Ghidul pozneț de cultură 13

Page 1

Untitled-4 1

21.04.2017 14:48:40


Untitled-4 2

21.04.2017 14:48:40


Cuvinte, povești și ... mere verzi Azi m-am trezit cu o poftă grozavă de vacanță. M-am întristat însă imediat, când mi-am dat seama că nu mai sunt de mult copil și vacanța nu mai vine, ci se planifică, se programează, se negociază și, mai ales, se așteaptă. Mult. Atât de mult, că atunci când vine, nimeni nu se mai bucură cu adevărat de ea. Și nu-ți spun aceste lucruri doar ca să-ți mai treacă din dorința de a crește mai repede! Noroc că mi-am amintit de un truc care nu dădea niciodată greș în copilărie. Cum am putut să-l uit atâta veme? M-am oprit în fața bibliotecii și am ales un titlu la întâmplare de pe raftul cărților necitite. De pe raftul autorilor preferați am mai ales un volum. Apoi, fără prea multe ezitări, am scotocit în rândurile din spate ale bibliotecii și am ales o carte pe care o îndrăgeam tare mult când eram copil. Cu cele trei cărți și cu un castron cu mere verzi alături, m-am urcat în vârful patului și am început VACANȚA. Un vrăjitor, cuvântul acesta ascunde în pălăria sa o poveste întreagă. Nu crezi? Pronunță-l de câteva ori și spune-mi repede la ce te gândești! Bicicletă, mare sau peștișori colorați văzuți prin ochelari de scafandru, sau o meduză albastră și usturăcioasă, copaci, tren, mașină, vapor, povești, bunici? Lasă-ți imaginația să zburde liberă și cu bucurie. Fiindcă despre asta este orice vacanță. Și dacă tot ți-am stârnit cheful de joc, încearcă-l și cu alte cuvinte și vezi câte povești poți scorni. Poți porni și de la o simplă literă. Să-ți dau un exemplu: litera S mare mă duce cu gândul la un băiețel obraznic, care obișnuia să mănânce litere. Până într-o zi, când... De aici este rândul tău să continui povestea. Nu trebuie să te cheme Morris Lessmore, personajul care trăiește o mare parte a vieții lui printre fantastice cărți zburătoare, nici Ela cea fără de cuvinte, fetița care și-a propus să salveze toate cuvintele folosite nepotrivit și să creeze din ele lumi prietenoase cu pisici, șoricei și elefanți curajoși. Dar este important să iubești cuvintele și să le folosești cum tebuie. Iar ele te vor ajuta să spui povestea. Povestea ta. Valentina Bâcu, redactor-șef pozneț

1 Untitled-4 3

21.04.2017 14:48:40


Două bufnițe Pe vremea sultanului Mahmud, cel care a fost pavăza poeților și cărturarilor, trăia un derviș, numit Has-Vas, vestit prin puterea lui de a învăța semenii să înțeleagă limba păsărilor. Într-o zi, Has-Vas s-a dus la vizirul sultanului și l-a rugat să pună o vorbă bună pentru dânsul, pentru a fi miluit cu leafa. - Pun vorba asta, i-a răspuns vizirul, dar, în schimb, să mă învețe meșteșugul de a înțelege graiul păsărilor câte se află pe pământ. Dervișul a primit banii, iar vizirul a primit învățătura. După câtăva vreme, vizirul, aflânduse la vânătoare cu slăvitul stăpân, este întrebat: - Ei, vizire, cum stai cu învățătura? Ca să-mi arăți cât ai adâncit-o, spunemi ce grăiesc între ele, acum, cele două bufnițe din copacul acesta. Vizirul se apropie de arborele arătat, ascuțindu-și auzul.

2 Untitled-4 4

21.04.2017 14:48:40


-Ei? a stăruit sultanul. -Mărite Doamne, i-a răspuns vizirul, am ascultat și am priceput, dar mă închin Luminățieitale, rugându-te a-mi îngădui să nu-ți spun ce am auzit.

