Ghidul produselor – 2018 – RO-EUR

Page 1


B ine ai v enit în

YO U N G L I V I N G ! Misiunea și menirea noastră este de a aduce uleiurile esențiale pure și autentice în fiecare casă din întreaga lume. Oamenii din întreaga lume caută soluții pentru a-și îmbunătăți starea de bine, dar și bunăstarea spirituală și financiară. Suntem încântați să te avem în rândul membrilor Young Living, unde nu doar că vei descoperi puterea misiunii noastre pentru tine, dar vei avea ocazia să o împărtășești cu cei din jur. Oamenii pot fi liberi numai dacă se simt bine și au puterea fizică și financiară să călătorească, să învețe pe alții și să dea o mână de ajutor persoanelor aflate în nevoie. Exact aceste lucruri le oferă Young Living, tuturor și pretutindeni: oportunitatea de a fi bine, de a-și descoperi adevăratul potențial și de a trăi o viață plină. Suntem fericiți să vedem familii unite, părinți și copii laolaltă, reunindu-se pentru a profita de această oportunitate și a descoperi personal beneficiile produselor noastre. Aceasta este o perioadă cu adevărat propice pentru creștere. În calitate de lider mondial în domeniul uleiurilor esențiale, oferim cele mai fine uleiuri esențiale disponibile, prin procesul nostru brevetat Seed to Seal®, la care poți lua parte alături de noi în anotimpurile semănatului și culesului sau vizitând fermele și distileriile noastre partenere din întreaga lume. Invitând membrii ca tine

D. Ga r y Yo un g,

Fondator, Director Executiv al fermelor Young Living și Președinte al Consiliului de Administrație

să participe la procesul nostru unic, oferim o experiență directă a pasiunii noastre pentru calitate; suntem încântați să împărtășim această pasiune cu tine. Ghidul produselor reprezintă angajamentul nostru de peste 20 de ani de a ajuta oameni ca tine să găsească libertatea adusă de starea de bine pe tot parcursul vieții, la care ai visat, dar te-ai îndoit că ar fi vreodată posibilă. Toată echipa Young Living depune eforturi susținute pentru a oferi produse pe bază de uleiuri esențiale eficiente și sigure, care să înlocuiască substanțele chimice agresive pe care le regăsim în majoritatea caselor și birourilor. Acest ghid practic și cuprinzător are scopul de a te ajuta să găsești rapid ceea ce cauți și să descoperi noi produse pe care încă nu le-ai încercat. Produsele noastre au menirea de a te ajuta să regăsești o oază de libertate caracterizată printr-o stare de bine, atât fizică, cât și emoțională. A venit momentul să experimentezi beneficiile esenței pure a naturii. Aceste produse se adresează fiecărei laturi a vieții tale, deoarece te ajută să ai grijă de corpul tău, să scapi de stres și să-ți regăsești buna dispoziție. Citește mai departe, descoperă noi produse preferate și împărtășește tuturor pasiunea ta pentru Young Living.

Ma r y You ng,

Co-fondator și Director Executiv Young Living


CUPRINS 03. Scopul nostru 05. Seed to Seal 07. Fermele noastre 19. Fundatia Young Living „D. Gary Young” 21. Ce sunt uleiurile esențiale? 21. Cum se folosesc uleiurile esenţiale

23. Produse pe bază de uleiuri esențiale 25. Uleiuri esenţiale simple 35. Suplimente alimentare cu uleiuri esențiale Plus 39. Amestecuri de uleiuri esențiale 48. Roll-on-uri cu uleiuri esențiale 49. Uleiuri pentru masaj 50. Colecții de uleiuri esențiale 51. Difuzoare de uleiuri esențiale 53. Accesorii pentru uleiuri esențiale

75. Îngrijire personală 76. ART 79. Îngrijirea tenului 80. Savvy Minerals 85. Săpunuri și geluri de baie 87. Îngrijire corporală 89. Îngrijirea părului 90. Îngrijire dentară

91. Promovarea stilului de viață YL 94. Essential Rewards 95. Starter Kit-uri 98. Educație 99. Indice

55. Pen tr u a c a s ă 57. Thieves 62. KidScents 63. Provence Collection

65. Menținerea sănătății și a siluetei 67. NingXia Red 69. Slique

Pentru cele mai actualizate informații despre prețuri și privind disponibilitatea produselor, consultă Secțiunea Produse de pe YoungLiving.com. Articolele disponibile pentru recomercializare într-o anumită țară din UE sunt marcate în acest catalog cu următorul simbol: EU

70. Nutriție de bază 74. Gătit sănătos

Facebook.com/YoungLivingEurope


SCOPUL

NOSTRU

Young Living este o marcă de produse de uz casnic cu renume mondial, venerată și respectată pentru nenumăratele beneficii pe care le aduce umanității. Oferind cele mai pure uleiuri esențiale și produse pe bază de uleiuri din lume, alături de angajamentul nostru entuziast de a ajuta tot mai mulți oameni să obțină starea de bine în toate aspectele vieții lor, suntem protagoniștii mișcării moderne pentru promovarea uleiurilor esențiale. Se pregătește o revoluție globală a stării de bine, orientată spre rezultate, iar Young Living este în fruntea tuturor.

Fort Nelson, British Columbia, Canada London, United Kingdom

Calgary, Alberta, Canada Highland Flats, Idaho, USA

St. Maries, Idaho, USA

Simiane-la-Rotonde, France

Lehi, Utah, USA

Split, Croatia Tokyo, Japan

Manolovo, Bulgaria

Mona, Utah, USA

Dubai, UAE

Mexico City, Mexico

Muscat, Oman

Hong Kong, China Taitung, Taiwan

Kona, Hawaii

Kuala Lumpur, Malaysia

Singapore

Guayaquil, Ecuador Darwin, Australia

Perth, Australia

Țări cu membri Young Living

Sediul central Young Living

Sedii internaționale Young Living

Fermă sau distilerie Young Living

VIZIUNEA NOASTRĂ

Este aceea de a aduce Young Living Essential Oils în fiecare cămin din fiecare colț al lumii.

Sydney, Australia


MISIUNEA NOASTRĂ Young Living Essential Oils își îndeplinește cu grijă și responsabilitate menirea de a duce mai departe energia supremă a naturii vii -uleiurile esențiale- prin promovarea unei comunități tămăduitoare și descoperire continuă, devenind inspirația individuală a oamenilor pentru stare de bine, ideal și prosperitate.


Young Living a adus lumii procesul Seed to Seal, ca simbol al angajamentului nostru de a oferi familiei tale cele mai bune uleiuri esențiale și produse pe bază de uleiuri esențiale din lume. Promisiunea noastră Seed to Seal îți oferă certitudinea că prin fiecare supliment specific, fiecare soluție de îngrijire a pielii și fiecare ulei esențial pur pe care îl folosești, beneficiezi de resursele noastre globale, de faptul că suntem lideri în domeniu și că avem în spate decenii de inovare. Rezultatul? Un produs final pur care știi că a fost creat cu materii prime din surse controlate, în baza unor cercetări științifice și a unor standarde riguroase.

5

S EED T O SEA L


SURSE

CERCETĂRI ȘTIINŢIFICE

STANDARDE

Obținem materia primă necesară de la fermele proprii ale companiei, precum și de la fermele partenere și furnizorii certificați Seed to Seal care respectă principiile noastre de parteneriat. Acest lucru ne permite să facem o selecție riguroasă a materiilor prime, dând prioritate calității, atenției la impactul asupra comunității și grijii față de ecosisteme. Într-un final, acest lucru îți permite ție să folosești produsele noastre cu cea mai mare încredere.

Calitatea produselor noastre începe pe câmp și este dovedită în laborator, prin munca echipei noastre de Cercetare și Dezvoltare cu 180 de ani de experiență cumulată. De asemenea, în funcție de necesități, testăm eșantioane ale produselor noastre apelând la două laboratoare independente respectate și acreditate. Creăm formule pure și eficace pentru a oferi familiei tale produse care conțin cele mai curate și mai inovatoare ingrediente disponibile.

În calitate de lideri ai mișcării moderne privind uleiurile esențiale și prieteni devotați ai planetei, răspunderea noastră față de mediu implică realizarea operațiunilor comerciale în mod responsabil – de la obținerea în mod durabil a unor plante rare, la îmbunătățirea condițiilor de trai ale comunităților locale, depunând toate eforturile necesare pentru a respecta regulamentele locale privind protecția mediului înconjurător. Ne alegem partenerii furnizori de materii prime din rândul celor care știm că produc uleiuri esențiale pure și ingrediente în conformitate cu legea și cu normele etice, stabilind un standard superior de durabilitate în care poți avea încredere.

Pentru informații detaliate privind principiile fundamentale ale procesului nostru Seed to Seal, vizitează SeedtoSeal.com.

SEED TO SEAL

6


FERME LA NIVEL

GLOBAL Fermele Young Living se remarcă în industria uleiurilor esențiale și stabilesc standardul în materie de distilare a uleiurilor esențiale. De aceea, fermele noastre de uleiuri esențiale joacă un rol integrant în cadrul promisiunii noastre Seed to Seal®. Am investit timp și resurse fără precedent, pentru a ne asigura de faptul că aceste standarde sunt prioritare la fiecare dintre fermele noastre de la nivel global, la fermele partenere și la furnizorii certificați Seed to Seal, astfel încât locuința și familia ta să aibă parte de tot ceea ce este mai bun in natură.

S I M I A N E - L A - R O T O N D E L AV E N D E R F A R M



DALMATIA AROMATIC FARM S P L I T, C R O A Ţ I A Peisajul Dalmației reflectă adâncile sale rădăcini culturale și reprezintă căminul ideal pentru imortele. Iată motivul pentru care această fermă a fost întemeiată cu scopul de a deveni o sursă durabilă de ulei de imortele, atât de căutat, însă, de atunci a continuat să se dezvolte, cultivând și alte specii de plante.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ: Imortele • Salvie • Ienupăr • Dafin


SIMIANE-LA-ROTONDE LAVENDER FARM S I M I A N E - L A - RO T O N D E , F R A N C E Simiane-la-Rotonde Lavender Farm deținută de Young Living este situată în fermecătoarea Provence, o regiune a Franței cunoscută pentru frumusețea sa, câmpurile înmiresmate de lavandă și festivalurile care țin toată vara. Gazda evenimentului nostru anual Lavender Harvest, această fermă a devenit o destinație preferată de iubitorii de uleiuri esențiale, de artiștii și de vizitatorii care doresc să respire spiritul captivant al acestui loc special.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Lavandă • Salvie muscat • Rozmarin • Lavandin • Einkor n

BALKAN BOTANICAL FARM M A N O L OVO, B U L G A R I A

Balkan Botanical Farm, situată în frumoasa Bulgaria, se alătură celorlaltor ferme partenere atent selecționate ale Young Living, ca loc pitoresc, bogat în istorie, ideal pentru cultivarea de plante de cea mai bună calitate. Localizată întruna dintre cele mai apreciate regiuni cultivatoare de trandafiri din lume, Balkan Botanical Farm este specializată în cultivarea de trandafiri superiori. Recent, ferma și-a extins oferta de plante pentru uleiuri esențiale, incluzând mușețelul roman și valeriana, pentru a sprijini Young Living la realizarea câtorva

ST. MARIES LAVENDER FARM S T. M A R I E S , I D A H O , U S A

Ferma St. Maries este locul de unde a pornit totul! Cu zeci de ani în urmă, Gary Young a adus semințe de lavandă și roiniță pure și autentice din Franța și le-a plantat pe cei 200 de acri de pământ care sunt punctul de plecare pentru această minunată fermă din prezent. Astăzi, peste 120 de acri din cadrul fermei sunt plantați cu roiniță cultivată prin metode organice, fiind cel mai mare producător de ulei esențial de roiniță din lume.

dintre cele mai îndrăgite produse ale sale.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Mușețel roman • Trandafir • Valeriană

Lavandă • Roiniță • Calapăr de Idaho

F E RM E L A NIV E L G L O BA L

10


NORTHERN LIGHTS FARM F O RT N E L S O N , B C , C A N A D A

După explorări și cercetări amănunțite efectuate în 2014, Young Living a cumpărat pământ în British Columbia, Canada, pentru Northern Lights Farm, care urma să fie o sursă principală de ulei esențial de molid negru, un ulei important în numeroase amestecuri mult-apreciate. Acest teren virgin este neîntinat de substanțe chimice și fertilizanți sintetici.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Molid negru Norther n Lights • Rozmarin sălbatic • Coada șoricelului • Molid argintiu

11

F ERM E L A NIV EL GLOBA L

KONA SANDALWOOD REFORESTATION PROJECT B I G I S L A N D, H AWA I I , U S A

Parteneriatul dintre Young Living și Kona Sandalwood Reforestation Project constituie un exemplu perfect al modului în care, prin parteneriatele noastre, depunem eforturi pentru păstrarea valorilor culturale. Aici se recoltează doar lemn provenind de la arborii de santal uscați sau în curs de uscare, pentru a păstra echilibrul ecologic de pe insulă și pentru a respecta profunda credință havaiană în relația respectuoasă dintre oameni și pământ.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Royal Hawaiian Sandalwood ™


FINCA BOTANICA FARM CHONGON (GUAYAQUIL), ECUADOR Cons t r ui rea a ces t ei f er m e ș i a d i s t i l e r i e i s a l e c u t e h n o l o g i e d e ul t i m ă gener a ț i e a î ncep u t c a u n p ro i e c t d e s u f l e t a l l u i G a r y Yo u n g . În prez ent , cl i ma t ropi ca l ă d i n G u a y a q u i l c o n t r i b u i e l a c u l t i v a re a c e l o r 2 0 0 0 de a cr i de s ol boga t a i Yo u n g L i v i n g , l a re c o l t e l e d e p e p a rc u r s u l î nt regul ui a n, p re c u m ș i l a v e g e t a ț i a l u x u r i a n t ă .

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Ylang ylang • Lemn sfânt • Mastrante • Lămâiță • Eucalipt albastru • Dorado Azul • Ocotea • Plectranthus Oregano • Rosa Muerta • Cardamom • Mușcată • Isop • Ocotea quixos • Rozmarin • Ruta • Cimbru • Vetiver • Ciocolată


WHISPERING SPRINGS FARM M O N A , U TA H , U S A Young Living Whispering Springs Farm este o fermă emblematică de lavandă, nu numai pentru Young Living, ci și pentru mișcarea de susținere a uleiurilor esențiale și pentru comunitatea dedicată stării de bine. Această fermă de lavandă este situată la scurtă distanță cu mașina de sediul central Young Living și găzduiește evenimente precum festivalul Lavender Day, Essential Oils and Animals Conference și Fall Festival Draft Horse Show and Rodeo.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Lavandă • Isop • Salvie muscat • Mentă • Sânziene • Brad de balsam • Roiniță • Mușețel roman • Ienupăr • Coada șoricelului • Mentă verde • Mușețel ger man


HIGHLAND FLATS TREE FARM N A P L E S , I DA H O, S UA

Highland Flats Tree Farm este locul unde se cultivă minunate conifere din care se extrag uleiuri esențiale naturale. Aici au loc evenimentul anual Young Living Winter Harvest și proiectele de Spring Planting, care permit membrilor să participe în mod direct la procesul Seed to Seal, într-un cadru rural liniștit și să trăiască experiența incitantă de a lucra la prima distilerie de uleiuri esențiale complet automată și cu tehnologii de ultimă generație din lume.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Molid albastru de Idaho • Brad balsamic de Idaho • Pin • Pin galben de Idaho • Cedru roșu occidental

PERTH SANDALWOOD FARM P E RT H , A U S T R A L I A

Această fermă folosește o metodă remarcabilă prin care protejează prețioșii arbori de santal de piața neagră tot mai dezvoltată din India, aducând semințe din India pentru a le cultiva în cadrul fermei. După ce sunt plantați în siguranță în noul lor cămin, acești arbori sunt cultivați la cele mai înalte standarde de calitate, durabilitate și responsabilitate față de mediu existente în industrie.

OUTBACK BOTANICAL RESERVE DA RW I N , A U S T R A L I A

Regiunea îndepărtată din Teritoriul Nordic al Australiei reprezintă fundalul plantațiilor de chiparoși australieni cultivați aici. Pornind de la utilizarea plantelor etnobotanice din practicile farmaceutice ale băștinașilor, fondatorul Outback Botanical Reserve a descoperit o nouă metodă de distilare, acum brevetată, prin care s-a obținut uleiul esențial Blue Cypress.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Sacred Sandalwood ™

Blue Cypress

F E RM E L A NIV E L G L O BA L

14


SKYRIDER WILDERNESS RANCH TA B I O N A , U TA H , S UA Deși aceast este una dintre cele mai noi ferme ale noastre, mulți dintre liderii Young Living de pe plan global au participat deja la tabere și evenimente găzduite în această frumoasă locație. Cuibărită între dealurile din Tabiona, Utah, ferma este aproape de inima lui Gary Young. Este un loc propice pentru cultivarea varietății noastre unice de alac, precum și un loc în care Gary Young poate efectua cercetări privind metodele de distilare și noile plante.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Einkor n

TAIWAN COOPERATIVE FARM TA I T U N G, TA I WA N

MAYDI FRANKINCENSE DISTILLERY DUBAI, EAU

Această fermă în cooperativă este alcătuită de fapt din ferme individuale de dimensiuni mai mici, fiecare dintre acestea axându-se pe diferite uleiuri. La fel ca fiecare întreprindere în parte, fiecare ulei are propria poveste și propriul istoric, aceasta incluzând modul de păstrare, succesiunea de generații și semnificația familială, precum și ingeniozitatea și inovația necesare pentru crearea sa.

Tămâia este venerată de mult timp în această regiune, pentru mireasma și proprietățile sale rafinate. Parteneriatul Young Living cu această fermă și distilerie a jucat un rol fundamental în procesul de a face uleiul esențial de tămâie disponibil pe scară mai largă.

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Lămâie verde • Hong Kuai • Xiang Mao • Lemn de camfor

Tămâie

15

F ERM E L A NIV EL GLOBA L


ARABIAN FRANKINCENSE

DISTILLERY M U S C AT , O M A N

Young L i vi ng es t e pr i ma ș i s i n g u r a c o m p a n i e d i n l u m e c a re a o b ț i n u t per m i s i unea î n vederea d i s t i l ă r i i ș i e x p o r t ă r i i u l e i u l u i e s e n ț i a l S a c re d Fr a nki ncens e d i n O ma n , a d u c â n d u - l p e p i a ț a d i n o c c i d e n t . Ar b o r i i B os wel l i a s a cr a d i n a cea s t ă re g i u n e a u o i s t o r i e b o g a t ă , f i i n d c u l t i v a ț i de 5 0 0 0 de a ni . În prez e n t , r ă ș i n a l o r s e re c o l t e a z ă f o l o s i n d a c e e a ș i m et odă ș i res pect â nd p ro g r a m u l f o l o s i t d i n v e c h i m e , c o n t i n u â n d poves t e a a c e a s t a m u l t i s e c u l a r ă .

DE LA ACEASTĂ FERMĂ:

Sacred Frankincense ™


P R I N C I P I I L E PA RT E N E R I AT U LU I

SEED TO SEAL

Dedicăm resurse semnificative pentru a furniza cele mai pure uleiuri posibil. Puritatea începe la fermă, iar noi obținem uleiurile esențiale de la ferme ale companiei, ferme partenere și furnizori certificați Seed to Seal. Aceștia respectă Principiile parteneriatului Seed to Seal, pentru a asigura puritatea produselor noastre în fiecare punct al lanțului de aprovizionare. Young Living crede că autenticitatea contează. Drept parte din călătoria noastră dedicată stării de bine, te invităm să descoperi modul în care uleiurile esențiale pure, autentice, sunt esența companiei noastre.

Relații de durată

Specificații Seed to Seal

Contracte cu caracter obligatoriu

Testări riguroase

Echipele noastre executive și de aprovizionare se ocupă personal de selecția furnizorilor recunoscuți de plante, alături de care construiesc relații pentru zeci de ani. Continuăm să susținem și să extindem aceste relații.

Toate fermele – fie că este vorba despre fermele partenere, furnizorii certificați Seed to Seal sau fermele proprietate exclusivă ale companiei – semnează declarații conform cărora vor respecta specificațiile noastre stricte Seed to Seal.

Aceste declarații semnate Seed to Seal sunt sprijinite de contracte cu caracter obligatoriu, care le impun partenerilor noștri respectarea declarațiilor respective.

Am investit milioane de dolari întrun laborator de ultimă generație, cu instrumente de testare performante și o echipă de cercetători de talie mondială. Dacă această echipă stabilește că produsul unui furnizor nu îndeplinește standardele noastre stricte, produsul respectiv nu va ajunge niciodată în depozitul nostru.

Audituri constante Pe lângă testările efectuate, Young Living inspectează calitatea uleiurilor noastre prin auditări realizate de terți privind lanțurile noastre de aprovizionare. Rețeaua noastră globală de aprovizionare este concepută astfel încât să le ofere membrilor noștri produse superioare și ne mândrim cu faptul că am pus în aplicare un proces de audit obiectiv.

De ce insistăm asupra acestor practici stricte și costisitoare? Deoarece, pentr u Young Living, imaginea de ansamblu nu are le gătură prea mare cu situația financiară a companiei. Motivația noastră este să transfor măm lumea într-un loc mai bun, făcând cunoscute beneficiile uleiurilor esențiale pure. Dacă nu oferim familiilor calitate autentică, nu le oferim beneficii autentice. Află mai multe despre aceste beneficii pe SeedtoSeal.com. 17

F ERM E L A NIV EL GLOBA L


KO N A S A N DA L W O O D R E F O R E S TAT I O N P RO J E C T F E RM E L A NIV E L G L O BA L

18


Dăm oamenilor puterea de a reuși. Sfidăm limitele. Maximizăm potențialul. Fundația

Gary

Ne închipuim o lume în care copiii au

De când D. Gary Young a înființat

Young” și-a luat angajamentul să

Young

la dispoziție resursele și oportunitățile

această

ofere

necesare

concentrat pe crearea de posibilități,

oamenilor

Living puterea

„D. de

a-și

pentru

deveni

pot avea grijă de propria sănătate,

necesare la dispoziția celor ale căror

legate de starea de bine și educație

pot asigura un trai familiilor lor și

nevoi

pot

atenție. Misiunea și viziunea noastră

pozitive

comunitățile lor.

în

punând

instrumentele primesc

mult

și

ne-am

limitele, prin oferirea de oportunități

schimbări

care

2009,

încrezători

genera

independenți,

lideri

în

atinge potențialul și de a-și depăși

pentru comunitățile defavorizate.

și

a

fundație

resursele

prea

puțină

ne ghidează precum o busolă pentru a oferi soluții pe termen lung.


P RO I E C T E L E

R E B U I L D N E PA L

YO U N G L I V I N G A C A D E M Y E C UA D O R

HOPE FOR JUSTICE

SOLE HOPE

și

PA RT E N Ș I I N O Ș T R I

În 2015, marile cutremure din Nepal au luat aproape 9 000 de vieți și au distrus peste 900 000 de locuințe, lăsând milioane de oameni fără un acoperiș deasupra capului. În Yarsa, un sat de munte distrus complet de cutremure, Fundația reconstruiește 112 case. Am reconstruit deja școala primară, pe care o transformăm acum în a doua Young Living Academy!

Proiectul principal al Fundației din Chongon, Ecuador, găzduiește programul Sponsor a Child. Construită în 2009 de fondatorul și președintele consiliului de administrație Young Living D. Gary Young, alături de Co-fondatoarea/ Director Executiv Mary Young, Academia asigură în prezent educația a 350 de elevi, de la grădiniță până la liceu, obținând rezultate deosebite. Practic, în vreme ce majoritatea copiilor din Ecuador renunță la școală până în clasa a opta și numai 20 de procente dintre elevii locali reușesc să absolve liceul, Academia menține o rată de frecvență de 97 de procente și, în fiecare an, absolut toți elevii din ultimul an de liceu sunt absolvenți!

Misiunea Hope for Justice este să pună capăt traficului de persoane și sclaviei din epoca modernă care marchează generația noastră. Fundația Young Living se alătură eforturilor prin finanțarea Hope for Justice Shine Career School din Phnom Penh, Cambogia, unde fetele salvate din sclavia traficului sexual pot merge la școală și își pot urma visele de carieră în aproape orice domeniu!

Mii de copii și adulți din Uganda sunt victime ale unor insecte parazite numite purici de nisip. Femela de purice de nisip sapă leziuni în carnea piciorului, ducând la infecții care pun în pericol viața oamenilor. Și mai grav este că persoanele infestate cu purici de nisip sunt deseori ostracizate de propriile familii și comunități. Sole Hope oferă speranță, o viață mai sănătoasă și eliberarea de bolile picioarelor, prin educație, locuri de muncă și asistență medicală. Unul dintre principalele obiective ale organizației este să ajute copiii și adulții să se elibereze și să se protejeze pe viitor de infestațiile cu purici de nisip.

A F R I C A N H E A RT S C O M M U N I T Y O RG A N I S AT I O N

African Hearts este un program de salvare destinat copiilor care trăiesc în cartierul sărac Kisenyi, considerat cel mai mare cartier sărac din Uganda și unul dintre cele mai mari de pe întregul continent african. Fundația a dublat impactul programului de salvare African Hearts destinat cartierelor sărace, crescând frecvența meselor oferite copiilor înfometați de la trei la cinci zile pe săptămână și extinzând spațiul din locuințele provizorii, pentru a putea găzdui 40 de copii – o creștere cu 200 de procente.

