Buletin DCDI nr.7

Page 1

Universitatea BabeČ™-Bolyai Cluj-Napoca

Buletinul Informativ al Departamentului de Cercetare Dezvoltare Inovare

Nr. 7, Martie 2008


2

Buletinul Informativ al Departamentului de Cercetare Dezvoltare Inovare

UBB 500 Realizări și perspective EDITORIAL - Prof. Dr. Ioan Bucur, director Departament CDI

Diversele sisteme de clasificare a unităţilor de învăţământ superior elaborate în ultimii ani pe plan naţional au arătat că Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) este una dintre cele mai reprezentative universităţi din România. Clasificările internaţionale au devenit importante instrumente în competiţia globală, ele reuşind să atragă atenţia atât a potenţialilor viitori studenţi la diferite nivele şi a instituţiilor de învăţământ superior, cât şi a politicienilor şi guvernanţilor, într-o manieră mult mai rapidă şi directă decât alte instrumente utilizate de universităţi. Se estimează astfel că aceste instrumente vor continua să fie utilizate pe scară largă şi să genereze importante reacţii la nivel managerial instituţional, naţional şi chiar la nivel european. Utilizarea acestor clasificări ca instrumente de publicitate şi acumulare de capital de imagine este, actualmente, nu numai imposibil de evitat dar şi extrem de utilă şi productivă la nivel internaţional, mai ales prin forţa demersului de a polariza şi orienta atenţia diferiţilor actori asupra performanţei învăţământului superior. Centrarea în schimb, a demersurilor manageriale ale instituţiilor de învăţământ superior şi a sistemelor naţionale de învăţământ superior pe efortul de intrare, cu cel puţin 1, 2 instituţii la nivel naţional în aceste ierarhii, trebuie să ia în considerare nu numai efectele pe termen scurt şi deciziile liniare de tip cauză – efect cu impact asupra criteriilor şi indicatorilor diferitelor tipuri de clasificări ci şi implicaţiile acestor decizii pe termen lung. In februarie 2006 a fost elaborată strategia UBB în vederea accederii între primele 500 universităţi ale lumii prin prisma clasamentului Shanghai. Ne aflăm la doi ani de la elaborarea acestei startegii, care cuprindea diverse analize şi propuneri de politici, şi putem pune în evidenţă câteva realizări şi idei de perspectivă. Sistemul Shanghai de clasificare a

universităţilor are un important impact internaţional, impact exprimat prin numarul mare de articole şi analize care îl prezintă şi discută. Acest sistem este recunoscut datorită faptului că indicatorii utilizaţi sunt indicatori de prestigiu, obiectivi şi verificabili independent de cei care au propus sistemul de clasificare. Sistemul îşi certifică validitatea şi prin faptul că primele locuri sunt ocupate de universităţi care ar fi fost clasificate acolo şi pe baza unor propuneri venite direct din partea comunităţii ştiintifice. Intr-o prezentare succintă, criteriile şi indicatorii utilizaţi în Clasamentul Shanghai sunt: (1) Prestigiul profesional al personalului angrenat în activităţile universităţilor (”Quality of Faculty”) – Premiile Nobel; Medalii Fields şi ”Highly Cited Researchers”. (2) Prestigiul profesional al absolvenţilor/ al celor aflaţi în pregătire (“Quality of Education”) - Premiile Nobel şi Medaliile Fields. (3) Produse ale activităţii ştiinţifice (“Research Output”). Sistemul Shanghai include aici în primul rând publicaţiile indexate de către Institute for Scientific Information (ISI) (http://www.isinet.com). Acesta este un criteriu care poate fi utilizat şi în context românesc, fiind suficient de saturat în performanţa universităţilor româneşti pentru a putea discrimina între acestea. Clasamentul Shanghai mai ia în considerare şi un indicator care raportează suma ponderată a indicatorilor menţionaţi mai sus la mărimea instituţiei (resurse disponibile = indicator de eficienţă). La momentul lansării programului UBB 500, in 2006, s-a constatat că pe baza estimării scorurilor pe care universităţile românesti le obţin în clasamentul Shanghai, UBB a avut în 2005 un scor de 3,96 (comparativ cu scorul de 100 al universităţii Harvard, aflată pe primul loc, şi cu scorul de 8,2 al universităţilor de pe

ultimele locuri din top 500). Concluzia care se degaja de aici era că “este necesară cel puţin o dublare a scorului Shanghai pentru intrarea în top 500”. Pe baza acestei constatări au fost fixate “ţinte” pentru fiecare facultate, vizând numărul de articole în reviste cotate ISI pe care facultatea respectivă trebuie să le publice în perioada 2006-2007. Comparând proiecţia făcută la începutul lui 2006 cu rezultatele obţinute la sfârşitul lui 2007 (Tabelul 1) se pot costata următoarele: - facultăţile care aveau un scor relativ mare în producţia de articole cotate ISI (Fizică, Chimie şi Inginerie Chimică, Matematică şi Informatică şi Biologie şi Geologie) au reuşit fie să depăşeasca ţinta propusă pentru 2006-2007 (Chimie-Inginerie chimică, Fizică – dublu faţă de ţintă, Biologie-Geologie) fie să se apropie foarte mult de aceasta (MatemticăInformatică). Alte trei facultăţi au avut un scor apropiat de ţintă (Psihologie-Ştiinţele Educaţiei, Ştiinţa Mediului) sau relativ apropiat de aceasta (Istorie-Filozofie). Toate celelalte facultăţi au avut scoruri situate cu mult sub ţinta propusă. - Din această analiză se pot trage, într-o primă instanţă, trei concluzii: 1 – Facultăţile cu profil “experimental”, care au avut o producţie ISI ridicată, şi-au mobilizat potenţialul în vederea creşterii acesteia. 2 – Facultăţile cu o producţie ISI scăzută (sau absentă) nu au reuşit să se mobilizeze suficient pentru a obţine o rată acceptabilă de creştere a acesteia. 3 – Proiecţia facută în 2006 pare să nu fi fost realistă, cel puţin pentru anumite facultăţi, astfel încât se impune o regândire a acesteia pentru perioada următoare, pe baza unor criterii care să ţină cont de ponderea domeniului în producţia ISI pe plan mondial şi de potenţialul efectiv de creştere în cadrul UBB.


Nr. 7 Martie 2008

3

Tabelul 1 Facultatea Fizică Chimie şi Inginerie Chimică Matematică şi Informatică Biologie şi Geologie Stiinţa Mediului Geografie Istorie şi Filizofie Psihologie şi Stiinţele Educaţiei Sociologie şi Asistenţă Socială Drept Litere Stiinţe economice şi Gestiunea Afacerilor Business Studii Europene Stiinţe Politice şi Administrative Educaţie fizică şi Sport Teatru şi Televiziune Teologie Ortodoxă Teologie Greco-Catolică Teologie Romano-Catolică Teologie Reformată DPPD Total

Număr ţintă Personal Articole de articole ISI didactic ISI în 2005 2006/2007 52 73 73 95 93 93 118 54 59 67 20 34 19 1 10 62 1 31 94 12 47 51 1 26 36 0 18 33 1 17 195 3 98 155 0 78 20 2 10 35 2 18 67 1 34 53 0 27 31 0 16 21 1 11 24 1 12 5 0 3 9 0 5 32 0 16 266 736

