor măsurilor de protecţie recomandate până acum şi declară numai „triunghiul vieţii” ca soluţie cu o rata de succes de 75 - 95%, fără a spune cum a determinat aceste procente şi nici cum poate fi cunoscut sau accesibil un astfel de loc unui locatar la începutul seismului, chiar daca aceste triunghiuri sunt „peste tot” (constatarea sa realistă este însă că se văd 22

Audacia et Devotio

de fapt după seism).

Autorul citat consideră că a te afla la parter este riscant şi recomandă etajele superioare, deoarece ar fi mai puţin încărcate în caz de colaps. Exemplul priveşte clădiri din Grecia (probabil unele structuri cu parter flexibil, care au dovedit o rezistenţă redusă, inclusiv la cutremurul din 1999).

Mecanismul de cedare în cazul parterului slab este cunoscut inginerilor, iar soluţia este de natura proiectării corecte şi consolidării, nu a lăsării parterului nefolosit ! Pe de altă parte, la anumite tipuri de mişcări seismice şi structuri (Mexico City 1985, Kobe 1995) tocmai partea superioară s-a prăbuşit, ca urmare a unor sensibilităţi şi oscilaţiei pe moduri superioare.

Cu privire la acele recomandări alternative care au circulat, cititorii le pot evalua în corelaţie cu mai multe aspecte. Declaraţii de genul „oricine se ghemuieşte şi se acoperă/se protejează când clădirea se prăbuşeşte, este strivit mortal – oricând, fără excepţie” sau „oricine intră sub obiecte, ca birouri, mese, ori în maşini este omorât”, sunt doar afirmaţii nedemonstrate, în multe cazuri nu sunt deloc adevărate, oricum sunt incorect formulate. Faptul că au fost găsite şi salvate persoane aflate întâmplător în spaţii care rămân libere şi care au fost denumite şi „triunghiuri ale vieţii”arată că există şi şanse, în funcţie de fiecare caz în parte.

Poziţia „fetală” – ghemuirea şi rostogolirea lângă pat: la prima vedere par să nu fie idei periculoase, dar ar trebui ca patul să fie solid şi să nu se mişte la seism. Pe de altă parte, unele testări pe platforma seismică au indicat că un corp ghemuit ca o bilă se poate rostogoli la oscilaţii şi se poate lovi de alte elemente.

Despre faptul că ar fi cele mai sigure clădirile de lemn: în general specialiştii sunt de acord că structurile de lemn noi, realizate conform unor normative sau practici adecvate se comportă bine la cutremur, cel puţin în privinţa siguranţei vieţii locatarilor. Este adevărat că la prăbuşirea clădirilor din cărămidă componentele sunt mai mici şi mai puţin cauzatoare de răni majore anfractuoase decât la clădirile din beton, dar numai dacă şi cantitatea de material este mai mică (să nu fie de înălţime mare), altfel, există riscul strivirii sub grămezile de cărămizi şi în general al asfixierii cauzate de praful de mortar şi tencuială. Dar factorul determinant este ca locatarul să nu fie grav rănit în faza iniţială, conştient şi capabil de autoprotecţie.

Caracterul „salvator” al locurilor recomandate (lângă obiecte „solide” – pat, frigider): în realitate depind atât de alcătuirea patului, de oscilaţia frigiderului la şocuri, cât şi de mecanismul posibil de colaps al structurii clădirii şi greutatea elementelor de planşeu care cad. Anumite dulapuri solide pot fi zvelte şi se pot răsturna.

◄◄◄ Mobilierul zvelt se poate prăbuşi la seism

Este riscant să afirmi că s-ar recomanda să încerci să ieşi pe fereastră sau uşă în timpul mişcării seismice, chiar la parter. Oricum, siguranţa ce ar fi garantată de ghemuirea în poziţia „fetală” lângă pat sau scaun depinde de factorii menţionaţi anterior.

Riscul prezentat de protecţia în cadrul uşii este absolutist definit ca fiind total, aspectele fizice sunt greu de argumentat; în realitate numai în anumite condiţii şi tipuri de structuri poate fi tocul uşii mai periculos decât restul clădirii.

Cu privire la scări, toţi specialiştii spun că nu este bine să fie utilizate la seism, fiind recunoscute unanim ca zone periculoase, chiar dacă restul clădirii rămâne neavariat. Protecţia ar fi recomandată lângă ziduri exterioare sau chiar în afara clădirii: studiul ingineresc al avarierilor a condus însa la concluzia că zidurile interioare sunt mai puţin solicitate (sunt mai aproape de axa neutră), nu au atâtea goluri şi nici vitraje periculoase. Se declară că la prăbuşire compresia aerului din clădire ar produce expulzarea spre exterior a cioburilor si nu ar fi pericol…?!

23

Sacrificiu si Devotament

Decembrie 2013

Noi considerăm că lângă clădirile de tip „european” nu se recomandă staţionarea deoarece zona este expusă pericolului căderilor de ornamente, tencuieli, coşuri, ţigle etc.

Activitatea de salvator este deosebit de utilă. Dacă dezastrele reale au permis cuiva să culeagă informaţii care pot avea în ele un anumit adevăr, trebuie să acceptăm că semnificaţia este direct dependentă de circumstanţele cazurilor respective. Faptul că sugestiile unui salvator sunt contrare tuturor practicilor actuale nu este argumentul major pentru a le respinge, dar trebuie să reţinem că în orice argumentare trebuie utilizate cunoştinţe inginereşti adecvate şi că trebuie bine înţeles caracterul probabilistic al evenimentelor cauză şi al efectelor. Nu trebuie să repetăm mecanic chiar recomandările care par verificate, deoarece percepţia corectă a riscului şi educaţia pentru prevenirea dezastrelor se formează pe bază de explicaţii credibile şi valide tehnic.

Din păcate, exemplele şi argumentele redate de partizanii acestei idei par fiecare luate „din alt film”, nu există o linie de argumentaţie în afara ideii „triunghiului vieţii”.

Precizăm că, pentru elevi, în România există recomandări corecte de comportare la cutremur în cele 4 seturi de broşuri - îndrumarul ,,Educaţia şi protecţia elevilor în caz de cutremur” elaborate de INCERC (Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor) şi aprobate prin Ordinul comun nr. 1.508/2.058/15.709/2006 al Miniştrilor Administraţiei şi Internelor, Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Educaţiei şi Cercetării, publicate în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 9 bis din 8 ianuarie 2007 şi în Buletinul Construcţiilor, nr. 27/2006, editat de INCERC.

INCERC recomandă ca persoanele fizice şi mass-media să nu mai vehiculeze acele false recomandări ARTI, deoarece pot pune în pericol vieţile copiilor şi altor persoane, expunându-se şi la responsabilităţi morale şi legale.

24

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE.

APLICAŢIE LA ECUAŢIA CAUZEI DE INCENDIU ►►Cpt. Ovidiu BURUIANĂ

1. TERMINOLOGIE

Audacia et Devotio

Atmosferă explozivă - amestec de gaze, vapori sau pulberi/prafuri combustibile cu aer, în condiţii atmosferice normale şi concentraţii cuprinse între limitele inferioară şi superioară de explozie, pentru care, la inflamare/autoinflamare, aprindere/autoaprindere, ardere se propagă în tot amestecul.

Explozie - reacţie bruscă de oxidare sau de descompunere, care produce o creştere de temperatură, de presiune sau ambele simultan.

Incendiu - ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.

Cauză a unui incendiu - rezultat /consecinţă a unui complex de fenomene fizico ­chimice, constituită din patru subcategorii conceptuale principale; cuprinde fenomene şi procese cauzatoare (iniţiatoare), sediile materiale de apariţie şi dezvoltare ale acestor fenomene, agenţii materiali participanţi la iniţiere precum şi condiţiile de stare materială necesare să fie întrunite în timp şi spaţiu, pentru ca un astfel de eveniment, să se producă; stabilirea unei cauze de incendiu constă în identificarea: sursei probabile de aprindere, mijlocului probabil de aprindere, primului material care a fost aprins şi împrejurării determinante.

Interval de explozie - valori ale concentraţiilor de gaze, vapori sau pulberi / prafuri incombustibile în aer, cuprinse între limita inferioara de explozie şi limita superioară de explozie.

Energie minimă de aprindere - valoarea minimă a energiei din canalul unei descărcări electrice care conduce la aprinderea unui amestec inflamabil de aer cu gaze, vapori, ceţuri (de G.P.L. etc.), pulberi / prafuri aflate între limitele de inflamabilitate / aprindere.

Limită de explozie - valoare minimă sau maximă a concentraţiei unei substanţe combustibile în aer sau în oxigen, pentru care explozia devine posibilă; limitele inferioară şi superioară sunt indicate, pentru gaze şi vapori, prin 3 concentraţia în % vol., iar pentru prafuri (pulberi) in g/m .

Limită inferioară de explozie (LIE) – concentraţia minimă a gazelor, a vaporilor sau a pulberilor (prafurilor) combustibile în aer, la care se poate genera explozia; sub limita inferioară de explozie amestecul nu poate să genereze explozie, datorită excedentului de aer.

Limită inferioară de inflamabilitate (LII) – concentraţia minimă de gaz în aer, sub care nu mai are loc propagarea unei flacări în prezenţa unei surse de aprindere.

Limită superioară de explozie (LSE) – concentraţia maximă a gazelor, a vaporilor sau a pulberilor (prafurilor) combustibile în aer, la care se poate genera explozia; peste limita superioară de explozie amestecul nu poate să genereze explozie, datorită deficitului de aer.

Limită superioară de inflamabilitate (LSI) – concentraţia maximă de gaz în aer peste care nu mai are loc propagarea unei flăcări.

Prevenire a incendiilor - măsuri prealabile destinate să împiedice iniţierea unor incendii şi/sau să limiteze efectele acestora.

Temperaturi de aprindere - temperatura minimă la care un material combustibil degajă vapori sau gaze combustibile într-o anumită cantitate, astfel încât după inflamarea lor de la o sursă de aprindere materialul continuă să ardă fără aport caloric din exterior.

25

Aplicație la ecuația cauzei de incendiu Temperatură de inflamabilitate - temperatura minimă, începând de la care, în condiţii de încercare specificate, un lichid degajă o cantitate suficientă de vapori inflamabili pentru a produce o aprindere de scurtă durată, în contact cu o sursă de aprindere.

Sacrificiu si Devotament

2. ELEMENTE GENERALE REFERITOARE LA CAUZA UNUI INCENDIU Funcţia care defineşte în mod implicit un incendiu, se poate defini prin: incendiu= f (x 1, x 2, x 3, x 4 ) = f (x 1, x 2, x 3, x 41, x 42 ) = f(∆arderii, x 1, x 2 ) (1) în care: x1 - mijlocul care poate genera sursa de aprindere, x2 - împrejurarea probabilă determinantă, x3 - sursa probabilă de aprindere, x 41 - primul material cel mai probabil care se poate aprinde. ∆arderii, compus din variabilele , x 3, x 41, x 42, s-a notat triunghiul arderii determinat de existenţa în timp şi spaţiu a elementelor: sursă, material combustibil şi aer atmosferic.