H E A L I N G FA I T H U G A N DA

Healing Faith Uganda oferă educație despre malarie, metode de prevenire și tratament în așezările rurale. În Africa, malaria ucide o persoană la fiecare 60 de secunde și este principala cauză de deces pe continent pentru copiii sub 5 ani. Prin noul Malaria Center al Fundației Young Living „D. Gary Young”, organizația va putea oferi unui număr de 80 000 de persoane – aproape 100 pe zi – acces la tratament împotriva malariei.

Află cum te poți implica, vizitând YoungLivingFoundation.org.


CE SUNT

ULEIURILE ESENŢIALE? Obținute cu drag din plante, ierburi și copaci cultivați în ferme și crescuți în sălbăticie, uleiurile esențiale sunt extracte de plante concentrate obținute prin distilarea atentă cu aburi, presarea la rece sau extragerea rășinilor. Aceste uleiuri esențiale pure sunt mai puternice decât plantele din care sunt extrase. Oferim sute de uleiuri esențiale simple, amestecuri de uleiuri esențiale și produse pe bază de uleiuri esențiale, fiecare conținând niveluri optime de componente naturale, pentru a maximiza puterea acestora. Indiferent dacă utilizezi uleiurile pentru aromaterapie, îngrijire personală sau soluții de uz casnic, acestea își dovedesc eficacitatea în fiecare aspect al vieții de zi cu zi!

Cum se folosesc uleiurile esenţiale

Aromaterapie

Uz local

Uz intern

Folosește uleiurile esențiale în aromaterapie pentru un efect reconfortant.

Multe uleiuri esențiale sunt sigure și benefice pentru aplicarea direct pe piele.

Când administrezi intern suplimentele noastre alimentare cu uleiuri esențiale Plus, încearcă sfaturile de mai jos:

• Pune 2-3 picături de ulei esențial direct pe zona dorită și masează. Repetă ori de câte ori dorești. Respectă întotdeauna instrucțiunile de diluare specificate pe etichetă.

• Pune câteva picături din uleiul/uleiurile Plus ales(e) într-o capsulă gelatinoasă (vezi pagina 53) și înghite capsula cu apă.

• Freacă 2-3 picături de ulei esențial în palme și inhalează. • Adaugă câteva picături de ulei esențial într-un bol cu apă caldă spre fierbinte. Acoperă-ți capul și vasul cu un prosop de jur împrejur. Respiră adânc și rar. • Folosește uleiurile esențiale favorite în difuzoarele noastre. • NOTĂ: Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare.

AV E R T I S M E N T:

Uleiurile esenţiale sunt

foarte puternice şi ar putea irita pielea. Dacă apare o iritație, aplică V-6 Vegetable Oil Complex de la Young Living sau orice ulei vegetal pur pe zona respectivă pentru diluare. Uleiurile și amestecurile de uleiuri esențiale

pe

bază

de

citrice

fotosensibilitate temporară.

pot

cauza

• Adaugă 1-2 picături din uleiul/uleiurile Plus ales(e) într-un pahar cu apă, NingXia Red, suc, iaurt, îndulcitorul preferat sau lapte vegetal și bea. • Adaugă 1-2 picături din uleiul/uleiurile Plus ales(e) (după gust) în mâncare atunci când gătești.


ULEIURI ESENȚIALE Ș I P RO D U S E P E B A Z Ă DE ULEIURI ESENȚIALE Uleiurile esențiale autentice, pure, reprezintă fundația întregii activități a Young Living. Oferim produse în patru categorii destinate îmbogățirii și simplificării vieții tale în fiecare zi:

ULEIURI ESENȚIALE

P E N T RU A C A S Ă

Lasă-ți corpul, mintea și spiritul învăluite în aroma uleiurilor esențiale pentru a descoperi stilul de viață stabil și pur la care ai visat dintotdeauna. Uleiurile esențiale simple, amestecurile sau infuziile personalizate îți conferă o nouă stare de bine.

Asigură familiei și căminului tău produsele de curățenie și protecție derivate din surse naturale care sunt perfecte pentru utilizarea zilnică. Produsele noastre pentru curățenia casei includ ingredientele pe care le dorești, i însă le exclud pe cele pe care vrei să le eviți.

Pentru uleiuri esențiale, consultă pagina 23.

Pentru produse de uz casnic, consultă pagina 55.

MENȚINEREA SĂNĂTĂȚII ȘI A SILUETEI

ÎNGRIJIRE PERSONALĂ

Satisface-ți nevoile nutriționale ale organismului menținându-ți fericite papilele gustative. Această gamă de suplimente nutritive și gustări sănătoase și delicioase este plină de opțiuni de care întreaga ta familie va fi încântată.

Descoperă-ți strălucirea naturală cu gama noastră de produse de îngrijire personală pe bază de uleiuri esențiale. Produsele de curățare, îngrijire, hidratare și multe altele sunt disponibile în formule lipsite de substanțe chimice nocive și agresive.

Pentru produse pentru menținerea sănătății și a siluetei, consultă pagina 65.

Pentru produse de îngrijire personală, consultă pagina 75.

U L E IU RI E S E NȚ IA L E Ș I P RO D U S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

22


P RO D U S E P E B A Z Ă

DE ULEIURI ESENŢIALE Uleiurile esențiale sunt sufletul companiei Young Living și reprezintă baza gamei noastre de produse. Trece în revistă produsele noastre pentru a descoperi uleiurile esențiale versatile și amestecurile puternice care au la bază promisiunea Seed to Seal® și găsește uleiurile esențiale potrivite pentru tine.



ULEIURI ESENŢIALE

SIMPLE

Prin peste 20 de ani de cercetare și experiență, Young Living și-a perfecționat standardul brevetat Seed to Seal, pentru a se asigura că propriile uleiuri esențiale sunt de cea mai bună calitate disponibilă. Această dedicare pentru excelență este ceea ce evidențiază uleiurile noastre esențiale față de restul și cea care face diferența la capitolul calitate, într-o manieră pe care o vei observa cu certitudine cu fiecare sticluță utilizată.


BASIL

BLUE TANSY

BLACK PEPPER

BERGAMOT

Ocimum basilicum

Tanacetum annuum

Piper nigrum

Citrus aurantium bergamia

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

350008

15 ml

350308

15 ml

361108

5 ml

308408

5 ml

Uleiul esențial Basil are o aromă proaspătă de ierburi, care poate avea un efect calmant și revigorant. Diluează-l cu V-6 sau un alt ulei de bază atunci când îl aplici direct pe zona dorită. MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

CARROT SEED

Uleiul de Bergamota are un parfum ușor de citrice care binedispune și relaxează atunci când este difuzat. MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

CEDARWOOD

Daucus carota

Cedrus atlantica

Black Pepper are o minunată aromă intensă când este utilizat în aromaterapie. Inhalează-l direct pentru un efect energizant sau combină-l cu alte uleiuri esențiale precum Peppermint, Wintergreen sau Clove. MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct

Blue Tansy poate fi aplicat pentru hidratarea pielii sau pentru a conferi o stare de bine corpului obosit atunci când este aplicat prin masaj. Utilizat în aromaterapie, stimulează buna dispoziție și inspirația și înmiresmează orice încăpere cu o aromă fructată înviorătoare. MOD DE UT IL IZAR E |

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

CINNAMON BARK

CISTUS

Cinnamomum verum

Cistus ladanifer

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

308108

5 ml

350908

15 ml

351508

5 ml

351808

5 ml

Produs prin distilarea semințelor plantei de morcov sălbatic, Carrot Seed are o aromă ușor dulce, cu note de pământ și ierburi. MOD DE UTILIZARE |

Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

|

Cu o aromă caldă balsamică, uleiul esențial Cedarwood poate crea o atmosferă calmă și reconfortantă când este difuzat. Adaugă ulei esențial Cedarwood la produsele preferate pentru îngrijirea pielii și aplică-l local sau masează-l pe scalp pentru un păr cu aspect sănătos. MOD DE UTILIZAR E |

Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

|

Cinnamon Bark are o aromă caldă și picantă despre care se spune că trezește senzația de belșug. Este mult utilizat în aromaterapie, datorită notelor calde și îmbietoare. MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Se crede că Cistus este trandafirul biblic al lui Sharon, iar aroma sa de miere liniștește și binedispune. MOD DE UT IL IZAR E |

Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

|

F OTOSE N SIBILITATE : Evită expunerea directă la soare sau raze UV pentru până la 12 ore de la aplicarea pe piele.

DIL U A R E : Este necesară diluarea în cazul aplicării locale. Consultă eticheta pentru utilizare.

U Z LOCAL: Aplică direct pe piele. Poate necesita diluare. Consultă eticheta pentru utilizare.

U Z INTE R N: Consultă eticheta pentru utilizare.

A R OM ATIC : Inhalează direct sau utilizează un difuzor Young Living.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

26


CLARY SAGE

CITRONELLA

CLOVE

Salvia sclarea

Cymbopogon nardus

COPAIBA

Syzygium aromaticum

Copaifera reticulata

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

532308

5 ml

352108

15 ml

352408

15 ml

343108

15 ml

Uleiul esențial Citronella este ideal pentru difuzarea în încăperi pentru reîmprospătarea aerului.

Clary Sage are o aromă de ierburi despre care se spune că ar crea o atmosferă calmă și relaxantă.

MOD DE UTILIZARE |

MOD DE UTILIZAR E |

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

CYPRESS

DILL

| Difuzează, inhalează direct

Cupressus sempervirens

Anethum graveolens

Clove este un ingredient important al amestecului de uleiuri esențiale Thieves de la Young Living și are un parfum foarte cald și îmbietor. MOD DE UT IL IZARE |

Rășina de cauciuc extrasă din arborele copaiba din Brazilia este distilată cu aburi pentru a produce uleiul esențial Copaiba, cunoscut pentru nivelurile ridicate de betacariofilenă și aroma dulce.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

MOD DE UT IL IZAR E |

DORADO AZUL

ELEMI

Hyptis suaveolens

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Canarium luzonicum

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

353008

15 ml

353608

5 ml

359808

5 ml

354008

15 ml

Cypress are o aromă proaspătă de ierburi care poate induce senzația de siguranță și stabilitate. MOD DE UTILIZARE |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Uleiul esențial Dill este produs prin distilarea întregii plante și este cunoscut pentru efectul calmant atunci când este utilizat în aromaterapie. Acest ulei esențial poate fi amestecat cu Roman Chamomile, pentru a intensifica experiența aromaterapeutică de relaxare. MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local. 27

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

Un ulei esențial unic din Ecuador, Dorado Azul este un produs exclusiv al Young Living. Parfumul său proaspăt este perfect pentru utilizarea în aromaterapie sau prin aplicare locală. MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

Făcând parte din aceeași familie cu tămâia și smirna, Elemi a fost utilizat în mod tradițional pentru îngrijirea aspectului pielii. MOD DE UT IL IZAR E |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.


EUCALYPTUS BLUE

EUCALYPTUS GLOBULUS

Eucalyptus bicostata

EUCALYPTUS RADIATA

Eucalyptus globulus

FENNEL

Eucalyptus radiata

Foeniculum vulgare

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

359708

5 ml

353908

15 ml

353808

15 ml

354208

15 ml

Eucalyptus Blue este cultivat și distilat la ferma Young Living din Ecuador. Acest ulei esențial este bogat în eucaliptol, care are un efect calmant și revigorant când este difuzat.

Eucalyptus Globulus are o aromă proaspătă de pământ și este utilizat în multe produse pentru îngrijirea pielii, datorită proprietăților de curățare.

MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

FRANKINCENSE

MOD DE UTILIZAR E |

GERANIUM

Boswellia carterii

Uleiul esențial Eucalyptus Radiata este îndrăgit pentru aroma proaspătă, înțepătoare și fructată, care îl face ideal pentru masaj după activitatea fizică. Difuzează Eucalyptus Radiata pentru a crea un mediu stimulant și revigorant. MOD DE UT IL IZARE |

MOD DE UT IL IZAR E |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

GINGER

GERMAN CHAMOMILE

Pelargonium graveolens

Fennel are o aromă dulce picantă, cu o lungă tradiție pentru inducerea sentimentului de stabilitate.

Zingiber officinale

Matricaria recutita

C OD

DIMEN SIU N E

COD

D I M E N SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

354908

5 ml

354808

15 ml

355408

15 ml

308608

5 ml

355708

5 ml

Difuzează ulei esențial Frankincense în timpul meditației pentru a induce senzația de stabilitate și concentrare și adaugă-l la produsele de îngrijire personală preferate pentru a te bucura de un ten radios.

Uleiul esențial Geranium este produs prin distilarea cu aburi a florilor și frunzelor parfumate de mușcată și are o aromă care induce sentimente de pace și spiritualitate.

German Chamomile are o aromă calmantă care induce pace și răbdare. Acest ulei poate fi aplicat în mod simplu sau prin masarea pe zonele dorite.

Ginger are o aromă caldă energizantă și poate fi adăugat la uleiul de masaj Ortho Sport® după activitatea fizică.

MOD DE UTILIZARE |

MOD DE UTILIZAR E |

MOD DE UT IL IZARE |

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

|

|

MOD DE UT IL IZAR E |

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

28


GRAPEFRUIT

HELICHRYSUM

Citrus paradisi

HINOKI

Helichrysum italicum

HONG KUAI

Chamaecyparis obtusa

Chamaecyparis formosensis

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

356008

15 ml

356308

5 ml

307308

5 ml

465708

5 ml

Grapefruit are o aromă minunată de citrice care binedispune. Iluminează-ți ziua, difuzând de dimineață ulei esențial Grapefruit.

Un ulei esențial excelent pentru difuzat atunci când studiezi sau faci temele, Helichrysum are o aromă stimulantă care nu ar

Hinoki este extras din chiparosul japonez și are o aromă bogată și revigorantă de citrice, care stimulează conștiința spirituală.

MOD DE UTILIZARE |

trebui să lipsească din nici o casă.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

De-a lungul istoriei, uleiul esențial Hinoki a fost utilizat pentru revigorarea spiritului.

| Difuzează, inhalează direct

MOD DE UTILIZAR E |

|

MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

IDAHO BALSAM FIR

JADE LEMON

IDAHO BLUE SPRUCE

Abies balsamea

Citrus limon eureka var. formensensis

Picea pungens

Hong Kuai are un parfum plăcut care te ajută să atingi un nivel profund de relaxare. Este, de asemenea, utilizat ca odorizant ambiental sau apă de colonie pentru bărbați. MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

JASMINE

Jasminum officinale

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

331608

15 ml

309308

5 ml

468508

5 ml

356908

5 ml

Idaho Balsam Fir are un parfum lemnos și revigorant. Difuzează-l pentru o aromă care induce calm și stabilitate. MOD DE UTILIZARE |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Idaho Blue Spruce este un ulei esențial exclusiv distilat la Highland Flats Tree Farm deținută de Young Living. Acest ulei esențial remarcabil conține niveluri ridicate de alfapinen și limonen și are o aromă plăcută și relaxantă de conifere.

Jade Lemon are un parfum unic de lămâie și limetă, care conferă o senzație de confort și bunădispoziție. Difuzează-l pentru un minunat parfum de citrice pur și îmbietor.

MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

MOD DE UT IL IZARE |

Considerat exotic și romantic, Jasmine† menține frumusețea pielii și este utilizat la realizarea câtorva produse de îngrijire personală Young Living. Aroma florală dulce a uleiului Jasmine relaxează mintea și stimulează încrederea în sine. MOD DE UT IL IZAR E |

Jasmine este un ulei absolut sau o esență, mai degrabă decât un ulei esențial. †

29

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.


LEDUM

LAVENDER

JUNIPER

LEMON

Ledum groenlandicum

Lavandula angustifolia

Juniperus osteosperma

Citrus limon

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

357208

15 ml

357508

15 ml

357908

5 ml

357808

15 ml

Aroma lemnoasă de pământ a uleiului Juniper creează o atmosferă de pace atunci când este difuzat. MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Lavender este un ulei esențial foarte îndrăgit pentru parfumul său calmant și liniștitor. Atunci când este difuzat, Lavender răspândește un parfum de curățenie și prospețime în orice încăpere. Adăugat la produsele pentru îngrijirea corpului și în apa de baie, are un efect de relaxare. MOD DE UTILIZAR E |

|

Ledum a fost utilizat în mod tradițional pentru susținerea fluxului energetic. Este unul dintre ingredientele principale ale amestecurilor de uleiuri esențiale Juva Cleanse® și GLF™. MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

LEMON MYRTLE

LEMONGRASS

Backhousia citriodora

MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

MARJORAM

LIME

Cymbopogon flexuosus

Conținând ingredientul natural limonen, Lemon este o componentă importantă a numeroase produse îndrăgite pe bază de uleiuri esențiale. Lemon este utilizat în întreaga lume la fabricarea produselor de curățat și a săpunurilor, datorită parfumului revigorant.

Origanum majorana

Citrus aurantifolia

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I M E N SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

307908

5 ml

358208

5 ml

358108

15 ml

307408

15 ml

358408

15 ml

Aroma proaspătă din Lemon Myrtle binedispune și revigorează, contribuind la menținerea limpezimii minții. MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Lemongrass este un ingredient important al amestecului Purification® și al uleiului de masaj Ortho Sport®. Uleiul esențial Lemongrass poate fi aplicat pe piele individual sau în combinație cu alte uleiuri complementare, având un efect de trezire a simțurilor. MOD DE UTILIZAR E |

Lime are un parfum aromat minunat de ușor, care binedispune. Difuzează-l pentru a induce sentimente de pozitivitate.

Marjoram este un ulei esențial important utilizat în cadrul Raindrop Technique® și poate fi utilizat la masaj după activitatea fizică.

MOD DE UT IL IZARE |

MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local. P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

30


MYRRH

MELISSA

MYRTLE

Commiphora myrrha

Melissa officinalis

NORTHERN LIGHTS BLACK SPRUCE

Myrtus communis

Picea mariana

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

358908

5 ml

359308

15 ml

359508

5 ml

531308

5 ml

Melissa are un plăcut parfum de lămâie și ierburi care binedispune și încurajează. MOD DE UTILIZARE |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

NUTMEG

Myristica fragrans

Myrrh este utilizat din cele mai vechi timpuri pentru îngrijirea pielii, datorită proprietăților hidratante care îl fac ideal pentru curățarea pielii uscate. Se bucura de o mare apreciere în vremurile biblice și are o aromă care intensifică simțul spiritualității.

Myrtle are un parfum revigorant care este plăcut atunci când este difuzat. Are, de asemenea, proprietăți care pot contribui la înfrumusețarea și îmbunătățirea aspectului sănătos al pielii atunci când este aplicat local.

MOD DE UTILIZAR E |

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

OCOTEA

ORANGE

|

Ocotea quixos

MOD DE UT IL IZARE |

Uleiul esențial Northern Lights Black Spruce provine de la Northern Lights Farm deținută de Young Living în Columbia Britanică, Canada. Difuzează acest parfum bogat, lemnos și revigorant în timpul meditației pentru a crea o atmosferă proaspătă și aromată. MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

OREGANO

Citrus sinensis

Origanum vulgare

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

359908

15 ml

355608

5 ml

360208

15 ml

360508

15 ml

Nutmeg are un parfum cald și picant care este energizant și binedispune. Nutmeg se îmbină perfect cu alte uleiuri esențiale, precum Orange, Clary Sage, oricare Eucalyptus și Ginger.

Produs prin distilare dintr-un arbore ecuadorian, Ocotea are o aromă complexă și este cunoscut pentru proprietățile sale de curățare de pielii.

Orange este unul dintre cele mai îndrăgite uleiuri esențiale pentru difuzat și aromaterapie. Poate avea un efect calmant și stimulează inspirația.

Uleiul esențial Oregano este un ulei important în cadrul Raindrop Technique® și are un parfum puternic de ierburi.

MOD DE UTILIZARE |

MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct, diluează

MOD DE UT IL IZARE |

cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

31

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

| Difuzează, inhalează direct

MOD DE UT IL IZAR E |


PALO SANTO

PATCHOULI

Bursera graveolens

PEPPERMINT

Pogostemon cablin

PINE

Mentha piperita

Pinus sylvestris

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

360708

5 ml

360808

15 ml

361408

15 ml

361808

15 ml

Palo Santo are un parfum care inspiră și poate fi difuzat pentru a crea o atmosferă revigorantă de curățenie. De asemenea, poate fi utilizat la masaj după activitatea fizică. MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

RAVINTSARA

Uleiul esențial Patchouli poate fi utilizat local pentru a îmbunătăți aspectul pielii uscate și este perfect pentru adăugarea la produsele tale preferate de îngrijire a pielii. Difuzează-l pentru a crea o atmosferă calmă, relaxantă, de pace. MOD DE UTILIZAR E |

|

Uleiul esențial Pine are o aromă revigorantă care crește încrederea în sine. Când este difuzat, are un parfum cu efect calmant.

MOD DE UT IL IZARE |

MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

ROSE

ROSEMARY

Difuzează-l, inhalează-l direct și aplică-l local.

ROMAN CHAMOMILE

Cinnamomum camphora

Peppermint poate fi utilizat local pentru a răcori pielea sau difuzat pentru un parfum care inspiră sentimente de pace.

Chamaemelum nobile

Rosa damascena

Rosmarinus officinalis

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

362008

5 ml

351208

5 ml

362308

5 ml

362608

15 ml

Ravintsara are un parfum pur și plăcut, este utilizat în mod obișnuit pentru meditație și are proprietăți de curățare a pielii. MOD DE UTILIZARE |

Roman Chamomile are o aromă dulce de ierburi și poate fi utilizat pentru a crea o atmosferă calmă, utilă în special în cazul copiilor agitați.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

| Difuzează, inhalează direct

MOD DE UTILIZAR E |

|

Rose are o aromă minunată care inspiră sentimente de auto-reflecție pozitivă. Douăzeci și două de livre de petale de trandafir sunt distilate pentru fiecare sticluță de 5 ml de ulei produsă. MOD DE UT IL IZARE |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Rozmarinul este o plantă aromatică bine cunoscută cu parfum intens lemnos care stimulează claritatea minții. MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

32


ROYAL HAWAIIAN SANDALWOOD Santalum paniculatum

SPEARMINT

SAGE

SACRED FRANKINCENSE

Mentha spicata

Salvia officinalis

Boswellia sacra

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

474610

5 ml

355008

5 ml

363208

15 ml

363808

5 ml

Royal Hawaiian Sandalwood are un parfum bogat, dulce, cald și lemnos, care inspiră senzualitate și romantism.

Uleiul esențial Sacred Frankincense™ este obținut prin distilarea rășinii arborelui de tămâie Boswellia sacra. Acest

MOD DE UTILIZARE |

ulei este ideal pentru cei care doresc să ajungă la un nivel superior în călătoria lor spirituală și experiența meditației.

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

MOD DE UTILIZAR E |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

TANGERINE

TEA TREE

Citrus reticulata

Când este difuzat, Sage propagă o aromă puternică, picantă și revigorantă care binedispune. Tradițional, a fost utilizat pentru proprietățile benefice pentru claritatea minții.

Spearmint are o aromă mai delicată decât Peppermint și este caracterizat printr-un parfum revigorant care binedispune și calmează.

MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

VALERIAN

THYME

Melaleuca alternifolia

MOD DE UT IL IZAR E |

Valeriana officinalis

Thymus vulgaris

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

364408

15 ml

358708

15 ml

365008

15 ml

364808

5 ml

Uleiul esențial Tangerine este îndrăgit pentru aroma încântătoare de citrice dulci. MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Uleiul de Tea Tree, cunoscut și cu numele de Melaleuca Alternifolia, este deseori utilizat pentru îngrijirea tenului, datorită proprietăților de curățare. MOD DE UTILIZAR E |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Thyme este un ingredient important al uleiului de masaj Ortho Ease și este excelent pentru utilizarea după activitatea fizică. Când este utilizat în aromaterapie, se spune că inspiră

Uleiul esențial Valerian este produs prin distilarea rădăcinii plantei de valeriană și are un parfum unic care calmează și dă o stare de stabilitate. Utilizează-l în aplicare locală pe ceafă și tălpi.

un sentiment al importanței propriei vieți.

MOD DE UT IL IZAR E |

MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

33

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.


VETIVER

WINTERGREEN

Vetiveria zizanoides

XIANG MAO

Gaultheria procumbens

YLANG YLANG

Cymbopogon citratus

Cananga odorata

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

365108

5 ml

365808

15 ml

465808

5 ml

365908

15 ml

Vetiver are o aromă de pământ care dă o stare stabilitate. Difuzează acest ulei esențial unic pentru a umple casa cu un parfum care inspiră calm și relaxare. MOD DE UTILIZARE |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Aroma revigorantă de mentă a uleiului esențial Wintergreen stimulează și revigorează. Acesta este ideal dacă este adăugat la loțiunile aplicate după activitatea fizică.

Xiang Mao a fost utilizat în mod tradițional pentru reîmprospătarea aerului din casă, iluminarea minții și hidratarea pielii.