Pentru o proiecţie mai realistă a producţiei ISI pe domenii din cadrul UBB trebuie să se ţină cont de următorii factori: 1 – Numărul de articole ISI publicat în cadrul domeniului, pe plan mondial; analiza datelor arată că ierarhia, pe baza acestui criteriu, în cadrul domeniilor acoperite de UBB, este următoarea: 1, biologie; 2, fizică; 3, chimie-inginerie chimică; 4, matematicăinformatică; 5, psihologie-ştiinţele educaţiei; 6, ştiinţa mediului-ingineria mediului; 7, geologie-inginerie geologica-mine-petrol; 8, economie şi afaceri; 9, sociologie, ştiinţe politice, jurnalism; 10, geografie; 11, ştiinţele sportului; 12, studii culturale-folclor; 13, drept; 14, istorie. 2 – Poziţia actuală a României în clasificările privind producţia ştiinţifică în comparaţie cu alte ţări din Europa şi din lume. 3 – Numărul de cadre didactice din fiecare facultate; 4 – Evolutia numărului de articole în cadrul unei facultăţi (2005, 2006, 2007) 5 - Creşterea pe an a UBB trebuie să treacă de pragul de 30% (pentru a avea o creştere similară cu universităţile din top 500, locurile 400-500)

Articole ISI realizate în 2007 98 141 57 36 6 0 13 16 1 0 1 6 1 1 2 0 0 0 0 0 0 379

Pornind de la aceşti factori, proiecţia care se poate imagina pentru perioada 2008-2012 este redată în Tabelele 2 şi 3. Tabel 2 UBB 500 NR

Facultatea

ISI WEB

Prognoza

cadre

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

1

Facultatea de Biologie si Geologie

78

26

25

36

46

62

83

111

148

2

Facultatea de Business

22

0

0

1

2

3

4

5

7

3

Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica

98

91

81

98

110

129

152

179

210

4

Facultatea de Drept

43

0

0

0

1

2

4

7

12

5

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

52

0

0

0

1

2

3

5

8 204

6

Facultatea de Fizica

53

75

110

141

146

159

173

188

7

Facultatea de Geografie

67

1

0

0

2

4

7

11

18

8

Facultatea de Istorie si Filosofie

97

22

24

13

27

32

38

45

53

9

Facultatea de Litere

205

1

2

1

4

8

15

28

52

10

Facultatea de Matematica si Informatica

124

40

41

57

66

79

95

114

137

11

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

93

7

24

16

30

38

49

63

80

12

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

44

2

2

1

3

5

8

12

18

Facultatea de Stiinta Mediului

21

5

6

6

8

11

15

20

27

169

6

3

6

9

14

21

32

48

66

1

0

2

3

5

8

12

18

13 14 15

Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii

16

Facultatea de Studii Europene

43

6

5

1

7

9

11

14

17

17

Facultatea de Teatru si Televiziune

37

1

0

0

2

3

4

5

6

18

Facultatea de Teologie Greco-Catolica

22

0

0

0

1

2

3

5

7

19

Facultatea de Teologie Ortodoxa

22

1

0

0

1

2

3

5

7

21

Facultatea de Teologie Reformata

11

0

0

0

0

1

2

3

4

20

Facultatea de Teologie Romano-Catolica

5

0

0

0

0

1

1

2

2

1372

285

323 13.33%

379 17.34%

469 23.75%

571 21.75%

699 22.42%

866 23.89%

1083 25.06%

Total Crestere % fata de anul precedent


4

Buletinul Informativ al Departamentului de Cercetare Dezvoltare Inovare

Tabel 3

UBB 500 NR

ISI WEB

Facultatea

Prognoza

cadre

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

1

Facultatea de Biologie si Geologie

78

26

25

36

49

71

103

149

215

2

Facultatea de Business

22

0

0

1

2

3

5

7

10

3

Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica

98

91

81

98

115

147

187

238

303

4

Facultatea de Drept

43

0

0

0

1

2

4

8

15

5

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

52

0

0

0

2

4

7

12

20

6

Facultatea de Fizica

53

75

110

141

166

195

229

269

316

7

Facultatea de Geografie

67

1

0

0

3

6

11

19

33

8

Facultatea de Istorie si Filosofie

97

22

24

13

25

32

41

52

66

9

Facultatea de Litere

205

1

2

1

4

8

16

32

64

10

Facultatea de Matematica si Informatica

124

40

41

57

74

96

125

162

210

11

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

93

7

24

16

33

46

64

88

121

12

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

44

2

2

1

3

5

8

13

21

13

Facultatea de Stiinta Mediului

21

5

6

6

9

13

19

28

41

14

Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor

169

6

3

6

10

16

26

42

68

15

Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii

66

1

0

2

4

7

12

20

32

16

Facultatea de Studii Europene

43

6

5

1

8

11

15

20

26

17

Facultatea de Teatru si Televiziune

37

1

0

0

2

3

5

7

10

18

Facultatea de Teologie Greco-Catolica

22

0

0

0

2

3

5

7

10

19

Facultatea de Teologie Ortodoxa

22

1

0

0

2

3

5

7

10

21

Facultatea de Teologie Reformata

11

0

0

0

0

1

2

3

5

20

Facultatea de Teologie Romano-Catolica

5

0

0

0

0

1

1

2

3

1372

285

323

379

514

673

890

1185

1599

24.44%

13.33%

17.34%

35.62%

30.93%

32.24%

33.15%

34.94%

Total Crestere % fata de anul precedent

O altă raportare care se poate face este la media ţărilor est-europene faţă de care România este în urmă la toate domeniile (sub forma în care au fost ele definite de ISI-Thomson) şi se poate fixa ca obiectiv atingerea mediei est-europene. Valorile medii ale numărului de articole/1mil. de locuitori în fiecare ţară cuprind toate instituţiile, fie ele mai mult sau mai puţin performante. UBB, însă, îşi propune să publice atât cât publică

universităţile de prestigiu. S-ar putea constata astfel că la unele domenii UBB depăşeşte media instituţiilor din Europa de Est. Pentru o comparaţie cât mai precisă, trebuie să se ţină cont de numărul de cadre didactice şi cercetători de la fiecare facultate. Considerând că UBB este o instituţie mare şi proporţia de cadre didactice a fiecărei facultăţi corespunde aproximativ proporţiei din ţările est-europene se poate face o încercare de estimare a

numărului de articole posibil de realizat de către fiecare facultate. Deoarece domeniile definite de ISI-Thomson nu corespund perfect cu profilele facultăţilor, s-au realizat unele grupări, atât de facultăţi cât şi de domenii. (Tabelul 4). În tabel se compară eficienţa relativă în termeni de publicare a diferitelor facultăţi. De asemenea este calculat numarul de articole care ar trebui publicat pentru o performanţă relativ egală.


Nr. 7 Martie 2008

5

Domeniul (conform ISI)

Facultatea • Facultatea de Chimie si Inginerie Chimică • Facultatea de Fizică

Chemistry Physics Mathematics Computer Science Biology & Biochemistry Geosciences Molecular Biology & Genetics Microbiology Plant & Animal Science Neuroscience & Behavior Psychiatry/ Psychology Social Sciences, General

• Facultatea de Matematică şi Informatică

• Facultatea de Biologie si Geologie • Facultatea de Geografie

• Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei • Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Nr. Articole / 1mil.loc. în Nr.articole Indice de perioada 1997-2006 publicate de performanţă Media Europei de Est facultate în 2007 (A) (B) (C=B/A)

753.1 638.5 161.7 88.1

Nr. de articole pt. un indicator C=0.25

98 141

0.130 0.221

188 160

57

0.228

62

0.046

197

0.107

40

0.251

8

0.065

23

274.9 82.9 78.4 57.4

36 0

295.1 88.6 28.2 42.5

16 1 6

• Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor • Facultatea de Studii Europene • Facultatea de Business

Economics and Business

31.9

• Facultatea de Stiinta Mediului

Environment/Ecology

92.2

1 1 6

In vederea atingerii obiectivului UBB 500 pot fi identificate câteva acţiuni specifice pe care universitatea le poate întreprinde pe termen scurt sau lung: 1. Analiza scorurilor instituţionale în diferite clasificări şi identificarea domeniilor de intervenţie; 2. Analiza proceselor necesare menţinerii indicatorilor identificaţi ca potenţial de schimbare instituţională din diferite perspective; 3. Identificarea de măsuri strategice pentru stimularea rezultatelor ştiinţifice în concordanţă cu strategii de dezvoltare a proceselor necesare stimulării producţiei şi menţinerii acesteia pe termen lung la un anumit nivel de calitate; 4. Adoptarea de strategii de finanţare a cercetării ştiinţifice; 5. Transparenţa cu privire la poziţia instituţională în diferite clasificări; 6. Prezentarea explicită a diferitelor poziţii în ierarhii naţionale sau internaţionale pentru publicul larg – diferite categorii de public ţintă;

9. Dublarea standardelor necesare intrării în clasificări internaţionale de standarde necesare menţinerii relevanţei ştiinţifice locale, regionale şi naţionale şi a rolului universităţii în dezvoltarea regională; 10. Adoptarea de strategii pe termen lung.