- De ce? s-a mirat sultanul. - Pentru că cele două bufnițe grăiau despre strălucirea ta! - Cu atât mai mult, vizire! Chiar îți poruncesc să-mi spui! - Dacă-i la poruncă, a spus vizirul, atunci mă închin! A zis bufnița către cealaltă: „Eu am un fecior și tu ai o fată. Ce bine-ar fi să-i cununăm.” „Prea bine”, a răspuns bufnița care avea o fată. „Atunci”, a reluat cea dintâi, „eu cer să-i dai zestre fetei tale cinci sute de sate pustii!” „Și o mie îți dau! Să ne rugăm lui Allah să lungească până la adânci bătrâneți domnia lui Mahmud-sultanul, căci atâta vreme cât va domni el, nu vom duce lipsă de astfel de sate!” Punându-și Mahmud-sultanul întâmplarea asta la inimă, a început să rezidească satele și cetățile. O vreme de aur s-a coborât peste noroadele persiene și toate gurile îl lăudau și-l slăveau. De-atunci s-a însemnat el ca un sultan de seamă în istoria noroadelor răsăritene. (povestire adaptată de Anamaria Iuga din 1001 nopți. Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar. Editura Tineretului, 1968) Ilustrație de Beatrice Iordan

3 Untitled-4 5

21.04.2017 14:48:40


A fost odată un povestitor pe care-l chema Marc. Şi el era foarte trist. Pentru că toate poveştile fuseseră spuse. Şi la ce bun un povestitor care nu mai are ce povesti? Cât era ziua de lungă stătea bietul Marc posac la masa din curtea casei şi se gândea. La ce se gândea? La poveşti. Dar nici măcar una cât de mică nu-i trecea prin minte. Şi devenea şi mai trist, şi mai morocănos, şi mai posac. Iar copiii care aşteptau poveştile începeau şi ei să fie foarte, foarte trişti. Florile, păsările, luna, cerul fuseseră în poveştile altora. Ar fi putut să scrie despre blocuri, modă şi vedete. Dar îi venea foarte greu să povestească despre ele. Şi, pe deasupra, i se păreau atât de plicticoase… Marc devenise atât de trist, că-l părăsiseră toți. Mai întâi câinele, apoi şi pisica. Nici păsările nu se mai aşezau pe streaşina casei. Singurul care nu-l părăsise şi-l urmărea încă, de sub o frunză de brusture, era Vic-pitic. O să mă întrebați acum cine este Vic-pitic. Evident, un pitic. Un pitic de grădină. Mic, aşa cum sunt toţi piticii. Ziua părea făcut din gips şi stătea cuminte şi zâmbitor cu o roabă în mână. Însă, cum se lăsa noaptea, prindea viaţă şi

4 Untitled-4 6

21.04.2017 14:48:42


începea să trebăluiască prin grădină. Căci asta este treaba piticilor de grădină. Să aibă grijă de flori, frunze, alei şi tufişuri. Se plimba Vic-pitic prin grădină şi mai îndrepta câte o tulpină, mai curăţa o floare, mai mătura aleea de frunze uscate, mai cânta un cântecel cu broaștele din iaz, le mai dădea câte o indicaţie licuricilor. Ei, dar cum vă spuneam, de la o vreme, Vic-pitic devenise foarte îngrijorat. Cum putea oare să-l ajute pe Marc, povestitorul nostru? De unde să-i aducă o poveste nouă şi frumoasă? Pentru început s-a dus la arici, la urs, la lup, la fluturi, să-i întrebe dacă nu ştiu o poveste nouă. Dar toţi îi spuneau doar poveşti vechi. Luna şi Soarele, stelele şi vânturile au clătinat și ei trişti din cap. Nici ei nu puteau să-l ajute. Se părea că toate poveștile fuseseră spuse. Vic-pitic a simţit că-l apucă disperarea. Dar, apoi, s-a mai gândit un pic şi şi-a spus: - Poate ar trebui să mă gândesc la o reţetă. Din ce este făcută o poveste? Din ceva frumos. Ei, atunci, trebuie să adun toate frumusețile lumii şi să i le dau lui Marc. Sigur va alege ce-i trebuie pentru a inventa o poveste!