MOD DE UTILIZAR E |

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

| Difuzează, inhalează direct

MOD DE UT IL IZARE |

Uleiul esențial Ylang Ylang este perfect pentru difuzare, răspândind o aromă florală dulce, romantică și relaxantă. |

MOD DE UT IL IZAR E |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Marjoram Rose Măghiran Trandafir Melissa Rosemary Roiniță Rozmarin Myrrh Royal Hawaiian Smirnă Basil Dill Hinoki Sandalwood Busuioc Mărar Hinoki Myrtle Lemn De Santal Royal Hawaiian Mirt Bergamot Dorado Azul Hong Kuai Sacred Frankincense Bergamotă Dorado Azul Hong Kuai Northern Lights Black Tămâie Sacră Spruce Black Pepper Elemi Idaho Balsam Fir Sage Molid Negru Northern Lights Piper Negru Elemi Brad De Balsam De Idaho Salvie Nutmeg Blue Tansy Eucalyptus Blue Idaho Blue Spruce Spearmint Nucșoară Mușețel Albastru Marocan Eucalipt Albastru Molid Albastru De Idaho Mentă Verde Ocotea Carrot Seed Eucalyptus Globulus Jade Lemon Ocotea Semințe De Morcov Eucalyptus Globulus Tangerine Lămâie Verde Mandarină Orange Cedarwood Eucalyptus Radiata Jasmine Portocală Lemn De Cedru Eucalyptus Radiata Iasomie Tea Tree

GHID BOTANIC

Arbore De Ceai Oregano Fennel Juniper Oregano Fenicul Ienupăr Thyme Palo Santo Cistus Frankincense Lavender Cimbru Lemn Sfânt Cistus Tămâie Lavandă Valerian Patchouli Citronella Geranium Ledum Valeriană Paciuli Citronelă Mușcată Rozmarin Sălbatic Vetiver Peppermint Clary Sage German Chamomile Lemon Vetiver Mentă Salvie Muscat Mușețel German Lămâie Wintergreen Pine Clove Ginger Lemon Myrtle Salcie Himalayană Pin Cuişoare Ghimbir Mirt Lămâios Cinnamon Bark Coaja De Scorţişoară

Xiang Mao Copaiba Grapefruit Lemongrass Ravintsara Xiang Mao Ravensara (Camfor) Copaibă Grepfrut Lămâiță Ylang Ylang Roman Chamomile Cypress Helichrysum Lime Chiparos Imortele Limetă Mușețel Roman Ylang Ylang

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

34


PLUS

S U P L I M E N T E A L I M E N TA R E CU ULEIURI ESENȚIALE

Uleiurile din gama de suplimente alimentare pe bază de uleiuri esențiale Plus sunt perfecte pentru uz culinar și dietetic. Fie că le adaugi în mâncăruri pentru o notă delicioasă de aromă concentrată, fie că le folosești în capsule pentru proprietățile lor benefice, nu uita să treci în revistă produsele preferate vechi și noi din această secțiune.

F OTOSE N SIBILITATE : Evită expunerea directă la soare sau raze UV pentru până la 12 ore de la aplicarea pe piele.

DIL U A R E : Este necesară diluarea în cazul aplicării locale. Consultă eticheta pentru utilizare.

U Z LOCAL: Aplică direct pe piele. Poate necesita diluare. Consultă eticheta pentru utilizare.

U Z INTE R N: Consultă eticheta pentru utilizare.

A R OM ATIC : Inhalează direct sau utilizează un difuzor Young Living.


CARDAMOM +

CLOVE +

CINNAMON BARK +

Elettaria cardamomum

FENNEL +

Syzygium aromaticum

Cinnamomum verum

Foeniculum vulgare

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

563408

5 ml

558508

5 ml

562008

5 ml

563608

5 ml

Obținut prin distilare cu aburi din semințe de cardamom, Cardamom+ captează perfect caracterul proaspăt și aromatic al acestui bine-cunoscut condiment. Aroma sa distinctivă este utilizată atât la prepararea deserturilor, cât și la mâncăruri gustoase, fiind totodată un condiment perfect pentru aromatizarea băuturilor calde.

Cinnamon Bark+ este arma ta secretă în bucătărie! Fiind compus din 100 % ulei esențial Cinnamon Bark, câteva picături sunt suficiente pentru a da un plus de savoare rețetelor tale. MOD DE UTILIZAR E |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

MOD DE UTILIZARE |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

LAVENDER +

GINGER +

MOD DE UT IL IZARE |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

LEMON +

Lavandula angustifolia

Zingiber officinale

Clove este un ingredient important al amestecului de uleiuri esențiale Thieves de la Young Living. Clove+ este distilatul concentrat al acelorași cuișoare distincte, condimentate, care sunt folosite în bucătării de mii de ani.

Fennel+ este cunoscut pentru aroma distinctivă de lemn dulce. Încearcă să-l folosești în locul feniculului proaspăt sau în băuturi tonice și ceaiuri consumate după masă pentru susținerea digestiei. De asemenea, sprijină funcționarea corectă a aparatului respirator. MOD DE UT IL IZAR E |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

LEMONGRASS +

Citrus limon

Cymbopogon flexuosus

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

558808

5 ml

559008

5 ml

562508

5 ml

562608

5 ml

Folosit atât ca mirodenie în bucătărie, cât și ca supliment alimentar, Ginger+ este un ulei distinct și versatil, pe care este bine să îl ai la îndemână. Beneficiile sunt date de zingiberen și beta-felandren, care sunt prezente în mod natural în compoziția sa.

Deși se folosește cu precădere în rețetele mai dulci, uleiul Lavender+ are beneficii care înnobilează în egală măsură și rețetele sărate. De fapt, lavanda este inclusă uneori în celebrul amestec de Ierburi de Provence, alături de condimente precum măghiran, cimbru, oregano și rozmarin.

MOD DE UTILIZARE |

MOD DE UTILIZAR E |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

Lemon+ este uleiul perfect pentru a adăuga o aromă intensă, dinamică, multor feluri de mâncare. Versatilitatea sa în rețete dulci și sărate face ca acest fruct să fie un produs foarte popular în bucătăriile din întreaga lume.

Aroma delicată de citrice din Lemongrass+ este ideală pentru multe rețete – în special cele asiatice. Pentru a te hidrata, poți adăuga câteva picături într-un pahar cu apă sau o ceașcă de ceai cald, pentru un strop de savoare.

MOD DE UT IL IZARE |

MOD DE UT IL IZAR E |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

36


PLUS

Adaugă un strop de aromă în viața ta cu gama Plus de la Young Living! De la arome de citrice și ierburi aromatice, la arome de pământ și condimente, gama Plus îți permite să dai un plus de savoare rețetelor tale de mâncăruri și băuturi, cu doar o picătură de ulei esențial pur.

O mulțime de posibilități pentru fiecare zi

Limonadă Lavender + Adaugă un plus de aromă proaspătă la rețeta ta preferată de limonadă făcută în casă, cu 4 picături de Lemon + și 1 picătură de Lavender +, pentru a obține un amestec aromatic sofisticat.

Pentru a începe ziua într-un mod excelent. Fie că preferi shake-urile de proteine pline cu energie sau delicioasele ceaiuri pentru micul dejun, nu există niciun mod mai simplu de a face diminețile mai plăcute decât aroma suplimentelor Plus!

Delicatese irezistibile și deserturi savuroase. Prăjitură brownie cu mentă, cești de ciocolată cu portocală, fructe cu sirop de scorțișoară – există o mulțime de modalități de a te răsfăța și a-ți satisface pofta de dulce într-un mod mai sănătos.

Îți plac aromele naturale? Susține-ți starea de bine în mod simplu cu un plus de aromă, adăugând suplimentele Plus în apă sau băuturile preferate.

Cina e servită! Astă seară, simplifică gătitul unei cine sănătoase – și petrece mai mult timp cu familia – înlocuind condimentele și ierburile aromatice cu produsele Plus simplu de utilizat.


NUTMEG +

ORANGE +

Myristica fragrans

OREGANO +

Citrus sinensis

PEPPERMINT +

Origanum vulgare

Mentha piperita

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

563308

5 ml

562708

5 ml

559408

5 ml

562808

5 ml

Pe lângă faptul că dă savoare rețetelor tale preferate prin aroma sa dulce și picantă unică, Nutmeg+ are multe beneficii, care pot contribui la sănătatea mușchilor și a încheieturilor și, de asemenea, stimulează pofta de mâncare și digestia. MOD DE UTILIZARE |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

ROSEMARY +

Orange+ are o aromă proaspătă și revigorantă, datorită conținutului natural de limonen. Utilizează-l la copt pentru a obține un contrast delicios cu gustul dulce al deserturilor și prăjiturilor. De asemenea, se combină foarte bine cu alte arome fructate, ceea ce îl face ideal pentru adăugarea în apă, smoothie și NingXia Red®. MOD DE UTILIZAR E |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

TANGERINE +

Rosmarinus officinalis

Utilizarea Oregano+ la gătit este o metodă grozavă de a conferi o aromă condimentată și savuroasă rețetelor tale preferate, adăugând totodată la dieta ta beneficiile uleiurilor esențiale pure. Acesta conține ingredientul natural carvacrol și, utilizat ca supliment alimentar, poate ajuta la menținerea unui stil de viață sănătos. MOD DE UT IL IZARE |

| Se

utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

THIEVES +

Citrus reticulata

Peppermint+ are o aromă intensă, răcoritoare, cu beneficii care includ, pe lângă gustul minunat, susținerea confortului gastrointestinal și a unei digestii normale. Păstrează Peppermint+ la îndemână sau în bucătărie pentru a conferi rapid un strop de savoare preparatelor tale sau a-l utiliza ca supliment alimentar. MOD DE UT IL IZAR E |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

THYME +

Thymus vulgaris

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

562908

5 ml

563008

5 ml

563108

5 ml

559708

5 ml

Rosemary+ conferă o savoare unică de ierburi aromatice oricărui fel de mâncare la care este utilizat. Ca supliment alimentar, Rosemary+ este îndrăgit pentru compușii săi naturali, eucaliptol și alfa-pinen, care pot contribui la menținerea stării generale de bine. MOD DE UTILIZARE |

| Se

utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

Tangerine+ este una dintre cele mai dulci arome dintre toate uleiuri noastre esențiale din gama Plus. Conferind note citrice complexe mâncărurilor savuroase și deserturilor, Tangerine+ este o adiție inspirată în orice bucătărie și conține limonen natural. MOD DE UTILIZAR E |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

Thieves®+ este un amestec brevetat excelent pentru adăugarea în mâncăruri și băuturi. Acest amestec conține, de asemenea, ingrediente naturale precum limonen, eugenol și eucaliptol și a fost testat la nivel universitar, dovedinduși eficacitatea în susținerea sistemului imunitar și a stării de sănătate.

Thyme+ poate fi utilizat în mâncărurile tale preferate în locul condimentului uscat și este întotdeauna ușor de păstrat la îndemână. Acesta conține constituenți prezenți în mod natural precum timol, paracimen și gamma-terpinenecan, ceea ce îl face ideal pentru a fi inclus ca supliment alimentar în stilul tău de viață de zi cu zi.

MOD DE UT IL IZARE |

MOD DE UT IL IZAR E |

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază. INGREDIENT E | cuişoare, coajă de scorțișoară, rozmarin, lămâie, eucalyptus radiata

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

| Se utilizează la gătit sau se administrează intern. Pentru uzul intern, se diluează întotdeauna cu un ulei de bază.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

38


AMESTECURI DE ULEIURI ESENȚIALE

Atunci când uleiurile esențiale se îmbină în mod armonios, efectul combinat al acestora poate fi uluitor. Amestecurile noastre reprezintă rezultatul a mai mulți ani de testare riguroasă combinată cu experiența extinsă din domeniul cultivării plantelor și aplicațiile practice, lucru ce generează amestecuri de uleiuri complementare ce pot fi utilizate în diferite aspecte ale vieții.

F OTOSE N SIBILITATE : Evită expunerea directă la soare sau raze UV pentru până la 12 ore de la aplicarea pe piele.

DIL U A R E : Este necesară diluarea în cazul aplicării locale. Consultă eticheta pentru utilizare.

U Z LOCAL: Aplică direct pe piele. Poate necesita diluare. Consultă eticheta pentru utilizare.

U Z INTE R N: Consultă eticheta pentru utilizare.

A R OM ATIC : Inhalează direct sau utilizează un difuzor Young Living.


3 WISE MEN

ABUNDANCE

ACCEPTANCE

AROMAEASE

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

342608

15 ml

330008

15 ml

330308

5 ml

474908

5 ml

Amestecul 3 Wise Men™ conține santal, tămâie, smirnă și alte uleiuri esențiale și este conceput pentru a stimula sentimente de reverență și conștiință spirituală. I NG REDI E N T E |

Ulei de migdale dulci, lemn de santal Royal Hawaiian, ienupăr, tămâie, molid negru, smirnă MOD DE UTILIZARE |

|

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

AROMA LIFE

Abundance™ combină uleiuri precum cele de portocală și ghimbir, utilizate de culturile străvechi pentru a atrage prosperitate și a intensifica bucuria și pacea. INGR E DIE NTE |

Portocală, cuişoare, coajă de scorțișoară, tămâie, ghimbir, molid negru, paciuli, smirnă MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local în zona dorită, după necesități.

AROMA SIEZ

Deoarece conține uleiuri esențiale de coriandru și mușcată, Acceptance™ încurajează sentimente de stimă de sine atunci când este utilizat în aromaterapie. INGREDIENT E |

Ulei de migdale dulci, tămâie, lemn de santal Royal Hawaiian, mușcată, mușețel albastru marocan, neroli, coriandru, bergamotă, ylang ylang, limetă kafru, chiparos albastru, davana, iasomie, mușețel german, trandafir, grepfrut, mandarină, mentă verde, lămâie, ocotea MOD DE UT IL IZARE |

AromaEase™ are un gust mentolat răcoritor și conține uleiuri esențiale puternice care se îmbină pentru a crea o aromă cu efect calmant. INGREDIENT E |

Mentă, mentă verde, ghimbir, cardamom, fenicul MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

BELIEVE

AWAKEN

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

330608

15 ml

330908

15 ml

331208

15 ml

466108

15 ml

Aroma Life™ utilizează uleiuri esențiale de măghiran și ylang ylang pentru a energiza spiritul și a crea un sentiment de conexiune.

Un amestec Young Living important, Aroma Siez™ combină proprietățile calmante și relaxante ale lavandei și mentei.

I NG REDI E N T E |

Ulei din semințe de susan, chiparos, imortele, ylang ylang, măghiran

INGR E DIE NTE |

MOD DE UTILIZARE |

Pentru aplicare locală, se diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex.

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Busuioc, lavandă, chiparos, măghiran, mentă MOD DE UTILIZAR E |

|

Awaken™ este un amestec de cinci alte amestecuri. Formulat de experți pentru a te ajuta să îți conștientizezi potențialul nelimitat atunci când este utilizat în aromaterapie, Awaken este primul pas către întreprinderea unor schimbări pozitive în propria viață. INGREDIENT E |

Joy, Present Time, Harmony, Forgiveness, Dream Catcher MOD DE UT IL IZARE |

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

|

Believe™ conține molid albastru de Idaho, brad balsamic de Idaho, tămâie și alte uleiuri esențiale, pentru a stimula sentimente de putere și încredere atunci când este utilizat în aromaterapie. INGREDIENT E |

Molid albastru de Idaho, brad balsamic de Idaho, tămâie, coriandru, bergamotă, ylang ylang, mușcată MOD DE UT IL IZAR E |

|

Difuzează-l, inhalează-l direct sau aplică-l local.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

40


BRAIN POWER

BUILD YOUR DREAM

CHRISTMAS SPIRIT

CITRUS FRESH

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

331308

5 ml

483408

5 ml

331508

15 ml

331808

15 ml

Brain Power™ este un amestec de uleiuri esențiale bogat în sesquiterpene – printre care, lemn de santal Royal Hawaiian, chiparos albastru și tămâie – pentru a stimula un sentiment de claritate a minții și concentrare atunci când este utilizat în aromaterapie.

Combinând uleiurile esențiale alese de D. Gary Young pentru legăturile acestora cu istoria noastră, Build Your Dream™, folosit în aromaterapie, fortifică și limpezește mintea pentru a te ajuta să găsești calea către îndeplinirea visurilor tale.

I NG REDI E N T E |

INGR E DIE NTE |

Royal Hawaiian Sandalwood, Melissa, Helichrysum, Cedarwood, Blue Cypress, Frankincense, Lavender MOD DE UTILIZARE |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

CLARITY

Lavandă, tămâie sacră, roiniță, chiparos albastru, hong kuai, molid albastru de Idaho, ylang ylang, Dream Catcher, Believe, lotus albastru

Trăiește energia pozitivă a sărbătorilor pe tot parcursul anului, cu aromele uleiurilor esențiale de portocală, coajă de scorțișoară și molid negru din Christmas Spirit™. INGREDIENT E |

Portocală, coajă de scorțișoară, molid negru

Conținând aromele proaspete și intense a cinci uleiuri esențiale citrice, la care se adaugă menta, Citrus Fresh™ este perfect pentru utilizarea ca parfum personal sau pentru difuzare și împrospătarea aerului din orice încăpere.

MOD DE UT IL IZARE |

INGREDIENT E | Portocală, grepfrut, mandarină, lămâie, mentă verde

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

MOD DE UT IL IZARE |

COOL AZUL

DIGIZE

| Difuzează, inhalează direct

MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

COMMON SENSE

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

332108

15 ml

309108

5 ml

539908

15 ml

332408

15 ml

Clarity™ îmbină busuioc, rozmarin, mentă și alte uleiuri esențiale, pentru o aromă care induce un sentiment de limpezime a minții și vigilență. I NG REDI E N T E |

Busuioc, mușețel roman, cardamom, mușcată, bergamotă, rozmarin, lămâie, ylang ylang, mentă, iasomie, palmarosa, coriandru MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local. 41

Uleiul esențial Common Sense™ este un amestec brevetat de uleiuri esențiale Young Living, care a fost conceput pentru a dezvolta capacitatea rațională de luare a deciziilor, intensificând starea de bine, sentimentul importanței și al plinătății. INGR E DIE NTE |

Tămâie, ylang ylang, ocotea, sânziene, ruta, Dorado Azul, limetă MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

Aplică Cool Azul™ local pentru o experiență aromatică răcoritoare sau utilizează-l după activitatea fizică, pentru o senzație răcoritoare proaspătă.

Ca amestec de uleiuri esențiale unic și brevetat Young Living, DiGize™ combină uleiuri esențiale de tarhon, ghimbir, mentă, ienupăr, fenicul, lămâiță, anason și paciuli.

INGREDIENT E |

INGREDIENT E |

Salcie himalayană, mentă, salvie, plectranthus oregano, copaiba, niaouli, lavandă, chiparos albastru, elemi, vetiver, fructe de chimen, Dorado Azul, oregano MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Tarhon, ghimbir, mentă, ienupăr, fenicul, lămâiță, anason, paciuli MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.


DRAGON TIME

EN-R-GEE

DREAM CATCHER

ENDOFLEX

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

332708

15 ml

333008

15 ml

333608

15 ml

333308

15 ml

Aroma emanată de Dragon Time™ este concepută pentru a stimula emoții pozitive la femei, în special în timpul ciclului menstrual. Acest amestec este recomandat atât pentru femei tinere, cât și mature.

Dream Catcher™ este conceput pentru a valorifica modul în care visele pozitive vă ajută să vă îndepliniți dorințele și vă mențin pe calea spre împlinire atunci când este utilizat în scop aromatic.

I NG REDI E N T E |

INGR E DIE NTE |

Salvie muscat, lavandă, coada șoricelului, fenicul, măghiran, iasomie MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Lemn de santal Royal Hawaiian, mandarină, ylang ylang, piper negru, bergamotă, ienupăr, anason, mușcată, limetă kafru, chiparos albastru, davana, iasomie, mușețel german, trandafir, grepfrut, mentă verde, lămâie, ocotea

En-R-Gee™ este un amestec revitalizant de uleiuri esențiale pure de rozmarin, ienupăr, lămâiță și alte, având o aromă energizantă care binedispune.

EndoFlex™ este un amestec de mentă verde, mușcată și alte uleiuri esențiale, care creează un mediu calmant și echilibrat atunci când este difuzat.

INGREDIENT E |

INGREDIENT E | Mentă verde, ulei din semințe de susan, mușcată, mușețel german, salvie, mirt, nucșoară

Rozmarin, nucșoară, piper negru, ienupăr, brad de balsam de Idaho, lămâiță, cuişoare MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct

MOD DE UT IL IZAR E |

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

GENTLE BABY

GLF

MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

EXODUS II

FORGIVENESS

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

333808

5 ml

333908

5 ml

334508

15 ml

334008

15 ml

Exodus II™ conține uleiuri esențiale din plante utilizate în timpuri străvechi pentru diferite practici dedicate stării de bine. Această aromă de inspirație antică este utilizată în mod obișnuit pentru aplicarea pe picioare înainte de culcare. I NG REDI E N T E |

Ulei de măsline, smirnă, casia, coajă de scorțișoară, obligeană, molid negru Northern Lights, isop, vetiver, tămâie MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

Forgiveness™ conține o aromă care sprijină abilitatea de a te ierta pe tine și pe alții, de a te elibera de emoțiile negative – o parte importantă a creșterii personale. INGR E DIE NTE |

Ulei din semințe de susan, roiniță, angelică, bergamotă, mușcată, lavandă, ylang ylang, tămâie, lămâie, palmarosa, iasomie, imortele, lemn de santal Royal Hawaiian, mușețel roman, trandafir, coriandru MOD DE UTILIZAR E |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

Gentle Baby™ este un amestec calmant de uleiuri esențiale, cu o aromă care induce o stare de liniște mamelor și copiilor. INGREDIENT E |

Coriandru, mușcată, palmarosa, lavandă, ylang ylang, mușețel roman, bergamotă, lămâie, iasomie, trandafir MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct

GLF™ este un amestec de uleiuri esențiale care include imortele, mentă verde și semințe de țelină. INGREDIENT E |

Grepfrut, rozmarin sălbatic, imortele, isop, țelină, mentă verde MOD DE UT IL IZARE |

| Diluează cu V-6 Vegetable Oil

Complex și aplică local.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

42


GRATITUDE

GROUNDING

HARMONY

HIGHEST POTENTIAL

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

334608

5 ml

334808

5 ml

335108

15 ml

337308

5 ml

Păstrează o atitudine de recunoștință și îmbrățișează binecuvântările din viața ta. Aroma înălțătoare a amestecului Gratitude™ induce un sentiment de creștere emoțională și spirituală. I NG REDI E N T E |

Brad de balsam de Idaho, tămâie, coriandru, smirnă, ylang ylang, bergamotă, molid negru Northern Lights, vetiver, mușcată MOD DE UTILIZARE |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

Grounding™ este un amestec echilibrat de arome utilizat pentru stimularea clarității gândirii sau a spiritualității.

Harmony™ este un amestec de uleiuri esențiale pure al cărui parfum induce o experiență aromatică ce binedispune.

INGR E DIE NTE |

INGREDIENT E |

Brad argintiu, pin, angelică, molid negru, lemn de cedru, ienupăr, ylang ylang MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

Mușcată, angelică, bergamotă, lavandă, molid negru, ylang ylang, lemn de santal Royal Hawaiian, isop, palmarosa, salvie spaniolă, trandafir, tămâie, iasomie, lămâie, portocală, mușețel roman, coriandru MOD DE UT IL IZARE |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

Highest Potential™ înglobează puterea de a binedispune și a inspira a chiparosului albastru cu alte parfumuri de uleiuri esențiale pure. INGREDIENT E |

Chiparos albastru, ylang ylang, iasomie, lemn de cedru, mușcată, lavandă, molid negru Northern Lights, tămâie, lemn de santal Royal Hawaiian, brad argintiu, vetiver, coajă de scorțișoară, davana, trandafir, mușețel german, mușețel albastru marocan, grepfrut, mandarină, mentă verde, lămâie, ocotea MOD DE UT IL IZAR E |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

IMMUPOWER

JOY

INNER CHILD

|

JUVA CLEANSE

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

336308

15 ml

336008

5 ml

337208

15 ml

339508

15 ml

ImmuPower™ este un amestec puternic de uleiuri esențiale cu o aromă care stimulează energia pozitivă.

Parfumul dulce al Inner Child™ poate fi utilizat în aromaterapie pentru a te încuraja să te conectezi cu sinele tău autentic.

I NG REDI E N T E |

Isop, cimbru peren de iarnă, cistus, ravensara, tămâie, oregano, cuişoare, chimion, Dorado Azul

INGR E DIE NTE |

MOD DE UTILIZARE |

MOD DE UTILIZAR E |

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

| Difuzează, inhalează direct

43

Portocală, iasomie, molid negru, mandarină, lemn de santal Royal Hawaiian, neroli, ylang ylang, lămâiță | Difuzează, inhalează direct

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

Utilizat prin difuzare, Joy™ emană o aromă care induce o senzație de dragoste, fericire și căldură. Când este purtat ca parfum, inspiră dorința de apropiere de persoana iubită. INGREDIENT E |

Bergamotă, lămâie, palmarosa, ylang ylang, trandafir, mușcată, iasomie, mușețel roman, coriandru, mandarină MOD DE UT IL IZARE |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

Juva Cleanse® este un amestec premium de uleiuri esențiale pure care include ingrediente naturale precum neryl acetate, gammacurcumin și alfa-pinen. INGREDIENT E |

Imortele, rozmarin sălbatic, semințe de țelină MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.


