Salvatorii nemteni nr 6

Page 41

Importanţa pregătirii în activitatea profesională a pompierilor

►►Lt. Paul Marius BORDEIU

41

Audacia et Devotio

Oamenii învaţă în diferite perioade ale vieţii şi ale activităţii lor profesionale, fiind capabili să aplice în mod diferit ceea ce învaţă şi la un nivel aparte în funcţie de individ. Abilitatea de a învăţa trebuie să fie însoţită de motivaţia sau intenţia de a învăţa. Motivaţia de a învăţa este în legătură cu cel puţin unul din următoarele aspecte: - importanţa cunoştinţelor şi a deprinderilor ce trebuie dobândite, cum vor ajuta acestea, în munca de zi cu zi; - evoluţia în cariera profesională; - importanţa funcţiei deţinute, necesitatea cunoaşterii modului de rezolvare a problemelor de serviciu; - ce reprezintă învăţarea pentru sine. Disponibilitatea pentru învăţare este legată de importanţa competenţei profesionale, precum şi de îndeplinirea unor obiective precum: împlinire profesională, avansare, autoritate, relaţiile cu colegii de muncă, creativitate, curiozitate, responsabilitate, frica de eşec, recunoaştere, statut profesional etc. Cu cât motivaţia este mai puternică, cu atât apare un grad mai ridicat de asimilare a cunoştinţelor. Motivaţia de a studia este determinată de răspunsul la o serie de întrebări, cum ar fi: - Cât de important este să acumulez aceste cunoştinţe? - Dacă le învăţ, mă vor ajuta? - Ce va însemna aceasta pentru mine? Motivarea unei persoane este determinată de raportul dintre performanţă şi efortul depus. Pentru a stimula pregătirea profesională, se pot aplica diverse forme de motivare: - motivarea intrinsecă ce rezultă din angajarea şi interesul persoanei pentru îmbogăţirea cunoştinţelor, precum şi din stimularea acestora. - motivaţia extrinsecă este rezultatul unor recompense şi penalizări exterioare, cum ar fi sistemul de recompense şi sancţiuni din mediul militar. - motivarea pozitivă se realizează atunci când cadrul militar primeşte recompensa dorită, pentru comportamentul lui adecvat cerinţelor impuse de pregătire. - motivarea negativă apare atunci când cadrul militar se pregăteşte doar ca să evite o sancţiune. Corelaţia dintre pregătirea profesională şi succesul în carieră este una foarte puternică, a fi bine pregătit într-un domeniu oferă posibilitatea dezvoltării unei cariere, dar nu o asigură. Succesul în carieră survine unei pregătiri profesionale constante, combinate cu un caracter puternic, ce presupune stăpânirea unor trăsături precum: ambiţie, informare, demnitate, diplomaţie, răbdare, promptitudine, imaginea personală etc. Cei ce se pregătesc pentru a progresa profesional sunt puţini, memorabili sunt „salvatorii”, cei ce se pregătesc doar pentru a salva viaţa sau bunurile semenilor. Reprezentarea socială a profesiei de pompier depinde de nivelul de calificare şi de implicare al celor care o practică, de competenţa şi profesionalismul lor, dar şi de recunoaşterea importanţei ei de către populaţie sau alte categorii profesionale.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.