Odată cu lansarea Strategiei cercetării în UBB şi a proiectului UBB 500, Universitatea Babeş-Bolyai a întreprins o mare parte din acţiunile menţionate mai sus (e.g. analiza scorurilor instituţionale, măsuri de stimulare a rezultatelor ştiinţifice, strategii de finanţare, prezentarea în presă a problemelor privind cercetarea în UBB, performanţa şi misiunile acesteia, etc.). Pentru a susţine, însă, proiecţia de producţie ISI (singura care poate cu adevărat să susţină proiectul UBB 500), sunt necesare câteva măsuri concrete, care s-ar putea rezuma astfel:

5. Atragerea de oameni valoroşi; utilizarea burselor de reintegrare; 6. Atragerea de personal administrativ printr-o politică de remuneraţie adecvată; 7. Susţinerea administrativă a activităţii de cercetare prin proceduri clare; 8. Distribuirea către facultăţi a sumelor provenite din IC6 după nivelul performanţelor în cercetarea ştiinţifică, etc. Credem că prin efortul general al tuturor factorilor de responsabilitate din UBB şi în primul rând al unităţilor implicate în cercetare (catedre, departamente, facultăţi, centre şi institute de cercetare), obiectivul UBB 500 poate fi pus în practică până în anul 2012.

1. Accesul nelimitat la literatura de specialitate;

7. Prezentarea explicită a concepţiei instituţionale versus concepţiei clasificărilor naţionale şi internaţionale cu privire la conceptul de instituţie performantă, instituţie de calitate cu raportare şi la alte elemente ale misiunii universităţii;

2. Accesul la informaţii asupra ISI Thomson şi acţiuni de cunoaştere a revistelor cotate ISI : informare, conştientizare;

[Notă: acet material a fost realizat prin contribuţia echipei formate din:

3. Creşterea numărului de cercetători;

8. Argumentarea rolului cercetării în dezvoltarea instituţională pe termen lung;

4. Recompense ştiinţifice;

Prof. Dr. Serban AGACHI, Prof. Dr. Ioan BUCUR, Prof. Dr. Daniel DAVID, Robert COROS, Cristian DRAGOŞ, Razvan FLORIAN, Alin MIHAILA, Camelia Moraru, Carmen POP. ]

pentru

realizările


6

Buletinul Informativ al Departamentului de Cercetare Dezvoltare Inovare

Personalități Marcante Péterfi Leontin Ştefan

profesor la Facultatea de Biologie şi Geologie , membru consultant al Academiei Române Péterfi Leontin Ştefan s-a născut la 3

doctorale, în limba română

februarie 1937 într-o familie de renumiţi

algelor. Ca o recunoaştere a prodigioasei şi

naturalişti. Bunicul său

Péterfi Martin,

îndelungatei sale activităţi ştiinţifice, în anul

consacrat biolog, a fost invitat de către

2000 a fost ales membru corespondent

Alexandru Borza să participe la organizarea

al Academiei Române. Este profesor

noului

consultant de la 1 octombrie 2007.

muzeu

Botanice- Cluj,

herbar

al

Grădinii

proaspăt infiinţat. Tatăl

său, academicianul Péterfi Ştefan, a fost

Péterfi Leontin Stefan s-a specializat în studiul

un specialist recunoscut în algologie şi

algelor dulcicole

fiziologia plantelor, iar unchiul său Péterfi

citologie

Francisc a fost conferenţiar la Catedra de

cantitativă, biotehnologie), domenii mai

Zoologie, tot în cadrul Facultăţii de Ştiinţe

puţin abordate sau necercetate la noi. In

Naturale - Geografie a Universităţii Babeş-

anul 1971 a susţinut teza de doctorat cu

Bolyai din Cluj. Astfel Péterfi L. St. reprezintă

titlul “Cercetări taxonomice, ecologice şi

a treia generaţie în succesiunea biologilor

de vegetaţie privind algele din câteva

din familia sa.

bălţi şi mlaştini eu- şi mezotrofe de la

Sălicea (Cluj)”.

A absolvit Universitatea din Cluj,

(floristică, taxonomie,

ultrastructurală,

ecologie

Facultatea de Ştiinţe Naturale-Geografie,

Secţia Biologie în anul 1959, obţinând

Leontin Stefan a contribuit la cunoaşterea

în specialitatea de biolog-

florei algale, prin semnalarea a peste 500

diploma

!

şi

Taxonomia

botanist.

Prin activitatea sa profesorul Péterfi

taxoni noi pentru teritoriul Romaniei. Astfel, După terminarea facultăţii, şi-a

a făcut cunoscute algele tinoavelor şi ale

început activitatea ca preparator la Catedra

sfagnetelor de trecere din Munţii Apuseni,

de Botanică a universităţii clujene (1960

Carpaţii Orientali şi Meridionali, cele ale

-1964), apoi a lucrat ca cercetător ştiinţific

bălţilor, iazurilor şi eleşteelor din Câmpia

la Centrul de Cercetări Biologice Cluj (1964

Crişurilor, Podişul Hârtibaciului, Câmpia

– 1994). În anul 1994 a ocupat prin concurs

Transilvaniei şi de la Porţile de Fier. O atenţie

postul de conferenţiar titular la Catedra de

deosebită a acordat cunoaşterii algelor din

Biologie Vegetală a Facultăţii de Biologie

Masivul Retezat, regiune cercetată timp de

şi Geologie, iar în 1996 devine profesor

zece ani.

universitar la aceeaşi catedră. A predat în

Concomitent cu cercetările algofloristice,

limba magiara cursurile de Morfologia şi

a abordat din punct de vedere taxonomic

anatomia plantelor, Botanică sistematică

unele genuri de clorofite, euglenofite

şi Fitosociologia şi vegetaţia Romaniei.

şi

Pentru

a

Chlamydomonas, Mallomonas, Synura etc.).

ţinut cursurile şi seminariile de Ecologie

Astfel, a descoperit şi descris 26 specii,

fitosociologică

15 varietăţi şi 14 taxoni infragenerici noi

masteranzi,

linia

maghiară,

(partea referitoare la

comunităţile algale), iar în cadrul cursurilor

crizofite

pentru ştiinţă.