Variabila x4 , include variabila determinată de existenţa aerului, notată cu x42 , relaţia (1), este o funcţie dependentă de 7 variabile, considerate ca fiind variabile primare, fiecare dintre acestea, depinzând/având ca argument, alte variabile, cu un anumit grad de dependentă. În aceste condiţii, se poate aprecia faptul că, datorită numărului de ordine mare al acestor variabile/factori, nici un incendiu nu se poate identifica cu un altul, situaţie care implică punerea în discuţie a conceptului de unicitate pentru un eveniment de tip incendiu.

3. PREVENIREA INCENDIILOR. ELEMENTE GENERALE DE MANAGEMENT Pentru a realiza acest deziderat, o modalitate necesară şi suficientă de acţiune, este aceea de utilizare a definiţiei cauzei de incendiu.

Având în vedere importanţa acestui concept, în urma controalelor/inspecţiilor de prevenire/stingere a incendiilor la operatorii economici de stat / privaţi, instituţii ale statului etc., se pot impune, după caz, prin intermediul documentelor de control, măsuri care, trebuie să reflecte situaţii, stări, neconformităţi/nerespectări ale normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, situaţie, care necesită foarte mult timp pentru redactarea acestor documente (procese - verbale de control în domeniul prevenirii/stingerii incendiilor).

Logica utilizării ecuaţiei cauzei de incendiu, este aceea că incendiul, identificat prin intermediul ecuaţiei (1), nu se poate realiza fizic şi chimic, dacă cel puţin una dintre variabile nu este generată/realizată; în acest sens, este necesar ca inspectorul de prevenire a incendiilor să evalueze optimizarea acestor variabile, în funcţie / în raport cu situaţia pe care o relevă starea de fapt din cadrul operatorilor economici privaţi/de stat, instituţii ale statului etc.

Spre exemplu, informaţiile puse în discuţie mai sus, simplifică foarte mult procedurile actuale, dacă se execută controlul de prevenire şi stingere a incendiilor în raport, doar cu o anumită variabilă, cum este de exemplu, x 3 -sursa, care conform uzanţelor, generează numele cauzei de incendiu. În concluzie, observaţia pusă în discuţie, generează următoarele avantaje, materializate în economie de timp şi resurse financiare nealocate/economisite, pentru inspector şi implicit pentru beneficiar : se realizează economie de timp la redactarea documentului de control, astfel că într-o perioadă de timp dată, inspectorul poate controla mai multe entităţi lucrative, fiind astfel mai eficient, cel puţin din acest punct de vedere; se reduc astfel costurile cu investiţiile pe termen scurt şi mediu pentru beneficiari, în sensul că neconformitaţile / nerespectările din domeniul prevenirii / stingerii incendiilor sunt mai reduse din punct de vedere numeric, se pot rezolva rapid şi de cele mai multe ori cu costuri minime, într-un timp dat, situaţie care avantajează beneficiarul; se realizează scopul principal, acela că, dacă inspectorul evaluează corect starea de lucruri, în condiţiile, în care beneficiarii acestor controale respectă termene1e date măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, prescrise în documentele de control, nu se mai pot genera evenimente de tipul incendii, şi ca atare, nu vor mai fi generate pagube.

26

COŞUL DE FUM: CAUZĂ DE INCENDIU ►►Mr. Relu Dumitru BUCUREŞTEANU

În scopul înlăturării incendiilor cauzate de exploatarea neconformă a instalaţiilor de încălzire dotate cu coş de fum, se impune respectarea unor măsuri de prevenire reglementate prin Standardul Român EN 15287-1: Coşuri de fum - Proiectare, instalare şi punere în funcţiune a coşurilor de fum; Partea 1: Coşuri de fum pentru aparate de încălzire neetanşe şi Partea 2: Coşuri de fum pentru aparate de încălzire etanşe.

Acest standard descrie metoda care stabileşte criteriile de instalare şi de proiectare pentru sistemele de coşuri de fum, construirea in situ a coşurilor, tubarea coşurilor existente si canalele de racordare, precum şi informaţii pentru punerea în funcţiune a coşurilor de fum.

Proiectul privind instalarea sistemului de coş trebuie să fie detaliat şi documentat. Informaţiile producătorilor despre produs pot să întregească această cerinţă. Se recomandă ca proiectul să permită componentelor tip ale producătorului de componente de sistem de coşuri, să fie utilizate în timpul realizării instalării, fără a suferi modificări. Toate modificările de componente, de exemplu de realizare a deschiderilor sau ajustarea lungimii, 27

Audacia et Devotio

S

tatistica Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ arată că, în perioada 2003-2012, în judeţul Neamţ s-au produs 4263 de incendii din care 3159 la gospodăriile populaţiei (792 în mediul urban şi 2367 în mediul rural), ceea ce înseamnă în medie, 316 incendii produse anual la gospodăriile populaţiei, principala cauză de incendiu la locuinţe fiind, de departe: coş/burlan de fum defect sau necurăţat (în medie 72,7 incendii/an).

Statistica arată că în judeţul Neamţ, această cauză suferă o creştere a numărului acestora de la an la an, aşa cum se poate observa graficul care urmează.

Coșul de fum- Cauză de incendiu

Sacrificiu si Devotament

nu trebuie făcute decât dacă ele sunt conform instrucţiunilor producătorului.

Pentru proiectarea în vederea instalării în siguranţă a unui sistem de coş, se recomandă documentarea şi obţinerea unor informaţii din următoarele surse: ― cataloage şi documentaţiile producătorilor de aparate; ― cataloage şi documentaţiile producătorilor de sisteme de coşuri, inclusiv instrucţiunile de instalare; ― desene sau planuri de arhitectură şi/sau studii pe şantier; ― reguli locale de construire.

În figura ce urmează, sunt redate principalele componente şi accesorii ale unui sistem de coş cu pereţi multipli.

Legendă 1 sistem de coş

7 element al sistemului de canal 2 canal

8 perete combustibil vecin sau căptuşeală sau incintă 3 canal de fum

9 element de sistem de coş 4 izolaţie termică

10 canal de racordare 5 perete exterior

11 aparat de încălzire 6 căptuşeală sau îmbrăcăminte incombustibilă 12 distanţa în raport cu materiale combustibile 13 deschidere pentru vizitare şi curăţare

Materialele complementare care nu sunt furnizate cu sistemul de coş, precum compuşii de rost (ciment, mortar şi îmbinări), tencuieli, produse de impermeabilizare, fixări, şuruburi sau suporturi complementare, trebuie adaptate la utilizare (de exemplu faţă de coroziune, de temperatură, de rezistenţă).

Se recomandă ca traseul sistemului de coş să fie: - determinat în funcţie de poziţia aparatului de încălzire, de poziţia ştuţului de evacuare a acestuia, de priza de aer şi de gura de evacuare a sistemului de coş; - cât mai scurt şi direct pe distanţa dintre ieşirea din aparat şi gura de evacuare, drept şi vertical pe cât posibil, cu o evacuare cât mai aproape de cel mai înalt punct al clădirii (de exemplu de coamă), pentru a asigura un tiraj şi o 28

29

Audacia et Devotio

dispersie a fumului satisfăcătoare; - să permită tipurilor de componente ale producătorului de componente de sisteme de coş, să fie utilizate cu ocazia realizării instalării, inclusiv pentru zonele înclinate, executate cu susţineri, conform instrucţiunilor de instalare ale producătorului.

Canalul de racordare nu trebuie să traverseze un tavan, o altă zonă de foc sau un spaţiu în care să nu poată fi inspectat şi curăţat, iar dacă este destinat pentru o funcţionare în mediu umed, trebuie să fie înclinat pentru a permite colectarea şi evacuarea condensului.

Distanţa minimă faţă de materialele combustibile pentru un sistem de coş, trebuie să fie mai mare decât cea declarată de producător, conform standardelor de produs în vigoare sau cea prescrisă prin reglementările naţionale.

Un sistem de coş care traversează un perete sau un tavan din material combustibil, trebuie echipat cu o manşetă de protecţie şi/sau un separator, pentru a menţine distanţa corespunzătoare în raport cu materiale combustibile sau, în cazul pereţilor cu goluri, pentru a cuprinde orice umplutură. Orice manşetă de etanşare sau de protecţie care este orientată spre exterior trebuie protejată împotriva intemperiilor.

Dacă sunt utilizate canale de racordare metalice, trebuie utilizată distanţa minimă faţă de materialele combustibile, declarată de producător.

Atunci când sistemul de coş nu este complet cămăşuit şi există risc de arsuri accidentale prin contact uman, proiectul trebuie să prevadă un ecran sau un panou de securitate. Acesta trebuie montat conform instrucţiunilor producătorului sistemului de coş.

Trebuie să fie disponibil un acces astfel încât să se poată inspecta sistemul de coş pe toată lungimea sa, de la nivelul adaptorului aparatului de încălzire până la ieşirea din sistemul de coş şi de a putea curăţa atunci când este necesar.

Un acces pentru curăţare trebuie realizat la bază, sau la partea superioară a sistemului de coş, în podul clădirii, prin clapeta antiexplozie, pe canalul de racordare sau pe aparatul de încălzire, dar acest lucru trebuie să fie conform instrucţiunilor producătorului aparatului/sistemului de coş sau numai cu acceptul acestora.

După ce s-a terminat instalarea sistemului de coş, acesta trebuie verificat astfel încât să fie garantată instalarea corectă.

Studiul privind incendiile de locuinţă produse în perioada 2003 – 2012 pune în evidenţă faptul că majoritatea incendiilor s-au produs ca urmare a nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în contextul situaţiei economico-financiare precare a populaţiei, care a utilizat instalaţii electrice şi aparate/echipamente electrice/termice învechite, cu defecţiuni şi improvizaţii.

Cum arătam mai sus, principala cauză de incendiu o constituie, de departe, coşul de fum/burlanul defect sau necurăţat, determinată de faptul că nu se respectă măsurile de prevenire a incendiilor privind verificarea, repararea şi curăţarea coşurilor de fum, conform prevederilor art. 85 alin. 3 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor.

Se impune ca administraţia publică locală să se implice în urmărirea punerii în aplicare a prevederilor art.1, punctul 2, lit. i) din HGR nr.537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

Concluziile rezultate în urma analizării statisticii incendiilor de locuinţe, generează necesitatea introducerii în legislaţia specifică privind apărarea împotriva incendiilor a obligaţiei montării detectorilor de fum de tip autonom.

Este necesară utilizarea unor forme specifice de învăţare folosite de tineri, precum internetul, în sensul informării acestora asupra măsurilor de prevenire a incendiilor prin intermediul site-urilor www.igsu.ro şi www. ijsunt.ro.

Decembrie 2013

21

DE ANI

ÎN SLUJBA COMUNITĂŢII Sacrificiu si Devotament

►►Lt.col. Dumitru GAVRILESCU

A

ctivitatea pompierilor din Tîrgu Neamţ este atestată documentar încă din anul 1852, existând documente în arhiva Primării oraşului Târgu Neamţ prin care se arăta dotarea pentru Comanda de pompieri Târgu Neamţ, precum şi cererea de construire la Târgu Neamţ a unui cerdac(foişor) pentru pază şi a cinci bordeie de carieră.