JUVAFLEX

LADY SCLAREOL

LIGHT THE FIRE

LIVE YOUR PASSION

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

337508

15 ml

337608

15 ml

530408

5 ml

576608

5 ml

Combinând uleiuri esențiale de fenicul, mușcată, rozmarin, mușețel roman, mușețel albastru marocan și imortele, JuvaFlex® este un amestec care binedispune și induce o stare de pace, fiind perfect pentru difuzare sau aplicare locală pentru îmbunătățirea aspectului tenului sensibil. I NG REDI E N T E |

Ulei din semințe de susan, fenicul, mușcată, rozmarin, mușețel roman, mușețel albastru marocan, imortele MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct

Lady Sclareol™ este un amestec de uleiuri esențiale creat special pentru femei, pentru a accentua natura feminină și a oferi o experiență de relaxare atunci când este difuzat.

Difuzează acest amestec pentru un parfum care să te inspire în orice mediu sau combină-l cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

INGR E DIE NTE |

INGREDIENT E |

Coriandru, mușcată, vetiver, portocală, salvie muscat, bergamotă, ylang ylang, lemn de santal Royal Hawaiian, salvie spaniolă, iasomie, molid albastru de Idaho, mentă verde, hinoki MOD DE UTILIZAR E |

|

Difuzează, inhalează direct sau aplică local unde dorești.

Mastrante, molid negru Northern Lights, nucșoară, casia, ocotea, erigeron canadian, lămâie, piper negru, hinoki MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

M-GRAIN

INGREDIENT E |

Portocală, lemn de santal Royal Hawaiian, nucșoară, limetă, molid albastru de Idaho, molid negru Northern Lights, ylang ylang, tămâie, mentă MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

LONGEVITY

Creat pentru 2016 International Grand Convention, acest amestec de uleiuri esențiale poate fi purtat ca parfum captivant, utilizat în asociere cu ulei de masaj sau difuzat pentru a te ajuta să te reconcentrezi pe viața pe care dorești s-o trăiești!

MAGNIFY YOUR PURPOSE

MELROSE

COD

DIMENSI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

338808

15 ml

338708

15 ml

337708

5 ml

337808

15 ml

Longevity™ conține un amestec puternic de uleiuri esențiale care contribuie la menținerea aspectului tânăr al pielii. I NG REDI E N T E |

portocală, tămâie

Cimbru, cuişoare,

MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

M-Grain™ are un efect răcoritor atunci când este aplicat pe gât și umeri. INGR E DIE NTE |

Busuioc, lavandă, mușețel roman, măghiran, mentă, imortele MOD DE UTILIZAR E |

|

Difuzează, inhalează direct, diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Aroma amestecului de uleiuri esențiale Magnify Your Purpose™ stimulează creativitatea, dorința, concentrarea și motivația, încurajându-te să iei inițiativa când este utilizat în aromaterapie.

Melrose™ este un amestec de uleiuri esențiale cu proprietăți de curățare puternice, care mențin aspectul frumos al pielii.

INGREDIENT E |

MOD DE UT IL IZAR E |

Lemn de santal Royal Hawaiian, nucșoară, ghimbir, paciuli, salvie, coajă de scorțișoară, coriandru, bergamotă, ylang ylang, mușcată

INGREDIENT E |

Rozmarin, cuişoare, arbore de ceai, niaouli | Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local. P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

44


MISTER

MOTIVATION

PANAWAY

PEACE & CALMING

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

338108

15 ml

338408

5 ml

339108

5 ml

339008

15 ml

339808

5 ml

339308

15 ml

Creat pentru bărbați, amestecul de uleiuri esențiale Mister™ binedispune atunci când este difuzat. I NG REDI E N T E |

Ulei din semințe de susan, salvie, lavandă, mentă, fenicul, mirt, coada șoricelului MOD DE UTILIZARE |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

Parfumul puternic al amestecului Motivation™ poate încuraja la acțiune și realizare atunci când este difuzat.

Aplică PanAway® după activitatea fizică sau în orice moment pe gât și spate, pentru o experiență aromatică stimulantă.

INGR E DIE NTE |

Mușețel roman, molid negru, ylang ylang, lavandă

INGREDIENT E |

MOD DE UTILIZAR E |

MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Salcie himalayană, cuişoare, imortele, mentă |

Diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală la locul dorit sau utilizează-l la masaj.

Peace & Calming® creează o atmosferă liniștită și relaxată când este difuzat, adăugat în apa de baie sau folosit în timpul meditației sau sesiunilor de yoga. Când este aplicat local, Peace & Calming poate îmbunătăți aspectul pielii, contribuind la obținerea unui aspect strălucitor sănătos. INGREDIENT E |

Mandarină, ylang ylang, mușețel albastru marocan, portocală, paciuli MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

PURIFICATION

PEACE & CALMING II

RAVEN

R.C.

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

532708

5 ml

339908

15 ml

340908

5 ml

340508

15 ml

340208

15 ml

Acest amestec brevetat creează un parfum relaxant și plăcut atunci când este inhalat sau difuzat. Diluează și aplică local pentru a hidrata și înfrumuseța aspectul pielii.

Parfumul dulce și revigorant al Purification® dezodorizează și neutralizează instantaneu aerul. Aplică local pentru a te bucura de ieșirile în aer liber fără să fi deranjat de insecte.

R.C.™ se combină perfect cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru a crea o atmosferă de SPA în timpul masajului. De asemenea, poate înlocui Aroma Siez în Raindrop Technique.

Raven™ este un amestec cu efect de curățare compus din uleiuri esențiale de ravensara, mentă, Eucalyptus Radiata și altele. Raven creează o senzație răcoritoare când este aplicat local pe piept și gât.

I NG REDI E N T E |

INGR E DIE NTE |

INGREDIENT E |

INGREDIENT E |

Mandarină, portocală, ylang ylang, paciuli, mușețel german, vetiver, cistus, bergamotă, casia, davana, molid negru Northern Lights MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct

Lămâiță, rozmarin, arbore de ceai, mirt, citronelă, lavandin MOD DE UTILIZAR E |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

45

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

|

Eucalyptus globulus, eucalyptus radiata, eucalyptus citriodora, mirt, molid negru, mentă, pin, lavandă, măghiran, chiparos MOD DE UT IL IZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex pentru aplicare locală.

Ravensara, mentă, eucalyptus radiata, salcie himalayană, lămâie MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.


RELEASE COD

RELIEVE IT

RUTAVALA

DIMEN SI UN E

CO D

D IME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

15 ml

341108

15 ml

341908

5 ml

341408

15 ml

340808

Release™ este un amestec cu aromă relaxantă care facilitează capacitatea de a te elibera de furie și frustrare. De asemenea, invită la armonie când este difuzat. I NG RED I E N T E |

Ylang ylang, ulei de măsline, lavandin, mușcată, lemn de santal Royal Hawaiian, mușețel albastru marocan, limetă kafru, chiparos albastru, davana, iasomie, mușețel german, trandafir, grepfrut, mandarină, mentă verde, lămâie, ocotea M O D DE U T I L I Z A R E |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

Relieve It™ este un amestec echilibrat perfect de uleiuri esențiale de molid negru, piper negru și altele, care combină proprietățile lor calmante într-un amestec util pentru aplicare locală.

RutaVaLa™ este un amestec calmant de ruta, valeriană și lavandă, care favorizează relaxarea când este difuzat.

INGR E DIE NTE |

MOD DE UT IL IZARE |

Molid negru, piper negru, isop, mentă MOD DE UTILIZAR E |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

SCLARESSENCE

SARA COD 341708

SACRED MOUNTAIN

INGREDIENT E |

valeriană, ruta

Lavandă,

INGREDIENT E |

| Difuzează, inhalează direct

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Ylang ylang, molid negru, brad de balsam de Idaho, lemn de cedru MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

SENSATION

SHUTRAN

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

5 ml

341808

15 ml

342008

5 ml

483508

15 ml

SARA™ este un amestec de uleiuri esențiale de mușcată, ylang ylang, trandafir, mușețel albastru marocan și altele, fiind conceput ca parfum calmant pentru utilizarea în momente dificile sau încărcate emoțional.

SclarEssence™ sprijină starea generală de bine, datorită proprietăților uleiurilor esențiale pure, printre care cele de salvie muscat și fenicul.

Sensation™ combină uleiuri esențiale de ylang ylang, coriandru și altele, pentru a încuraja sentimentele de iubire și afecțiune atunci când este difuzat.

INGR E DIE NTE |

INGREDIENT E |

I NG REDI E N T E |

MOD DE UTILIZAR E |

Ulei de migdale dulci, ylang ylang, mușcată, lavandă, portocală, limetă kafru, chiparos albastru, davana, iasomie, mușețel german, trandafir, grepfrut, mandarină, mentă verde, lămâie, ocotea, mușețel albastru marocan, lemn de cedru, lotus alb MOD DE UTILIZARE |

Sacred Mountain™ este un amestec de uleiuri esențiale de ylang ylang și conifere, care evocă simțul sanctității regăsite în natură și favorizează sentimente de putere, încredere în sine, stabilitate și protecție când este difuzat.

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Salvie muscat, fenicul, salvie spaniolă, mentă | Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

Ylang ylang, iasomie, mușcată, bergamotă, coriandru MOD DE UT IL IZARE |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

Un amestec de uleiuri esențiale care stimulează încrederea în sime, conceput special pentru bărbați pentru intensificarea masculinității și sporirea încrederii, Shutran™ este perfect pentru a fi folosit ca apă de colonie, atrăgătoare atât pentru bărbați, cât și pentru femei. INGREDIENT E |

Molid albastru de Idaho, ocotea, ylang ylang, hinoki, coriandru, davana, lavandă, lemn de cedru, lămâie, molid negru Northern Lights MOD DE UT IL IZARE |

|

Aplică 2-4 picături pe gât sau încheieturi, de 2 ori pe zi sau la nevoie.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

46


STRESS AWAY

THIEVES

THE GIFT

TRANSFORMATION

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

463008

15 ml

650008

5 ml

342308

15 ml

306008

15 ml

Stress Away™ este primul produs care conține o combinație unică de uleiuri esențiale pure de limetă și vanilie de uz terapeutic. Având o aromă care reprezintă amestecul perfect de note tropicale și citrice, Stress Away relaxează și liniștește într-un mod unic. I NG REDI E N T E |

Copaibă, limetă, lemn de cedru, vanilie, ocotea, lavandă MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

TRAUMA LIFE

The Gift™ este un amestec de șapte uleiuri antice care au fost căutate de-a lungul secolelor pentru proprietățile lor calmante. Acest amestec a fost inspirat de personajul fictiv Shutran din The One Gift, un roman scris de fondatorul Young Living, D. Gary Young.

Amestecul de uleiuri esențiale Thieves® a fost inspirat de legenda a patru hoți francezi din secolul al XV-lea, care au creat o combinație aromatică specială compusă din cuișoare, rozmarin și alte plante. Thieves este un amestec puternic care conține ingredientele naturale limonen, eugenol și eucaliptol.

INGR E DIE NTE |

INGREDIENT E |

MOD DE UTILIZAR E |

MOD DE UT IL IZARE |

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

VALOR

VALOR II

Brad de balsam de Idaho, tămâie sacră, iasomie, molid negru Northern Lights, smirnă, vetiver, cistus | Difuzează, inhalează direct

Cuişoare, coajă de scorțișoară, rozmarin, lămâie, eucalyptus radiata

Transformation™ include molid albastru de Idaho, lemn sfânt și ocotea. Aceste uleiuri esențiale puternice îți dau forța să înlocuiești convingerile negative cu gânduri pozitive atunci când sunt difuzate. INGREDIENT E |

Lămâie, tămâie sacră, lemn de santal Royal Hawaiian, mentă, cardamom, salvie muscat, molid albastru de Idaho, lemn sfânt, ocotea MOD DE UT IL IZAR E |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

| Difuzează, inhalează direct

WHITE ANGELICA

COD

DIMEN SI UN E

CO D

D I ME NS I U NE

COD

D I ME NS I U NE

COD

DIME N SIUN E

635008

5 ml

343008

5 ml

532608

5 ml

343208

15 ml

Trauma Life™ este un amestec natural de uleiuri esențiale pure de santal, imortele, trandafir și altele, concepute pentru a oferi sprijin pe parcursul explorărilor emoționale dificile. I NG REDI E N T E |

Tămâie, davana, limetă kafru, lemn de santal Royal Hawaiian, molid negru, trandafir, valeriană, mușcată, lavandă, imortele MOD DE UTILIZARE |

| Difuzează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

47

Amestecul de uleiuri esențiale Valor® conduce topul celor mai vândute produse ale noastre și unul dintre amestecurile preferate ale fondatorului Young Living, D. Gary Young. Aplică-l pe încheieturi, piept, la baza gâtului și tălpi sau adaugă-l la Young Living Bath & Shower Gel Base pentru a te simți revigorat(ă) și plin(ă) de încredere. INGR E DIE NTE |

Ulei de cocos, molid negru, mușețel albastru marocan, tămâie, lemn de camfor, mușcată MOD DE UTILIZAR E |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

|

Valor II™ este formulat cu multe dintre uleiurile esențiale care se regăsesc în formula originală Valor. Pulverizează Valor II pentru o aromă calmantă, care te inspiră, sau aplică topic pentru a experimenta parfumul său stimulant și revigorant. INGREDIENT E |

Ulei de cocos, molid negru Northern Lights, molid albastru de Idaho,ylang ylang, tămâie, vetiver, cistus, bergamotă, casia, mușețel german, Davana MOD DE UT IL IZARE |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|

White Angelica™ conține uleiuri esențiale pure de roiniță și bergamotă, induce senzația de protecție și siguranță atunci când este difuzat și poate fi utilizat pentru a te proteja de energiile negative. INGREDIENT E |

Ulei de migdale dulci, bergamotă, roiniță, mușcată, ylang ylang, trandafir, smirnă, lemn de santal Royal Hawaiian, isop, coriandru, molid negru MOD DE UT IL IZAR E |

Difuzează, inhalează direct sau aplică local.

|


ROLL-ON-URI CU ULEIURI ESENŢIALE Fiind prevăzute cu etichete frumoase și moderne, aceste aplicatoare roll-on reprezintă o modalitate excelentă de utilizare a amestecurilor de uleiuri esențiale preferate atunci când te afli în deplasare. Rămâi la curent, deoarece continuăm să ne extindem ambalajele și etichetele pentru uleiurile și produsele preferate care conțin uleiuri.

BREATHE AGAIN ROLL-ON COD 3528525

D I M EN SIU N E 10 ml

EU

Breathe Again™ Roll-On prezintă patru tipuri de uleiuri esențiale Eucalyptus, inclusiv eucaliptul albastru, care este cultivat și distilat la ferma Young Living din Ecuador.

DEEP RELIEF ROLL-ON COD

INGR E DIE NTE |

Ulei de cocos, eucalyptus staigeriana, eucalyptus globulus, eucalyptus radiata, eucalipt albastru, dafin mentă, copaibă, mirt, chiparos albastru, măceșe M OD DE UTILIZAR E |

Aplică generos după plac pe

3534525

D I ME NS I U NE 10 ml

INGREDIENT E | Mentă, ulei de cocos, brad de balsam de Idaho, cuişoare, vetiver, salcie himalayană, lămâie, imortele, copaibă, Dorado Azul

EU

piept și pe gât.

RUTAVALA ROLL-ON COD 4471500

DI M EN SIU N E 10 ml

Aplică generos pe tâmple, pe ceafă sau oriunde este nevoie.

STRESS AWAY ROLL-ON COD

Ulei de cocos, rută,

valeriană, lavandă

Aplică generos pe încheieturi, tâmple, gât sau oricare zonă dorită după caz.

D I ME NS I U NE

TRANQUIL ROLL-ON COD 3533525

DI M EN SIU N E 10 ml

10 ml

EU

Aplicatorul Stress Away™ Roll-On este un amestec unic și ușor de vanilie, limetă, copaibă și alte uleiuri esențiale cu un parfum relaxant. INGREDIENT E |

4472525

MOD DE UTILIZAR E |

EU

EU

MOD DE UT IL IZARE |

Aplicatorul RutaVaLa™ Roll-On de la Young Living este un amestec brevetat de obținut din rută, valeriană și ulei esențial de lavandă care are o aromă calmantă și relaxantă. INGR E DIE NTE |

Amestecat cu uleiul esențial de mentă, aplicatorul Deep Relief™ Roll-On creează o senzație răcoritoare atunci când se aplică la nivel topic. Având o aromă proaspătă, revigorantă și relaxantă, acest amestec este perfect pentru a-l purta în geanta pentru sală și a-l folosi în timpul antrenamentului.

Copaibă, limetă, lemn de cedru vanilie, ocotea, lavandă MOD DE UT IL IZARE |

Aplică generos pe încheieturi, tâmple, gât sau oricare zonă dorită după caz.

Aplică aromele reconfortante ale lavandei, lemnului de cedru și ale mușețelului roman oriunde te-ai afla, simplu cu ajutorul aplicatorului Tranquil™ Roll-On. INGR E DIE NTE |

Ulei de cocos, lavandă, lemn de cedru muşeţel roman MOD DE UTILIZAR E | Aplică generos pe încheieturi sau pe ceafă, după caz.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

48


ULEIURI PENTRU MASAJ

Atinge un nivel cu totul nou al puterii masajului cu gama noastră de uleiuri pentru masaj. Amestecurile unice de uleiuri esențiale din uleiurile noastre pentru masaj au puterea de a atinge cele mai noi și înalte standarde în ceea ce privește experiența ta de masaj.

CEL-LITE MAGIC MASSAGE OIL COD 303508

Uleiul Cel-Lite Magic™ Massage Oil tonifică și hrănește pielea prin uleiuri vegetale, vitamina E și uleiuri esențiale autentice. Uleiul de grepfrut ajută la îmbunătățirea aspectului texturii pielii, iar uleiul de ienupăr ajută la curățarea acesteia. INGR E DIE NTE |

Ulei de cocos, ulei din semințe de struguri, grepfrut, lemn de cedru, salvie muscat, chiparos, ienupăr, ulei din germeni de grâu, ulei de migdale dulci, ulei de măsline M OD DE UTILIZAR E | Masează în locurile în care se dorește un efect de tonifiere și fermitate a pielii. A se agita bine înainte de utilizare.

DI M EN SIU N E 236 ml

Ortho Ease® Massage Oil este un amestec de uleiuri vegetale și uleiuri esențiale, care includ salcie himalayană, mentă, ienupăr și măghiran.

ORTHO EASE MASSAGE OIL

COD

Ulei de cocos, salcie himalayană, ulei din semințe de struguri, mentă, ienupăr, eucalyptus globulus, eucalyptus radiata, cimbru, lămâiţă, măghiran, vetiver, ulei din germeni de grâu, ulei de migdale dulci, ulei de măsline M OD DE UTILIZAR E | Masează ușor pe zonele dorite ale corpului. A se agita bine înainte de utilizare.

303308

DI M EN SIU N E 236 ml

Relaxation™ Massage Oil combină uleiuri vegetale selectate în mod specific cu aromele delicate ale uleiurilor esențiale de lavandă, mandarină, coriandru și mentă verde, pentru o relaxare completă.

RELAXATION MASSAGE OIL COD

D I ME NS I U NE 236 ml

iasomie

Ulei de cocos, ulei din semințe de struguri, mandarină, lavandă, mentă verde, ylang ylang, mentă, coriandru, bergamotă, ulei din germeni de grâu, ulei de migdale dulci, ulei de măsline, mușcată

D I M EN SIU N E 236 ml

Masează ușor pe partea inferioară a abdomenului și a zonei lombare. A se agita bine înainte de utilizare.

C OD

COD 3030500

D I M ENSI UNE

DIMEN SIU N E

236 ml

944 ml

49

INGREDIENT E |

Ulei de cocos, ulei din semințe de struguri, salcie himalayană, mentă, oregano, eucalyptus globulus, elemi, ulei din germeni de grâu, vetiver, lămâiţă, ulei de migdale dulci, cimbru, ulei

COD 303208

D I ME NS I U NE 236 ml

de măsline MOD DE UT IL IZARE |

Masează bine uleiul în zonele suprasolicitate ale corpului după exercițiile fizice.

SENSATION MASSAGE OIL COD 3036521

D I ME NS I U NE 236 ml

Masează ușor pe piele după caz. A se agita bine înainte de utilizare.

303108

Ortho Sport® Massage Oil combină uleiuri vegetale pure cu uleiuri esențiale, precum salcia himalayană, menta, cimbru și oregano.

ORTHO SPORT MASSAGE OIL

M OD DE UTILIZAR E |

V-6 VEGETABLE OIL COMPLEX

Ulei de cocos, ulei din semințe de struguri, lavandă, salvie, coada șoricelului, fenicul, salvie muscat, ylang ylang, ulei din germeni de grâu, ulei de migdale dulci, ulei de măsline,

MOD DE UT IL IZARE |

INGR E DIE NTE |

3037521

INGREDIENT E |

3034521

INGR E DIE NTE |

COD

Recomandat pentru tinere și pentru femei mature, Dragon Time™ Massage Oil este un amestec specific de arome calmante și relaxante de lavandă, ylang ylang, iasomie și alte uleiuri esențiale revigorante.

DRAGON TIME MASSAGE OIL

Sensation™ Massage Oil inspiră și încurajează sentimentele romantismului și tinereții, prin parfumurile superb combinate de ylang ylang, iasomie, mușcată și alte uleiuri esențiale. Acest amestec special conferă pielii o senzație fină și netedă. INGREDIENT E | Ulei de cocos, ulei din semințe de struguri, ylang ylang, iasomie, coriandru, mușcată, bergamotă, ulei din germeni de grâu, ulei de migdale dulci, ulei de măsline MOD DE UT IL IZARE |

Masează până pătrunde în piele după preferințe. A se agita bine înainte de utilizare. V-6™ Vegetable Oil Complex poate fi folosit pentru a crea uleiuri de masaj personalizate sau pentru a dilua uleiurile esențiale pentru piele sensibilă. INGR E DIE NTE |

Ulei de cocos, ulei din semințe de susan, ulei din semințe de struguri, ulei de migdale dulci, ulei din germeni de grâu, ulei din semințe de floarea-soarelui, ulei de măsline

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

MOD DE UT IL IZARE | Pentru aplicare directă, amestecă 1 picătură de ulei esențial în 1-8 lingurițe de V-6. Pentru aplicare la nivel topic, aplică 15-30 de picături de uleiuri esențiale într-o cană de 1/8–1/4 de V-6. Uleiurile mai puternice (de exemplu, Cinnamon Bark, Clove, Oregano) trebuie diluate mai mult în comparație cu uleiurile mai slabe. A se agita bine înainte de utilizare.


COLECŢII DE ULEIURI ESENŢIALE

Permite colecțiilor selectate de experții noștri să te îndrume spre armonie și stare de bine. Această selecție de amestecuri și uleiuri esențiale îți permit să alegi mai ușor cele mai bune produse Young Living pentru nevoile tale unice.

30 OIL COLLECTION COD 464108

Cu 15 uleiuri esențiale individuale și 15 amestecuri, 30 Oil Collection este un mod extraordinar de a-ți începe sau a-ți reînnoi colecția de uleiuri esențiale. Incluzând uleiuri esențiale individuale clasice și câteva dintre cele mai îndrăgite amestecuri brevetate de uleiuri esențiale ale noastre, această colecție reunește 30 de produse preferate YL într-un singur set practic!

Colecția Everyday Oils™ reprezintă ki-ul perfect pentru începători, incluzând zece dintre cele mai versatile uleiuri esențiale.

EVERYDAY OILS COD 369508

CONȚ INUT | Zece sticluțe de 5 ml: Frankincense, Lavender, Lemon, Peppermint, Tea Tree, PanAway®, Purification®, Thieves®, Stress Away™, Joy™

EU

*Uleiurile variază în funcție de sezon și disponibilitate. Young Living își rezervă dreptul de a înlocui uleiurile cu uleiuri de valoare egală sau mai mare. Colecția Feelings™ conține șase amestecuri de uleiuri esențiale care inspiră și încurajează sentimentele unei stări de bine emoționante atunci când este pulverizat.

FEELINGS COD 312508

C ONȚINUT |

Șase sticluțe de 5 ml: Harmony™, Forgiveness™, Inner Child™, Present Time™, Release™, Valor®

RAINDROP TECHNIQUE COD 313708

Tehnica Raindrop Technique® combină autenticitatea uleiurilor esențiale Young Living cu principiile masajului. Este inclusă și o broșură cu instrucțiuni.

OILS OF ANCIENT SCRIPTURE COD 19343

Setul Oils of Ancient Scripture™ conține 10 uleiuri bazate pe cele mai importante plante, substanțe vegetale, materiale și rășini din Biblie—de la chiparos (Isaia 44:14) la „trandafirul lui Sharon” (Cântarea lui Solomon 2:1). Cu aromele revigorante ale Myrtle și Cedarwood și parfumul bogat de Frankincense și Myrrh, acest set are scopul de a vă ajuta să vă bucurați de aromele superbe și istoricul interesant al acestor uleiuri esențiale pure i prețioase. CONȚ INUT |

Zece sticluțe de 5 ml: Aloes (Royal Hawaiian Sandalwood), Cassia, Cedarwood, Cypress, Frankincense, Hyssop, Myrrh, Myrtle, Onycha, Rose of Sharon (Cistus)

C ONȚINUT |

Nouă sticluțe de 5 ml: Aroma Siez™, Basil, Cypress, Marjoram, Oregano, Peppermint, Thyme, Valor II®, Wintergreen. Două sticluțe pentru masaj de 236 ml: Ortho Ease™, V-6™ Vegetable Oil Complex și broșura cu instrucțiuni

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

50


P U LV E R I Z ATOA R E D E U L E I U R I

ESENŢIALE

Transformă-ți casa, biroul sau spațiul personal în propria oază de aromaterapie! Pulverizatoarele noastre cu un model elegant îți vor permite să răspândești uleiuri esențiale prin infuzie în orice colț al spațiului tău și să creezi o experiență ca la spa oriunde te-ai afla.