5 Untitled-4 7

21.04.2017 14:48:42


Zis şi făcut. Dar pentru asta trebuia să o caute pe Zuze-cea-cu-o-sută-de-buze, vrăjitoarea cea bună cu cincizeci de guri. Doar ea putea să-i facă amestecul. Avea atâtea guri pentru că toată lumea o căuta să facă o vrajă-două-nouăzeci și nouă şi nu mai prididea cu formulele magice pe care le spunea de dimineaţa până seara. Dar, pentru ca planul să nu dea greş, Vic-pitic trebuia să fure pasta de dinţi a lui Marc, pe care urma să o dea drept plată lui Zuze care, cu cele o sută de guri, vă cam daţi seama câţi dinţi avea de spălat. Aşa că Vic-pitic a luat pasta cu aromă de mentă a lui Marc şi s-a dus la Zuze. Şi a amestecat vrăjitoarea tot ce era mai frumos pe lume: cântece, răsărituri de soare, câmpii, valuri şi munţi cu creste înzăpezite, filme de dragoste şi câte şi mai câte. A făcut din toate o pastiluţă efervescentă, pe care i-a dat-o lui Vic-pitic să i-o pună lui Marc în cafea. Dar... degeaba. Nimic nu s-a schimbat. Marc era tot mai trist. S-a gândit, apoi, Vic-pitic: - Poate că-i trebuie ceva și mai bun. Şi s-a dus din nou la Zuze-cea-cu-osută-de-buze, cu alt tub de pastă de dinţi drept răsplată. Şi Zuze i-a amestecat cele mai minunate arome: de vanilie, de ciocolată, de scorţişoară, de coriandru, de mărar, de borş cu leuştean, de suc de portocale, de cozonac cu stafide şi de ciorbă de burtă. Şi pe toate le-a pus într-un balon mare, pe care Vic-pitic l-a înghesuit, noaptea, în urechea lui Marc. Tot degeaba. Marc nu scria nici măcar un rând. Nici nu mai vorbea. Stătea toată ziua posac şi cu nasul în pământ. Vic-pitic a simţit atunci că îl cuprinde şi el de tristeţe. Şi ca să nu rămână prins în plasa morocănoasă şi gri a acesteia şi-a propus să fie bucuros. S-a dat de câteva ori de-a păstrăvălu prin iarba grădinii, s-a aşezat pe spate şi s-a uitat la stele, până când a simtit că o să cadă în cer, a călărit o broască râioasă şi a început să se simtă foarte bine. Şi a râs. - Bucurie, de asta are nevoie!

6 Untitled-4 8

21.04.2017 14:48:42


A alergat într-un suflet la Zuze-cea-cu-o-sută-de-buze şi i-a spus: - Vreau o pastilă de bucurie! - Vic, începi să mă plictiseşti, zise Zuze. Băiatul ăsta, povestitorul, nu se mai face bine. Pot să îl transform în statuie ca să nu mai sufere. Eu oricum mi-am terminat treaba pe ziua de azi. Merg la un chef de vrăjitoare, zise Zuze rujându-şi cu grijă toate buzele, rând pe rând. Piticul aruncă artileria grea: - Am o pastă făcută din nămol miraculos. Colții Babei se numește. - Ai un tub de Colții Babei? întrebă tremurând emoţionată vrăjitoarea. - Am! minţi Vic. Pentru că, de fapt, nu avea decât jumătate de tub, dar... Au bătut palma şi vrăjitoarea a amestecat toate râsetele şi toate zâmbetele, toată dragostea de pe lume şi toate mângâierile, toate lacrimile de bucurie. A făcut o soluţie verzuie. A pus-o într-un ţânţar bătrân şi i-a spus lui Vic: - Trebuie să-l înţepe țânțarul, la miezul nopţii. Drept în inimă. Şi aşa a făcut Vic. Iar a doua zi, lui Marc lumea i s-a părut dintr-o dată altfel. Era tot aşa cum o lăsase, dar parcă o vedea cu alţi ochi. Şi s-a apucat să scrie povești. Despre ce? Despre nimicuri...Importante. Poveste de Victoria Pătraşcu Ilustraţie de Oana Ispir

7 Untitled-4 9

21.04.2017 14:48:42


21.04.2017 14:48:43 Rezolvare: Orizontal: 1. Vrăjitoare 2. Buze 3. Colții 4. Poveste 5. Pastă 6. Zuze 7.. Țânțar 8. Babei Vertical 1. Balon 2. Pitic 3. Tristețe 4. Marc 5. Rețetă 6. Posac

Untitled-4 10

8

Zuze a ascuns 14 cuvinte din povestea lui Vic Pitic în careul de mai jos. Poți să le descoperi? Rezolvare: fluturele din spatele ursului, pălăria lupului, nasul ariciului, aripioarele fluturelui de sub urs, coada ariciului, cravata lupului, măna ariciului

În imaginile de mai jos s-au strecurat 7 diferențe. Uită-te cu atenție și găsește-le! Câte sunt?