(Scenedesmus, Staurastrum,


Nr. 7 Martie 2008

7

Un alt domeniu în care a efectuat cercetări

aprofundate este cel al ecologiei cantitative

la peste 15 contracte de cercetare, granturi

a algelor dulcicole, în care a abordat şi

CNCSIS,

metode statistico-matematice, modelarea

ştiinţifice interne şi internaţionale, este

etc. Astfel a elaborat în premieră mondială

membru în comitetul de redacţie al unor

un model tridimensional, reprezentând

reviste şi publicaţii, societăţi naţionale şi

afinităţile cenotice ale desmidiaceelor

internaţionale de specialitate din ţară şi

oligotrofe, a iniţiat modelarea matematică

străinătate. Din 1998 este expert al Comisiei

a structurii şi organizării comunităţilor,

de evaluare ştiinţifică CNCSIS,

folosind modelul curbei normale. A studiat

în Comisia Ministerului de acordare a

productivitatea fitoplanctonică în Molhaşul

burselor de studiu pentru străinătate, iar

cel Mare de la Izbuc, iar prin cercetările

în 2000 a fost numit membru în Consiliul

! sale paleobotanice a reuşit reconstituirea

Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor

Mallomonas transsylvanica

Profesorul Péterfi L.St. a participat la

organizări

de

manifestări

membru

succesiunii comunităţilor de diatomee în

şi

sedimentul de la Tăul Zănoguţii din Retezat,

Biologie.

Unităţile taxonomice noi pentru ştiinţă au

datele obţinute fiind corelate cu evoluţia

fost recunoscute de către specialiştii din

vegetaţiei cormofitice tardi- şi postglaciale.

cercetărilor sale, a abordat şi importante

străinătate şi incluse în monografii critice.

aspecte practice. Împreună cu specialiştii

Pentru cercetarea genului Mallomonas a

naturii au stat şi ele în atenţia profesorului

din

creat o cheie de determinare computerizată

Péterfi. Astfel nu numai că a cercetat sub

Universitatea de Medicină şi Farmacie,

precum şi principiul unui alt program BASIC

raport algologic rezervaţii ştiinţifice şi

Institutul

mai complex, destinat elaborării unor chei

naturale (Mestecănişul de la Reci- Covasna,

Endocrinologie din Cluj-Napoca, a fost

de determinare bazate pe codificarea

Parcul Naţional Retezat, etc.), ci a făcut

coautorul

speciilor. Clasificarea bazată pe taxonomie

recomandări pentru conservarea lor, sau

dintre care mai semnificativă, brevetată,

numerică a speciilor de Mallomonas i-a

punerea sub regim de ocrotire a unor

este utilizarea biomasei algei Spirulina

asigurat profesorului Péterfi recunoaştere şi

sfagnete reprezentative.

ca medicament în tratamentul obezităţii

prioritate categorică pe plan mondial.

Péterfi L.St. a beneficiat încă din anii

(SPIRULAN, 1988).

O altă ramură a cercetărilor sale se referă

tinereţii de specializări în străinătate,

la ultrastuctura algelor, domeniu în care a

care ulterior au stat la baza obţinerii unor

1970 un colectiv de algologie în cadrul

adus o serie de precizări şi noutăţi privind

rezultate remarcabile. Astfel s-a specializat

Institutului de Cercetări Biologice Cluj, care

organizarea submicroscopică a celulelor, a

în citologia ultrastructurală la Catedra de

în ultimele decenii a devenit

variabilităţii scvamelor şi setelor silicioase

Botanică a Universităţii Leeds din Marea

prin rezultatele sale ştiinţifice nu numai în

a 75 specii de Mallomonas, Mallomonopsis,

Britanie, s-a documentat în taxonomia şi

ţară, ci şi în străinătate Şcoala algologică

Synura, etc., unele noi pentru ştiinţă,

ecologia algelor dulcicole la Catedra de

clujeană se află într-o continuă dezvoltare

altele studiate în premieră cu ajutorul

Botanică a Universităţii Carolina din Praga,

şi afirmare, mai ales de când Péterfi L.

microscopului electronic (domeniu în care a

a participat la schimburile de experienţă

St. a devenit conducător de doctorat în

colaborat cu prof. Constantin Craciun).

de la Universitatea din Havana, Republica

domeniul Biologie, specializare Botanică.

Cuba, apoi la Laboratoarele de algologie

Activitatea de cercetare ştiinţifică asiduă

ale academiilor din Cehia şi Slovacia.

a Domniei Sale a fost răsplătită şi prin

Aspectele legate de ocrotirea

Certificatelor Pe

Universitare,

lângă

Institutul

de

latura

teoretică

Cercetări

Oncologic

şi

Comisia a

Biologice,

Clinica

de

unui număr de 22 invenţii,

Péterfi L. St.

a infiinţat după

cunoscut

A obţinut rezultate semnificative

premii şi distincţii. Astfel în anul 1979

în activitatea ştiinţifică. A elaborat şi

a primit Medalia “Meritul Ştiinţific”, iar în

publicat , singur sau în colaborare 6 cărţi

1981 Premiul ‘E.C. Teodorescu “al Academiei

sau capitole de cărţi, un curs universitar

Române pentru volumul IV din “Tratatul de

şi 161 articole ştiinţifice originale, la care

algologie”.

se mai adaugă 24 rezumate publicate în străinătate. Dintre acestea, 34 de lucrări în extenso, au apărut în reviste de specialitate din străinătate, din care 24 în reviste cu indice de impact. Lucrările amintite mai Mallomonas portal-ferreae!

Material prezentat de

sus au fost citate în literatura de specialitate

Conf. dr. Bartók Katalin

din ţară, dar mai ales în străinătate de

Catedra de Taxonomie şi Ecologie

peste 250 ori.

Facultatea de Biologie şi Geologie


8

Buletinul Informativ al Departamentului de Cercetare Dezvoltare Inovare

Tineri Cercetători Lector Univ. Dr. Ion Cârja născut 15 Septembrie 1971, Câmpeni, jud. Alba

În anul 1995 am absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai iar în anul următor masteratul, în cadrul aceleiaşi facultăţi, specializarea Istorie Modernă Comparată. Din perioda studiilor am acordat atenţie problematicilor de istorie modernă românească, în special istoria Transilvaniei în secolul XIX, precum şi istoriei mentalităţilor colective şi a imaginarului, preocupări materializate în teza de licenţă: Mentalităţi colective la 1848 în Transilvania, întocmită sub coordonarea profesorului Toader Nicoară, precum şi sub forma dizertaţiei de masterat care s-a ocupat de mişcarea petiţionară a românilor ardeleni în perioada imediat următoare revoluţiei paşoptiste. Înscrierea la doctorat în anul 1997, sub coordonarea profesorului Nicolae Bocşan, a însemnat în acelaşi timp inaugurarea unui şantier de cercetare care s-a dovedit viabil şi fructuos pe termen lung, axat pe istoria bisericii,

mai exact istoria Bisericii greco-catolice din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cercetarea desfăşurată pentru teza de doctorat cu tema: Biserică şi societate în Transilvania în perioada păstoririi mitropolitului Ioan Vancea (1869-1892), susţinută public în decembrie 2006 şi tipărită în 2007 la Presa Universitară Clujeană, a putut fi fructificată până în prezent într-o serie de proiecte punctuale sau de mai mare anvergură, finalizate prin participări la conferinţe, articole, studii precum şi câteva cărţi. Anul 1995 a însemnat în acelaşi timp începutul unei experienţe profesionale, mai întâi ca muzeograf la Muzeul Etnografic alTransilvaniei (1995-1998), postură care m-a ajutat să mă familiarizez mai îndeaproape cu structurile civilizaţiei tradiţionale ale satului transilvănean, asupra căruia voi reveni la scurtă vreme dinspre cercetările bazate pe sursa arhivistică. În anul 1998 am fost angajat prin concurs pe postul de preparator la Catedra de Istorie Modernă din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, după care am fost avansat succesiv la poziţiile de asistent (2000) şi apoi lector (2005). Parcurgerea acestor etape s-a împletit cu efectuarea unor stagii de formare esenţiale pentru cercetările desfăşurate până în prezent, în biblioteci şi arhive de renume în Europa şi în lume. Am obtinut in acest sens o prima bursă in cadrul programului Erasmus, nivel doctoral, la Institut des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris, în perioada: ianuarie – iunie 1999. Contactul cu marile bibliotece franceze, în special Biblioteca Institutului Catolic din Paris, mi-au dat ocazia atât de necesarei familiarizări cu literatura internaţională de istoria bisericească şi a vieţii religioase în epoca modernă. Au urmat în anul 2002 două scurte stagii de documentare la Roma