51

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE


ARIA ULTRASONIC DIFFUSER C O D (U K ) 452408

C O D (EU ) 4524502

Pulverizatorul Aria™ combină cea mai recentă tehnologie cu ultrasunete cu funcții utile, precum o telecomandă, funcții de redare muzică, sunete liniștitoare încorporate și lumini LED. În interiorul pulverizatorului Aria se găsește o plăcuță cu ultrasunete care vibrează în jur de un milion de ori pe secundă, transformând apa și uleiul în vapori pentru a-i pulveriza în aer. C ONȚINUT |

AROMALUX ATOMIZING DIFFUSER COD (UK) 469508

COD (EU) 4695502

Lemon 5 ml; Peppermint 5 ml

CONȚ INUT |

M OD DE UTILIZAR E |

Umple rezervorul cu apă și adaugă 15–20 de picături din uleiul/uleiurile ales(e). Pentru detalii complete privind utilizarea, consultă broșura cu instrucțiuni.

DEWDROP DIFFUSER C O D (U K ) 533008

C O D (EU ) 5330502

Pulverizatorul Dewdrop™ Diffuser de la Young Living are rol de umidificator, atomizor şi pulverizator de aromă într-un singur produs simplu de utilizat. Proiectat cu o funcție de pulverizare continuă de până la patru ore, oprire automată și controlul luminii ambientale, pulverizatorul Dewdrop Diffuser de la Young Living poate aduce atmosfera de spa în orice spațiu. C ONȚINUT |

Lavender 5 ml; Citrus Fresh 5 ml

M OD DE UTILIZAR E |

Umple rezervorul cu apă la temperatura camerei (se recomandă apă de la robinet sau de izvor), adaugă 8-12 picături din uleiul/uleiurile esențial(e) ales(e) și apoi pornește pulverizatorul. Pentru detalii complete privind utilizarea, consultă broșura cu instrucțiuni.

USB DIFFUSER COD 5224501

C O D (REFI LL CARTR IDGES) 5228500

Un atomizator, purificator de aer și pulverizator integrat, AromaLux™ este cel mai puternic mod de a crea un mediu benefic cu uleiuri esențiale. Proiectat de D. Gary Young și disponibil exclusiv prin Young Living, AromaLux integrează principiile de proiectare, tehnologia și funcțiile patentate pentru a simplifica și a intensifica experiența aromatică.

Thieves 15 ml

MOD DE UT IL IZARE |

Pune o sticluță de 5 ml sau 15 ml de ulei esențial în partea superioară a atomizatorului și selectează setarea dorită. Pentru detalii complete privind utilizarea, consultă broșura cu instrucțiuni.

RAINSTONE ULTRASONIC DIFFUSER COD (UK) 533108

COD (EU) 5331502

Pulverizatorul Rainstone™ Diffuser de la Young Living combină tehnologie cu ultrasunete de ultimă generație și meșteșug tradițional chinezesc împreună cu funcții robuste, incluzând până la 8 ore de pulverizare, setări de lumină ambientală, ionizator negativ și o telecomandă. CONȚ INUT |

Tangerine 5 ml; Thieves 5 ml

MOD DE UT IL IZARE |

Umple rezervorul cu apă la temperatura camerei de la robinet sau apă minerală plată, adaugă 8-10 picături de ulei esențial și apoi pornește pulverizatorul. Pentru detalii complete privind utilizarea, consultă broșura cu instrucțiuni.

Oriunde mergi, pulverizează uleiurile esențiale preferate cu pulverizatorul USB Diffuser de la Young Living. Folosește-l la laptop, în mașină, la birou sau ia-l cu tine în călătorie. Este mobil, compact și silențios, având setări de pulverizare la intervale de 10, 30 sau 60 de secunde. M OD DE UTILIZAR E |

Umple sticluța de ulei esențial, introdu-o în pulverizatorul USB Diffuser, apoi conectează pulverizatorul la un port USB. Pentru detalii complete privind utilizarea, consultă broșura cu instrucțiuni.

P RO DU S E P E BA Z Ă D E U L E IU RI E S E NȚ IA L E

52


ACCESORII PENTRU ULEIURI ESENŢIALE Obține un echilibru perfect al experienței cu uleiurile esențiale. Accesoriile noastre, care includ de la genți de transport rezistente la etichete pentru sticluțe sortate pe coduri de culori, îți facilitează păstrarea uleiurilor tale esențiale prețioase într-un mod organizat. Această geantă de transport stilată pentru uleiuri esențiale îți permite să transporți până la 30 de uleiuri esențiale sau amestecuri. Confecționată din spumă rezistentă cauciucată din EAV (etilenacetat de vinil), această geantă este prevăzută cu un mâner rezistent și o inserție din spumă pentru a proteja și a menține fixată fiecare sticluță atunci când te afli în deplasare.

GEANTĂ CU 30 DE ULEIURI COD 4936500

AROMAGLIDE ROLLER FITMENTS COD 4578

FLACOANE CU MOSTRE DE ULEIURI ESENŢIALE COD 319408

ETICHETE PENTRU CAPACELE STICLELOR DE ULEI COD

Transformă uleiurile esențiale Young Living preferate într-o sticluță prevăzută cu aplicator cu roll-on ușor de utilizat, prin intermediul tehnologiei avansate și brevetate a accesoriului cu bilă AromaGlide™. Fiecare accesoriu este realizat pentru a se potrivi cu sticluțele de 5 ml sau 15 ml cu un marcaj „Sb” în partea inferioară a sticluței. Include 10 accesorii AromaGlide și capsule. Flacoanele cu mostre de uleiuri esențiale reprezintă o modalitate comodă și simplă de transmitere a mostrelor de uleiuri esențiale prietenilor, familiei și potențialilor clienți și membri. Ia cu tine aceste flacoane goale de 2 ml pentru a le putea umple cu uleiurile esențiale preferate. Toate cele 25 de flacoane sunt prevăzute cu capace și reductoare de picături. Aceste etichete sortate pe coduri de culori se potrivesc perfect pe orice capac al sticlelor de ulei esențial de 5 ml sau 15 ml pentru a le menține organizate și a găsi rapid și ușor sticluța corespunzătoare.

3939

53

AROMA CAROUSEL COD 4832521

EU

desfășurate acasă și simplifică prezentarea uleiurilor esențiale și altor persoane. Pipetele cu umplere ușoară incluse îți permit să transferi cu ușurință uleiurile în sticluțele de 2 ml goale incluse în pachet.

CAPSULE VEGETALE TRANSPARENTE COD 3193

PIPETE DE STICLĂ PENTRU ULEIURI COD 3810

VITASSAGE CU GEANTĂ DE PĂSTRARE COD 4625

PRODUS E PE BA ZĂ DE U LEIU RI ESENȚIA LE

Aroma Carousel™ reprezintă un mod unic de prezentare a mostrelor de ulei esențial, care îți permite să prezinți în mod convenabil zece dintre uleiurile tale esențiale Young Living preferate. Această prezentare este un instrument excelent pentru întâlnirile informale și atelierele de lucru

Capsulele transparente din plante reprezintă o cale excelentă de a obține doza zilnică de uleiuri Plus. Aceste capsule NPcaps™ sunt ideale pentru persoane cu cerințe vegetariene, cu diabet sau alte cerințe restrictive sau de regim. Acestea sunt realizate din pullulan, o polizaharidă sigură solubilă în apă.

Pipetele de sticlă pentru uleiuri de la Young Living reprezintă o modalitate comodă de a obține cantitatea potrivită de ulei esențial de care ai nevoie. Acestea sunt totodată potrivite și pentru a elimina excesul de ulei din cuva pulverizatorului.

Creat de D. Gary Young, Vitassage™ integrează uleiurile esențiale de la Young Living în experiența masajului prin difuzarea a maxim trei uleiuri diferite în mod simultan, în timp ce cele trei bile din inox masează musculatura dureroasă și obosită.


Fă din casa ta o

OAZĂ! Amestecul îmbietor din sufragerie 3 picături de ulei

COPAIBA OCOTEA

3 picături de ulei

3 picături de ulei

FENNEL LEMON MYRTLE 3 picături de uleiuri


PENTRU ACASĂ Casa este sanctuarul în care trăiești—un loc în care se creează amintirile prețioase ale vieții alături de familie și de prieteni. Am creat gama „Pentru acasă” pentru a vă aduce produse eficiente care nu conțin ingrediente controversate științific. Aceste produse intense cu uleiuri esențiale în compoziție îți oferă soluții sigure care acționează în mod natural. De la produsele de curățat pe care le utilizezi până la pasta de dinți din dulap, casa ta trebuie să fie locul în care se instalează starea de bine absolută.



THIEVES

Amestecul unic Thieves® de la Young Living este conceput cu măiestrie conform tradiției a patru hoți francezi din secolul al XV-lea care au creat o combinație specială de arome de cuișoare, rozmarin și alte substanțe extrase din plante. Gama noastră de produse Thieves vine cu alternative sigure pentru casa ta, pentru a putea înlocui ingredientele agresive cu formule derivate în mod natural care au o acțiune puternică și un miros minunat.


Amestecul de ulei esențial Thieves® a fost inspirat din legenda celor patru hoți francezi din secolul al XV-lea care au creat o combinație aromatică de cuișoare, rozmarin și alte substanțe extrase din plante utilizată atunci când jefuiau persoanele decedate sau care erau pe moarte. Thieves este un amestec puternic care conține constituenți derivați în mod natural: limonen, eugenol și eucaliptol.

THIEVES COD 342308

DI M EN SIU N E 15 ml

COD 3039521

D I ME NS I U NE 118 g

I NGR E DIE NTE | Cuişoare, coaja de scorţişoară, rozmarin,

lămâie, eucalyptus radiata

MOD DE UT IL IZARE |

Periază dinţii dimineaţa şi seara, și de preferat după fiecare masă.

M OD DE UTILIZAR E |

Pulverizează, inhalează direct sau diluează cu V-6 Vegetable Oil Complex și aplică local.

THIEVES CLEANSING SOAP COD 367908

DI M EN SIU N E 99.25 g

Săpunul Thieves® Cleansing Soap oferă beneficiile unei curățări ultra puternice plus puterea uleiurilor esențiale pure. Conținând legendarul amestec de uleiuri Thieves, acest săpun este ideal pentru purificarea pielii. M OD DE UTILIZAR E |

Spală. Clătește.

THIEVES DENTAROME ULTRA TOOTHPASTE COD 3744521

DI M EN SIU N E 118 g

M OD DE UTILIZAR E |

gingiile dimineața și seara.

THIEVES FOAMING HAND SOAP C OD 367408

D I M ENSI UNE x 1 (1pk)

COD 364308

DIMEN SIU N E x 3 (3pk)

THIEVES DENTAL FLOSS COD

COD

4463560

4464560

D I ME NS I U NE

D I ME NS I U NE

x 1 (1pk)

x 3 (3pk)

Masează cu spumă.

Pasta de dinți Thieves® Dentarome® Ultra Toothpaste conține puterea amestecului de ulei esențial Thieves pentru un plus de putere de curățare suplimentară, în timp ce aroma proaspătă a uleiului esențial Peppermint conferă o respirație ultra proaspătă. Obținută din ingrediente naturale, pasta de dinți Thieves Dentarome Ultra este excelentă pentru îndepărtarea petelor, pentru un zâmbet mai strălucitor, mai radiant și mai proaspăt!

Folosind puterea amestecului de uleiuri esențiale Thieves, pasta de dinți Thieves AromaBright™ Toothpaste ajută la igienizarea dinților și a gingiilor. Fără fluor, coloranți artificiali și conservanți, pasta de dinți Thieves AromaBright Toothpaste este o alegere optimă pentru întreaga familie pentru o aromă proaspătă de mentă și o respirație proaspătă de lungă durată.

THIEVES AROMABRIGHT TOOTHPASTE

Ața dentară Thieves® Dental Floss este confecționată din fibre puternice care rezistă la uzură și rupere și care alunecă ușor între dinți în locurile cel mai greu accesibile. Dublu saturată, această ață rezistentă la uzură este prevăzută cu două straturi de uleiuri esențiale, oferind o dublă protecție pentru o respirație proaspătă. MOD DE UT IL IZARE |

THIEVES DISH SOAP COD 535008

D I ME NS I U NE 355 ml

Pentru uz zilnic, după caz.

Realizat cu ingrediente obținute natural, detergentul de vase Thieves® Dish Soap curăță eficient vasele, fără chimicale, coloranți sau ingrediente sintetice. Uleiurile esențiale pure de la Young Living—precum Thieves, Jade Lemon și Bergamot—acționează împreună cu alte ingrediente pe bază de plante pentru a lăsa vasele strălucitor de curate. MOD DE UT IL IZARE | Aplică o cantitate mică de detergent, cu jet de apă caldă. Adaugă detergent ori de câte ori este cazul.

Periază bine dinții și

Săpunul de mâini sub formă de spumă Thieves® Foaming Hand Soap curăță pielea. Combinarea uleiurilor esențiale Thieves, Lemon și Orange cu alte ingrediente naturale reprezintă o alternativă simplă și eficientă pentru alte săpunuri. Pompa este inclusă. MOD DE UTILIZARE |

Aplică spuma în mâini, masează pentru a crea mai multă spumă, iar apoi clătește bine.

Apa de gură Thieves® Fresh Essence™ Plus Mouthwash se bazează pe amestecul de ulei esențial Thieves pentru o igienă orală extraordinară. Combinată cu ingrediente naturale, apa de gură de la Young Living este sigură și eficientă și nu conține alcool, coloranți artificiali sau arome artificiale.

THIEVES FRESH ESSENCE PLUS MOUTHWASH COD 368308

D I ME NS I U NE 236 ml

MOD DE UT IL IZARE |

Clătește gura cu o lingură sau un capac de apă de gură Fresh Essence Plus timp de 30-60 de secunde sau cât este nevoie.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

P E NT RU A C A S Ă

58


THIEVES HOUSEHOLD CLEANER C OD

COD

374308

447508

D I M ENSI UNE

DIMEN SIU N E

428 ml

1.8 L

Combinând ingrediente obținute natural pe bază de plante, detergentul de uz casnic Thieves® Household Cleaner oferă o curățare și o putere de purificare excepționale pentru casă. Această soluție cu întrebuințări multiple poate fi folosită practic pentru orice suprafață din casă sau birou și se poate folosi în siguranță în apropierea oricărui membru al familiei, inclusiv copii și animale de companie.

THIEVES LAUNDRY SOAP COD 534908

D I ME NS I U NE 947 ml

Datorită formulei pe bază de plante, detergentul de rufe Thieves® Laundry Soap spală hainele într-un mod delicat și natural. Enzimele naturale și uleiurile esențiale puternice se alătură formulei puternice, lăsând hainele proaspete și curate, cu un miros ușor de citrice. MOD DE UT IL IZARE |

Pentru instrucțiuni de utilizare, a se consulta eticheta produsului.

M OD DE UTILIZAR E |

Se utilizează pentru curățarea locuinței, după caz. Se diluează sau se utilizează direct pentru o acțiune mai puternică. Proporțiile de diluare sunt indicate pe etichetă.

THIEVES MINTS COD 5138550

D I M EN SIU N E x 30

Savurează gustul răcoritor și revigorant al drajeurilor mentolate Thieves® Mints. Ingredientele naturale, fără zahăr, integrează intensitatea uleiurilor esențiale Thieves și Peppermint, oferindu-ți o alternativă sănătoasă pentru o respirație proaspătă. M OD DE UTILIZAR E |

THIEVES SPRAY COD

COD

326508

326608

D I ME NS I U NE

D I ME NS I U NE

x 1 (1pk)

x 3 (3pk)

Pulverizatorul Thieves® Spray este un pulverizator de curățare portabil, ideal pentru purificarea suprafețelor mici. Thieves Spray poate fi folosit pe mânere sferice, mânere, pe capacul de la toaletă și multe altele. MOD DE UT IL IZARE |

Pulverizează pe suprafețe pentru curățare după caz.

Se dizolvă 1 drajeu mentolat

în gură, la nevoie.

Thieves® este un amestec de uleiuri esențiale puternic care ajută la întărirea sistemului imunitar și contribuie la oferirea unei stări de bine atunci când se consumă ca supliment alimentar. Acest amestec oferă constituenți obținuți în mod natural: limonen, eugenol și eucaliptol și poate fi un supliment alimentar excelent pentru mâncare și băuturi sub formă de aromă.

THIEVES + COD 563108

DI M EN SIU N E 5 ml

I N GR E DIE NTE |

Cuişoare, coaja de scorţişoară, rozmarin, lămâie, eucalyptus radiata M OD DE UTILIZAR E |

se administrează intern.

THIEVES WATERLESS HAND PURIFIER

Convenabil, portabil și de lungă durată, Thieves® Gel de curățare fără apă pentru mâini conține ulei natural de mentă pentru purificarea mâinilor. MOD DE UTILIZAR E |

A se utiliza zilnic ori de câte ori este necesar pentru curățarea mâinilor.

COD 514208

DI M EN SIU N E 225 ml

59

| Se utilizează la gătit sau

PENT RU ACA SĂ

THIEVES WATERLESS HAND PURIFIER COD

COD

362108

362208

D I ME NS I U NE

D I ME NS I U NE

x 1 (1pk)

x 3 (3pk)

Convenabil, portabil și de lungă durată, Thieves® Gel de curățare fără apă pentru mâini conține ulei natural de mentă pentru purificarea mâinilor. MOD DE UT IL IZARE |

A se utiliza zilnic ori de câte ori este necesar pentru curățarea mâinilor.


O casă curată începe cu amestecurile de ulei esențial

THIEVES! Detergent

multifuncțional

Amestec pentru curățare în profunzime

Produs degresant dens

Având în compoziție unul din cele mai populare amestecuri ale noastre, gama Thieves® de la Young Living include produse de curățare care folosesc ingrediente eficiente obținute natural pentru o curățare profundă și o formulă pentru nevoile familiei.

Combină 1 capac de detergent de uz casnic Thieves Household Cleaner și 2–3 căni de apă într-un recipient de sticlă sau într-o sticlă de inox prevăzută cu pulverizator. Pulverizează pe toată suprafața și apoi șterge cu o lavetă uscată.

Combină bicarbonat de sodiu și detergent de uz casnic Thieves Household Cleaner pentru a obține o pastă consistentă. Aplică amestecul cu lavetă curată sau un burete și curăță bine. Clătește.

Amestecă 1 capac de detergent de uz casnic Thieves Household Cleaner cu 1 cană de apă. Aplică soluția cu lavetă pentru a îndepărta depunerile de grăsime. După îndepărtarea grăsimii, șterge suprafața cu o lavetă umedă și curată.

RECOMANDARE

Adaugă 4-5 picături de fiecare ulei Thieves și Peppermint pe un ghem de lână pentru uscător sau pe o lavetă umedă și pune-o într-un uscător pentru a le conferi rufelor un miros proaspăt.



KIDSCENTS

Gama noastră de produse KidScents® este o colecție pe bază de uleiuri esențiale care se adresează celor mai comune preocupări din perioada copilăriei. Aceste amestecuri brevetate reprezintă soluții alternative sigure în comparație cu produsele care se găsesc pe rafturile multor magazine. Ție și micuților tăi vă vor plăcea amestecurile noastre de uleiuri esențiale pentru copii!

KIDSCENTS GENEYUS COD 531008

D I M EN SIU N E 5 ml

KIDSCENTS SHAMPOO COD 3686

D I M EN SIU N E 214 ml

GeneYus™ este un amestec excelent pentru a fi pulverizat pentru persoanele care se concentrează asupra proiectelor. INGR E DIE NTE |

Ulei de cocos, tămâie sacră, chiparos albastru, lemn de cedru molid albastru de Idaho, lemn sfânt, roiniţă, molid negru Northern Lights, ulei de migdale, bergamotă, smirnă, vetiver, mușcată, lemn de santal Royal Hawaiian, ylang ylang, isop, coriandru, trandafir M OD DE UTILIZAR E | | Produsul este recomandat pentru copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Produsul trebuie aplicat doar de către un adult de încredere sau sub supravegherea unui adult. Local: Aplică 2-4 picături direct pe zona dorită. Diluarea nu este necesară, cu excepţia cazului în care ai pielea sensibilă. Se folosește la nevoie. Aromatic: Pulverizează până la o oră de trei ori pe zi. Șamponul KidScents® Shampoo nu conține arome, coloranți sau ingrediente artificiale controversate științific. Ingredientele naturale din acest șampon— aloe, metilsulfonilmetan (MSM), mușețel și uleiurile esențiale de mandarină și lămâie—curăță delicat și eficient fără a cauza iritații. MOD DE UTILIZAR E |

Aplică o cantitate mică de șampon pe păr. Masează părul până obții spumă, iar apoi clătește.

KIDSCENTS TUMMYGIZE COD 530508

D I M EN SIU N E 5 ml

TummyGize™ este un amestec relaxant, cu efecte calmante, care poate fi aplicat pe burtica celor mici. INGR E DIE NTE |

Ulei de cocos, mentă verde, mentă, mandarină, fenicul, anason, ghimbir, cardamom MOD DE UTILIZAR E |

|

Produsul este recomandat pentru copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Produsul trebuie aplicat doar de către un adult de încredere sau sub supravegherea unui adult. Local: Aplică 2-4 picături direct pe zona dorită. Diluarea nu este necesară, cu excepţia cazului în care ai pielea sensibilă. Se folosește la nevoie. Aromatic: Pulverizează până la o oră de trei ori pe zi.

KIDSCENTS OWIE COD 530808

D I ME NS I U NE 5 ml

Aplică Owie™ la nivel topic pentru a îmbunătăți aspectul pielii copilului tău. INGREDIENT E |

Ulei de cocos, brad de balsam de Idaho, arbore de ceai (Melaleuca Alternifolia), imortele, elemi, cistus, hinoki, cuişoare MOD DE UT IL IZARE |

|

Produsul este recomandat pentru copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Produsul trebuie aplicat doar de către un adult de încredere sau sub supravegherea unui adult. Local: Aplicaţi 2-4 picături direct pe zona dorită. Diluarea nu este necesară, cu excepţia cazului în care ai pielea sensibilă. Se folosește la nevoie. Aromatic: Pulverizează până la o oră de trei ori pe zi.

KIDSCENTS SLIQUE TOOTHPASTE COD 4574

D I ME NS I U NE 114 g

Pasta de dinți KidScents® Slique™ Toothpaste utilizează amestecuri de uleiuri esențiale Thieves Slique Essence pentru a proteja și a curăța în mod delicat dinții. Acest amestec sigur și eficient susține sănătatea dentară fără a utiliza fluor, coloranți, culori sintetice, arome artificiale sau conservanți. MOD DE UT IL IZARE |

Utilizează dimineața, seara și după fiecare masă pentru a beneficia de un zâmbet sănătos și strălucitor.

FOTOSE NSIB IL ITATE : Evită expunerea directă la soare sau raze UV pentru până la 12 ore de la aplicarea pe piele. U Z L OC A L : Aplică direct pe piele. Poate necesita diluare. Consultă eticheta pentru utilizare. DIL U A R E : Este necesară diluarea în cazul aplicării locale. Consultă eticheta pentru utilizare. A R OM ATIC : Inhalează direct sau utilizează un difuzor Young Living. U Z INTE R N: Consultă eticheta pentru utilizare.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

P E NT RU A C A S Ă

62


PROVENCE COLLECTION

Avem plăcerea de a vă oferi colecția exclusivă din Europa Provence Collection de la Young Living—o varietate unică de plante, cultivate și recoltate la ferma noastră din Simiane-laRotonde, Franța în conformitate cu principiile parteneriatului Seed to Seal. Rețineți faptul că aceste produse sunt de sezon, iar disponibilitatea acestora depinde foarte mult de condițiile solului și ale vremii, printre alți factori. După ce s-a epuizat un stoc de produse, este posibil să nu mai primim alte stocuri până la următoarea recoltă.

63

PENT RU ACA SĂ


CLARY SAGE FLORAL WATER COD

COD

503606

503706

DIMENSIUNE

DIMENSIUNE (REFILL)

120 ml

Această apă florală aromatică Clary Sage Floral Water de la ferma noastră din Simianela-Rotonde este o modalitate excelentă de curățare a pielii și conferă un parfum intens reconfortant atunci când este pulverizată în timpul zilei.

LAVENDER FLORAL WATER COD

COD

502806

502906

D I ME NS I U NE

DIMENSIUNE (REFILL)

120 ml

250 ml

ROSEMARY FLORAL WATER C OD

COD

503406

503506

D I M ENSI UNE

DIMENSIUNE (REFILL)

120 ml

250 ml

Această apă florală revigorantă are un parfum vibrant—perfect pentru activarea simțurilor la nivel mental și în special fiind

LAVENDER ESSENTIAL WATER

eficientă pentru a fi utilizată ca loțiune tonică de împrospătare a scalpului.