Untitled-4 11

Zuze a răcit și și-a pierdut vocea. Așa că a pornit hai-hui să o caute într-o poveste încă nespusă. Iată mai jos o hartă cu locurile pe unde ar fi putut să o rătăcească. Tu ești cel care hotărăște unde o găsește și cum se spune povestea. Am fi curioși să o aflăm și noi. Lasă-ți imaginația să zboare și, hai, pornește la drum.

9

21.04.2017 14:48:43


10 Untitled-4 12

21.04.2017 14:48:43


11 Untitled-4 13

21.04.2017 14:48:43


PăTania , literei

Într-o dimineață de mai, în casa de pe strada Tiparniței,unde locuiau literele, era mare tămbălau. Acestea vuiau supărate, căci un puști, al cărui nume nu merită să fie rostit, le ponegrise una dintre surate. Nimeni nu știa cum, dintre toate, necazul căzuse precum un fulger tocmai pe litera S. Nu, nu pe cea mică. Pentru că domnișoara avusese vreme să se ascundă în geanta lui S mare. Pitită printre bomboane de pom în culori țipătoare, cărți, caiete și pixuri, mica literă privise cu uimire, fără să îi poată veni în ajutor, cum sora ei mai mare, cocheta și șerpuita litera S de tipar, fusese făcută de râs dis-de-dimineață. Literele stăteau acum în cameră, înghesuite pe canapea precum sardelele din conservă. Mari și mici. De tipar și de mână. Unele erau tare reușite. Se vedea limpede că ieșiseră din mâinile pricepute ale unor copii, prieteni cu caligrafia. Pe când altele, vai de ele!, arătau cumplit de șifonate. Zgribulite și pipernicite, încovoiate anapoda, frământate de mâini șovăielnice. Însă acest fapt nu prea conta acum. Ce conta era pățania literei S, motivul pentru care toate literele își lăsaseră treburile la o parte în ziua aceea de primăvară și veniseră la întâlnire. 12 Untitled-4 14

21.04.2017 14:48:43


-Da, frați și surori într-ale alfabetului, se smiorcăia întruna litera S. Nu mi-a trecut vreodată prin cap că într-o zi m-aș putea trezi într-o situație atât de neplăcută. -Dar cum s-a petrecut întreaga tărășenie, dragă literă S? s-a auzit vocea lui A mare. A mic se făcu și mai mic și se piti printre faldurile canapelei, în timp ce literele celelalte o mustrară din priviri pe A mare. Era oare potrivit să o întrebe pe S una ca asta după ziua prin care trecuse? Dar A mare nu se sinchisi și continuă: -A înțeles cineva cum s-au petrecut lucrurile? Eu nu! Ce-i drept, nimeni nu prea înțelesese ce i se întâmplase de fapt lui S. Când împrăștiase vestea, sora cea mică a lui S le spusese doar că sora ei mai mare plângea cu lacrimi de crocodil din pricina unui băiețel obraznic, iar literele veniseră într-un suflet, așa cum cerea legea nescrisă a alfabetului: o literă pentru toate și toate literele pentru una.

13 Untitled-4 15

21.04.2017 14:48:44


-Dimineață, mergeam pe bicicleta mea roșie, în drum spre școala din cartier, își începu S mare istorisirea. Azi, elevii din clasa I trebuiau să mă scrie pentru prima dată în caietele lor. Nu puteam întârzia, așadar am pedalat repederepede, până când am ajuns în dreptul cinematografului din cartier. Știți voi, clădirea aceea albă și frumoasă cu... -Spune mai departe, te rugăm! exclamară literele nerăbdătoare, împreună cu a mic, ce ieșise între timp de printre pliurile canapelei și se alăturase suratelor sale. S mare se bosumflă. Tare ar mai fi vrut să povestească cu detalii, așa cum îi plăcea ei, dar cum nu avea de ales, litera continuă: -Când să cotesc pe lângă zidurile cinematografului, în fața mea se opri un puști de vreo nouă ani. În pantaloni scurți cu bretele, cu o cămășuță în carouri și cu o băscuță pe cap, băiatul mesteca gumă cu mare poftă, sprijinit de o trotinetă galbenă. Mă privi aspru și îmi spuse: -Tu ești litera S mare, așa-i? De când așteptam să te întâlnesc! Doar atât mi-a zis, surori și frați de alfabet, după care s-a năpustit spre mine ca un ninja, s-a înfipt în urechea mea stângă și a început să mi-o ronțăie ca pe un jeleu. -Ha! știam eu că nu ești dintre literele cu gust bun, a zis obrăznicătura când s-a oprit din ronțăit. Literele ar trebui să fie delicioase, însă tu nu ești. Nu ai pic de gust! Și, pe deasupra, nici prea colorată nu ești, a adăugat puștiul. Apoi s-a suit pe trotinetă și, râzând în hohote, s-a făcut nevăzut într-un nor de praf. - Vai, ce prost-crescut! strigară literele revoltate. Cine a fost micul ronțăitor de litere? Ce gesturi necugetate va mai face oare? se întrebară ele, cât pe ce să uite pentru ce se adunaseră acolo.