Începând cu anul 1980, intervenţia în caz de incendiu era asigurată de Formaţia de Pompieri Civili, aflată în subordinea Primăriei Tîrgu Neamţ şi care era dotată cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, în sprijinul acestora venind pompierii militari din Piatra Neamţ, care aveau un timp de răspuns de aproximativ 1 oră, ţinând cont de dotarea existentă.

Numărul mare de monumente istorice din patrimoniu naţional şi UNESCO aflate în împrejurimile oraşului Tîrgu Neamţ (în special mânăstirile istorice), dezvoltarea zonei, precum şi statistica incendiilor au impus necesitatea înfiinţării unei subunităţi de pompieri militari în oraşul Tîrgu Neamţ.

Cu aportul deosebit al regretatului Lungu Serafim, fost primar al oraşului, şi cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în octombrie 1992 se înfiinţează Staţia de Pompieri Târgu Neamţ, care încă de la început şi-a demonstrat utilitatea prin scăderea timpului de răspuns la intervenţii şi reducerea pagubelor datorate incendiilor izbucnite în oraşul Tg. Neamţ, comunele vecine precum şi în comunele de pe „Valea muntelui”.

Sediul Staţiei de Pompieri Tîrgu Neamţ a fost stabilit pe strada Nucilor nr. 12, într-un spaţiu dat în administrare de Consiliul local al oraşului, pentru perioada cât vor funcţiona pompieri militari.

Subunitatea asigura intervenţia la incendii în oraşul Târgu Neamţ, comunele din jurul oraşului Tîrgu Neamţ, precum şi în comunele de pe „Valea muntelui”.

Înfiinţarea şi modernizarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă începând cu anul 2005, a dus şi la modernizarea subunităţii din oraşul Tîrgu Neamţ care s-a transformat în Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ, cu o gardă de intervenţie, iar începând cu octombrie 2007 înfiinţarea a încă unei gărzi de intervenţie în localitatea Poiana Teiului.

Trebuie scos în evidenţă aportul deosebit al autorităţilor locale pentru asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării activităţii la sediile celor două gărzi de intervenţie, astfel : - la garda de intervenţie nr. 1 Târgu Neamţ, cu sprijinul Consiliului local, precum şi a primarilor Harpa Daniel

30

31

Audacia et Devotio

şi Arnăutu Decebal, s-au alocat fonduri anual pentru modernizarea spaţiilor şi asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării activităţii.

- la garda de intervenţie nr. 2 Poiana Teiului, cu sprijinul Consiliului local, precum şi a primarului Bîia Petru, s-a primit cu contract de comodat sediul gărzii de intervenţie şi s-au alocat fonduri anual pentru modernizarea spaţiilor şi asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării activităţii.

Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ asigură prin cele două gărzi de intervenţie managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă pe tipuri de risc din competenţă (salvări persoane şi animale, incendii, descarcerare, prim ajutor medical, inundaţii, dezastre etc.), în două raioane de intervenţie : - Garda de intervenţie nr. 1 Tg. Neamţ în oraşul Târgu Neamţ, staţiunile Bălţăteşti şi Oglinzi şi în comunele Brusturi, Drăgăneşti, Răuceşti, Timişeşti, Vînători-Neamţ, Pipirig, Agapia, Bălţăteşti, Crăcăoani, Grumăzeşti, Petricani, Urecheni, Păstrăveni şi Ţibucani.

- Garda de intervenţie nr. 2 Poiana Teiului în staţiunea Durău şi în comunele Poiana Teiului, Ceahlău, Grinţieş, Hangu, Farcaşa şi Borca.

Profesionalizarea, începând cu anul 2006, precum şi dotarea cu tehnică nouă şi performantă a dus la scăderea timpului de răspuns, reducerea pierderilor în urma situaţiilor de urgenţă şi asigurarea unei intervenţii cât mai oportune şi eficiente în slujba cetăţenilor, lucru materializat în creşterea încrederii populaţiei din zonă în această structură.

Decembrie 2013

Conceptul de risc la dezastru în contextul modificărilor globale ale mediului

►►Lt.col.ing. Claudiu GAMAN

O

Sacrificiu si Devotament

mul trăieşte permanent într-un mediu în care este expus unei mari diversităţi de situaţii mai mult sau mai puţin periculoase, generate de numeroşi factori. Începutul acestui mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al activităţilor umane asupra Terrei, care determină modificări globale ale mediului. Una dintre cele mai periculoase tendinţe ale epocii contemporane este creşterea frecvenţei, intensităţii şi consecinţelor fenomenelor naturale extreme.

Dezastrele sunt o ameninţare permanentă pentru dezvoltarea durabilă şi generează anual numeroase victime omeneşti. In ultimele trei decenii, diferite calamităţi naturale au generat peste 3 milioane de victime, au adus boli şi sărăcie pentru 1 miliard de oameni şi au produs pagube de sute de miliarde de dolari.

Manifestările extreme ale fenomenelor naturale cum sunt: furtunile, inundaţiile, seceta, alunecările de teren, cutremurele puternice, la care se adaugă accidentele tehnologice (poluarea gravă) şi situaţiile conflictuale, pot să aibă influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane şi asupra societăţii în ansamblu. Cunoaşterea precisă a acestor fenomene, numite calamităţi sau dezastre, permite luarea celor mai adecvate măsuri, atât pentru atenuarea efectelor, cât şi pentru reconstrucţia regiunilor afectate.

Modificările accentuate ale mediului pe Terra, presiunea crescândă a societăţii asupra elementelor de mediu generează o serie de crize dintre care unele au devenit globale, cum ar fi tendinţele de încălzire a climei, datorate efectului de seră, reducerea stratului de ozon, ridicarea nivelului Oceanului Planetar. Reducerea efectelor acestor dezastre implică studierea interdisciplinară a hazardelor, vulnerabilităţii şi riscului precum şi informarea şi educarea populaţiei (Ştefănache D., 2007).

Interesul pentru studiul hazardelor şi al dezastrelor naturale a început în anii 1930, având drept promotor pe Gilbert White. Popularitatea cercetărilor legate de hazarde a crescut în anii 1970, când White şi alţii au dezvoltat un câmp de studiu care a dus la dezvoltarea unui model pentru hazardele naturale.

Definirea termenilor utilizaţi în studiul hazardelor şi al riscurilor este un demers anevoios, din mai multe motive. În primul rând, fiind utilizaţi în viaţa de zi cu zi, aceşti termeni îşi atenuează înţelesul, căpătând noi valenţe. Apoi, folosirea lor în mai multe discipline presupune elaborarea unei definiţii foarte complexe, care să fie suficient de cuprinzătoare, ceea ce este extrem de dificil de realizat. Un alt impediment este traducerea în diferite limbi, care aduce un lung şir de definiţii ce pot introduce ambiguităţi.

În acest articol sunt prezentate câteva aspecte privind concepţiile asupra noţiunilor de dezastru, hazard, vulnerabilitate şi risc, expuse în diferite lucrări ştiinţifice şi publicaţii (Smith, 1992; Bălteanu, 1992; Bălteanu, Rădiţa, 2001; Moldovan, 2003; Mac, Petrea, 2003; Goţiu, Surdeanu, 2007; Stângă, 2007; Romanescu, 2009 etc.), concluzionând cu o definire a termenilor acceptată.

Conceptul de dezastru

Dezastrele naturale sunt rezultatul acţiunii unui hazard natural, care afectează oamenii, bunurile de care aceştia dispun şi/sau mediul (Goţiu, Surdeanu, 2007). Dezastrul este o întrerupere a funcţionării normale a unei societăţi în extindere, care depăşeşte capacitatea acesteia de a face faţă acestui fenomen cu propriile 32

resurse. Extinderea unui dezastru depinde atât de intensitatea evenimentului cât şi de gradul de vulnerabilitate al societăţii.

Smith (1996), citat de Goţiu şi Surdeanu (2007), dă o definiţie mai largă care implică oarecum percepţia : ,,un dezastru rezultă în general din interacţiunea în timp şi spaţiu, dintre expunerea fizică la un hazard şi o populaţie vulnerabilă”.

Un cutremur puternic produs într-o zonă nepopulată nu constituie un dezastru, în timp ce un cutremur mai slab, care se produce într-o zonă urbană cu clădiri care nu rezistă la cutremure, poate produce daune semnificative. Evenimentele naturale extreme se transformă în dezastre doar dacă au un impact semnificativ asupra persoanelor vulnerabile, acestea expunându-se adesea hazardurilor naturale din cauza nepăsării şi a sărăciei, şi contribuind la acest fenomen prin intervenţia necontrolată în natură.

Dezastrele, catastrofele, crizele etc. sunt văzute şi interpretate diferit în alte culturi. De obicei, termenul de dezastru este preferat de specialiştii englezi, iar cel de catastrofă de cei francezi. Fie că cei afectaţi văd acest eveniment ca pe un potenţial risc sau ca pe un dezastru, fie că ei apreciază riscul ca fiind mare sau mic, totul depinde de sistemul de valori la care aceştia se raportează. Percepţia riscului – sau mai de grabă lipsa percepţiei de riscului – reprezintă cel mai important factor al vulnerabilităţii.

Audacia et Devotio

Conceptul de hazard

Etimologic, termenul de hazard provine de la cuvântul arab ,,az-zahr”, care înseamnă joc de zaruri (Mac, Petrea, 2003).

Mulţi autori consideră că există o interacţiune între oameni şi un eveniment, hazardele fiind legate de prezenţa omului într-un anumit areal (Burton,1993, citat de Blanchard, 2005; Rahn, 1996; Kates, 1996, citat de Rached, 2002; Cutter, 2001, citat de Blanchard, 2005; Cardona, 2003 etc.).

Conform Internationally Agreed Glossary of Basic Terms Related to Disaster Management (DHA, 1992), citat de Cheval (www.hazarde.ro), ,,hazardul natural este un fenomen ameninţător sau probabilitatea de producere a unui fenomen natural potenţial producător de pagube într-un areal, într-un interval precizat de timp”.

Hazardele produc impacturi în lanţ şi pot varia ca timp şi arie de manifestare. Ploaia torenţială, văzută ca eveniment natural extrem, poate, de exemplu, cauza pagube acoperişurilor construite din materiale uşor deteriorabile (impact direct) dar, pentru majoritatea, hazardele fizice directe şi cauzele producerii daunelor sunt consecinţele ploilor torenţiale, în speţă inundaţiile, alunecările de teren, eroziunea solului etc. (impactul unor fenomene în lanţ).

Subiectul analizei hazardului cuprinde hazardele fizice directe ca parte componentă a ceea ce poate fi un impact în lanţ. Un hazard fizic direct este hazardul care este perceput ca atare de către populaţia afectată. Ca exemplu, poate fi menţionat nu ploaia torenţială ci efectele acesteia – inundaţiile, alunecările de teren şi eroziunea solului.

Oricum, acest lucru se întâmplă dacă ploaia torenţială chiar generează producerea unor astfel de evenimente extreme precum inundaţiile, alunecările de teren şi eroziunea solului ca rezultat al caracteristicilor date ale locaţiei (zone de captare a apei, pante abrupte, lipsa acoperirii cu vegetaţie, rata de infiltrare în sol) şi a factorilor de vulnerabilitate, şi se mai întâmplă dacă există elemente care sunt vulnerabile acestor tipuri secundare de hazarde (de exemplu şosele, sau câmpuri în pantă, localităţi în zone joase etc.).