şi Eszterom (Ungaria), după care am avut posibilitatea să obţin, la scurt timp, o bursă de formare postuniversitară acordată de guvernul României: bursa „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania in Roma, în perioada: 1 octombrie 2002 – 31 iulie 2004. Stagiul efectuat la Roma în cadrul bursei „Vasile Pârvan”, la Accademia di Romania, a însemnat o perioadă importantă în evoluţia mea profesională din câteva motive. Am avut, astfel, posibilitatea de a mă familiariza cu literatura italiană şi internaţională de istoria bisericii şi a vieţii religioase, teologie, drept canonic, precum şi cu achiziţiile mai noi de metologia cercetării istoriei şi a ştiinţelor sociale. Am avut posibilitatea să mă documentez în aceste domenii ca urmare a frecventării unor biblioteci importante din Roma, dintre care menţionez câteva: Biblioteca Apostolică Vatican, Biblioteca Institutului Pontifical pentru Bisericile Orientale, Biblioteca Şcolii Franceze din Roma, Bibilioteca Universităţii Pontificale Lateran, Biblioteca Universităţii „La Sapienza”, Biblioteca Universităţii Roma III. Contactul cu specialiştii din ambientul ştiinţific italian şi pontifical, precum şi cu cercetătătorii din academiile şi institutele străine din Roma mi-a dat posibilitatea să mă pun la curent cu temele de cercetare aflate „pe val” în prezent, în alte istoriografii. Întâlnirea şi schimburile de idei cu universitari şi cercetători precum Aldo Martini (Arhiva Secretă Vatican), Andrea Ciampani (LUMSA), Vincenzo Poggi (Institutul Pontifical pentru Bisericile Orientae), Rita Tolomeo (Universitatea „La Sapienza”), Francesco Guida (Universitatea Roma III), Antonello Biagini (Universitatea„La Sapienza”), Andreas Gottsmann (Institutul Istoric Austriac din Roma) etc., s-au dovedit a fi deosebit de utile şi profitabile.


Nr. 7 Martie 2008

Una din cele mai temeinice experienţe profesionale la Roma, în perioada în care am beneficiat de bursa guvernamentală „Pârvan”, constă în şansa de a fi putut frecventa arhivele pontificale şi mă refer la Arhiva Secretă Vatican, Arhiva Congregaţiei pentru Afaceri Ecleziastice Extraordinare a Sfântului Scaun, Arhiva Congregaţiei pentru Biserici Orientale, Arhiva Congregaţiei de Propaganda Fide. Faptul a însemnat accesul la fonduri documentare esenţiale pentru reconstituirea raporturilor Bisericii greco-catolice din Transilvania cu Sfântul Scaun în secolul XIX şi în general pentru istoria relaţiilor şi a interferenţelor românilor cu catolicismul în epoca modernă. Menţionăm câteva astfel de fonduri cercetate: Secretariatul de Stat (al Sfântului Scaun). Epoca Modernă, Arhiva Nunţiaturii de la Viena, Congregaţiei pentru Afaceri Ecleziastice Extraordinare, UngheriaTransilvania, Scriiture riferite nei congressi. Romeni, Bizantini. Romeni. Cercetarea acestor fonduri răspunde unui imperativ multiplu al istoriografiei româneşti din prezent: recuperarea rămânerilor în urmă din domeniul istoriei bisericeşti şi a vieţii religioase, marginalizat de istoriografia de până în 1989 şi în egală măsură necesitatea introducerii în circuitul ştiinţific a materialelor de arhivă referitoare la istoria naţională, cu atât mai mult cu cât acestea sunt conservate în arhive externe. Stagiile de cercetare şi formare în bibliotecile şi arhivele din Franţa, Italia şi Ungaria, la care s-a adăugat cercetări făcute în ultimii 10 ani în arhivele statului din România, la direcţiile judeţene Alba şi Cluj, s-au materializat prin participări la conferinţe, naţionale şi internaţionale, prin publicarea a 35 de articole pe problematici de istorie bisericească, istoria mentalităţilor şi a imaginarului, publicate în reviste şi volume colective de specialitate apărute în ţară sau în străinătate precum şi a unui număr de 7 cărţi (coautor, coordonator, editor), precum şi a numeroase recenzii şi a câtorva traduceri în şi din limba italiană. Menţionez printre contribuţiile mai relevante din ultimii ani, semnate ca singur autor şi în colaborare, următoarele studii: Ipostaze ale imaginii “celuilalt” în timpul revoluţiei de la 1848 din Transilvania, în vol.Viaţă privată, mentalităţi colective şi imaginar social în Transilvania, coordonatori: Sorin Mitu, Florin Gogâltan, Cluj-Napoca – Oradea, 1997, pp. 249 – 260; Episcopatul greco-catolic român şi infailibilitatea papei la Conciliul Ecumenic

9

Vatican I(1869-1870) (co-autor), în vol. „300 de ani de la Unirea Bisericii Româneşti din Transilvania cu Biserica Romei”, coordonatori: Gheorghe Gorun, Ovidiu Horea Pop, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000; L’Arciduca Francesco Ferdinando e i romeni greco-cattolici nel contesto della creazione della diocesi di Hajdudorogh (1912), în “Quaderni della Casa Romena di Venezia”, no. 3/2004, pp. 341-352; L’immagine dell’Imperatore Carlo I (IV) presso i romeni della Transilvania, in Andreas Gottsmann (coord.), Karl I. (IV.), Der Erste Weltkrieg und das Ende der Donaumonarchie, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien, 2007, pp. 231-246; Etnia dhe besimi i rumunëve të Danubit të jugut në gjysmën e dytë të ‘800. Misioni greko-katolik i Vidinit, in „Hylli i dritës”, Tirana (Albania), XXVI, 2006, nr. 2 (249), pp. 175-188; Il vescovato greco-catolico romeno e l’autonomia cattolica d’Ungheria alla fine del XIX secolo. Contributi documentari, în „Ephemeris Dacoromana. Annuario dell’Accademia di Romania”, serie nuova, XII, 2004 (apărut în 2007), fascicolo II, p. 95-119. La acestea putem adăuga câteva lucrări de interpretare şi volume de documente: Biserica Română Unită la Conciliul Ecumenic Vatican I(1869-1870) (coautor), Presa Universitară Clujeană, 2001, 695 p.; Biserică şi societate în Transilvania în perioada păstoririi mitropolitului Ioan Vancea (1869-1892), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007, 406 p.; Episcopul Ioan Szabó şi Sfântul Scaun. Corespondenţă (1874-1910) (în colaborare), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007, 355 p.; Ioan Vancea, Corespondenţă cu Sfântul Scaun (1865-1890) (în colaborare), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007, 281 p. În vederea concretizării propriilor proiecte de cercetare, m-am implicat în organizarea unor manifestări ştiinţifice pe teme de istorie modernă şi istorie bisericească, astfel, în calitate de bursier „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania in Roma am organizat în colaborare cu Centro Interuniversitario di Studi sull’Europa Centro-Orientale (CISUECO) din cadrul Universităţii “La Sapienza”, simpozionul ştiinţific internaţional I Romeni e la Santa Sede. Dall’Medioevo all’età contemporanea, care şi-a ţinut lucrările în 10-11 decembrie 2003, care a prilejuit punerea în contact a unor valoroşi cercetători români şi italieni din zona de interes a istoriei bisericii, lucrările sale fiind publicate în volumul:

I Romeni e la Santa Sede. Miscellanea di studi di storia ecclesiastica, (coord. Ion Cârja), Editura Scriptorium, Bucarest-Roma, 2004, 282 p. Am participat de asemena, în perioada 1998-2007, la organizarea simpozionului ştiinţific naţional Spaţiile Alterităţii, desfăşurat sub patronajul Catedrei de Istorie Modernă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi a Muzeului de Istorie şi Etnografie din Lugoj, manifestare care a cunoscut până în prezent 11 ediţii. De curând am contribuit la organizarea simpozionului ştiinţific internaţional Identităţi confesionale în Europa CentralOrientală secolele XVII-XXI (14-17 Noiembrie 2007), desfăşurat sub egida Institutului de Istorie Ecleziastică al Universităţii BabeşBolyai, la care au participat alături de istorici şi teologi români şi specialişti din Austria, Slovacia şi Italia. Dintre proiectele de cercetare pe care aş dori să le concretizez în viitorul apropiat, în continuarea preocupărilor deja exersate de istoria bisericii şi istorie modernă românească, aş menţiona problema raporturilor Bisericii grecocatolice româneşti cu autonomia catolică din Ungaria în a doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX, temă puţin cercetată la noi până în prezent în istoriografia de specialitate şi care necesită deopotrivă atât publicarea unor documente cât şi elaborarea unor studii analitice. Ar mai fi de menţionat printre subiectele care ar putea prinde viaţă în anii următori, întocmirea unor ediţii de documente referitoare la administraţia internă a Bisericii greco-catolice în a doua jumătate a secolului XIX precum şi la raporturile acesteia cu Sfântul Scaun, încercările de extindere a unirii cu Roma la românii şi aromânii din sudul Dunării în a doua jumătate a secolului XIX, relaţia românilor cu puterea imperială austriacă în secolul al XIX-lea. Consider a fi importante în activitatea curentă de cercetare a unui istoric român al prezentului, atât necesitatea restituirilor documentare, a introducerii documentelor inedite în circuitul ştiinţific, demers mai mult decât necesar pentru o istoriografie care manifestă cronice rămâneri în urmă în ceea ce priveşte publicarea izvoarelor în raport cu alte istoriografii care au depăşit demult această etapă şi, în egală măsură, urgenţa asumării unor metode şi perspective de cercetare novatoare, propuse de istoriografiile occidentale.


10

Buletinul Informativ al Departamentului de Cercetare Dezvoltare Inovare

Publicații Emil Burzo

Magnetic Properties of Non-Metallic Inorganic Compounds Based on Transition Elements, Vol. I5α, Phyllosilicates, ISBN 978-3-540-44746-7, Springer Verlag Heidelberg, New York 2007

Cartea face parte din seria de volume, publicate de acelaşi autor, asupra silicaţilor şi reprezintă a 5-a apariţie editorială. Lucrarea se constituie ca o amplă monografie asupra unor clase de materiale de tip filosilicaţi, extinsă pe parcursul a 2 volume (α,β). Volumul I5α este structurat în 8 capitole şi prezentat pe parcursul a 537 pagini. In cadrul lucrării autorul analizează într-o maniera clară şi totodată critică datele aparute în aproape 3000 lucrari în literatura de specialitate, incluzând şi cele personale. Astfel, se discuta într-o strânsă

corelaţie structurile cristaline, proprietăţile electrice, magnetice, optice şi de transport precum şi datele obţinute prin difracţie de neutroni, rezonanţă magnetică nucleară şi paramagnetică electronică şi prin efect Mössbauer. Acest fapt a permis autorului de a evalua critic datele existente în literatura de specialitate şi de a le selectiona pe cele mai plauzibile. Pe acestă cale se pune la dispoziţia cititorilor o analiză temeinică a evoluţiei domeniului şi a manierei în care se conferă credibilitate diferitelor studii. Lucrarea se relevă a fi cea mai amplă aparută pe plan internaţional în domeniul

proprietăţilor fizice ale silicaţilor, acoperind un spectru larg de cercetări. Ca atare, aceasta are un puternic caracter interdisciplinar fiind de interes pentru specialiştii din diferite domenii ca fizica, chimia, geologia, ştiinţele inginereşti sau mediu. Lucrarea se bucură de succes pe plan internaţional reliefat prin prezentările aparute precum şi prin prezenţa acesteia în toate bibliotecile mari din lume, cu toate că preţul de cost este deosebit de ridicat. Lucrarea poate fi accesată şi pe internet pe site-ul editurii Springer Verlag.


Nr. 7 Martie 2008

11

Interferențe

Interacţiunea cercetare-artă

Programul Dramaturgia cotidianului Miruna Runcan

Comunitatea academică românească dar nu numai ea – se străduieşte (nu totdeauna cu entuziasm, nici totdeauna cu suficientă dibăcie) să găsească echivalenţe strategice şi... computerizabile între cercetarea universitară, văzută în paradigma ei clasică, fie ea fundamentală, fie ea aplicativă, şi creaţia artistică din învăţămîntul vocaţional. Aici, la noi, e într-un fel, un blocaj explicabil, cu vina de ambele părţi: nici facultăţile şi departamentele universitare cu tradiţie nu au o imagine foarte limpede despre ce se face într-o facultate cu profil artistic, nici şcolile superioare de artă nu sunt totdeauna dispuse să mediteze cu adîncime şi folos la rostul şi puterile lor cercetătoare. Facultatea de Teatru şi Televiziune clujeană, tînără şi, poate, mai puţin tributară unor modele oarecum obosite, a iniţiat cîteva programe de crecetare şi creaţie nu tocmai obişnuite în lumea teatrală de la noi. Punctul lor comun este privirea spre lumea în care ne mişcăm. Unul din ele a fost dedicat studiului cenzurii în teatru ( vezi volumele Viaţa teatrală în şi după comunism şi Cenzura în teatru. Documente 1946-1989 coordonate de conf. univ. dr. Liviu Maliţa, nominalizare la premiul pentru critică al Galelor UNITER în 2007) şi a acumulat o muncă de grup de peste trei ani. Un altul, dedicat editării lucrărilor româneşti şi străine (prea îndelung absente) de metodică şi teorie a teatrului e coordonat de conf. univ. dr. Anca Măniuţiu şi a acumulat, în ultimii doi ani, şapte titluri apărute la Editura casa Cărţii de Ştiinţă. Un al treilea, coordonat de semnatara acestui articol şi de conf. univ. dr. C.C. Buricea-Mlinarcic poartă numele generic de Dramaturgia cotidianului şi s-a născut în 2004 (fiind la rîndul său nominalizat pentru premiul de critică la Gala UNITER 2007). Şi acestea sunt doar... cîteva. Argumente Ceea ce încercă să pună în operă, de cîţiva ani buni, noua generaţie de regizori