14 Untitled-4 16

21.04.2017 14:48:44


- Liniște! spuseră A mare și a mic. S nu și-a terminat încă povestea. Literele tăcură cu greutate, iar pe față li se citea indignarea. - Cu chiu, cu vai, am pedalat mai departe spre școală, continuă S, însă pe drum mi-am dat seama de ceva. Puștiul avea dreptate. Sunt o biată literă ondulată. Fără gust, fără culoare. Sunt grozav de banală! izbucni litera, iar lacrimi mari și sărate începură să i se rostogolească pe obrajii îmbujorați de supărare. Literele se priviră între ele, fără să poată rosti vreun cuvânt, căci pățania lui S le întristase și le pusese pe gânduri. Până la ea, niciuna nu se mai întrebase dacă avea gust sau cât de colorată era. În cameră domnea o liniște apăsătoare. Doar ceasul de perete se mai auzea din când în când, în timp ce-și mișca mustățile pe ritm de tic-tac. După o vreme, r cel mic pocni din degete și se răsuci triumfător spre suratele sale. - Soare, asta e! exclamă el. Surpriză! Și sanie! Cred că aș putea continua până mâine, spuse r încântat. - Ce treabă am eu cu soarele? Sau cu sania? se burzului S printre sughițuri. De soare am eu chef acum? Cât despre sanie, ce să mai zic? Afară este primăvară, nu iarnă, să mă dau cu sania. - Surioară dragă, am vrut să îți amintesc că aceste cuvinte frumoase încep cu tine. Ar trebui să râzi, nu să plângi. Bineînțeles că nu ai gust. Niciuna dintre noi nu are. Dar nici nu trebuie. Literele nu s-au inventat pentru gust. Noi nu trebuie să fim dulci, acrișoare sau amare. Nimeni nu face plăcinte cu litere. Noi ajutăm oamenii să rostească și să scrie cuvinte. Multe cuvinte frumoase și melodioase. Interesante și puternice. Apoi cuvintele, colorate sau nu, sunt strânse în cărți, ca să spună povești. Vă imaginați ce tristă ar fi lumea oamenilor fără povești? - Ce plictiseală! murmurară literele îngrozite. - Hai S, șterge-și lacrimile, a îndemnat-o r mic cu blândețe. Data viitoare când vei mai întâlni un băiețel cu nasul pe sus și lipsit de bune maniere, spune-i să își vadă de drum și să învețe să se poarte. - Știi că ai dreptate, r? o privi S înveselită. Ai pus punctul pe fratele nostru I. Și uite așa, dragă cititorule, S uită de supărare. Împreună cu restul alfabetului își aminti ceea ce știa deja, doar că uitase, și anume ce rol important avea pe lumea asta. Iar cu băiețelul cel obraznic ce crezi tu că s-a întâmplat? Crezi că a mai ronțăit sau necăjit vreo literă? Sigur că nu, literele îl cunoșteau deja și se fereau din calea băiețelului nepoliticos. Timpul a trecut, băiețelul a crescut, dar nici până în ziua de azi nu și-a mai găsit cuvintele potrivite, deși tare ar fi vrut să spună și el povești frumoase prietenilor săi. Poveste de Ana Groszler Ilustraţie de Maria Brudașcă

Untitled-4 17

15 21.04.2017 14:48:44


Curiozități despre cărți Care este prima carte tipărită? Prima carte tipărită (dar nu prima scrisă vreodată!) a fost Jikji (1377), o carte despre budismul coreean. În Europa, a avut întâietate tot o carte religioasă - Biblia Gutenberg (1455). Odată cu răspândirea tiparului, educația și lectura n-au mai fost privilegiul celor bogați și nobili, cărțile devenind ușor accesibile tuturor.