COD 503106

DIMENSIUNE (REFILL) 250 ml

250 ml

LAVENDER HONEY COD 22170

DI M EN SIU N E 500 g

LAVENDER DRY FLOWERS C OD

COD

504006

504406

DI M ENSI UNE

DIMEN SIU N E

100 g

250 g

C OD

Apa Lavender Floral Water ajută la calmare și împrospătare și este benefică în special pentru persoanele cu ten gras sau care prezintă probleme.

Adu atmosfera provensală de la ferma noastră de lavandă din Simiane-la-Rotonde la masa ta, cu Young Living Lavender Honey! Textura cremoasă și aroma florală ușoară și delicată o fac delicioasă atât într-un ceai cald, cât și în prăjituri și mâncăruri savuroase. Încearcă să adaugi o lingură la sosul de miere și muștar pentru salată sau să o servești cu brânză feta sau brânzeturi cu mucegai, pentru o aromă dulce subtilă și autentică.

Florile uscate de lavandă provenite de la ferma noastră din Provence, Franța sunt perfecte pentru amestecuri de flori uscate, ceea ce îți permit să îți creezi propriile pliculețe aromate și pot fi, de asemenea, utilizate la nunți în loc de orez.

NICOLAS DIFFUSER COD 504206

EU

LAVENDER EINKORN PILLOW COD

COD

504606

504806

NE C K P I LLOW

R E C TA NG U LA R

EU

Această apă Lavender Essential Water conține toate moleculele aromate din uleiul esențial, precum și apa florală. În combinație, acestea recreează parfumul original al plantei și emană un miros plăcut, de durată, care îți împrospătează casa.

Acest pulverizator cu aspect plăcut nu necesită electricitate pentru dispersarea uleiurilor esențiale preferate. Folosind evaporarea naturală la temperatura camerei, pulverizatorul Nicolas Diffuser este economic şi ecologic. Este realizat 100% din materiale reciclabile şi este uşor de transportat.

Aceste perne utile sunt confecționate din pleavă de alac și umplute cu flori de lavandă din ferma noastră din Simiane-la-Rotonde. Ușor de transportat, parfumul delicat și relaxant de lavandă face din aceasta o companie excelentă în călătorii.

504506

DI M ENSI UNE 500 g

EU

P E NT RU A C A S Ă

64


MENŢINEREA SĂNĂTĂŢII ȘI A SILUETEI Adevărata stare de bine provine din interior, iar gama noastră de menținere a sănătății și a siluetei oferă nutriția optimă cu un aport de uleiuri esențiale pentru a-ți începe călătoria cu avânt. Parcurge distanța cu alimente și suplimente care îți sporesc vitalitatea, îți satisfac cerințele nutriționale și îți stimulează papilele gustative!



NINGXIA RED Timp de peste 700 de ani, regiunea din nord-vestul Chinei denumită Ningxia și-a câștigat reputația producând și cultivând goji de calitate superioară. Cunoscute și sub numele de fructe goji, acestea au un profil nutrițional bogat. NingXia Red® este suplimentul nostru forte conceput pentru a energiza, a fortifica și a revitaliza corpul și mintea. Acest amestec delicios brevetat cuprinde uleiuri esențiale pure, piure de goji Ningxia și alte fructe extraordinare pentru a asigura fitonutrienții vitali pentru organism.


NINGXIA DRIED WOLFBERRIES (ORGANIC) COD 636008

Excelente pentru o gustare, adăugate în smoothie, în iaurt sau în cereale, fructele de goji deshidratate Ningxia Dried Wolfberries adaugă savoare și textură și sunt benefice pentru sănătate în multe dintre mâncărurile sau rețetele tale preferate.

NINGXIA NITRO COD 306408

D I ME NS I U NE 14 x 20 ml

M OD DE UTILIZAR E |

MOD DE UT IL IZARE |

Consumă ¼ de cană (aproximativ 4 linguri) după caz. Le poți adăuga în fursecuri, cereale, salată, amestec de fructe confiate etc.

NINGXIA RED COD

COD

3042560

3044560

DI M ENSI UNE

DIMEN SIU N E

2 x 750 ml

4 x 750 ml

COD

COD

3045560

3046560

DI M ENSI UNE

DIMEN SIU N E

6 x 750 ml

8 x 750 ml

NingXia Red® este o băutură sub formă de supliment zilnic care conține piure integral de goji Ningxia; un amestec de fructe extraordinare obținut din suc de afine, aronia, cireșe, rodie și prune; extract natural de ștevie; extract din semințe de struguri; extract din piure de vanilie și uleiuri esențiale de portocală, yuzu, lămâie și tangerină. M OD DE UTILIZAR E |

Un amestec unic de uleiuri esențiale, extracte din plante și alte ingrediente selectate, NingXia Nitro™ ajută la a avea o concentrare mentală și o condiție fizică optimă. Fiind un ajutor excelent pentru corp și minte, amestecul de D-Riboză și cafeină obținută natural ajută la creșterea performanței și rezistenței atletice.

Consumă NingXia Nitro direct din sticlă sau combină cu 60-120 ml de NingXia Red sau 120 ml de apă.

NINGXIA RED COMBO PACK COD 4710560

Include două sticluțe de 750 ml de NingXia Red® și 30 de pachete cu pliculețe individuale. MO D DE

UTILIZ A RE |

A se consuma 1 doză de 60 ml de 2 ori pe zi.

A se consuma 1 doză de

60 ml de 2 ori pe zi.

NINGXIA RED SINGLES

NINGXIA ZYNG COD

C OD

COD

3525560

3526560

D I M ENSI UNE

DIMEN SIU N E

30 x 60 ml

60 x 60 ml

C OD 3523560

D I M ENSI UNE 90 x 60 ml

3071521

D I ME NS I U NE x 12

Aceste pachete pe care le poți lua oriunde oferă aceleași beneficii puternice ale NingXia Red® sub formă de pliculețe de 60 ml, care încap perfect în poșetă, rucsac sau geantă. Fiecare

NingXia Zyng™ este o băutură ușoară, efervescentă care oferă un strop de energie hidratantă acționată de amestecul său brevetat din uleiuri esențiale de piper negru și limetă, piure de goji și extract de ceai alb. MOD DE UT IL IZARE |

A se consuma o conservă, după caz. A se servi, de preferință, rece.

cutie vine cu 30, 60 sau 90 de pachete cu pliculețe individuale. M OD DE UTILIZAR E |

A se consuma 1 pachet (de

60 ml) de 2 ori pe zi.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

M E NȚ INE RE A S Ă NĂTĂȚ II Ș I A S IL U E T E I

68


SLIQUE

Dacă adopți combinația unică a produsului Slique care conține ingrediente exotice și uleiuri esențiale intense, poți fi pe calea cea bună - calea spre o viață mai sănătoasă și mai fericită! În combinație cu o dietă și efort fizic adecvat, produsele Slique® pot susține un program de controlare a greutății, producând senzația de sațietate și oferind un sprijin nutrițional.

SLIQUE BARS COD 5024521

DI M EN SIU N E x6

Abordarea senzației de sațietate cu două obiective privind batoanele Slique® Bars și amestecul de fructe exotice, nuci și știința constituie o gustare nutritivă și reprezintă o gustare funcțională și nutritivă perfectă. M OD DE UTILIZAR E |

A se consuma înainte sau între mese cu 340 ml de apă pentru a controla senzația de foame.

SLIQUE ESSENCE COD 458608

D I ME NS I U NE 15 ml

Esența Slique® Essence combină uleiuri esențiale puternice cu extract de ștevie sub forma unui amestec care ajută în mod sănătos la obiectivele de controlare ale greutății, în special atunci când se utilizează împreună cu alte produse Slique. INGREDIENT E |

Grepfrut, mandarină, lămâie, mentă verde, și ocotea cu extract de ștevie MOD DE UT IL IZARE |

SLIQUE TEA COD 4572523

DI M EN SIU N E x 25

Slique® Tea este o băutură exotică obținută din ocotea, pudră de tămâie și alte ingrediente naturale pentru a susține atingerea obiectivelor în ceea ce privește propria greutate. MOD DE UTILIZARE | Se fierb 230 ml de apă. Adaugă un pliculeț într-o cană și toarnă apă. Lasă la infuzat cel puțin 3 minute.

A se agita bine înainte de utilizare. Adaugă 2–4 picături în 120-170 ml din băutura preferată, Slique Tea sau apă.


NUTRIȚIE DE BAZĂ

Vitaminele și mineralele reprezintă doi dintre pilonii de rezistență ai unui stil de viață sănătos. Totuși, dieta în sine nu poate aporta întotdeauna o cantitate suficientă din aceste nutrimente importante. Soluțiile convenabile de suplimente pe bază de multivitamine pe care le oferim prezintă vitamine și minerale biodisponibile din alimente, care conțin o infuzie de uleiuri esențiale puternice pentru a-ți oferi ajutorul de care ai nevoie.


5-DAY NUTRITIVE CLEANSE COD 489008

Setul 5-Day Nutritive Cleanse™ contribuie la o purificare blândă și eficientă a organismului pentru o sănătate mai bună și sporirea stării de bine. Această colecție include NingXia Red, Balance Complete și Digest & Cleanse. M OD DE UTILIZAR E |

BALANCE COMPLETE COD 329208

D I ME NS I U NE 750 g

MOD DE UT IL IZARE |

Adaugă 2 linguri în 230 ml de apă sau lapte rece și amestecă până se dizolvă. Pentru un plus de aromă, adaugă fructe sau uleiuri Plus.

Consultă produsele

individuale.

BLM™ combină brad balsamic Idaho, cuișoare și ingrediente naturale, precum colagen de tip II , MSM și sulfat de glucozamină

BLM COD 323408

D I M EN SIU N E

pentru a ajuta la sănătatea normală a sistemului osos și a încheieturilor.

x 90

COMFORTONE COD 320408

D I ME NS I U NE x 150

DETOXZYME COD 320308

D I M EN SIU N E x 180

DIGEST & CLEANSE COD 329308

D I ME NS I U NE x 30

COD 327208

DI M EN SIU N E x 90

M OD DE UTILIZAR E |

Pentru rezultate optime, a se lua 1–3 comprimate cu o oră înainte de fiecare masă.

Digest & Cleanse™ este creat din uleiuri esențiale de mentă, lămâie, ghimbir și Fenicul pentru a reduce tulburările gastrointestinale și a susține o digestie sănătoasă. Capsulele moi care acționează cu precizie sunt eliberate în intestin pentru o absorbție optimă. MOD DE UT IL IZARE |

A se lua 2 capsule de 3 ori pe zi între mese sau atunci când este necesar. Acest produs poate fi utilizat în asociere cu un program de detoxifiere sau de purificare a organismului.

ESSENTIALZYME

ajută la sănătatea colonului și capacitatea naturală a acestuia de a funcționa optim.

A se lua 1 capsulă de 3 ori pe zi. Pentru rezultate optime, a se consuma cel puțin 1,8 litri e apă.

M OD DE UTILIZAR E |

Essentialzyme este un comprimat filmat bistratificat cu un complex de multienzime, conceput special pentru a echilibra sănătatea sistemului digestiv și a susține activitatea generală a enzimelor.

ComforTone® este o combinație eficientă de plante și uleiuri esențiale de mentă și ghimbir care ajută la sănătatea aparatului digestiv. ComforTone

MOD DE UT IL IZARE |

M OD DE UTILIZAR E | Dacă ai o greutate mai mică de 55 kg, ia 1 capsulă de 3 ori pe zi. Pentru o greutate de 55-90 kg, a se lua 1 capsulă de 4 ori pe zi. Pentru o greutate de 90 kg sau mai mare, a se lua 1 capsulă de 5 ori pe zi.

Capsulele Detoxzyme® conțin enzime puternice din plante care ajută procesul de digestie, detoxifică și susține purificarea. Detoxzyme acționează împreună cu organismul pentru a susține funcționarea normală a sistemului digestiv.

Balance Complete™ este un produs ce poate înlocui o masă bazată pe superalimente. Creat pentru a oferi energie și purificare, acesta conține amestec brevetat V-Fiber™ Young Living, oferind 11 grame impresionante de fibre pentru fiecare porție.

A se lua 1 capsulă moale de 1–3 ori pe zi cu apă 30–60 de minute înainte de fiecare masă.

ESSENTIALZYMES-4 COD 464508

D I ME NS I U NE x 120

Essentialzymes-4 este un complex de enzime cu spectru larg. Acesta este conceput special pentru a ajuta la digestia imperios necesară a grăsimilor din alimente, a proteinelor, a fibrelor și a carbohidraților care se găsesc de regulă în multe alimente procesate. MOD DE UT IL IZARE |

A se lua 2 capsule (1 blister în doză dublă) de 2 ori pe zi împreună cu mesele mai consistente (4 capsule în total).

71

M ENȚ INEREA SĂ NĂTĂȚII ȘI A SILU ETEI


ICP COD 320808

DI M EN SIU N E 227 g

ICPTM este un supliment digestiv care conține 3 grame de fibre solubile și 1 gram de fibre insolubile fibre pentru fiecare porție. Ingrediente din plante și ierburi din compoziția acestuia susțin funcționarea sistemului digestiv la capacitate optimă.

INNER DEFENSE COD 329508

D I ME NS I U NE x 30

M OD DE UTILIZAR E |

Amestecă 2 lingurițe cu 230 ml de suc sau apă și se consumă în fiecare zi. Dacă urmezi o cură de detoxifiere sau o dietă bogată în proteine, utilizează de 3 ori pe zi. Pentru un gust excelent, combină cu suc de morcovi, mere sau cu un smoothie sănătos.

JUVAPOWER COD 327608

D I MEN SIU N E 226 g

JuvaPower este un complex vegetal sub formă de pulbere, cu proprietăți antioxidante puternice și una dintre cele mai bogate surse de alimente care favorizează legarea acizilor. Conține uleiuri esențiale Anise și Fennel pentru un ajutor optim.

JUVASPICE COD 3279500

D I ME NS I U NE 113 g

MOD DE UTILIZAR E | Ca supliment pentru o dietă, adaugă 1 lingură peste mâncare (de exemplu, cartofi copți, salată, orez, ouă) sau adaugă în 120-230 ml de apă purificată, lapte de orez sau de migdale. Acest produs nu înlocuiește mesele echilibrate. Pentru beneficii maxime, a se utiliza de 3 ori pe zi.

LIFE 9 COD 18361

D I M EN SIU N E x 30

Life 9 este o combinație brevetată din 9 tulpini de bacterii benefice care sunt esențiale pentru susținerea unui sistem sănătos. Acest supliment include 17 miliarde de culturi vii ce reprezintă 9 tulpini diferite de bacterii. MOD DE UTILIZAR E |

A se lua 1 capsulă în fiecare seară după masă sau atunci când este necesar.

MEGACAL COD 328008

D I M EN SIU N E 450 g

MegaCal combină ulei esențial Lemon, calciu, magneziu, mangan, vitamina C și ajută la funcționarea normală a sistemului osos, circulator și nervos.

Inner Defense® conține amestec de ulei esențial Thieves de la Young Living, fiind bogat în timol, carvacrol și eugenol pentru întărirea sistemului imunitar. MOD DE UT IL IZ A RE |

A se consuma 1 capsulă moale în fiecare zi, dimineața sau 1 capsulă moale de 3–5 ori pe zi în situații de stres. Pentru cele mai bune rezultate, utilizează produsul Life 9 după 8 ore.

JuvaSpice® este un amestec delicios de tărâțe de orez, spanac, fulgi de roșii, pudră de sfeclă și semințe de in care conferă un plus de savoare multor feluri de mâncare. Îmbogățit cu uleiuri esențiale de fenicul și anason, acest supliment pentru sistemul hepatic aduce un aport suplimentar de fibre în dieta ta. MOD DE UT IL IZARE |

Ca supliment, utilizează 1 gram (1/3–1/2 lingurițe) o dată pe zi sau când este necesar.

LONGEVITY SOFTGELS COD 328908

D I ME NS I U NE x 30

MULTIGREENS COD 324808

D I ME NS I U NE x 120

MOD DE UTIL IZARE |

A se lua o linguriță zilnic împreună cu o cană de apă sau suc după o oră de la mese (sau medicație) sau înainte de culcare.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

Capsulele moi LongevityTM Softgels reprezintă un amestec puternic brevetat de antioxidanți solubili în grăsimi. Îmbogățite cu uleiuri esențiale pure de cimbru, portocală și tămâie. MOD DE UT IL IZ A RE |

A se lua 1 capsulă moale o dată pe zi împreună cu mâncare sau atunci când este necesar.

MultiGreensTM este o formulă nutritivă pe bază de clorofilă creată pentru un plus de vitalitate și pentru îmbunătățirea sistemului nervos și circulator. Pentru a ajuta absorbția, se adaugă uleiurile esențiale de rozmarin, lămâie și roiniță. MOD DE UT IL IZA RE |

A se lua 3

capsule de 2 ori pe zi.

M E NȚ INE RE A S Ă NĂTĂȚ II Ș I A S IL U E T E I

72


OMEGAGIZE 3 COD 309708

DI M EN SIU N E x 120

Concepută pentru a susține starea de bine generală, OmegaGize3™ este un supliment pe bază de ulei de pește îmbogățit cu DHA, care combină puterea principalelor trei suplimente zilnice: acizi grași omega-3, vitamina D-3 și coenzima CoQ10 (ubichinona).

SULFURZYME COD 3243521

D I ME NS I U NE x 120

MOD DE UT IL IZARE |

A se lua 2 capsule de 2 ori pe zi cu o oră înainte sau după mese.

MOD DE UTILIZAR E |

A se lua 2 capsule de 2 ori pe zi sau atunci când este necesar.

SUPER CAL COD 3244500

DI M EN SIU N E x 120

Sulfurzyme® oferă efectele puternice ale MSM, care este o formă naturală a sulfului din alimente pentru a ajuta la susținerea articulaților și la menținerea mobilității acestora. Pentru absorbția sulfului, se adaugă fructe goji.

Super Cal™ combină minerale, calciu și magneziu cu potasiu și zinc pentru întreținerea stării de sănătate generală. MOD DE UTILIZAR E | A se lua 2 capsule înainte de fiecare masă sau atunci când este necesar.

Profită la maximum de

ANTRENAMENT

NingXia Nitro ® Utilizează NingXia Nitro înainte de a merge la sală sau în orice moment în care ai nevoie de un plus de energie. Aceasta ajută la menținerea normală a nivelurilor de energie și concentrare pentru a te ajuta să faci față zilelor aglomerate sau antrenamentelor fizice intense.


GĂTIT SĂNĂTOS

Suntem dedicați pentru a-ți oferi opțiuni optime în orice aspect al traiectoriei tale, chiar și în bucătărie! Prin produse precum cele din gama Einkorn, dorim să te ajutăm să profiți la maximum de alimente și să te bucuri de acestea în mod natural.

GARY’S TRUE GRIT EINKORN FLOUR COD 5043500

Făina Einkorn Flour conține grăunțe de alac nehibridizate măcinate și împachetate pentru a le folosi la rețetele preferate. MOD DE UTILIZAR E |

Rețeta în

pachet.

DI M EN SIU N E

GARY’S TRUE GRIT EINKORN ROTINI PASTA COD 5750500

907 g

D I ME NS I U NE 250 g

WOLFBERRY CRISP BARS COD 631508

DI M EN SIU N E x6

Batoanele Wolfberry Crisp sunt îndulcite în mod natural și au un conținut ridicat de proteine, mai exact 16 grame de proteine din migdale, soia, fructe goji și semințe de dovleac.

Pastele spiralate din alac Gary’s True Grit™ Einkorn Rotini reprezintă o modalitate delicioasă și plăcută prin care te poți bucura de calitățile alacului. Realizate din făină din alac integral și nehibridizat, aceste paste reprezintă baza dumneavoastră pentru preparate delicioase, din cereale integrale, ușor de pregătit. Pastele spiralate din alac Einkorn Rotini reprezintă încă o modalitate prin care Young Living aduce savoarea de pe câmpurile noastre direct în mijlocul familiei tale.

ACCESORII DE NUTRIȚIE BLENDER BOTTLE C O D ( GR EEN ) 4609

C OD ( PU R PL E) 4622

Agită un shake bogat în nutrimente în această cană pentru shake-uri portabilă. Gramaj 400 ml.

HYDROGIZE WATER BOTTLE C O D ( I VO R Y ) 577708

C O D ( P U R P LE ) 577508

Hidratarea este un element esențial al unei diete sănătoase și este extrem de importantă pentru un sistem osos, organe și dantură sănătoase. Optimizează-ți cantitatea recomandată de opt pahare zilnice de apă cu HydroGize™, flaconul nostru cu apă cu hidrogen. Deoarece HydroGize folosește o metodă de electroliză, asigură un rezultat optim pe bază de hidrogen a fiecărui flacon. Gramaj 400 ml.

M E NȚ INE RE A S Ă NĂTĂȚ II Ș I A S IL U E T E I

74


ÎNGRIJIRE PERSONALĂ Fără ingrediente controversate științi c, șampoanele, loțiunile și produsele speci ce de îngrijire a pielii de la Young Living care conțin uleiuri esențiale vă vor puri ca și hidrata pielea conferindu-i strălucire și un aspect sănătos. Răsfățați-vă pielea cu intensitatea uleiurilor esențiale!



ART

Setul de îngrijire ART® Skin Care System creat special, curăță, tonifică și hidratează fața în mod sigur și eficient pentru a beneficia de o frumusețe naturală!

GHID DE ÎNGRIJIRE A TENULUI Nu ești sigură de unde să începi atunci când folosești uleiurile esențiale ca parte a rutinei tale zilnice pentru frumusețe? Deși există tipuri de ten diferite și acestea pot reacționa diferit în momentul aplicării directe a uleiului pe piele, acest scurt ghid evidențiază cele mai folosite aplicații.

ULEI ESENȚIAL

BENEFICII

ADECVAT

Frankincense

hidratează și catifelează Pentru toate tipurile de ten

Lavender

hrănește și calmează Pentru toate tipurile de ten

Royal Hawaiian hidratează și calmează Pentru toate tipurile de ten Sandalwood Rose

calmează, catifelează, Pentru toate tipurile de ten hrănește și hidratează

Tea Tree

curăță și purifică Ten gras

Geranium

curăță Ten gras

Myrrh

hidratează în profunzime Ten uscat

Patchouli

hidratează și netezește Ten uscat


ART CREME MASQUE COD 5173

DI M EN SIU N E 30 ml

Mască ART® Creme Masque este concepută pentru a hidrata în profunzime pielea cu ajutorul unui amestec exclusiv de acid hialuronic și uleiuri esențiale pure. Au fost adăugate și alte extracte din plante cu proprietăți de îngrijire pentru a întinde pielea, precum și pentru a-i reda aspectul tânăr. Adecvată pentru toate tipurile de ten.

COD 5361550

D I ME NS I U NE 100 ml

M OD DE UTILIZAR E |

MOD DE UT IL IZARE | Aplică în mâinile umede și masează cu mișcări circulare fața și gâtul.

Se spală și se usucă fața. Se aplică uniform pe față. Se lasă 20 de minute. Se îndepărtează cantitatea în exces cu un prosop umed.

ART LIGHT MOISTURIZER COD 5362550

DI M EN SIU N E 30 ml

ART RENEWAL SERUM COD 5175

DI M EN SIU N E 20 ml

Crema hidratantă cu textură ușoară ART® Light Moisturiser favorizează și menține hidratarea adecvată a pielii. Cu uleiurile esențiale de la Young Living și alte ingrediente premium, pielea ta va arăta fină ca mătasea. MOD DE UTILIZAR E |

După curățarea și tonifierea tenului, aplică ușor crema pe față și pe gât. Se utilizează dimineața sau ori de câte ori este necesar.

Serul regenerator ART® Renewal Serum este un amestec sofisticat de orhidee exotică și uleiuri esențiale care ajută la protejarea celor mai delicate zone ale feței. Aceste ingrediente superioare sunt concepute pentru a hrăni și hidrata pielea în profunzime și a-i menține aspectul tânăr. MOD DE UTILIZAR E |

Se spală fața. Se aplică serul regenerator ART Renewal Serum pe zonele delicate ale feței de 2 ori pe zi și se lasă să se absoarbă în piele. Pentru cele mai bune rezultate, continuă cu una dintre cremele hidratante de la Young Living, la alegere.

Produsul de curățare ART® Gentle Cleanser întreține aspectul sănătos și radiant al pielii, îndepărtând impuritățile prin spuma moale și delicată. Cu infuzia de uleiuri esențiale speciale pentru piele, tenul va fi curat și revigorat și va căpăta un aspect proaspăt și radiant.

ART GENTLE CLEANSER

Loțiunea tonică răcoritoare ART® Refreshing Toner îndepărtează delicat impuritățile fără a usca pielea. Amestecul perfect de uleiuri esențiale echilibrează pH-ul pielii, lăsându-ți tenul curat, tonifiat și revigorat.

ART REFRESHING TONER COD 5360550

D I ME NS I U NE 120 ml

ART SHEERLUMÉ BRIGHTENING CREAM COD 4833

D I ME NS I U NE 30 ml

MOD DE UT IL IZARE |

După curățare, aplică ușor pe față și gât cu o dischetă demachiantă din bumbac. A se folosi dimineața și seara, după cum este necesar.