Cât de mult i se poate oferi unui eveniment titulatura de hazard depinde şi de locaţia luată în considerare: ploile torenţiale din zonele muntoase nu sunt periculoase pentru o zonă locuibilă la o altitudine mai înaltă – hazardul provine de la inundaţie care poate fi rezultatul ploii, şi chiar şi atunci numai dacă localitatea este vulnerabilă la acest fenomen. În cazul unui drum neprotejat dispus pe curbă de nivel, hazardul este reprezentat de către alunecările de teren care se pot produce în urma ploilor abundente. Hazardul reprezentat de o ploaie torenţială care cade într-o zonă mai înaltă depinde de existenţa elementelor vulnerabile în acea zonă.

Dimensiunile pagubelor (în speţă la agricultura ca sursă importantă de venit) produse de ploile torenţiale depind de o serie de procese, impacturi şi factori de vulnerabilitate. Acestea sunt ilustrate în figura 1.

33

Sacrificiu si Devotament

Conceptul de risc la dezastru în contextul modificărilor globale ale mediului

Fig. 1 Impactul în lanţ al ploii torenţiale în agricultură

Aici, impacturile ploii torenţiale sunt transformate în hazarde fizice şi, astfel, în cauze ale pagubelor, precum alunecările de teren, inundaţiile şi eroziunea solului.

Conceptul de vulnerabilitate

Vulnerabilitatea este o caracteristică intrinsecă a unei comunităţi care este prezentă chiar şi atunci când nu se manifestă niciun eveniment periculos. Este o trăsătură dinamică şi permanentă care este relevată odată cu producerea respectivului eveniment, până la un grad care depinde de magnitudinea acestuia (Thywissen, 2006, citat de Goţiu şi Surdeanu, 2007).

Definirea vulnerabilităţii ar putea îmbrăca două aspecte : unul tehnic, care consideră vulnerabilitatea ca indice al pierderilor potenţiale (vieţi umane, bunuri, alte valori) şi unul social, ca tendinţă de a depăşi pierderile înregistrate (Centre Interdisciplinnaire Scientifique de la Montagne, Universite de Savoie, 1999).

Conform Office of United Nations Disaster Relief Co-Ordinator (1991), vulnerabilitatea este exprimată prin gradul daunelor estimate, în funcţie de intensitatea sau magnitudinea hazardului.

Natura riscului

Riscurile sunt o parte componentă a vieţii de zi cu zi a oamenilor. În orice caz, atât nivelul de tolerare cât şi percepţia de risc, variază de la un individ la altul. Un conducător auto poate lua o curbă scurtă cu 50 km/h, iar altul poate lua curba cu 80 km/h, totul depinde de propria evaluare a riscului. De asemenea, percepţia variază în funcţie de regiuni, societăţi şi culturi. De exemplu, există ţări care au centrale nucleare de producere a energiei electrice fără a deţine o altă sursă de rezervă, în timp ce există ţări care văd acest lucru ca fiind foarte riscant.

34

Nu există nici o definiţie universal valabilă a riscului, deoarece percepţiile diferă de la un individ la altul şi de la o cultură la alta. În contextul managementului riscului la dezastre, este agreată următoare definiţie:

Riscul reprezintă probabilitatea apariţiei unor consecinţe nocive sau pierderi (vieţi omeneşti, răniri, mijloace de trai şi economice perturbate, afectarea componentelor mediului înconjurător), care rezultă în urma interacţiunilor dintre hazardele naturale sau antropice şi vulnerabilitate (United Nations International Strategy for Disaster Reduction, 2003).

În figura 2, locaţiile şi populaţiile din zona marcată cu galben sunt caracterizate de anumite tipuri de vulnerabilitate; cele din zona marcată cu roşu şi portocaliu sunt ameninţate de dezastre naturale. În orice caz, riscul apare doar în zona portocalie, acolo unde coexistă hazardul şi vulnerabilitatea.

Riscul este acel ceva care încă nu s-a petrecut, ceva ce este probabil să se întâmple în viitor. Dacă un risc este anticipat ca fiind foarte mare, atunci sunt luate măsuri pentru reducerea acestuia pe cât posibil.

Având în vedere creşterea nivelului sărăciei, observăm că există din ce în ce mai multe situaţii în care populaţia afectată acceptă un nivel ridicat de risc, locuind în centre urbane populate, în locuri cu pante abrupte sau în zone inundabile. Mai există, de asemenea, şi acele persoane care acceptă să locuiască în apropierea zonelor industriale sau în apropierea centralelor nucleare, şi care nu vor să se mute deoarece în aceste condiţii şi-ar pierde locurile de muncă şi alte beneficii. Cât de mult este perceput riscul, depinde şi de informaţiile disponibile în ceea ce priveşte tipurile posibile de hazarduri.

Audacia et Devotio

Figura 2: Conceptul de risc

Riscul la dezastru - produs dintre hazard şi vulnerabilitate

Aceste două elemente – hazardul şi vulnerabilitatea – sunt esenţiale în evaluarea riscului: hazardul, ca probabilitate de apariţie a unui eveniment natural dăunător, şi vulnerabilitatea, ca susceptibilitate de vătămare şi păgubire la apariţia evenimentului. Acest lucru duce la fenomenul de risc ca produs al celor două elemente, exprimând probabilitatea de apariţie şi dimensiunea posibilelor distrugeri – cu alte cuvinte, pierderile sau distrugerile probabile.

În mod convenţional, riscul se exprimă prin formula : risc = hazard x vulnerabilitate (Figura 3) Este important de reţinut că o mare parte a vulnerabilităţii poate fi redusă prin dezvoltarea capacităţii umane de prevenire sau de protecţie. Absenţa strategiilor este o componentă a vulnerabilităţii, şi trebuie luată în calcul.

35

Sacrificiu si Devotament

Conceptul de risc la dezastru în contextul modificărilor globale ale mediului

Figura 3: Riscul la dezastru ca produs dintre hazard şi vulnerabilitate

Hazardul şi vulnerabilitatea trebuie să coexiste simultan în aceeaşi locaţie pentru a putea vorbi de risc, care poate deveni ulterior un dezastru dacă evenimentele chiar se petrec. O societate poate fi vulnerabilă la inundaţii, dar şi la cutremure (şi viceversa). Vulnerabilitatea poate fi identificată şi studiată doar cu referinţe la un anume tip de hazard concret. Vulnerabilitatea unui tip specific de hazard variază, funcţie de sector şi context: de exemplu, în zonele locuite, vulnerabilitatea provine din slaba calitate a clădirilor şi infrastructurii de bază, în domeniul sănătăţii apare din lipsa proviziilor de medicamente şi materiale sanitare, în domeniul activităţilor economice precum agricultura, apare din insuficienţa stocurilor etc.

Vulnerabilitatea unei populaţii sau a unui ecosistem implică factori diferiţi şi interdependenţi, factori ce trebuie luaţi în considerare atunci când determinăm vulnerabilitatea unei familii, a unei localităţi sau a unei ţări.

Este ca o pânză de păianjen în care factorii fizici sunt în strânsă legătură cu factorii economici, culturali, politici, instituţionali, ecologici şi de altă natură.

Concluzii

În opinia mea, hazardul natural este probabilitatea interacţiunii dintre entităţi de natură antropică, economică, socială, politică, culturală şi un fenomen natural periculos, ale cărui atribute nu pot fi exact determinate (localizare, timp, intensitate, frecvenţă), iar riscul natural poate fi înţeles ca posibilitate de pierderi umane, persoane rănite, pagube materiale de orice fel, datorată unui fenomen natural particular. Vulnerabilitatea reprezintă gradul de pierderi (0 - 100 %) rezultate din potenţialitatea unui fenomen de a produce victime şi pagube materiale. Gradul de vulnerabilitate este direct proporţional cu nivelul de dezvoltare socio-economică al arealului în cauză.

36

INGINERIA securităţii la incendiu ►►Slt.ing. Gheorghiţă MATEI

Î

Audacia et Devotio

n multe ţări, în ultimii ani, ca rezultat al dezvoltării rapide a concepţiei de proiectare, reglementările în construcţii s-au transformat din reglementări obligatorii cuprinzătoare, în scurte reglementări funcţionale, bazate pe „performanţe“ şi nu pe „prescripţii“.

Estimarea dezvoltării şi severităţii incendiului şi a comportării oamenilor expuşi la incendiu este dificilă, deoarece amândouă pot avea evoluţii aleatorii.

Ca urmare, noua abordare este o abordare globală a proiectării securităţii la incendiu, care armonizează abordările inginereşti ale proiectării securităţii la incendiu, astfel încât toate cerinţele esenţiale şi aspectele proiectării să fie îndeplinite într-o manieră acceptabilă şi cuantificabilă şi totodată aplicabilă uniform în toată lumea.

Ingineria securităţii la incendiu, conform ISO/TR 13387-1 , înseamnă aplicarea principiilor inginereşti, a regulilor şi a analizelor experţilor bazate pe o apreciere ştiinţifică a incendiului ca fenomen, a efectelor incendiului şi a reacţiei şi comportării oamenilor în scopul:

1. de a salva viaţa, de a proteja proprietatea şi de a ocroti mediul şi patrimoniul;

2. de a cuantifica pericolul şi riscul de incendiu şi efectele lor;

3. de a evalua analitic protecţia optimă şi măsurile preventive necesare pentru a limita consecinţele incendiului.

Scopul ingineriei securităţii la incendiu este de a realiza o concepţie bazată pe metodologii, date şi metode de calcul adecvate, fundamentate ştiinţific şi complete, care să poată fi aplicată, cu cheltuieli eficiente, la proiectarea şi managementul clădirilor, astfel încât:

1. să fie încurajat un nivel de proiectare recunoscut mondial;

2. să fie asigurată siguranţa utilizatorilor;

3. să fie reduse la minimum pagubele provocate de incendiu şi poluarea mediului;

4. să fie protejat patrimoniul.

Concepţia ingineriei securităţii la incendiu trebuie să fie influenţată de necesităţile celor implicaţi în proiectarea, construcţia, utilizarea, managementul şi administraţia clădirii. De aceea, concepţia va trebui să se adreseze şi să rezolve posibile necesităţi conflictuale dintre:

• elaboratorii reglementărilor;

• autorităţile de control a clădirii;

• pompieri;

• proiectantul clădirii;

• producătorii materialelor de construcţii;

• constructorul clădirii;

• utilizatorul clădirii;

• managerul clădirii;

• asigurator.

Ce este Ingineria securităţii la incendiu?

Ingineria securităţii la incendiu abordează două chestiuni, şi anume: a) Coduri prescriptive – care descriu ceea ce trebuie făcut într-o situaţie anume; Ex: Distanţa maximă pe căile de evacuare trebuie să fie de 30 m. b) Coduri bazate pe performanţă - care definesc obiectivele şi permit proiectantului să folosească orice abordare acceptabilă pentru a atinge rezultatele cerute; Ex: Trebuie să fie suficiente ieşiri de urgenţă pentru ca toate persoanele să se poată evacua în siguranţă în maxim 30 de minute.