Cât cântărește cea mai grea carte? O carte despre viața lui Buddha scrisă de Dr. B. R. Ambedkar a fost recent transpusă într-un exemplar de 24 de pagini din oțel inoxidabil. Cartea cântărește 2000 de kg! Fiecare pagină cântărește în jur de 100 de kg!

Câte pagini are cea mai mare carte? Trebuie să recunoaștem că, de regulă, cărțile foarte lungi se separă în volume, astfel că mai rar poți întâlni o carte cu adevărat uriașă. Cea mai lungă carte scrisă vreodată este în limba franceză, se numește Artamène ou le Grand Cyrus și a fost publicată între 1649 și 1653. Sunt 7485 de pagini, împărțite în trei volume, care, la rândul lor, subdivid povestea principală în zece părți. Care este alfabetul cu cele mai multe litere? Dacă vorbim de alfabet, Cartea Recordurilor premiază alfabetul Khmer (Cambodgian) cu 74 de semne, dintre care 33 de consoane și 35 de vocale, multe nefolosite în prezent. Dar există și limbi redate prin hieroglife, pictograme sau simboluri. Chineza cunoaște peste 7000 de caractere! Și mai sunt și limbile care n-au apucat să aibă o formă scrisă, cum ar fi limba africană Taa din Botswana: 87 de consoane și 20 de vocale!

16 Untitled-4 18

21.04.2017 14:48:44


Care sunt limbile rămase nedescifrate până azi? Mai întâi că nu toți lingviștii sunt de acord să numească „scris” toate inscripțiile străvechi pe care nu le pot înțelege. De exemplu, încă se dezbate dacă simbolurile civilizației antice din Valea Indului (India, 3500 de ani Î.e.n.) reprezintă sau nu o limbă. Sigur e că scrierea Rongorongo din Insula Paștelui (cultura polineziană) și „liniara A” (Insula Creta, Grecia, 1800 de ani Î.e.n.) sunt două exemple de mesaje străvechi rămase încă nedescrifrate.

Au existat cărți care n-au fost scrise pe hârtie? Da! Înainte de manuscrise și tipar, oamenii se foloseau de alte suporturi pentru a scrie: piatră, oase și cochilii de scoici, papirus și tăblițe de lut, mătase, metal și piele de animal (pergament). Chinezii scriau pe tulpini de bambus încă de acum 500 ani î.e.n. Alte popoare foloseau frunze de palmier sau scoarța de mesteacăn. Multe dintre aceste materiale erau perisabile și deci n-au rezistat trecerii timpului.

Ce carte a fost tradusă în cele mai multe limbi? Biblia a fost tradusă în nu mai puțin de 2883 de limbi! Dar și cărțile pentru copii sunt în topul celor mai traduse cărți: Pinocchio de Carlo Collodi - 260 de limbi, Micul Prinț de Antoine de Saint Exupéry - 253 de limbi, Alice în Țara Minunilor de Lewis Caroll - 174 de limbi și Basmele lui Andersen -125 de limbi.

Care este viitorul cărții? Tot ce știm, deocamdată, este că mai puține cărți vor fi tipărite pe hârtie și că mult mai multe volume vor deveni multimedia, încorporând sunete, imagini, videoclipuri, jocuri și trimiteri către internet. Dicționar î.e.n. este o prescurtare pentru „înaintea erei noastre”, adică înaintea naşterii lui Iisus Christos, care a avut loc acum 2017 ani. Rubrică realizată de Luciana Brândușa Grosu 17 Untitled-4 19