O formulă avansată intensificată de amestecul brevetat sofisticat de extracte din plante alpine și uleiuri esențiale pure, Sheerlumé™ va ilumina și va echilibra în mod vizibil tonul pielii. MOD DE UT IL IZARE |

Se aplică un strat subțire de Sheerlumé pe pielea curată. Pentru cele mai bune rezultate, se aplică dimineața și seara, simplu sau sub crema hidratantă preferată de la Young Living.

Setul de îngrijire ART® Skin Care System de la Young Living curăță, tonifică și hidratează fața în mod sigur și eficient pentru a evidenția frumusețea naturală. Tocmai în aceasta constă magia produselor ART!

ART SKIN CARE SYSTEM COD 5363550

M OD DE UTILIZAR E |

Pentru utilizare, consultă

produsele individuale.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

ÎNG RIJIRE P E RS O NA L Ă

78


ÎNGRIJIRE FACIALĂ Produsele de îngrijire a pielii de la Young Living sunt alcătuite din ingrediente superioare extrase din plante și uleiuri esențiale pentru a întreține aspectul pielii.

CINNAMINT LIP BALM COD 515008

DI M EN SIU N E

Hidratează-ți și protejează-ți buzele cu balsamul nostru de buze complet natural. Conținând uleiuri esențiale pure de coajă de scorțișoară și mentă, balsamul de buze Cinnamint™ Lip Balm ajută la prevenirea deshidratării pielii, conferind niște buze fine și catifelate.

4.2 g

MOD DE UTILIZAR E |

Aplică pe buze,

BOSWELLIA WRINKLE CREAM COD 5141500

D I ME NS I U NE 57 g

GRAPEFRUIT LIP BALM COD 517808

D I ME NS I U NE 4.2 g

Crema antirid Boswellia Wrinkle Cream™ conține uleiuri esențiale pure precum tămâia și lemnul de santal care hidratează pielea și totodată reduc intensitatea luciului și apariția liniilor fine. MOD DE UT IL IZARE |

După curățarea și tonifierea tenului, aplică ușor crema pe față și pe gât. Având în compoziție ulei esențial de grepfrut, ulei din semințe de goji și antioxidanți, acest balsam de buze revigorant și hidratant previne deshidratarea acestora, conferindule un aspect neted. MOD DE UT IL IZARE |

Aplică pe buze,

atât cât este necesar.

atât cât este necesar.

Balsamul de buze Lavender Lip Balm calmează buzele uscate, valorificând puterea uleiului esențial de lavandă și beneficiile hidratante ale uleiului de jojoba și ale vitaminei E.

LAVENDER LIP BALM COD 520308

MOD DE UTILIZAR E |

DI M EN SIU N E 4.2 g

Crema hidratantă Sandalwood Moisture Cream™ are un efect de ultrahidratare, având în compoziție uleiuri esențiale pure de la Young Living.

SANDALWOOD MOISTURE CREAM COD 514808

D I M EN SIU N E 113 g

M OD DE UTILIZAR E |

Se masează ușor pe față, pe gât și pe alte zone dorite. Se aplică zilnic după curățarea și tonifierea tenului.

SHUTRAN SHAVE CREAM COD 515708

DI M EN SIU N E 70 g

79

Aplică pe buze,

atât cât este necesar.

Îmbinând uleiuri hidratante de palmier, semințe de struguri și măsline, complexul natural de vitamina E și mango și untul de cacao, această cremă de ras bogată asigură o alunecare lină, pentru a preveni iritațiile și tăieturile provocate de lamă. M OD DE UTILIZAR E |

Umezește zona cu apă caldă. Aplicați un strat subțire, uniform. Rade și clătește lama după fiecare trecere a lamei. Clătește zona cu apă. ÎNGRIJ IRE PERSONA LĂ

ORANGE BLOSSOM FACIAL WASH COD 5136500

D I ME NS I U NE 118 ml

SATIN FACIAL SCRUB, MINT COD 3735500

D I ME NS I U NE 57 g

WOLFBERRY EYE CREAM COD 5145

D I ME NS I U NE 14.1 g

Acest gel delicat de curățare pentru ten, fără săpun curăță pielea fără a-i elimina uleiurile naturale. Acesta conține MSM pentru catifelare și ulei esențial de lavandă pentru o piele fină. MOD DE UT IL IZAR E |

Se aplică ușor sub formă de spumă pe față și pe gât cu apă caldă; se clătește bine. Se folosește zilnic. Satin Facial Scrub™, Mint este un gel exfoliant pentru ten pe bază de apă. Acesta conține ulei de jojoba, unt de mango, MSM, aloe și ulei esențial Peppermint pentru a reduce porozitatea și a reîntineri pielea ternă. MOD DE UT IL IZ A RE |

Se masează ușor pe față și pe gât cu apă caldă; se clătește bine. Se folosește la nevoie. Crema de contur pentru ochi cu goji Wolfberry Eye Cream este un produs hidratant natural pe bază de apă. Având proprietățile anti-îmbătrânire și de tratare a pielii ale uleiului din semințe de goji, această cremă liniștește ochii obosiți și reduce aspectul liniilor fine. MOD DE UT IL IZARE |

După curățare și tonifiere, se masează ușor pe pielea moale de sub ochi. Se aplică seara.


S AV V Y

MINERALS

Simte-te încrezătoare și fără compromisuri cu produsele Savvy Minerals by Young Living™. Această gamă de produse de machiaj pe bază de minerale combină formule premium cu ingrediente pure, pentru a te bucura de frumusețea ta naturală fără a-ți sacrifica standardele. Din varietatea de nuanțe și culori, îți poți găsi produsele perfecte care să te ajute să ieși în evidență.


Passionate

I Do Believe You’re Blushin’

Smashing

Crowned All Over

Summer Loved

BLUSH

BRONZER

Conferă un aspect natural obrajilor prin fardul de obraz Savvy Minerals Blush. Obține lookul perfect—de la natural la dramatic—cu trei nuanțe extraordinare și culori ce se pot crea.

Folosește pudra bronzantă Savvy Minerals pentru o piele cu un aspect bronzat. Această pudră pe bază de minerale se combină ușor și îți înviorează tenul, conferind o piele radiantă și o strălucire cu aspect natural și sănătos.

I DO BELIEVE YOU’RE BLUSHIN’ – 503 PASSIONATE – 502

CROWNED ALL OVER – 500

SUMMER LOVED – 501

COD

CO D

COD

C OD

22526

22490

22495

22492

SMASHING – 504 COD 22525

Cool No. 1

Cool No. 2

Cool No. 3

Warm No. 1

Dark No. 1

Dark No. 2

Dark No. 3

Dark No. 4

Warm No. 2

Warm No. 3

FOUNDATION POWDER Obține un ten ireproșabil și folosește zilnic fondul de ten Savvy Minerals Foundation. Textura sa ușoară și formula ce se poate combina pătrunde în piele, conferind un ten radiant și natural.

COOL NO. 1 – 100

COOL NO. 3 – 102

WARM NO. 1 – 200

WARM NO. 2 – 201

COD

CO D

COD

COD

C OD

22508

22509

22510

22505

22506

WARM NO. 3 – 202

81

COOL NO. 2 – 101 DARK NO. 1 – 300

DARK NO. 2 – 301

DARK NO. 3 – 302

DARK NO. 4 – 303

COD

CO D

COD

COD

C OD

22507

22511

22512

22513

22514

ÎNGRIJ IRE PERSONA LĂ


R E C O M A N D Ă R I Ș I T RU C U R I P E N T RU U N C O N T U R P E R F E C T

Nu te lăsa intimidată de această tehnică profesionistă! Ieși în evidență cu câteva recomandări și trucuri pentru a-ți crea un contur perfect.

Aplică fond de ten ca și cum ai crea în mod normal o bază uniformă.

Aplică pudră bronzantă de-a lungul liniei părului— accentuând tâmplele—și de-a lungul bărbiei pentru a conferi formă și dimensiune. Conferă un aspect mai definit al nasului, conturându-l de-a lungul părților, dar și vârful acestuia.

Cu o pensulă curată, îmbină ușor pudra bronzantă și liniile evidențiate pentru a elimina orice linii nenaturale sau stridente.

Utilizând un contur sau o pensulă pentru fard de obraz, aplică ușor pudră bronzantă de-a lungul pomeților din partea de mijloc a obrazului până în partea superioară a urechii.

Creează contrast cu o nuanță mai deschisă de fond de ten decât culoarea obișnuită sau cu un iluminator. Aplică în partea centrală a frunții, în zonele de sub ochi, în partea superioară a pomeților, a arcului lui Cupidon, din parte centrală a nasului și bărbiei în jos.

Pentru finalizarea lookului, aplică o pudră lucioasă pe obraji pentru un aspect natural.


Diamond Dust

VEIL – DIAMOND DUST – 505

Jet Setter

EYELINER – JET SETTER – 408

Multitasker

MULTITASKER – 409

COD

COD

COD

22524

22504

22523

Pudra Savvy Minerals Veil netezește și uniformizează tenul, absoarbe grăsimea și conferă un aspect finisat strălucitor cu doar câteva mișcări ritmice. Aplică această pudră translucidă ca atare sau deasupra fondului de ten pentru fixarea lookului.

Folosește creionul dermatograf Savvy Minerals Eyeliner pentru un aspect subtil sau de mare impact al ochilor. Stăpânește fiecare stil—de la niște smoky eyes senzuali, la ochi de pisică atrăgători—prin formula sa de pudră și posibilitatea de a crea culori.

Best Kept Secret

Residual

Determined

Wanderlust

Spoiled

Crushin’

Diffused

Unscripted

Poți folosi în atâtea feluri pudra Savvy Minerals MultiTasker, iar întrebuințările multiple ale acesteia o transformă în creion pentru sprâncene, fard de pleoape și creion dermatograf. Rezistă întreaga zi și face o tranziție pentru o finisare uniformă oriunde este folosit.

EYESHADOW Cu o culoare bogată și foarte pigmentată și o paletă de culori, fardul de pleoape Savvy Minerals Eyeshadow facilitează crearea oricărui look. Formula sa de combinare și rezistentă durează întreaga zi, și astfel te poți simți încrezătoare de dimineața până seara.

BEST KEPT SECRET – 400

RESIDUAL – 401

COD

CO D

22499

22500

DETERMINED – 405

WANDERLUST – 402

COD

CO D

22497

22503

SPOILED – 403

CRUSHIN’ – 404 COD

CO D

COD

22502

22498

21257

DIFFUSED – 406

83

BRUSH SET

UNSCRIPTED – 407 COD

CO D

22496

22556

ÎNGRIJ IRE PERSONA LĂ

Setul de pensule Savvy Minerals Brush Set include cinci pensule de înaltă calitate, special concepute pentru a menține cantitatea optimă de produs și pentru a oferi o aplicare simplă a masajului. Fiecare perie moale este confecționată din fibre sintetice de înaltă calitate, plus setul se prezintă într-o geantă stilată pentru depozitare și transportare convenabile.


Abundant

Embrace

Daydream

On a Whim

Wish

Uptown Girl

LIP GLOSS

LIPSTICK

Luciul de buze Savvy Minerals Lip Gloss netezește și catifelează buzele, conferindu-le strălucire și culoare fără coloranți artificiali. Fiind obținut natural, culoarea inclusă îți permite o controlare perfectă a nuanței, pentru o culoare de la pur la mediu.

Confecționat fără coloranți artificiali, rujul Savvy Minerals Lipstick conferă o culoare evidențiată prin formula ușoară, culoarea inclusă și aplicarea ușoară pentru un ruj care nu necesită agitare, fiind perfect pentru uz zilnic.

ABUNDANT – 600

EMBRACE – 601

COD

CO D

22517

22515

DAYDREAM – 602

ON A WHIM – 603

COD

COD

22519

22567

WISH – 604

UPTOWN GIRL – 605 COD

COD

22520

22521

MISTING SPRAY – 506 CO D

D I M E N SI UN E

22522

59 ml

Controlează pigmentul și particulele cu spray-ul pulverizator Savvy Minerals Misting Spray. Accesoriul perfect pentru un machiaj pe bază de minerale, acest spray natural se folosește pentru intensificarea culorii pe pensule înainte de aplicarea pudrei.

ÎNG RIJIRE P E RS O NA L Ă

84


SĂPUNURI ŞI

GELURI DE BAIE Oferă-i pielii tale răsfățul și îngrijirea de care are nevoie! Descoperă gama noastră variată de produse pentru baie și îngrijire corporală, perfecte pentru îngrijirea pielii. Având în compoziție uleiuri esențiale Young Living, această gamă de produse te va ajuta să te revigorezi în fiecare dimineață.


BATH & SHOWER GEL BASE COD 3751500

DI M EN SIU N E 236 ml

Bath & Shower Gel Base de la Young Living este modalitatea perfectă de hrănire și curățare a pielii. Adăugă la acest gel câteva picături din pliculețul de ulei esențial sau din amestecul preferat pentru a profita de experiența personalizată a unei băi sau a unui duș de lux.

DRAGON TIME BATH & SHOWER GEL COD 3739500

D I ME NS I U NE 236 ml

Uleiurile esențiale mușcată, mandarină, salvie și salvie muscat sunt combinate cu gelul Bath & Shower Gel Base de la Young Living pentru a-ți oferi un duș calmant și relaxant. MOD DE UT IL IZA RE |

Obține

spumă, spală și clătește.

MOD DE UTILIZAR E |

Adaugă 5–15 picături din unul sau mai multe uleiuri esențiale la 230 ml de gel.

EVENING PEACE BATH & SHOWER GEL COD 3742500

DI M EN SIU N E 236 ml

Gelul de duș Evening Peace™ Bath & Shower Gel împrospătează pielea și ajută la relaxarea minții. Uleiurile esențiale precum, coriandru, bergamotă, ylang ylang și mușcată produc o stare de liniște și relaxare pentru a combate stresul și stările tensionate. MOD DE UTILIZAR E |

LAVENDER BATH & SHOWER GEL COD 5202500

D I ME NS I U NE 236 ml

Având în compoziția sa ulei de lavandă pur, gelul Lavender Bath & Shower Gel curăță și revitalizează pielea. Acesta nu conține substanțe chimice și conservanți artificiali, ci ingrediente pe bază de plante, cum ar fi uleiul de cocos și anasonul. MOD DE UT IL IZA RE |

Obține

Obține

spumă, spală și clătește.

spumă, spală și clătește.

MORNING START BATH & SHOWER GEL COD 3745500

DI M EN SIU N E 236 ml

Gelul Morning Start™ Bath & Shower Gel te ajută să te simți revitalizat în fiecare zi datorită puterii uleiurilor esențiale pure. Uleiurile mentă, lămâiță și rozmarin stimulează și oferă energie, în timp ce uleiul ienupăr curăță pielea. MOD DE UTILIZAR E |

Obține

SENSATION BATH & SHOWER GEL COD 3748500

D I ME NS I U NE 236 ml

Gelul Sensation™ Bath & Shower Gel conține mai multe uleiuri esențiale pure, printre care ylang ylang și iasomie pentru a beneficia de o experiență calmantă și relaxantă. MOD DE UT IL IZA RE |

Obține

spumă, spală și clătește.

spumă, spală și clătește.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

ÎNG RIJIRE P E RS O NA L Ă

86


LAVENDER FOAMING HAND SOAP COD

COD

443008

443108

DI M ENSI UNE

DIMEN SIU N E

x 1 (1pk)

x 3 (3pk)

Săpunul de mâini sub formă de spumă Lavender Foaming Hand Soap curăță și îngrijește mâinile fără a le usca sau irita. Având în compoziția sa ulei esențial lavandă, vitamina E și aloe, acest săpun este eficient și suficient de delicat pentru cele mai sensibile tipuri de piele. Pompa este inclusă.

THIEVES FOAMING HAND SOAP COD

COD

367408

364308

D I ME NS I U NE

D I ME NS I U NE

x 1 (1pk)

x 3 (3pk)

M OD DE UTILIZAR E | Aplică spuma în mâini, masează pentru a crea mai multă spumă, iar apoi clătește bine.

THIEVES CLEANSING SOAP COD 367908

D I M EN SIU N E 99.25 g

Săpunul de mâini sub formă de spumă Thieves® Foaming Hand Soap curăță și protejează pielea. Combinarea uleiurilor esențiale Thieves, lămâie și portocală cu alte ingrediente naturale reprezintă o alternativă simplă și eficientă pentru alte săpunuri care conțin substanțe chimice. Pompa este inclusă. MOD DE UT IL IZARE |

Aplică spuma în mâini, masează pentru a crea mai multă spumă, iar apoi clătește bine.

Săpunul Thieves® Cleansing Soap oferă beneficiile unei curățări puternice plus puterea uleiurilor esențiale pure. Conținând legendarul amestec de uleiuri Thieves, acest săpun este ideal pentru purificarea pielii. M OD DE UTILIZAR E |

Aplică cu generozitate pe tot corpul atunci când faci baie sau duș.

ÎNGRIJIRE CORPORALĂ

Radiază folosind produsele obținute din ingrediente care conțin uleiuri esențiale pe bază de plante și de care pielea și părul au nevoie — fără acele ingrediente de care acestea nu au nevoie. Gama noastră de produse pentru îngrijire corporală oferă loțiuni, produse pentru îngrijirea părului, produse pentru îngrijirea anumitor tipuri de piele, care sunt obținute cu grijă, și multe altele, pentru a-ți oferi o senzație de prospețime și a te simți frumoasă din cap până în picioare, fără a avea în compoziția lor substanțe chimice agresive. Deodorantele naturale de la Young Living reprezintă o alternativă fără aluminiu la produsele comerciale. Deodorantul AromaGuard® Meadow Mist™ conține ulei de cocos, ceară de albine, vitamina E și uleiuri esențiale pure, precum lămâie și lavandă.

AROMAGUARD MEADOW MIST DEOD0RANT COD 375208

D I M EN SIU N E 42 g

M OD DE UTILIZAR E |

87

ÎNGRIJ IRE PERSONA LĂ

A se aplica zilnic.

AROMAGUARD MOUNTAIN MINT DEOD0RANT COD 375308

D I ME NS I U NE 42 g

Deodorantul AromaGuard® Mountain Mint™ de la Young Living are proprietățile naturale de calmare a pielii oferite de uleiul de cocos, ceara de albine și vitamina E. Având un adaos de uleiuri esențiale de lămâie, rozmarin și alte uleiuri esențiale pure, Mountain Mint este o alternativă ideală la produsele pe bază de aluminiu. MOD DE UT IL IZARE |

A se aplica zilnic.


BON VOYAGE KIT COD 469908

EU

Setul Bon Voyage oferă 10 produse de îngrijire personală de la Young Living într-un port atractiv cu un design personalizat. Toate produsele au dimensiuni pentru călătorie, sunt convenabile și perfecte pentru a putea oferi și altor persoane produsele preferate. MOD DE UTILIZAR E |

COOL AZUL SPORTS GEL COD 543608

D I ME NS I U NE 100 ml

MOD DE UT IL IZARE |

Consultă produsele

A se agita bine înainte de utilizare. A se freca și masa cu generozitate, până la pătrunderea în piele. A se spăla mâinile după utilizare.

individuale.

GENESIS HAND & BODY LOTION COD 3706500

D I M EN SIU N E 245 g

Loțiunea Genesis™ Hand & Body Lotion este o cremă ultrahidratantă care conține ulei de cocos și alte substanțe vegetale naturale pentru a calma și a hrăni pielea uscată și deshidratată. Uleiurile mușcată, palmarosa, bergamotă, dar și alte uleiuri esențiale pure sunt incluse pentru a promova o piele fină și sănătoasă.

Gelul pentru sport Cool Azul™ Sports Gel este obținut din 10% uleiuri esențiale în fiecare tub de 100 ml. Pe lângă faptul că hidratează pielea, gelul pentru sport conține un amestec răcoritor aplicat la nivel topic de uleiuri esențiale mentă, Plectranthus Oregano și Dorado Azul cu mentol și camfor.

Obținut din ingrediente delicate— care includ ulei esențial lavandă

LAVADERM COOLING MIST

și aloe—spray-ul LavaDerm™ utilizează o formulă delicată care împrospătează și hidratează ușor pentru a beneficia de o piele sănătoasă.

COD 324908

D I ME NS I U NE

MOD DE UT IL IZARE |

Pulverizează la nivel topic pe zona dorită. Repetă la fiecare 10-15 minute, după cum este necesar.

59 ml

MOD DE UTILIZAR E |

Aplică pe tot corpul pentru a obține o piele hidratată. Se folosește zilnic.

LAVENDER HAND & BODY LOTION COD 5201500

D I M EN SIU N E 226 ml

Având în compoziție ulei esențial de lavandă și alte ingrediente din plante, loțiunea Lavender Hand & Body Lotion hidratează și protejează pielea de expunerea excesivă la diferiți factori, asigurând o hidratare de durată. MOD DE UTILIZAR E |

Utilizează după caz pentru a hidrata pielea deshidratată.

D I ME NS I U NE 15 ml

MOD DE UT IL IZARE |

Aplică 2-4 picături de 2 ori pe zi în zona gâtului. Pentru un efect sporit, se aplică 1-2 picături pe antebrațe de 2 ori de zi.

în compoziție uleiuri esențiale pure de la Young Living.

COD 514808

113 g

COD 458108

Crema hidratantă Sandalwood Moisture Cream™ are un efect de ultra-hidratare, având

SANDALWOOD MOISTURE CREAM DI M EN SIU N E

Conceput în mod special pentru femei, Progessence™ Phyto Plus este obținut din ingrediente combinate cu grijă, și anume extract de ignamă sălbatică și vitamina E pentru a beneficia de o piele cu aspect sănătos, în timp ce uleiul esențial tămâie ajută la reducerea apariției liniilor fine.

PROGESSENCE PHYTO PLUS

M OD DE UTILIZAR E |

Se masează ușor pe față, pe gât și pe alte zone dorite. Se aplică zilnic după curățarea și tonifierea tenului.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

ÎNG RIJIRE P E RS O NA L Ă

88


ÎNGRIJIREA PĂRULUI

Oferă-i părului tău îngrijirea de care are nevoie! Produsele noastre pentru îngrijirea părului sunt create din ingrediente sigure, pe bază de plante și ecologice, astfel, nu va mai trebui să îți faci griji că vei introduce toxine nedorite în păr. Având în compoziție uleiuri esențiale puternice, gama noastră de produse pentru îngrijirea părului te va ajuta să te revigorezi în fiecare dimineață.

COPAIBA VANILLA MOISTURIZING SHAMPOO

Șamponul hidratant cu vanilie și copaibă Copaiba Vanilla Moisturising Shampoo este un produs de curățare intens hidratant pentru păr uscat sau deteriorat. MOD DE UTILIZAR E |

COD

Utilizează-l zilnic pentru păr uscat sau deteriorat.

5194550

D I M EN SIU N E 295 ml

COD 5191550

Utilizează-l zilnic pentru curățarea și hrănirea părului.

295 ml

LAVENDER VOLUME SHAMPOO DI M EN SIU N E 236 ml

Șamponul de uz zilnic cu mentă și lavandă Lavender Mint Daily Shampoo reprezintă un amestec de curățare revigorant, care este adecvat pentru toate tipurile de păr. MOD DE UTILIZAR E |

DI M EN SIU N E

COD

Șamponul pentru volum cu lavandă Lavender Volume Shampoo curăță și hrănește delicat părul subțire. Adaosul de extracte de plante, vitamine și uleiuri esențiale îndepărtează depunerile și intensifică nivelul de acționare al organismului. MOD DE UTILIZAR E |

Utilizează-l zilnic pentru curățarea și fortificarea părului.

89

COD 5195550

D I ME NS I U NE

Balsamul hidratant cu vanilie și copaibă Copaiba Vanilla Moisturising Conditioner este un balsam intens hidratant pentru păr uscat sau deteriorat. MOD DE UT IL IZARE |

Utilizează-l zilnic pentru păr uscat sau deteriorat.

295 ml

LAVENDER MINT SHAMPOO

5100500

COPAIBA VANILLA MOISTURIZING CONDITIONER

ÎNGRIJ IRE PERSONA LĂ

LAVENDER MINT CONDITIONER COD 5192550

D I ME NS I U NE 295 ml

LAVENDER VOLUME CONDITIONER COD 5102500

D I ME NS I U NE 236 ml

Balsamul de uz zilnic cu mentă și lavandă Lavender Mint Daily Conditioner reprezintă un amestec de hidratare revigorant, care este adecvat pentru toate tipurile de păr. MOD DE UT IL IZARE |

Utilizează-l zilnic pentru curățarea și hrănirea părului.

Balsamul Lavender Volume Conditioner îngrijește delicat părul subțire și completează șamponul Lavender Volume Shampoo. MOD DE UT IL IZARE |

Utilizează-l zilnic pentru curățarea și fortificarea părului.


ÎNGRIJIRE DENTARĂ

Înviorează-te în fiecare zi cu ajutorul gamei noastre de produse pentru îngrijire dentară! De la paste de dinți la drajeuri mentolate, avem tot ce ai nevoie pentru a avea un zâmbet strălucitor. Bazându-te pe puterea amestecului popular de uleiuri esențiale Thieves®, te poți bucura de o respirație proaspătă pe toată durata zilei.

KIDSCENTS SLIQUE TOOTHPASTE COD 4574

D I M EN SIU N E 114 g

Pasta de dinți KidScents® Slique™ Toothpaste utilizează amestecuri de uleiuri esențiale Thieves® și Slique Essence pentru a proteja și a curăța în mod delicat dinții. Acest amestec sigur și eficient susține sănătatea dentară fără a utiliza fluor, coloranți, culori sintetice, arome artificiale sau conservanți. MOD DE UTILIZAR E |

Utilizează dimineața, seara și după fiecare masă pentru a beneficia de un zâmbet sănătos și strălucitor.