Obiectivele securităţii la incendiu sunt:

• Securitatea vieţii;

• Continuitatea afacerii;

• Protejarea proprietăţii; 37

Ingineria securităţii la incendiu

• • •

Protejarea patrimoniului; Protejarea mediului; Menţinerea imaginii.

Etapele ingineriei securităţii la incendiu

Sacrificiu si Devotament

Etapa 1

Verificarea proiectării calitative QDR (Qualitative Design Review). Aprecierea este calitativă deoarece nu toate valorile parametrilor de proiectare pot fi cunoscuţi, fiind necesară o analiză inginerească pentru a fi obţinute. Totodată, este necesară o analiză calitativă pentru a decide asupra unui număr limitat de scenarii la incendiu importante pentru a trece la analiza lor cantitativă. Este preferabil ca această etapă să fie realizată de echipa de proiectare împreună cu autorităţile.

Scopurile etapei 1 sunt:

• defineşte obiectivele securităţii la incendiu şi criteriile de acceptare;

• stabileşte parametrii de proiectare pe baza proiectului de arhitectură şi a măsurilor de prevenire propuse;

• caracterizează clădirea şi ocupanţii, estimând parametrii de proiectare care nu au fost stabiliţi de arhitect;

• identifică pericolul de incendiu potenţial şi consecinţele posibile;

• selectează scenariile de incendiu care vor face obiectul analizei cantitative;

• stabileşte criteriile de proiectare a securităţii la incendiu;

• indică metodele de analiză adecvate.

Etapa 2

Analiza cantitativă a proiectării - efectuează o analiză cantitativă în funcţie de timp sau utilizează orice altă metodă adecvată de analiză indicată în QDR, verificând, acolo unde este posibil, modele matematice.

Etapa 3

Evaluarea rezultatele analizei comparativ cu criteriile de siguranţă (acceptate). Se repetă analiza dacă criteriile acceptate nu sunt satisfăcute (de exemplu: siguranţa vieţii), controlând procesul de incendiu pentru a creşte durata pentru evacuarea în siguranţă (dacă este posibil) sau/şi reducând durata cerută pentru evacuare.

Etapa 4

Raportarea rezultatelor.

Aplicarea ingineriei securităţii la incendiu

Pentru clădirile civile supraterane de tip obişnuit (clădiri de locuit, administrative, pentru comerţ, pentru sănătate, pentru cultură, de învăţământ, pentru turism, de cult, de sport, amenajări în aer liber, camping-uri, clădiri montane şi parcaje pentru autoturisme) şi mai ales pentru clădirile supraterane înalte şi foarte înalte, clădirile cu săli aglomerate şi cele subterane este de preferat o abordare deterministă privind securitatea la incendiu.

Atunci când clădirea are o importanţă strategică sau caracter special consecinţele unei erori în proiectare, construcţie şi operare sunt majore, se recomandă utilizarea cuplată a proiectării deterministe şi probabiliste. Astfel de clădiri de importanţă strategică sau cu caracter special pot fi:

• clădiri şi instalaţii nucleare;

• clădiri destinate fabricării, manipulării şi depozitării substanţelor explozibile;

• instalaţii şi echipamente tehnologice de producţie (sisteme, utilaje, agregate, dispozitive etc.);

• instalaţii tehnologice în aer liber;

• clădiri şi instalaţii subterane hidroenergetice;

• clădiri subterane ale metroului;

• clădiri cu caracter special ale structurilor de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

Avantajele Ingineriei securităţii la incendiu:

• Măsuri de protecţie împotriva incendiului personalizate;

• Permite inovarea;

• Permite minimizarea costurilor;

• Utilizează cercetările recente;

• Îmbunătăţeşte funcţionarea;

• Echipa de proiectare ia în calcul securitatea la incendiu;

• Securitate la incendiu echivalentă.

Dezavantajele Ingineriei securităţii la incendiu:

• Persoane înalt calificate şi cu experienţă;

• Lipsa de date în unele zone;

• Poate restricţiona flexibilitatea ulterioară .

38

FIRE PRO - ALTERNATIVĂ LA VECHILE SISTEME DE STINGERE A INCENDIILOR

►►cpt.ing. Sergiu - Vasile MARIAN

G

39

Audacia et Devotio

eneratoarele de aerosoli tip FirePro pentru stingerea incendiilor sunt recipiente metalice de diverse forme şi mărimi care utilizează pentru generarea de aerosoli o substanţă solidă (tip SBK) ce conţine săruri de potasiu. Fiecare recipient are încorporat un sistem special propriu de activare independent al generatorului. Unele tipuri de generatoare de aerosoli tip FirePro pot avea mecanism propriu de absorbţie a căldurii.

Produsul FirePro respectă Protocolul de la Montreal privind substanţele care afectează stratul de ozon, revizuit prin amendamentele ulterioare.

Caracteristicile aerosolului FirePro: a. Eficienţă la stingere mai mare decât alte produse de stingere: - cantitatea de substanţă necesară stingerii complete redusă comparativ cu alte produse de stingere (densitatea necesară stingerii este de 30 – 60 gr./m.c.); - eficient la stingerea incendiilor din clasele A, B, C. Pentru incendiile din clasa A se impune o acţiune imediată asupra focarului.

b. Produs ecologic: - nu prezintă efecte nocive asupra stratului de ozon; - biodegradabil în timp foarte scurt; - nu influenţează încălzirea globală.

c. Nu prezintă efecte dăunătoare asupra instalaţiilor electrice, aparaturii electronice sau oamenilor: - nu este coroziv; - nu este toxic; - nu este conducător de căldură sau electricitate (N/A < 24 Kv). d. Fiabilitate şi siguranţă mare în funcţionare: - poate funcţiona automat, având un sistem de declanşare autonom care nu necesită un sistem electric de declanşare sau o instalaţie de ridicare a presiunii (recipientele nu sunt sub presiune); - se declanşează cu ajutorul unui sistem de declanşare termosensibil (fuzibil) dar poate fi declanşat şi electric sau manual sau cele două combinate; - nu există pericolul de obturare a orificiului de refulare; - este compatibil cu orice sistem de alarmare; - ocupă un spaţiu redus; - costurile pentru întreţinere sunt neglijabile în comparaţie cu celelalte sisteme de stingere.

FirePro poate fi folosit în prezenţa oamenilor, nu afectează bunurile materiale şi nu dăunează mediului.

FirePro acţionează asupra incendiului prin ruperea lanţului de reacţii chimice care au loc la nivel molecular în timpul arderii. Stingerea se face fără scăderea cantităţii de oxigen. Într-un incendiu obişnuit, atomii şi radicalii liberi instabili reacţionează între ei în prezenţa oxigenului. Aceste reacţii de oxidare continuă până când se consumă substanţa combustibilă şi oxigenul sau se intervine cu alte mijloace pentru stingere.

La activarea sistemului FirePro substanţa stingătoare se transformă în aerosoli conţinând săruri de potasiu (ex. K2CO3), apă, N2 şi CO2. Proprietăţile substanţei

FIRE PRO de stingere facilitează distribuirea egală şi rapidă a particulelor în curentul convectiv ce se formează în timpul arderii. Microparticulele solide de săruri de potasiu, aflate în suspensie într-un gaz inert, au un raport suprafaţă / masă foarte mare, grăbind stingerea şi reducând considerabil cantitatea de substanţă stingătoare necesară stingerii.

Sacrificiu si Devotament

Când aerosolul intră în contact cu flacăra, radicalii de potasiu (K*) se formează prin disocierea sărurilor de potasiu (ex. K2CO3). Radicalii de potasiu reacţionează cu radicalii liberi ai flăcării (hidroxizi) formând produşi stabili precum KOH - incombustibil. Aceste reacţii duc la stingerea incendiului fără necesitatea reducerii cantităţii de oxigen.

Generatoarele de aerosoli se pot clasifica după autonomia de funcţionare în generatoare de dimensiuni mici, generatoare de dimensiuni medii şi generatoare de dimensiuni mari.

Generatoare de dimensiuni mici au o autonomie de funcţionare de 3 – 5 secunde şi pot proteja încăperi interioare de dimensiuni mici cum ar fi: panouri electrice, sisteme UPS, computere, monitoare TV, aparate electrocasnice.

Generatoare de dimensiuni medii au o autonomie de funcţionare de 10 – 15 secunde şi se folosesc pentru protejarea: autobuzelor; trenurilor; maşinilor; altor tipuri de mijloace de transport.

Generatoare de dimensiuni mari au o autonomie de funcţionare de 8 – 25 secunde şi se folosesc pentru protejarea: camerelor cu computere; camerelor de stocare a datelor; arhivelor; depozitelor; camerelor în care sunt amplasate echipamente de telecomunicaţii.

Cantitatea (masa) de substanţă stingătoare (grame) din generator trebuie să fie proporţională cu volumul spaţiului închis protejat. Generatoarele de aerosoli pentru stingerea incendiilor pot fi instalate pe pereţi şi / sau tavanele incintelor, ori în interiorul echipamentelor protejate, respectând specificaţiile producătorului. Distanţa faţă de pardoseala incintei protejate de generatoarele de aerosoli pentru stingerea incendiilor va fi de circa 2 metri, în cazul generatoarelor cu masă mai mare de 2 kg. distanţa poate fi mai mare.

Trebuie evitată instalarea generatoarelor de aerosoli pentru stingerea incendiilor în dreptul uşilor, a ventilatoarelor, trapelor, ferestrelor, paravanelor etc., din motive uşor de înţeles.

În cazul folosirii generatoarelor cu acţionare manuală, acţionările manuale de activare trebuie instalate în locuri uşor accesibile personalului specializat şi abilitat.

40

STĂRI NEGATIVE CARE POT AFECTA COMPORTAMENTUL INDIVIDUAL ŞI RELAŢIILE INTERPERSONALE ÎN RÂNDUL MILITARILOR

►►Mr. Daniel ANIŢEI

D

Deşi limitativ, grupul militar oferă unora spaţiu de afirmare personala, în special în raporturile verticale, dar şi orizontale, implicit satisfacerea indirectă a propriilor stări de motivaţie. Unii militari se confirmă ca personalităţi centrale prin valoarea lor şi prin carismă. Introvertiţii au latenţa crescută, un indice mai ridicat de elaborare şi mediere internă a răspunsurilor, posibil o mai mare obiectivitate în judecăţi, în evaluarea situaţiilor şi a persoanelor. Sunt mai empatici.

Nevoia lor interna de stimulare este mai mică, cea de stabilitate, mai mare, astfel schimbările rapide sau radicale constituie pentru ei o sursa mai mare de tensiune şi stres decât pentru extravertiţi. De aceea, trebuie în mod special observaţi.

INTROVERŢI VS. EXTRAVERŢI

Audacia et Devotio

isciplina militara este o componenta a disciplinei sociale, înţelegând prin aceasta o stare rezultata din respectarea ansamblului de norme, inclusiv morale, instituite în mediul militar. Ea exprima, de aceasta data în calitate de deziderat, obligaţia de a respecta regulile de organizare, de munca şi de conduită existente. Privită ca apreciere (act evaluant), disciplina militara este rezultatul raportării unui comportament (individual şi/sau colectiv) la un sistem normativ existent. Cât îl priveşte pe individ, disciplina se recunoaşte în ţinuta, stilul de muncă, sobrietatea, exigenţa, modul de a gândi şi de a face ale acestuia.