şi scenarişti de film, urmată la oarecare distanţă de noua generaţie de dramaturgiregizori de teatru, dar şi ceea ce încercăm noi să demonstrăm – cu mai multă sau mai puţină pricepere –, este, simultan, legat de schimbarea de atitudine cu privire la actul artistic, dar şi de schimbarea de direcţie în raporturile strategic-retorice cu destinatarul comunicării artistice. Plecînd de la explorarea şi constatarea situaţiei de fapt, dar şi după cîţiva ani bogaţi în ceea ce priveşte radiografierea universului de reprezentări şi de inserţii comunicaţionale ale consumatorilor de media de vîrste şi de pe paliere sociale diverse, am îndrăznit să propunem, de cîtva timp încoace, proprii soluţii. Fie şi numai din raţiuni didactice, ni s-a părut necesară o abordare pe cît de simplă pe atît de radicală, provocatoare chiar, asupra mutaţiilor survenite de ambele părţi, producători-beneficiari de comunicare culturală. Am ales în acest scop, un titlu umbrelă, cel de Dramaturgie a cotidianului, utilizat în sensul compact propus la mijlocul secolului trecut de Erwing Goffman, şi anume cel de suport comportamental (mai mult sau mai puţin) ritualizat într-un spaţiu (antropologic) cultural dat. Fundamentul acestui demers, în fond până astăzi insolit, dar care este frăţeşte înrudit cu cercetările de istorie orală ale altor grupuri (cel de la FJSC, al profesorului Zoltan Rostaş, cel iniţiat de Irina Nicolau şi continuat de tinerii cercetători de la Muzeul Ţăranului Român şi, mai ales, cel al succesivelor echipe coordonate la Cluj de Ruxandra Cesereanu) este crearea unor punţi active, de lucru în grup prin cercetarea de teren, între jurnalişti (de presă scrisă şi televiziune) şi potenţialii autori de scenarii de ficţiune. Ştiu că multor colegi de generaţie ai noştri, cu atît mai mult celor mai în vîrstă, lucrul ăsta le poate produce frisoane memoriale, cu gîndul la „descinderile” scriitorilor în fabrici şi uzine, pentru a se adă-

pa propagandistic la „izvorul curat”, cum zicea...conducătorul. Îi asigur pe toţi, fără fir de ipocrizie, că nu e nici urmă de propagandă la mijloc şi că acest tip de cercetare nu-şi propune în nici un caz să facă concesii spiritului de jelanie auto-compătimitoare care zace, ca un sos cleios, pe toate potecile desfundate ale patriei. Ba, ca să fim net programatici, cred că modelul pe care, cu modestie, încercăm să-l urmăm, păstrînd proporţiile, este cel al echipelor lui Dimitrie Gusti, cu diferenţa că cercetarea noastră e una focalizată pe mentalităţi şi pe stilul de viaţă, pe conturarea patternurilor imaginare şi pe subiecte şi subiectivităţi active, pentru a configura fenomene şi teme acute, şi nu una etnografică. Presupoziţia/teză a unui asemenea demers e că, în fond, beneficiul acestei cercetări directe, nemijlocite, s-ar vedea pe trei palieredimensiuni foarte limpezi. Pe de-o parte, dimensiunea educativă-didactică, constând în cunoaşterea reciprocă a mijloacelor de investigare şi a tehnicilor de discurs efectiv (adică producător de efecte, românescul „eficient” e oarecum stors clişeistic de substanţă) între oamenii de media şi cei de teatru, altminteri foarte obişnuiţi să se ignore înalt şi reciproc. Ca să nu mai vorbim de educarea abilităţilor de cercetare de teren şi a celor de interacţiune cu oamenii şi instituţiile cercetate. Pe de altă parte, cea de reconfigurare a raporturilor dintre cercetarea de tip umanist, cu instrumentar minimal sociologic dar şi antropologic, şi experimentul artistic, întors în fine la condiţia sa primară, aceea de recitire, personală dar sistematică, a realităţii aşa cum este ea. (O paranteză necesară e de deschis aici. Experimentul artistic şi în particular cel aparţinînd domeniului spectacolului e, aproape ontologic, un soi de laborator de analiză hematologică: vine artisul şi îşi ia sînge, apoi şi-l priveşte prin microscop, apoi scoate fotograma analizei,


12

într-o ramă mai bine sau mai prost polisată, la vânzare. Nu spunem că nu se poate şi aşa, nici că e nelegitim să expui şi radiografia propriilor plămîni, şi ecografia propriului copil, cîtă vreme există cineva care să se uite la ele. Spunem doar că, de la Renaştere încoace, cunoaşterea empirică obişnuieşte să focalizeze un obiect şi să-şi propună o ţintă a demersului exploratoriu; iar focalizarea sinelui ca obiect nu e decît un caz particular al procesului experimental). În fine, a treia dimensiune e cea argumentativă, poate cea mai ambiţioasă din toate, cu toată modestia care poate fi implicată aici. O cercetare cu caracter interdisciplinar, pe o temă fixă, care îşi propune să aducă lămuriri, să radiografieze fenomenul enunţat în temă şi să afle subiecţi şi naraţiuni dacă nu neapărat excepţionale măcar emblematice, transformîndu-le liber în scenarii, vrea să sensibilizeze şi să convingă. Să sensibilizeze în raport cu proporţiile reale şi profund umane (nu cele prefabricate, masificatoare, manipulate de mijloacele de comunicare de azi) asupra fenomenului investigat. Şi să convingă atît cîmpul mediatic cît şi pe cel artistic de necesitatea/posibilitatea unor abordări coerente, adîncite şi empatice (în sensul complex, nu în cel restrîns, telenovelistic) asupra dramaticelor transformari umane, individuale şi colective, care ne traversează şi pe care le traversăm, adesea inconştient, în spaţiul şi în timpul în care ne aflăm. Fireşte, nu ne putem iluziona că un asemenea proiect poate produce peste noapte rezultate extraordinare şi „opere” de top. Ar fi cel puţin neserios şi ar contrazice flagrant tocmai apetitul de temeinicie care ne pune în mişcare. De altfel, cred că una dintre maladiile cele mai adînc schizofrene care macină cîmpurile artistice - de aici şi de aiurea – e obsesia capodoperei: ceea ce a dus, inevitabil, la o fragilizare fără precedent a respectului nostru faţă de profesionism. Credinţa noastră e că, pe termen mediu, bine îmbinate şi constant auto-controlate, prin producţii artistice sincere şi coerent construite, cele trei paliere-dimensiuni de mai sus pot oferi un confort sănătos pentru recuperarea spaţiului de reflecţie personală, dar şi de grup. A lucra împreună şi a te dezvolta individual în slujba unei/unor idei generoase sunt lucruri încă foarte rare în lumea culturii româneşti, iar proiectul Dramaturgiei cotidianului se dovedeşte, deja, unul cel puţin coagulant.

Relaţia media-teatru şi media-film, experienţe personalizate Vara lui 2007 a fost, în acest caz, un soi de moment de bilanţ. Tema aleasă timp de

Buletinul Informativ al Departamentului de Cercetare Dezvoltare Inovare

trei ani succesiv fusese Migraţia de muncă şi viaţa comunităţii. Apoi ea s-a schimbat, pentru următorul interval de patru ani, acum dedicîndu-ne tineretului, investigării orizontului de cunoaştere, practicilor de consum cultural şi comportamenleor adolescenţilor din mediile urbane, pe care i-am numit generic Generaţia X-Men & Women. Altfel spus, în primii trei ani, în locaţii diferite şi aproape fără nici un sprijin oficial exceptînd relaţiile de prietenie directe cu primăria din Băiuţ Maramureş, cu Universitatea din Baia Mare şi cu Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, nici o instituţie abilitată nu s-a oferit să ne ia în seamă, Facultatea de Teatru şi Televiziune putînd acoperi, pînă în 2006, doar cheltuielile de transport şi cazare ale studenţilor proprii. Dar noi neam ambiţionat şi am coborît pe pămînt căutîndu-i pe migratori şi pe cei rămaşi acasă, adunînd poveşti de viaţă, descriind spaţii, analizînd condiţiile favorizante şi efectele directe pe care migraţia le produce. Am reuşit, în primul an, doar o serie de reportaje într-un loc mirific, un sat maramureşan cu peste trei sute de ani de istorie minieră, acum deşert de mineri şi minerit. În al doilea, la Baia Mare, reportajele scrise s-au conjugat şi cu două scurte surori video, dar am avansat în schiţe de scenarii. Ba chiar, cu mijloace puţine dar mult entuziasm, unul dintre scenarii a devenit un scurt metraj de ficţiune. În fine, profitînd de extraordinar de generoasa găzduire a unui teatru tînăr, cel din Tîrgu Jiu, am schimbat spaţiul dar neam ridicat şi ştacheta, realizând trei reportaje video, cîteva interviuri antropologice şi cîteva reportaje scrise, dar şi cinci scenarii (dintre care trei reprezentate în spectacol lectură la Tîrgu Jiu, Cluj şi Bucureşti, Teatrul Odeon); ca să nu mai vorbim de imensul material pentru fotoreportaje, din care am realizat o expoziţie cu (doar) şaizeci de imagini.