THIEVES DENTAL FLOSS COD

COD

4463560

4464560

DI M ENSI UNE

DIMEN SIU N E

x 1 (1pk)

x 3 (3pk)

Ața dentară Thieves® Dental Floss este confecționată din fibre puternice care rezistă la uzură și rupere și care alunecă ușor între dinți în locurile cel mai greu accesibile. Dublu saturată, această ață rezistentă la uzură este prevăzută cu două straturi de uleiuri esențiale, oferind o dublă protecție pentru o respirație proaspătă. M OD DE UTILIZAR E |

Pentru uz zilnic, după caz.

THIEVES AROMABRIGHT TOOTHPASTE COD 3039521

D I ME NS I U NE 118 g

Folosind puterea amestecului de uleiuri esențiale Thieves®, pasta de dinți Thieves AromaBright™ Toothpaste ajută la igienizarea dinților și a gingiilor. Fără fluor, coloranți artificiali și conservanți, pasta de dinți Thieves AromaBright Toothpaste este o alegere optimă pentru întreaga familie pentru o aromă proaspătă de mentă și o respirație proaspătă de lungă durată. MOD DE UT IL IZARE |

Periază dinţii dimineaţa şi seara, și de preferat după fiecare masă.

THIEVES DENTAROME ULTRA TOOTHPASTE COD 3744521

D I ME NS I U NE 118 g

Pasta de dinți Thieves® Dentarome Ultra Toothpaste conține puterea amestecului de ulei esențial Thieves pentru un plus de putere de curățare suplimentară, în timp ce aroma proaspătă a mentă conferă o respirație ultra proaspătă. Obținută din ingrediente naturale, pasta de dinți Thieves Dentarome Ultra este excelentă, deoarece ajută la îndepărtarea petelor, pentru un zâmbet mai strălucitor, mai radiant și mai proaspăt! MOD DE UT IL IZARE |

Periază bine dinții și gingiile

dimineața și seara.

THIEVES FRESH ESSENCE PLUS MOUTHWASH COD 368308

D I M EN SIU N E 236 ml

Apa de gură Thieves® Fresh Essence™ Plus Mouthwash se bazează pe amestecul de ulei esențial Thieves pentru o igienă orală extraordinară. Combinată cu ingrediente naturale, apa de gură de la Young Living este eficientă și nu conține alcool, coloranți artificiali sau arome artificiale. MOD DE UTILIZAR E | Clătește gura cu o lingură sau un capac de apă de gură Fresh Essence Plus timp de 30-60 de secunde sau cât este nevoie.

Consultă întotdeauna eticheta fiecărui produs pentru instrucțiunile de utilizare. Ambalajul produselor poate să difere de imaginile prezentate în acest Ghid al produselor.

ÎNG RIJIRE P E RS O NA L Ă

90


PROMOVAREA STILULUI DE VIAȚĂ YL

Cu peste 20 de ani dedicați dezvoltării de produse pentru curățarea locuinței, hrănirea corpului, înfrumusețarea pielii și a părului, precum și relaxarea minții, vă punem la dispoziție opțiuni care susțin cu adevărat o stare de bine sub toate aspectele. Fără a ezita vreodată în angajamentul nostru fără compromisuri Seed to Seal®, obiectivul nostru este acela de a îți oferi mai multe modalități de integrare a stării de bine în tabieturile tale și în casa ta. Dobândirea independenței financiare prin distribuirea produselor Young Living celor din jurul tău este șansa de a invita în viața ta o altă dimensiune a stării de bine.



DE CE SĂ TE ALĂTURI ECHIPEI YO U N G L I V I N G ? În momentul în care te alături echipei Young Living, te alături unui grup de persoane la nivel global, care oferă sprijin și care sunt pasionate de găsirea unor soluții autentice și naturale pentru propria lor persoană și pentru familiile acestora. A fi membru la Young Living reprezintă mai mult decât accesul la uleiuri esențiale și la produse pe bază de uleiuri esențiale, iar acest lucru mai oferă: •

O reducere de 24 la sută din prețul de vânzare cu amănuntul pentru produsele Young Living: Această reducere semnificativă îți permite să descoperi mai multe produse preferate și să le oferi produsele noastre revoluționare și altor persoane.

Oportunitatea de a participa la planul nostru de compensare: Fiind unul dintre cele mai generoase din industrie, planul nostru oferă o compensație peste medie prin comisioane, bonusuri apreciabile și vânzări cu amănuntul, doar pentru distribuirea de uleiuri esențiale!

Caracterul practic al programului nostru Essential Rewards: Pe lângă faptul că produsele tale preferate ajung simplu la tine acasă lunar, mai poți acumula totodată puncte pentru a primi produse gratuite pentru simplul fapt că plasezi o comandă regulată în fiecare lună! În plus, programul Essential Rewards oferă reduceri la livrare, cadouri pentru loialitate, acordă drepturi de primire a anumitor bonusuri și acces la promoții exclusiv pentru acest program!

Recunoașterea aptitudinilor și a eforturilor depuse: În fiecare an, găzduim mai multe tabere în diverse locații minunate din lume pentru a-i recompensa și a-i instrui pe cei care au dat dovadă de o dedicare excepțională în dezvoltarea afacerii lor. În plus, anual, asigurăm recunoașterea publică pentru avansarea la alt nivel a membrilor noștri în cadrul International Grand Convention.

93

PROM OVAREA STILU LU I DE VIAȚĂ YL


ESSENTIAL REWARDS Primești comanda în mod automat în fiecare lună, prin înscrierea în programul Essential Rewards! Beneficiind de atâtea beneficii și bonusuri, acesta este momentul potrivit să te înscrii! Accesează YoungLiving.com pentru mai multe detalii.

B E N E F I C I I L E M E M B R I L O R E S S E N T I A L R E WA R D S •

Expedieri prioritare a produselor tale preferate Young Living

Tarife reduse la livrare

Posibilitatea de a schimba sau anula comanda în orice moment

Prețuri reduse pentru seturile exclusive de produse

Acces la bonusuri exclusive, care includ bonusul Rising Star Team Bonus

Cadouri de loialitate pentru 3, 6, 9 și 12 luni de participare consecutivă

THIEVES ESSENTIAL REWARDS KIT COD

Thieves 15 ml

369708

Thieves AromaBright Toothpaste

Thieves Mouthwash

Thieves Foaming Hand Soap x 2 (236,5 ml)

Thieves Spray x 2

Thieves Household Cleaner x 2 (426 ml)

Thieves Waterless Hand Purifier x 2 (29,35 g)

Rambursare de până la 25 la sută sub formă de puncte Essential Rewards la fiecare comandă, puncte pe care le poți utiliza pentru comenzi viitoare •

1–3 luni: Rambursare în valoare de 10 la sută sub formă de puncte pentru PV-ul comenzii ER

4–24 luni: Rambursare în valoare de 20 la sută sub formă de puncte pentru PV-ul comenzii ER

Peste 25 de luni: Rambursare în valoare de 25 la sută sub formă de puncte pentru PV-ul comenzii ER

NINGXIA® RED ESSENTIAL REWARDS KIT COD

NingXia Red x 4 (750 ml)

489308

NingXia Red Singles (60 ml), 30 pk

E S S E NT IA L RE WA RD S

94


Pregătește-te să te bucuri de reușite cu

SETUL STARTER YL! Seturile noastre promoționale au fost concepute pentru a include materiale revoluționare care contribuie la dezvoltarea afacerii și mai multe mostre de produse ca niciodată. Acestea reprezintă modalitatea perfectă de a-i prezenta cuiva șansa și stilul de viață Young Living. Înregistrează-te cu unul dintre seturile Starter și bucură-te de o mulțime de beneficii exclusive, incluzând: •

o reducere de 24% pentru achizițiile cu ridicata

posibilitatea de obținere a unor comisioane și bonusuri

eligibilitatea de a participa la programul Essential Rewards și de a câștiga produse gratuite, reduceri la livrare și multe altele

o șansă de a-i ajuta pe ceilalți să descopere o mai mare libertate și stare de bine

Î N C E P E C H I A R A C U M P E Yo u n g L i v i n g . c o m !

SET STARTER PREMIUM CU PULVERIZATOR ARIA DIFFUSER C OD (R O)

1 x Premium Essential Oils Collection

Marketing Literature

10 x Sample Oil Bottles

546558

1 x Aria Diffuser

1 x Stress Away 5 ml

2 x NingXia Red Single (60 ml)

1 x Product Guide

1 x AromaGlide Roller Fitment

10 x Business Card Sampler

Basic Starter Kit:

1 x Orange+ 5 ml


SET STARTER PREMIUM CU PULVERIZATOR DEWDROP DIFFUSER C O D (R O) 546358

1 x Premium Essential Oils Collection

Marketing Literature

10 x Sample Oil Bottles

1 x Dewdrop Diffuser

1 x Stress Away 5 ml

2 x NingXia Red Single (60 ml)

1 x Product Guide

1 x AromaGlide Roller Fitment

10 x Business Card Sampler

Basic Starter Kit:

1 x Orange+ 5 ml

SET STARTER PREMIUM CU NINGXIA COD 546758

NingXia Red – 2 x 750 ml bottles

Basic Starter Kit:

1 x Orange+ 5 ml

30 x NingXia Red Single (60 ml)

Marketing Literature

10 x Sample Oil Bottles

NingXia Nitro

1 x Stress Away 5 ml

2 x NingXia Red Single (60 ml)

1 x Product Guide

1 x AromaGlide Roller Fitment

10 x Business Card Sampler

P RO M O VA RE A S T IL U L U I D E V IAȚĂ YL

96


SET STARTER PREMIUM CU THIEVES 1 x Thieves 15 ml

COD 546658

2 x Thieves Spray

1 x AromaGlide Roller Fitment

1 x Thieves AromaBright Toothpaste

2 x Thieves Waterless Hand Purifier

1 x Orange+ 5 ml

1 x Thieves Fresh Essence Plus Mouthwash

1 x Product Guide

10 x Sample Oil Bottles

Basic Starter Kit:

2 x NingXia Red Single (60 ml)

Marketing Literature

10 x Business Card Sampler

2 x Thieves Household Cleaner 2 x Thieves Foaming Hand Soap

SETUL STARTER DE BAZĂ COD

Marketing Literature

1 x Orange+

1 x Stress Away 5ml

10 x Sample Oil Bottles

1 x AromaGlide Roller Fitment

2 x NingXia Red Single (60ml)

546058

97

1 x Stress Away 5 ml

PROM OVAREA STILU LU I DE VIAȚĂ YL

10 x Business Card Sampler


EDUCAȚIE

Niciodată nu a fost mai simplu să afli mai multe informații despre Young Living și angajamentul nostru față de calitate! Cuprinzând orice, de la ghiduri ale produselor la pliante, de la broșuri la materiale despre planul de compensare, resursele noastre de învățare sunt complexe, sugestive și esențiale pentru a deveni un expert Young Living.

COMPENSATION PLAN FLYER

APPLICATION CHART

Essential Oil Blends This application chart is intended to guide you in essential oil use; however, qualified health professionals may offer additional guidance and should be contacted for serious health conditions. Always check individual label directions before use. Photosensitivity: Avoid direct sunlight and UV rays for at least 24 hours after application to skin. Neat: Can be used directly on the skin, but dilution with V-6TM Enhanced Vegetable Oil Complex is strongly recommended. Dilute: Dilution required. See label for use. Aromatic: Inhale directly or use a Young Living diffuser. Please note not all Essential oil blends are currently available in Europe.

Abundance Acceptance Aroma Life Aroma Siez Australian Blue Awaken Believe Brain Power

DI M EN SIU N E x 25

Peace & Calming

Gratitude

Present Time

Grounding

Progessence Phyto Plus

Harmony

Purification

Highest Potential

Raven

Hope

R.C.

Humility

Release

ImmuPower

Relieve It

Inner Child

RutaVaLa

Citrus Fresh

Inspiration

Sacred Mountain

Into The Future

SARA

Common Sense

Joy

SclarEssence

DiGize

JuvaCleanse

Sensation

JuvaFlex

Slique Essence

Clarity

Dragon Time Dream Catcher Egyptian Gold EndoFlex

photosensitivity

Envision

neat

Exodus II

dilute

Forgiveness

aromatic

Gathering Gentle Baby

472008

GLF

Christmas Spirit

En-R-Gee

C OD

Pliantul privind planul de compensare oferă o prezentare generală a planului de compensare generos și a oportunităților de a primi bonusuri în cadrul Young Living. Lady Sclareol

Surrender

Live With Passion

The Gift

Longevity

Thieves

Magnify Your Purpose

3 Wise Men

Melrose

Transformation

M-Grain

Trauma Life

Mister

Valor

Motivation

White Angelica

Young Living’s research has allowed us to infuse everyday nutritional and personal-care products with pure essential oils, resulting in unmatched natural benefits. These unique creations offer a convenient way to experience even more of nature’s priceless gift, essential oils. Find out more at youngliving.com.

EVERYDAY ESSENTIALS BROCHURE

For more information, please contact this Young Living distributor: Code 492108

PanAway

COD 492108

D I ME NS I U NE x 25

en Xia Red

®

NINGXIA RED BROCHURE

die Ningxia Wolfsbeere als eine der üchte weltweit verehrt. Voll mit Ballaststoffen und tien gilt sie als wahres Kraftpaket und Wunderwerk der

perte für ätherische Öle, hat die Kraft der Ningxia natürlichen Energie reiner ätherischer Öle in einem ereint: Das synergistisch wirksame Nährstoffgetränk ert Ihren ganzen Körper und versorgt ihn mit lang ch Sie heute schon Ihren NingXia Red getrunken?

F: Was ist rot und steckt voller Vorteile für Ihre Gesundheit?

COD A: NingXia

495208

Besuchen Sie ningxiared.com und erfahren Sie mehr über die neue Rezeptur und die außergewöhnlichen gesundheitsfördernden Wirkungen von NingXia Red.

D I M EN SIU N E Code 495210

x 25

RAINDROP TECHNIQUE FLYER COD 441008

D I M EN SIU N E x1

Broșura pentru NingXia Red este o prezentare excelentă a puterii produselor NingXia Red. Fiind o băutură excelentă pentru întâlniri și prieteni, cu siguranță va stârni interesul în ceea ce privește beneficiile fructelor goji Ningxia.

Everyday Essentials prezintă cele mai populare uleiuri esențiale ale noastre și evidențiază modalitățile de a le include în programul tău zilnic. De asemenea, utilizatorii începători și avansați vor găsi informații prețioase privind utilizarea acestora, inclusiv un tabel de aplicare convenabil pentru uleiurile esențiale simple și pentru amestecurile de uleiuri esențiale. AN INTRODUCTION TO ESSENTIAL OILS

Everyday Essentials

Young Living (Europe) Ltd. Harvard Way Harvard Industrial Park Kimbolton, Cambs PE28 0NJ UK

GHIDUL PRODUSELOR COD

COD

384958

385058

D I ME NS I U NE

D I ME NS I U NE

x1

x 10

Product Guide

Ghidul produselor reprezintă un index de la A - Z cu toate produsele Young Living. Conținând informații, recomandări privind instrucțiunile de utilizare și descrieri detaliate, Ghidul produselor îți permite să afli mai multe informații și să oferi produsele Young Living.

Aceasta este o broșură informativă care include informații despre produse și diagrame privind modul de aplicare a tehnicii Raindrop Technique.

P RO M O VA RE A S T IL U L U I D E V IAȚĂ YL

98


INDICE 40

5-Day Nutritive Cleanse

71

30 Oil Case

53

30 Oil Collection

50

A Abundance

40

Acceptance

40

Aria Ultrasonic Diffuser

52

Aroma Carousel

53

AromaEase

40

AromaGlide Roller Fitments

53

AromaGuard Meadow Mist Deodorant 87 AromaGuard Mountain Mint Deodorant 87 Aroma Life

40

AromaLux Atomizing Diffuser

52

Aroma Siez

40

ART Creme Masque

78

ART Gentle Cleanser

78

ART Light Moisturiser

78

ART Refreshing Toner

78

ART Renewal Serum

78

ART Sheerlumé Brightening Cream

78

ART Skin Care System

78

Awaken

40

B Balance Complete

71

Basic Starter Kit

97

Basil

26

Bath & Shower Gel Base

86

Believe

40

Bergamot

26

Black Pepper

26

Blender Bottle

74

BLM

71

Blue Tansy

26

Bon Voyage Kit

88

Boswellia Wrinkle Cream

79

INDICE

E

Breathe Again Roll-On

48

Elemi

27

Build Your Dream

41

EndoFlex

42

En-R-Gee

42

Essential Oil Sample Bottles

53 71

C

3 Wise Men

99

41

Brain Power

Cardamom+

36

Essentialzyme

Carrot Seed

26

Essentialzymes-4

71

Cedarwood

26

Eucalyptus Blue

28

Cel-Lite Magic Massage Oil

49

Eucalyptus Globulus

28

Christmas Spirit

41

Eucalyptus Radiata

28

Cinnamint Lip Balm

79

Evening Peace Bath & Shower Gel

86

Cinnamon Bark

26

Everyday Essentials Brochure

98

Cinnamon Bark+

36

Everyday Oils

50

Cistus

26

Exodus II

42

Citronella

27

Citrus Fresh

41

F

Clarity

41

Feelings

50

Clary Sage

27

Fennel

28

Clary Sage Floral Water

64

Fennel+

36

Clear Vegetable Capsules

53

Forgiveness

Clove

27

Frankincense

Clove+

36

28, 42 28

ComforTone

71

G

Common Sense

41

Gary’s True Grit Einkorn Flour

74

Compensation Plan Flyer

98

Gary’s True Grit Einkorn Rotini Pasta

74

Cool Azul

41

Genesis Hand & Body Lotion

88

Cool Azul Sports Gel

88

Gentle Baby

42

Copaiba

27

Geranium

28

Copaiba Vanilla Moisturising Conditioner 89

German Chamomile

28

Copaiba Vanilla Moisturising Shampoo 89

Ginger

28

Cypress

Ginger+

36

Glass Oil Droppers

53

GLF

42

27

D Deep Relief Roll-On

48

Grapefruit

29

Detoxzyme

71

Grapefruit Lip Balm

79

Dewdrop Diffuser

52

Gratitude

43

Digest & Cleanse

71

Grounding

43

DiGize

41

Dill

27

H

Dorado Azul

27

Harmony

43

Dragon Time

42

Helichrysum

29

Dragon Time Bath & Shower Gel

86

Highest Potential

43

Dragon Time Massage Oil

49

Hinoki

29

Dream Catcher

42

Hong Kuai

29

HydroGize Water Bottle

74


I

Lemon

30

OmegaGize3

73

ICP

72

Lemongrass

30

Orange

31

Idaho Balsam Fir

29

Lemongrass+

36

Orange Blossom Facial Wash

79

Idaho Blue Spruce

29

Lemon Myrtle

30

Orange+

38

ImmuPower

43

Lemon+

36

Oregano

31

Inner Child

43

Life 9

72

Oregano+

38

Inner Defense

72

Light the Fire

44

Ortho Ease Massage Oil

49

Lime

30

Ortho Sport Massage Oil

49

Live Your Passion

44

J Jade Lemon

29

Longevity

44

P

Jasmine

29

Longevity Softgels

72

Palo Santo

Joy

43

Juniper

30

M

JuvaCleanse

43

Magnify Your Purpose

JuvaFlex

44

JuvaPower

72

JuvaSpice

72

K

32

PanAway

45

Patchouli

32

44

Peace & Calming

45

Marjoram

30

Peace & Calming II

45

MegaCal

72

Peppermint

32

Melissa

31

Peppermint+

38

Melrose

44

Pine

32

M-Grain

44

Premium Starter Kit with Aria Diffuser

95

KidScents GeneYus

62

Mister

45

Premium Starter Kit with Dewdrop Diffuser 96

KidScents Owie

62

Morning Start Bath & Shower Gel

86

Premium Starter Kit with NingXia

96

KidScents Shampoo

62

Motivation

45

Premium Starter Kit with Thieves

97

MultiGreens

72

Product Guide

98

Myrrh

31

Progessence Phyto Plus

88

Myrtle

31

Purification

45

KidScents Slique Toothpaste KidScents TummyGize

62, 90 62

L 44

N

LavaDerm Cooling Mist

88

Nicolas Diffuser

64

Raindrop Technique

50

Lavender

30

NingXia Dried Wolfberries (Organic)

68

Raindrop Technique Flyer

98

Lavender+

36

NingXia Nitro

68

Rainstone Diffuser

52

Lavender Bath & Shower Gel

86

NingXia Red

68

Raven

45

Lavender Dry Flowers

64

NingXia Red Brochure

98

Ravintsara

32

Lavender Einkorn Pillow

64

NingXia Red Combo Pack

68

R.C.

45

Lavender Essential Water

64

NingXia Red Essential Rewards Kit

94

Relaxation Massage Oil

49

Lavender Floral Water

64

NingXia Red Singles

68

Release

46

Lavender Foaming Hand Soap

87

NingXia Zyng

68

Relieve It

46

Lavender Hand & Body Lotion

88

Northern Lights Black Spruce

31

Roman Chamomile

32

Lavender Honey

64

Nutmeg

31

Rose

32

Lavender Lip Balm

79

Nutmeg+

38

Rosemary

32

Lavender Mint Daily Conditioner

89

Rosemary+

38

Lavender Mint Daily Shampoo

89

O

Rosemary Floral Water

64

Lavender Volume Shampoo

89

Ocotea

31

Royal Hawaiian Sandalwood

33

Lavender Volume Conditioner

89

Oil Bottle Cap Labels

53

RutaVaLa

46

Ledum

30

Oils of Ancient Scripture

50

RutaVaLa Roll-On

48

Lady Sclareol

R

INDIC E

100


S

Spearmint

33

Thyme+

38

33

Stress Away

47

Tranquil Roll-On

48

Sacred Mountain

46

Stress Away Roll-On

48

Transformation

47

Sage

33

Sulfurzyme

73

Trauma Life

47

Super Cal

73

Sacred Frankincense

Sandalwood Moisture Cream

79, 88

U

SARA

46

Satin Facial Scrub, Mint

79

T

Savvy Minerals - Blush

81

Tangerine

Savvy Minerals - Bronzer

81

Tangerine+

38

V

Savvy Minerals - Brush Set

83

Tea Tree

33

V-6 Vegetable Oil Complex

49

Savvy Minerals - Eyeliner- Jet Setter

83

The Gift

47

Valerian

33

Savvy Minerals - Eyeshadow

83

Thieves

47, 58

Valor

47

Savvy Minerals - Foundation

81

Thieves AromaBright Toothpaste

58, 90

Valor II

47

Savvy Minerals - Lip Gloss

84

Thieves Cleansing Soap

58, 87

Vetiver

34

Savvy Minerals - Lipstick

84

Thieves Dental Floss

58, 90

Vitassage with Storage Case

53

Savvy Minerals - Misting Spray

84

Thieves Dentarome Ultra Toothpaste 58, 90

Savvy Minerals - Multitasker

83

Thieves Dish Soap

58

W

Savvy Minerals - Veil - Diamond Dust

83

Thieves Essential Rewards Kit

94

White Angelica

47

SclarEssence

46

Thieves Foaming Hand Soap

58, 87

Wintergreen

34

Sensation

46

Thieves Fresh Essence Plus Mouthwash 58, 90

Wolfberry Crisp Bars

74

Sensation Bath & Shower Gel

86

Thieves Household Cleaner

59

Wolfberry Eye Cream

79

Sensation Massage Oil

49

Thieves Laundry Soap

59

Shutran

46

Thieves Mints

59

X

Shutran Shave Cream

79

Thieves Spray

59

Xiang Mao

Slique Bars

69

Thieves+

Slique Essence

69

Thieves Waterless Hand Purifier

59

Y

Slique Tea

69

Thyme

33

Ylang Ylang

101

INDICE

USB Diffuser

52

33

34

38, 59 34


GATA SĂ TE ALĂTURI? Aderarea la Young Living este simplă și prezintă o mulțime de beneficii! Iată cum se procedează: 1.

Accesează YoungLiving.com/Signup.

2.

Urmează instrucțiunile de înscriere de pe ferestrele de dialog emergente și selectează opțiunea de membru distribuitor sau client: a.

embrii distribuitori beneficiază de o reducere de 24 la sută la produse, plus oportunitatea de a M beneficia de programul Essential Rewards și de planul nostru generos de compensare.

b.

Membrii clienți plătesc prețul întreg pentru produsele Young Living, nefiind nevoie de comenzi minime pentru a rămâne activi. Membrii clienți nu pot beneficia de programul Essential Rewards sau de planul de compensare.

3.

Dacă dorești, selectează setul Starter și pe cel Essential Rewards.

4.

Adăugă orice produse suplimentare la comandă.

5.

Mergi la casă și finalizează-ți înscrierea.

6.

Bucură-te de produse pe bază de uleiuri esențiale de cea mai bună calitate din lume!


WORLD LEADER ESSENTIAL OILS in

Ne luăm în serios rolul de a proteja planeta. Procesul nostru de producție de ultimă generație vă aduce cele mai pure uleiuri din lume.

Acesta poartă denumirea ®

Nu este un slogan, este ceea ce ne definește.

384958 v.1

®


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.