Disciplina militara este unul dintre cele mai importante elemente ale tăriei I.S.U. Ca atare, respectarea normelor regulamentare nu este numai o obligaţie, ci şi o datorie a fiecăruia; disciplina militara are sensuri morale profunde, ca obiectiv educativ ar trebui să stea la baza relaţiilor din domeniul militar.

Sociologic, sistemul militar şi deci implicit şi cel ISU, este un sistem de comandă, ierarhic, birocratic, de instituţie totală. Sistemul militar impune relaţii formale, ce prevalează categoric asupra celor informale.

Gradele de libertate ale persoanei aflate în sistem sunt limitate sever. Relaţiile impuse sunt formalizate, rolurile sunt standardizate, comportamentele ritualizate, timpul militarilor este complet programat, programul devine rutină. Interpersonalitatea definitorie este cea între şefii direcţi şi subordonaţi, în special cea negativă.

Doar în mod excepţional şefii sunt simpatizaţi. Compensator, pentru austeritatea, formalismul şi rigiditatea instituţională şi limitarea libertăţii persoanelor, se constituie relaţii simpatetice diadice, posibil triadice, foarte intense, ca şi respingeri absolute.

Sistemul militar nu promovează introvertiţii. Din aceasta categorie provin automarginalizaţii grupului militar mic. Dacă-şi internalizează regulile sistemului, stabilitatea lor, inteligenţa şi obiectivitatea îi fac perfect funcţionali. Ţinând cont de consumul psihic intens, introverţii pot fi cei care, latent, dezvoltă stări accentuate cu potenţial exploziv. Introverţii descarcă neprevăzut şi radical mari energii acumulate.

41

Sacrificiu si Devotament

Stări negative care pot afecta comportamentul individual şi relaţiile interpersonale în rândul militarilor În condiţiile formalismului şi superficialităţii relaţiilor interpersonale şefi-subordonaţi, introverţii sunt militarii care nu atrag atenţia, apărând şterşi şi conformaţi rolului, fiind şi greu de abordat, dacă s-ar dori o abordare. Şefii devin interesaţi doar de introverţii cu poziţie centrală, daca o înregistrează. Extraverţii pun probleme specifice în condiţii de monotonie a vieţii militare, pentru ei stresantă. Activismul interior şi pragul de reactivitate scăzut îi fac activi şi manifeşti.

Dacă nu, se manifestă prin frecvente încălcări ale disciplinei. În general, un conţinut militar stimulator, mental şi personal, poate fi considerat psihoprofilactic. Pot avansa ideea unui conflict latent între introverţi şi extraverţi, şi unii şi alţii sub presiune în sistemul militar, dar dispuşi opus în ceea ce priveşte formulele de motivare. Extraverţii funcţionează perturbator pentru introverţi, preocupaţi de menţinerea echilibrului lor interior, adeseori în stare critică.

RELAŢIILE INTERPERSONALE ÎN GRUPUL MILITAR

Relaţiile interpersonale sunt o ramură a relaţiilor interumane, adică a acelor legături energetice, substanţiale şi informaţionale care se stabilesc între oameni. Ceea ce le individualizează în raport cu genul proxim, constituind diferenţa lor specifică, constă în caracterul lor direct, nemijlocit, participarea afectiva a celor care interacţionează şi derularea în cadrul unei activităţi comune (viaţa de familie, locul de muncă etc.).

Dacă ar fi să le definim, relaţiile interper42

sonale sunt un gen specific al relaţiilor interumane caracterizate prin legături vii, nemijlocite, care reflectă, cel mai adesea în forme predominant afectivemoţionale, aspectele particulare ale vieţii sociale.

Există o varietate de relaţii interpersonale, aspect determinat de complexitatea vieţii sociale şi participarea oamenilor la aceasta. Întrebarea care se pune şi care ne interesează direct este: Unde sunt aspectele morale ale acestor relaţii? Când şi cum devin morale aceste relaţii?

Relaţiile dintre oameni ajung să fie morale (şi imorale) tocmai datorită aprecierii făcute de subiecţi cu ajutorul instrumentelor moralei (categorii, principii, valori, idealuri), deci relaţiile morale iau fiinţă numai prin mijlocirea conştiinţei morale; în afara acesteia, a aprecierii morale, ele sunt indiferente din punct de vedere moral. Devin relaţii morale acele relaţii interumane care ajung în contact cu conştiinţa valorizatoare.

Se impune însa o precizare: în ansamblul relaţiilor sociale, oricare dintre acestea putând avea o dimensiune morală, relaţiile interpersonale sunt cele care au cea mai mare încărcătură morală, atât ca intensitate cât şi ca frecvenţă. Şi aceasta tocmai datorită dimensiunii lor preponderent afectiv-emoţionale.

Când spunem „dimensiunea morală a relaţiilor interpersonale” nu ne limitam doar la cea pozitivă, „morală”, ci avem în vedere şi latura „imorala” a moralităţii lor (evident, ca posibilitate). Ca atare, relaţiile interpersonale se pot plasa, din punct de vedere moral, pe un continuum de la bine (morale) la rău (imorale). Daca aşa stau lucrurile, se pune întrebarea: Ce trebuie făcut pentru a conferi dimensiune morală pozitivă relaţiilor interpersonale?

La baza relaţiilor interpersonale, indiferent de zona socialului în care se desfăşoară ele, trebuie aşezate, pentru a deveni morale în sens pozitiv, următoarele principii şi norme morale: a) stima, încrederea şi respectul reciproc; b) cinstea, sinceritatea, corectitudinea, ceea ce înseamnă: a respecta cuvântul dat, a spune adevărul, a nu înşela buna credinţă a oamenilor, a

nu discutam aici motivele pentru care nu fac acest lucru) să distingă între „abatere juridică” şi „abatere morală” şi adeseori sancţionează prin mijloace juridice (pedeapsa) ceea ce ar trebui sancţionat prin mijloacele moralei. Sunt de părere, din nou, despre necesitatea unor coduri morale pentru principalele categorii de militari; nu cred că se poate aplica aceeaşi „măsură morală” pentru a cântări şi sancţiona aceeaşi abatere morală la categorii diverse de militari (ofiţeri, subofiţeri etc.).

Relaţiile militare interpersonale sunt influenţate de un ansamblu de factori: climatul de muncă, trăsături psihice şi educaţia membrilor colectivului, opinia colectivă.

Transformările structurale şi funcţionale care au loc la nivelul instituţiei militare, produc implicaţii psihologice relevante atât la nivelul organizaţiei militare, cât şi a membrilor care o compun.

Specificul activităţii militare se evidenţiază printr-o structură ierarhică multinivelară, subordonare strictă pe verticală, normare a activităţii prin regulamente, legi, ordine. Toate aceste note conturează trăsături de personalitate comune membrilor organizaţiei. Se ridică întrebarea în ce măsură o astfel de „identificare” de profiluri psihologice contribuie la modificarea conduitelor, atitudinilor.

Profesia militara este puternic individualizată în societate. Militarii resimt existenţa lor ca un grup distinct, caracterizat de valori şi idealuri proprii pe care îşi întemeiază comportamentul şi opiniile.

Prin specificitatea misiunii încredinţate, condiţia militarului este departe de a fi de invidiat, prin responsabilitatea pe care şi-o asumă, de a accepta sacrificiul în serviciul ţării. Acceptarea condiţiei de „sacrificat” în mod necondiţionat, depăşeşte cadrele unui autoritarism tradiţional sau ale unui patriotism demagogic.

Responsabilitatea socială a oamenilor în uniformă constă în apărarea vieţii celorlalţi, asumându-şi chiar şi riscul major de a-şi sacrifica viaţa. Această responsabilitate face ca profesia militară şi în speţă cea de salvator din cadrul ISU să nu fie de aceeaşi natură cu

Audacia et Devotio

aprecia corect munca altora etc.; c) principialitatea; d) toleranţa ideatică şi acţională; e) înlăturarea xenofobiei şi antiplutocratismului; f) modestia, ca apreciere obiectivă a propriilor calităţi şi realizări.

Deci, în măsura în care relaţiilor dintre noi se aşează cu trăinicie pe aceste exigenţe ele devin relaţii interpersonale morale (în limbajul comun termenul „moral-morală” are sensul de bun, corect).

În domeniul I.S.U., căci acest aspect ne interesează în mod deosebit, relaţiile interpersonale au un mod specific de manifestare. Sfera lor de cuprindere este largă, dar include, în primul rând relaţiile dintre un militar şi altul (oarecum pe orizontală), relaţiile dintre militari, ca indivizi, şi inspectorat (colectivul) din care fac parte.

În măsura în care relaţiile interpersonale sunt conştientizate de către militari, ele se manifestă în fapte de viaţă, în comportament. Relaţiile dintre militari trebuie să respecte principiile generale ale raporturilor umane; ele sunt, în principal, statuate prin regulamente militare. Pentru a avea dimensiune morala pozitivă, relaţiile dintre militari trebuie clădite pe acelaşi postament de principii şi norme. Numai că, din acest punct de vedere, regulamentele militare au săvârşit un „abuz moral” în sensul că au conferit statut juridic unor exigenţe morale (aspectul acesta este normal până la un punct) sau, şi aspectul acesta este cel mai discutabil, au ridicat o normă socială specifică printr-un act juridic (regulamentul militar este aşa ceva), la rangul de normă morală.

Regulamentul disciplinei militare (RDM) este „plin” de astfel de aspecte – i se cere militarului o anumită conduită morală printr-un act normativ juridic. Ar merita acest subiect o analiză mai detaliată.

Aceasta situaţie, oarecum anormală din punct de vedere al teoriei despre morală, naşte anormalităţi în ansamblul relaţiilor dintre militari, mai ales în procesul evaluării şi sancţionării comportamentului militarilor; multor şefi le vine foarte dificil (adeseori nu o fac şi

43

Sacrificiu si Devotament

Decembrie 2013 profesiile civile.

Sistemul de valori pe care se sprijină militarii în îndeplinirea misiunilor este un altul decât cel al societăţii civile, fundamentat de motivaţia profesională şi motivaţia pentru salvarea vieţii şi a bunurilor materiale. Motivaţia profesionala este dimensiunea psihologică care determină asumarea necondiţionată a riscurilor şi mai ales a privaţiunilor pe care le comportă meseria. Motivaţia de apărare ţine de perceperea pericolului şi a gradului de ameninţare resimţite la nivelul instituţiei şi a societăţii, precum şi sistemul de valori care motivează acţiunile de intervenţie pentru înlăturarea situaţiilor de urgenţă.

La nivelul individului înglobat în organizaţia militară, pot apărea o serie de disfuncţionalităţi, derivate dintr-un mediu excesiv organizat, planificat, ce poate genera stereotipii, dezinteres şi lipsă de iniţiativă.