trei, am reuşit să beneficiem, în sfîrşit, de un Grant AFCN. Ceea ce ne-a ajutat şi să adîncim metodologia şi să creştem... producţia: patru reportaje video, şase reportaje scrise şi şapte scenarii, dintre care patru reprezentate fie în spectacole lectură (Life Project de Alexandra Felseghi şi Alina Frâncu, White Rabbit de Mircea Laslo şi Mihai Pedestru şi cain_417@mail.com de Timur Felix Mihancea), fie pe scena Studioului Euphorion al Teatrului Naţional din Cluj (Panthouse de C.C. Buricea-Mlinarcic, jucat de anul II actorie, clasa conf. univ. dr. Diana Cozma şi asist. Radu Teampău).

!

FOTO: Mihai Pedestru E mult? E puţin? E încurajator, cîtă vreme tocmai am aflat că Ministerul Culturii şi Cultelor, prin AFCN, ne-a luat în serios, acordîndu-ne şi pentru 2008 o subvenţie. Pe cînd şi cel al Educaţiei? Rămîne de văzut... Noi încă avem convingerea că am deschis o cale lucidă, fireşte nu singura, de a lega învăţămîntul vocaţional/artistic de cercetare. Dar şi de „lumea de oameni”.

!

FOTO: Mihai Pedestru!

FOTO: Mihai Pedestru

Am tipărit, cu consecvenţă, toate materialele reieşite din fiecare tabără în revista ManInFest, am produs spectacole lectură şi puzderie de evenimente multimedia. În 2007, pentru a doua oară în parteneriat cu Teatrul Elvira Godeanu din Târgu Jiu şi îngroşînd grupul de exploratori ai taberei de cercetare şi creaţie la douăzeci şi

Şi de a-i aduce alături, cu metodă şi eficienţă, pe profesioniştii jurnalismului de cei ai creaţiei artistice, de care nu se deosebesc fundamental, măcar la vîrstele entuziasmului, decît prin ceva tehnici şi ceva bibliografii. Talentul îl aduc, dacă îl au, oricum de-acasă.


Nr. 7 Martie 2008

13

Oportunități

de colaborare științifică

http://www.cncsis.ro/bilateral_col_ro.php

In baza acordului încheiat între Consiliul Naţional al Cercetării Stiinţifice din Invăţământul Superior – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Invătământului Superior şi a Cercetării Stiinţifice Universitare (CNCSISUEFISCSU) şi Fundaţia Germană pentru Cercetare (DFG-Deutsche Forschungsgemeinschaft, www.dfg.de ) au fost stabilite următoarele obiective privind colaborarea ştiinţifică: •

consolidarea colaborărilor ştiinţifice existente precum şi identificarea şi dezvoltarea de noi teme de cercetare de interes reciproc; dezvoltarea de proiecte comune de cercetare, cu sprijin financiar din partea CNCSISUEFISCSU pentru echipa de cercetare din Romania şi cu sprijin financiar din partea DFG pentru echipa de cercetare din Germania; integrarea echipelor de cercetare din Romania, cu sprijin financiar din partea CNCSIS-UEFISCSU, în proiecte de cercetare de anvergură din Germania.

Principiile care au stat la baza dezvoltării instrumentelor de finanţare: •

utilizarea instrumentelor de finanţare existente în cadrul CNCSIS-UEFISCSU şi DFG prin adăugarea unei componente care să susţină colaborarea;

utilizarea sistemului de evaluare peer-review, la nivelul fiecărei organizaţii, reciproc acceptat, cu dezvoltarea ulterioară a unor proceduri comune de evaluare.

Instrumente de Finantare: Workshop-uri Stiinţifice : - pentru proiectele acceptate la finanţare în urma evaluarii efectuate la nivel naţional, de către CNCSIS-UEFISCSU, cheltuielile participantilor din Germania sunt suportate de către DFG în baza unei informări în scris a CNCSISUEFISCSU, insoţită de fişa de evaluare a workshopului; - suma maximă admisă pentru o deplasare este de 700 Euro (echivalent lei); suma totală acordată pentru participanţii din România la un eveniment de tip “Bilateral Symposia” nu depăşeşte suma de 5.000 Euro; Proiecte comune de cercetare (Joint Research Project) - un cercetator din România, în calitate de director proiect, participă la competiţia organizată pentru programul “IDEI”, Proiecte de Cercetare Exploratorie, conform pachetului de informaţii specific programului; - în situaţia în care propunerea de proiect este acceptată la finanţare există posibilitatea suplimentării bugetului aprobat cu suma de

max. 20.000 Euro (echivalent lei) daca există o colaborare între proiectul din România şi un proiect din Germania finanţat de către DFG; - un proiect aprobat spre finanţare în Germania va putea primi aceeaşi suplimentare de buget pentru colaborarea cu un Proiect de Cercetare Exploratorie acceptat la finanţare în România; Participarea echipelor de cercetare din România la Collaborative Research Centres - la iniţiativa germană, echipe de cercetare din România pot fi partenere în proiecte noi de tip “Collaborative Research Projects”; - evaluarea proiectelor cu parteneri din România se face şi cu participarea experţilor români; - echipele de cercetare din România implicate în asemenea proiecte sunt finanţate, pentru cercetările desfăşurate în cadrul proiectului, de către Autoritatea Naţională pentru Cercetare Stiinţifică programul “CAPACITATI” prin CNCSIS-UEFISCSU, în limita bugetului şi conform structurii unui proiect de tip “Proiecte de Cercetare Exploratorie”. Mihaela Neamţ


14

Buletinul Informativ al Departamentului de Cercetare Dezvoltare Inovare


Nr. 7 Martie 2008

15

Redactor şef: Prof. dr. Ioan Bucur Colectiv de redacţie Aurora Bencic, Gabriela Iudita Crişan, Nicolae Marina, Augusta Sabău, Mihaela Neamț Colectiv consultativ Prof. dr. Paul Şerban Agachi, Conf. dr. Daniel David, Prof. dr. Vasile Leb Prof. dr. Zoltan Neda, Prof. dr. Cătălin Popescu, Prof. dr. Octavian Popescu Prof. dr. Magdalena Vorzsak, Lect. dr. Korina Zamfir ht tp://cercetare.ubbcluj.ro/index.php?pagina=publicatii& sidecol= coldr Cluj-Napoca, Universității 7-9, cam. 204, 201, Tel: 026 4 - 405300, int. 5110, 5114, 5123 Te l: 026 4 - 4 05374, Fa x : 026 4 -5919 0 6 m e - m a i l : c e r c e t a r e @ s t a f f . u b b c l u j . r o



Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.