Disponibilitatea totală faţă de sarcinile de serviciu, privaţiunile, restricţiile, solicitările de natură fizică şi psihică pot conduce la ideea de pierdere a libertăţii individuale într-un mediu perceput ca organizaţie închisă. Toate aceste particularităţi pot genera disfuncţionalităţi şi pot constitui surse generatoare de frustrare.

Frustrarea din perspectiva psihologiei este considerată drept o obstrucţie în calea realizării unei necesităţi, cu un halou în plan spiritual, declanşat de această zădărnicire alături de sentimentul ce rezidă dintr-o astfel de situaţie.

Trebuie să distingem între frustrarea individuală şi cea socială care este mult deosebită nu doar sub raportul conţinutului şi formei, ci mai ales al complexităţii şi consecinţelor.

Frustrarea poate avea efecte diverse: poate duce la agresiune, înţeleasă ca o comportare socială şi individuală care are drept efect aducerea unor prejudicii fizice sau morale unor indivizi sau grupuri.

John Dollard consideră că există o relaţie inevitabilă 44

între frustrare şi agresiune, prima determinând-o întotdeauna pe a doua. Frustrarea poate duce la slăbirea capacităţilor de adaptare a individului sau grupurilor la condiţiile de mediu social şi fizic.

Schimbările la nivelul instituţiei IGSU necesită intervenţia terapeutică a psihologiei care se desfăşoară astfel în doua direcţii: (1) una de creştere a rezistenţei psihice la solicitările mediului militar (orientată spre interior) şi alta (2) de creştere a rezistenţei psihice în situaţii de criză, în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă.

Asistenţa psiho-socială trebuie să aibă în vedere interacţiunea a doi factori individul (militarul) şi mediul lui de viaţă socio-economic, cultural şi moral.

Noţiunea de Eu joaca un rol deosebit în explicarea mecanismelor perturbatoare la nivelul individului.

Eul sau imaginea de sine nu este decât percepţia de sine-însuşi a individului, valorile pe care insul le ataşează la relaţiile sale cu mediul, cu viaţa în general. Eul deşi are un caracter organizat şi coerent este „flexibil” în concepţia rogersiană, supus schimbărilor sub influenţa condiţiilor din exterior şi a experienţelor personale ale individului.

Imaginea de sine, cunoaşte o dezvoltare graduală tinzând să se îmbogăţească şi să conserve experienţa dobândită de individ. Nefiind imobilă, se poate modifica în relaţiile cu altul în funcţie de evaluările acestuia. În consecinţă, imaginea de sine funcţionează ca un mecanism reglator al conduitelor.

Ca şi componentă a sistemului personalităţii, Eul este supus acţiunii tendinţei de actualizare.

Aceasta acţionează în direcţia conservării şi

promovării Eului, a actualizării potenţialităţilor individului.

Tendinţa spre autodezvoltarea Eului reprezintă o forţa internă puternic condiţionată de factori sociali şi

45

Audacia et Devotio

de microclimat.

Instituţia militară poate influenţa decisiv evoluţia personalităţii indivizilor care o compun.

Individul nu se apreciază numai faţă de propriile sale comportamente şi experienţe, ci şi prin introiectarea atitudinii altuia faţă de sine însuşi.

Această raportare la altă apreciere, poate fi în opoziţie cu propriul sau sistem de valori, cu propriile sale trăiri subiective. În aceste condiţii, individul va încerca să se ataşeze unor comportamente pe care nu le resimte în plan subiectiv ca pozitive.

Poate de asemenea să ataşeze un indice negativ unor comportamente pe care le resimte agreabile şi conforme cu nevoia sa de actualizare. În urma acestei selectări a unor „condiţii de valoare” subiectul are tendinţa de a se valoriza pe baza unui sistem personal de valori, pe de o parte, şi, pe de altă parte, se va simţi obligat să deformeze propriile sentimente şi impresii pentru a menţine şi păstra convenţia socială. Se produce astfel un decalaj între experienţa totală şi experienţa conştientă de sine, între imaginea de sine şi experienţa trăită. Individul trăieşte astfel sub incidenţa unui dublu sistem de valori, unul ce provine din propria sa experienţa şi celălalt din relaţia cu altul. În aceste condiţii, imaginea de sine e conformă aşteptărilor celorlalţi.

Acest decalaj poate antrena procese de apărare prin care sunt respinse din conştiinţa acele părţi ale experienţei subiectului ce pun în pericol imaginea de sine. Consecinţele pot duce la erori de

identificare, la ghidarea inadecvată a comportamentului, la dezagregarea Eului.

Dezvoltarea optima a personalităţii presupune valorizarea pozitivă. Atenţia necondiţionat pozitivă presupune suprimarea oricăror „condiţii de valoare” impuse individului. Acest lucru înseamnă că experienţele referitoare la imaginea de sine sunt valorizate în mod pozitiv iar subiectul percepe această atitudine de valorizare necondiţionat pozitivă din partea acestora.

Daca individul este acceptat sau preţuit este acceptat necondiţionat, putându-şi exprima propriile sale gânduri, sentimente, fără să apară mecanismele de apărare. Experienţele sale de nesiguranţă, teamă, ostilitate, inferioritate, vor fi reprezentate, recunoscute la fel ca şi cele de autentic, securitate, succes, afecţiune.

In mod neexplicit, cele doua situaţii demonstrează influenţa proceselor psihosociale asupra dezvoltării personalităţii în sens pozitiv, a maturităţii şi împlinirii, fie în sens negativ, al dezorganizării şi dependenţei afective.

Nu este explicit modul în care tendinţa spre autodezvoltare a naturii umane este condiţionată de factori sociali, de microclimat. Care este rolul factorilor psihosociali în reglarea organismului? Care este relaţia între experienţa socială şi imaginea de sine?

Cum influenţează mediul realizarea imaginii de sine?

Nici o tensiune nu este autentica la nivelul individului? Este o soluţie detaşarea de realitatea exterioară în elaborarea unor idealuri, în realizarea Eului?

Căutarea continuă a propriei identităţi se realizează prin identificarea conştiinţei umane cu rolurile sociale. Omul este mai mult decât rolurile pe care le joacă, dar fiecare din aceste roluri concură la formarea identităţii. La nivelul instituţiei militare, se poate declanşa o criză de identitate, legată de modelul închis care la o primă aproximare limitează procesul de identificare.

Stări negative care pot afecta comportamentul individual şi relaţiile interpersonale în rândul militarilor

Sacrificiu si Devotament

Mucchieli defineşte mentalităţile ca fiind acele atitudini care generează comportamente tipice proprii clasificându-le în funcţie de modalităţile de raportare diferită la lume. Experienţa de viaţă comună joacă un rol determinant.

1.Toţi indivizii întâlnesc situaţii care îi vor marca.

2Aceste situaţii lasă urme afective de neşters.

3.Aceste urme afective influenţează percepţia lumii, atitudinile şi reacţiile ulterioare ale unei persoane.

4.Aceste urme afective se pot constitui sub forma unor reguli de viaţă sau convingeri, credinţe.

5.Aceste reguli pot fi considerate drept concluzii psihologice la care a ajuns individul în urma situaţiilor trăite.

6.Aceste urme afective sunt mai mult sau mai puţin comune. Ele determină nivelul diferenţelor de mentalitate: mentalităţi culturale largi, mentalităţi ale grupurilor, mentalităţi individuale.

Există riscul atrofierii identităţii Eului şi substituirea lui cu mentalităţile grupului social, ale organizaţiei militare.

Individul se supune rigorilor instituţiei climatului de ordine şi disciplină, sistemului de norme şi valori specifice instituţiei militare pe baza unei stări de pierdere a identităţii Eului manifestată printr-o incapacitate a comportamentului lui de sine şi faţă de sine.

Stările psihice se manifestă în faza iniţială prin creşterea vigilenţei şi încordarea atenţiei, în prezenţa pericolului iminent apar fenomene opuse vigilenţei, de dezorganizare a gândirii, precum şi reacţii emoţionale ce pot fi scăpate de sub control, generând la rândul lor nesiguranţă, teamă, panică şi confuzie generalizată.

S-ar părea ca stresul situaţional şi relaţiile interpersonale au o mare importanţă în psihopatologia militară.

Psihologii militari (acolo unde sunt angajaţi) se orientează în prezent asupra posibilelor adaptări ale omului normal la situaţii anormale.

46

Alături de stările de nesiguranţă, neîncredere, dezorientare, confuzie, teamă, frică, panică, pot apărea stări de stupoare constând într-o reacţie de imobilitate.

În determinarea comportamentelor, emoţia declanşează în situaţii de criză stări patologice greu sesizabile în faza iniţială. Este necesară depistarea „vulnerabilităţilor”, a „constituţiilor emotive”, a tipului de personalitate nevrotică care are înscrisă în structura sa un grad crescut de sugestibilitate, tendinţe de a refula în inconştient emoţiile dezagreabile, sentimentul de inferioritate adaptativă.

În ceea ce priveşte reacţiile afectiv-emoţionale dezadaptate în intervenţia în situaţii de urgenţă, este de reţinut „emoţia şoc”, „panica”. Panica constă într-o reacţie inhibitorie masivă, se poate transforma în fugă dezordonată sau în reacţii de hetero sau autoagresiune. Reacţia panicardă este mai frecventă în rândul personalităţilor dizarmonice, dar că poate antrena şi persoane normale, sănătoase din punct de vedere psihic. Insubordonarea, ultrajul, reacţiile agresive pot fi consecinţe ale unor forme dezadaptate anxietăţii.

În acest sens, este de o deosebită importanţă depistarea „terenului de vulnerabilitate”. Este o deosebire esenţială între a fi emotiv sau îndrăzneţ în mediul social şi a fi curajos în faţa pericolului de moarte.

Normalitatea nu poate fi etichetată într-un cadru rigid, reacţii dezadaptative se pot întâlni aproape la fiecare om în funcţie de împrejurări. Totul depinde de gradul de vulnerabilitate dincolo de care personalitatea nemaisuportând tensiunea emoţională, se comportă paradoxal.

SEMNIFICAŢIA JURĂMÂNTULUI MILITAR

►►Lt.col. Traian HUZUM

F

ie că vorbim despre angajamentul luat de personalul medical care urmează îndrumările medicului şi filozofului grec Hippokrates din Kos, de omagiul şi supunerea vasalului faţă de suzeranul său, fie că este vorba despre dovezile de credinţă faţă de ţară si popor ale monarhilor, demnitarilor şi funcţionarilor publici, de asigurarea martorului că va spune doar adevărul în cadrul procesului, de respectul dovedit faţă de etică şi deontologie a unor profesionişti ori cel al sportivilor înainte de începerea unor competiţii, omenirea cunoaşte şi foloseşte de mii de ani JURAMENTUM, aşa cum îl numeau vechii romani.

Militarul răspunde prezent, voluntar, asumându-şi rolul de străjer al democraţiei, al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale semenilor, suveranităţii poporului, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Prin Jurământul său, militarul, urmând exemplul moştenit de la înaintaşi, îşi afirmă fidelitatea faţă de ţară şi totodată disponibilitatea permanentă de-a o apăra atunci când ea este atacată ori destabilizată. Militarul veghează permanent, fiind garantul efectiv al ordinii interne şi-al bunei rânduieli, care nu se negociază. Îşi apără cu dârzenie pământul ţării, părinţii, fraţii, surorile, copii, avutul şi libertatea lor.

Datorită credinţei în Jurământul său, tu cetăţeanule, te poţi bucura că Drapelul tricolor flutură liber şi auzi acordurile Imnului naţional.

47

Audacia et Devotio

Desfăşurat într-un cadru solemn, de obicei public, prin ridicarea mâinii sau nu, prin atingerea cu mâna a Sfintei Cruci sau a Bibliei, prin invocarea şi în faţa DIVINITĂŢII, ori prin apel la onoare şi conştiinţă, Jurământul este o promisiune, angajamentul ferm, voluntar şi raţional prin care individul îşi mărturiseşte dorinţa şi voinţa de-a sluji cu toată puterea şi priceperea lui. Este o dovadă a iniţiativei personale de-a apăra, respecta şi aplica principiile şi regulile scrise sau nescrise, implicit valorile sociale.

JURĂMÂNTUL MILITAR este o componentă distinctă în această zonă. Prin el, militarul îşi arată loialitatea, nobleţea şi generozitatea făcându-şi o promisiune solemnă de apărare a ţării, chiar cu jertfa supremă, proba a bărbăţiei, cinstei şi corectitudinii.

Decembrie 2013

Municipiul ROMAN, primul oraş din România înscris în campania UNISDR „My city is getting ready” ►►Mr. Mihai Ciprian MITREA

În cadrul Secretariatului ONU funcţionează Secretariatul Strategiei Internaţionale pentru Reducerea Dezastrelor (U.N.I.S.D.R.), creat în 1999 ca succesor al secretariatului Deceniului Internaţional pentru Reducerea Dezastrelor Naturale cu scopul de a asigura implementarea Strategiei Internaţionale pentru Reducerea Dezastrelor (Rezoluţia 54/219 a Adunării Generale).

D

Sacrificiu si Devotament

omeniile principale de activitate ale U.N.I.S.D.R. includ asigurarea reducerii riscului de producere a dezastrelor în concordanţă cu schimbările climatice, creşterea investiţiilor pentru reducerea riscului de producere a dezastrelor, construirea de oraşe, şcoli şi spitale rezistente la dezastre şi consolidarea sistemului internaţional pentru reducerea riscului de producere a dezastrelor.

U.N.I.S.D.R. conduce la cel mai înalt nivel discuţiile între agenţii pe diverse teme sau pe probleme specifice, contribuie, de asemenea, la dezvoltarea instrumentelor programatice ale ONU, cum ar fi liniile directoare pentru reducerea riscurilor pentru Cadrul de Asistenţă al Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDAF) şi pentru evaluarea post-dezastru a nevoilor. U.N.I.S.D.R. asigură în mod curent echipe ONU care sprijină la nivel strategic şi operaţional dezvoltarea programelor de ţară pentru reducerea dezastrelor. Dezvoltă, de asemenea, un parteneriat strâns cu comisiile regionale ale ONU, în special cu Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific şi cu Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe.

În perioada 18-22 ianuarie 2005, la Kobe, Hyogo, Japonia s-a desfăşurat Conferinţa mondială privind reducerea dezastrelor, adoptându-se Cadrul de acţiune 2005-2015: Dezvoltarea capacităţii de rezistenţă a naţiunilor şi comunităţilor în faţa dezastrelor, cunoscut drept „Cadrul de Acţiune Hyogo”. Cadrul de acţiune Hyogo (HFA) este primul plan care explică, descrie şi detaliază ce trebuie făcut în toate sectoarele şi de către toţi actorii pentru a reduce pierderile cauzate de dezastre

Pentru a reduce riscul producerii dezastrelor U.N.I.S.D.R. se implică într-o serie de activităţi, printre care enumerăm: coordonare, informare şi nu în ultimul rând, desfăşurarea de campanii. Una din cele mai importante campanii desfăşurate de U.N.I.S.D.R. este Să facem oraşele rezistente: Oraşul meu se pregăteşte! care are ca scop determinarea primarilor, administraţiilor locale şi autorităţilor naţionale să ia măsuri în direcţia realizării de oraşe rezistente în faţa dezastrelor, ca parte a dezvoltării durabile.

U.N.I.S.D.R. şi organizaţiile participante partenere vor oferi sprijin pentru a face public succesul şi bunele practici, oferă spaţiu pentru învăţare şi întâlniri, va acorda asistenţă şi va căuta să influenţeze factorii de decizie politici la toate nivelurile. Nu vor fi alocate resurse speciale care sa sprijine activităţile derulate de către oraşele participante. Oraşele participante vor fi încurajate să contribuie cu resurse şi schimburi de experienţă cu alte oraşe din această campanie, în măsura posibilităţilor. Colaborarea oraş între oraş şi înfrăţirile vor fi promovate în toată campania.

48

Până în acest an România nu a fost reprezentată de niciun oraş în această campanie, motiv pentru care, în urma analizării standardelor pe care le impune această campanie, am constatat că la nivelul municipiului Roman sunt duse la îndeplinire în mare parte cerinţele de reducere a riscului dezastrelor, diferenţa constând în faptul că până în acest moment nu a fost abordată această problemă în succesiunea propusă de U.N.I.S.D.R. În acest context, în urma discuţiilor purtate cu primarul municipiului Roman, domnul profesor Laurenţiu Dan Leoreanu, municipiul Roman şi-a depus cererea de înscriere în campania U.N.I.S.D.R. „Să facem oraşele rezistente: Oraşul meu se pregăteşte!” în luna septembrie a acestui an.

49

Audacia et Devotio

În urma aprobării cererii menţionate anterior, în luna octombrie a acestui an, municipiul Roman a devenit primul oraş din România participant la această campanie. După înscriere urmează o evaluare a stadiului la care se află municipiul Roman din punct de vedere al îndeplinirii direcţiilor de acţiune a campaniei, motiv pentru care municipiul încă nu a fost amplasat pe harta participanţilor la campanie. Pagina dedicată Romanului poate fi accesată de la adresa http://www.unisdr.org/campaign/resilientcities/cities, în secţiunea Local Government Finder.

Pe această cale, aş dori să felicit Primăria Municipiului Roman şi în mod special pe domnul primar pentru abordarea securităţii cetăţenilor în faţa situaţiilor de urgenţă prin prisma direcţiilor de acţiune stabilite la nivel internaţional.

Decembrie 2013

ARANJAMENTE…(1)

Sacrificiu si Devotament

►►Lt.col. Constantin RUSU

ORIZONTAL 1.Formă de relaţii care se stabilesc între diferite instituţii, în interes comun 2.Depăşeşte dimensiunea standard 3.Căzut la examen – Solo la trompetă 4.Mreajă – Maestru – Începe clasarea!

5.Instrument medical ce serveşte la dilatarea unui orificiu sau a unui canal – Cal (înv.)

6.Unitatea monetară de credit a Uniunii Europene – Europiu (chim.)

7.Terestru – Doctor (abr.)

8.Frunză de brad – Calapod –Ăia 9.Începe focul! – A tria 10.Capital VERTICAL 1.Potenţial 2.Partea superioară a unui proiectil de artilerie – Puse la rece!

3.Ţine casa încuiată (dim.) – Fier (chim.)

4.Dimie – Blazon 5.Curte 6.Onea Romică! – seleniu (chim.) – Se termină vinciul!

7.Rânduială – Bară fixă – În plan!

8.Acţiune ofensivă – Vietate (… de mare) 9.Carie la molari! – Nota direcţiei - Compact 10.Specific latitudinii de 0°.

Rezolvarea careului din numărul trecut: DE URGENŢĂ…

ORIZONTAL 1. POMPIERI 2. URGENTE – PR 3. LG – RT – PURE 4.

BARIERA – EV 5. EN – CN – RECE 6. RIPOSTA – IN 7. EZ – ATOSI 8. AA – OFITER 9. ATRACTIE 10. LITERA - LA VERTICAL 1. PULBERE – AL 2. ORGANIZATI 3. MG – ART 4. PERICOL – AE 5. INTENS – OCR 6. ET – TAFTA 7. REPARATII 8. OTEL 9. PRECISE 10. PREVENIRE

50

Ştiaţi că…

►►Lt. Bogdan BURDULEA 1.

KED –ul (Kendrick Extraction Device) a fost inventat în anul 1978 de Rick Kendrick?

KED-ul este un accesoriu folosit pentru a extrage victimele încarcerate în urma coliziunilor auto, utilizat de obicei în combinaţie cu gulerul cervical având rolul de a fixa capul şi coloana vertebrală într-o poziţie neutră anatomic, fără a produce alte leziuni suplimentare pe timpul acţiunilor de descarcerare.

Dispozitivul a fost folosit pentru prima dată de Rick Kendrick în anul 1978 pentru a extrage victimele din coliziunile auto de pe pistele pentru cursele de maşini (NASCAR). Apoi, acest dispozitiv a fost preluat de către toate structurile de urgenţă, în acest moment fiind aflat în dotarea tuturor ambulanţelor şi autospecialelor de intervenţie care au inclus modul de prim ajutor şi descarcerare.

2.

Accesoriile de bază pentru descarcerare (“Jaws of Life” – fălcile vieţii) au fost inventate în anul 1960 de George Hurst?

Acesta a proiectat pentru prima data sistemul pe care funcţionează la momentul actual accesoriile pentru descarcerare, fiind folosite pentru prima data în cursele auto de la Indianapolis 500 pentru scoaterea victimelor încarcerate. La acel moment, întreg sistemul avea dimensiuni mărite fiind transportat la locul accidentului cu un autocamion special destinat pentru acest lucru.

Construcţia actuală a accesoriilor pentru descarcerare (foarfeca de tăiat, cilindrul depărtător, unealta combinată) a fost proiectată de către Mike Brick, un inginer care era angajat la firma de producere a echipamentelor şi pieselor pentru maşinile de curse a lui George Hurst.

Unele surse susţin ca Mike Brick a solicitat sprijinul lui George Hurst pentru a investi în dezvoltarea acestor echipamente dar nu a primit un răspuns favorabil, aşa că a modelat şi dezvoltat pe cont propriu accesoriile pentru descarcerare aflate astăzi în dotarea a mii de echipaje care acţionează pentru scoaterea victimelor încarcerate în diferite medii.

Accesoriile pentru descarcerare au fost preluate de serviciile de urgenţă 11 ani mai târziu, în anul 1971.

3.

TURAP – ţeava universală de refulare a apei cu perdea de protecţie - are un debit de apă mult mai mare în cazul refulării apei pulverizat în comparaţie cu jetul compact?

Conform normelor tehnice de exploatare a ţevii, la o presiune constantă de 6 bari jetul pulverizat are un debit de 600 (l/min) în comparaţie cu jetul compact care are debitul de 250 (l/min). Calculele devin şi mai interesante la presiunea de 8 bari când debitul pe jet pulverizat este de 900 (l/min) în comparaţie cu jetul compact cu debitul de 360 (l/ min). Aşa că, la intervenţie pentru a face economie de apă din diferite motive, este indicat să utilizăm TURAP-urile în poziţia deschis - jet compact.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