21.04.2017 14:48:45


Viktor și

literele dansatoare De câteva nopți, Viktor avea un vis ciudat: îl vizita în somn câte o literă uriașă. E adevărat că lui nu prea îi plăcea să citească, în ciuda eforturilor mamei și ale doamnei învățătoare. Dar să îl viziteze în fiecare noapte câte o literă uriașă, asta era prea de tot! În cea de-a cincea noapte, au apărut patru litere: B, A, C și H. Până atunci apăruseră separat, dar acum erau patru și dansau toate, ținându-se de mână. Ei bine, da, aveau și mâini. A doua zi dimineață, Viktor alergă desculț la birou, luă câteva creioane colorate și desenă cele patru litere. -Ce-ai scris tu aici? Bach? Dar ăsta parcă e un compozitor! spuse Artur, care tocmai trecea prin dreptul biroului. -Serios?! Literele astea înseamnă ceva?! -Sigur, e un nume de compozitor. E în germană, de asta se scrie mai ciudat. -Parcă da, ai dreptate! Am auzit de Bach când am fost în Peștera cu Orgă! -Hai, Viktor, lasă desenatul! Mai bine citește ceva! strigă mama băieților, care tocmai pregătea ciocolată de casă. -Pot să citesc din Marea Carte despre Muzică? Te rog, mami! -Bine, citește! Dar cu voce tare, să fiu sigură că citești. -De la ce pagină? -Încearcă pagina 17, e ziua ta de naștere, îi sugeră Artur. Viktor deschise cu grijă cartea cea mare și roșie. Se opri la pagina 17 și începu să citească cu voce tare: „Vreau să vă întreb ceva: vouă vă plac cuvintele încrucişate, jocurile de cuvinte sau jocul de Scrabble? Să ştiţi că lui Bach îi plăcea să se joace cu literele, cifrele şi simbolurile. Conform notaţiei muzicale anglo-germane, literele BACH reprezintă notele si bemol-la-do-si. Bach a folosit adesea în compoziţiile sale această semnătură muzicală. Aceasta este cunoscută şi sub denumirea de „motivul crucii”, întrucât, dacă unim pe portativ aceste 4 note, două câte două, obţinem desenul unei cruci (Crucea Sfântului Andrei).” 18 Untitled-4 20

21.04.2017 14:48:45


-Ce tare! E chiar despre Bach! Zice că a fost compozitor german și îi plăcea orga. Dacă e german, poate vor și Marc și Lucia să afle despre el. Știi că lor le place tot ce e german. Mami, îi suni să îi inviți pe la noi? Te rog!! Promit să le citesc și lor! Cu voce tare. Peste o jumătate de oră, cei doi gemeni atomici erau în bucătăria spațioasă a lui Viktor și Artur. Așezați la masă, printre firimituri de ciocolată și coji de pomelo, cei patru copii cercetau cu atenție Marea Carte despre Muzică. Necazul e că între timp, Viktor se cam plictisise de citit cu voce tare. -Ne jucăm și noi ceva, ce ziceți? Bătaie cu perne? -Viktor, e periculos! Nu mai știi când i-ai spart ochelarii Luciei? Să nu mai zic despre alergia pe care a făcut-o Unchianu de la acarieni... -Da’ nu-i corect! De ce nu putem face nimic? Doar scris și citit toată ziua! -Ce-ar fi să le povestiți despre Carnavalul lui Schumann? Și cum v-ați costumat voi împreună cu Florestan și Eusebiu? sugeră mama, cu gândul de a salva pernele colorate de pe canapea și ochelarii Luciei. -Carnavalul lui Schumann?! Ce e asta? întrebă Marc, mereu curios să afle lucruri noi. -Știi tu, Robert Schumann, compozitorul german din epoca romantică... îi răspunse Artur plictisit. -Hei, Viktor, ce-ar fi să ne citești tu despre Carnaval? O fi în Marea Carte despre Muzică? -Sigur e! răspunse Viktor, înveselit de faptul că i se acordase o misiune importantă.

19 Untitled-4 21

21.04.2017 14:48:45


„Carnavalul lui Schumann se mai numește «Scenete pe 4 note». Este un joc muzical, în care copiii trebuie să descopere literele ascunse în spatele notelor” silabisi Viktor, în timp ce urmărea cu degetul literele din cartea cea mare. -Aha, e ca un fel de cod! Așa cum foloseau spionii în război! observă Artur. -Sau niște litere bezmetice, ca cele care mă urmăresc pe mine în somn! adăugă Viktor cu năduf. -A-S-C-H = la bemol, do, si -Stai un pic! Dar literele “asch” apar și în cuvântul “Fasching”, care în limba germană înseamnă „carnaval”! Asta este, Schumann s-a jucat cu literele chiar din titlul compoziției: „Faschingsschwank”! Cu adevărat foarte inspirat! -Dar literele astea apar și în numele compozitorului: Schumann! remarcă Lucia încântată. Cei patru copii se uitau fascinați la șirul de litere, apoi la note, la note și litere, silabiseau, cântau și mai mâncau câte o bucățică de ciocolată. Doar Viktor stătea mai retras, strângând câteva creioane colorate într-o mână. Cu limba scoasă în colțul gurii, semn că era foarte concentrat, stătea aplecat asupra unei foi de hârtie. -Ce faci acolo, Viktor? întrebă unul dintre gemenii atomici. -Scriu ceva important! Cei trei copii s-au apropiat curioși. Pe foaia lui Viktor se afla, deocamdată, doar un titlu scris mare, cu litere colorate:

-Am treabă acum! Nu vă mai holbați! Cei trei copii s-au retras în liniște, iar Viktor a început să scrie sârguincios. Și cred că mai scrie și azi, dacă mama nu l-o fi trimis la culcare. Ana-Maria Costea Mozartinno – Atelier de muzică și creativitate Ilustrație de Maria Brudașcă

20 Untitled-4 22

21.04.2017 14:48:45


Credit foto: Valentina Bâcu

LITERE CULESE UNA CÂTE UNA

Îmi închipui că ai acasă o mulțime de cărți și că-ți place tare mult să citești. Altfel nici nu ai fi deschis Ghidul pozneț! Dar ia să vedem, ai ținut vreodată în palmă o literă, ca să-mi spui cât e de grea? Aveai habar că, pe vremuri, literele locuiau și ele în căsuțe? Sau că, pentru a tipări cuvinte, erau culese cam cum se culeg și florile, de către niște meseriași pe nume zețari? Ți-ai băgat vreodată mâinile până la coate în apa cu pastă de hârtie măcinată în holendru, amestecată cu fire de iarbă și petale, ca s-o simți rece și vălurită în clipa când o foaie nouă stă se ivească? Eu am fost de curând într-un loc în care le-am făcut pe toate pentru prima oară! Și despre care o să-ți povestesc și ție. Până să ajung la Moara de hârtie de la Comana, nici n-aveam habar că la o moară poți să faci și altceva decât făină sau mălai. Cu atât mai puțin nu știam că în trecut, pe meleagurile țării noastre, locurile în care se fabrica hârtia se numeau tot așa: „mori”. Desigur, îndeletniciri ca asta au dispărut de mult. Așa că eram și eu ca cei mai mulți dintre oamenii zilelor noastre: obișnuită să scriu cu degetele răzlețite pe o tastatură și cu ochii pironiți într-un ecran, uitasem aproape cu totul de câtă muncă și pricepere era nevoie odinioară ca să faci, bunăoară, o carte! Ei, tocmai asta au vrut să ne amintească Dana și Ionuț atunci când au deschis, acum mai bine de cinci ani, Moara de hârtie. Au ales un loc cu totul și cu totul deosebit: satul Comana, nu departe de București, unde dacă ajungi, poți găsi o deltă, o rezervație de bujori și o veche mânăstire. Sau poate locul i-a ales pe ei, dacă ne gândim câți scriitori și artiști s-au perindat pe-acolo de-a lungul timpului… De pinguinul Apolodor ai auzit? Atunci sigur trebuie să știi că aventurile lui au fost scrise de Gellu Naum! Dar de motanul Arpagic? Atunci ai auzit și de poeta Ana Blandiana! Amândoi scriitorii au locuit în Comana. Prin urmare, e un loc numai bun pentru presat și tipărit hârtie, pentru cules litere și legat cărți… Ba chiar, din când în când, și pentru câte un „cărțișor” de autor. 21 Untitled-4 23

21.04.2017 14:48:46


Credit foto: Valentina Bâcu

Credit foto: Valentina Bâcu

Dar lucrurile s-au făcut încetul cu încetul. Mai întâi s-a construit moara, pe un loc unde înainte nu se afla decât un câmp cu viță-de-vie. Apoi, echipa de morari a început să umble prin vechi tipografii din România și din străinătate, în căutare de echipamente: tipar cu litere ca pe vremea lui Gutenberg, culese una câte una, fiecare din căsuțele lor. Prese pentru legătorie, unele vechi și mari ca niște uriași din fier – cum e cea de la tipografia ziarului Universul, din anul 1929. Altele mai noi, ca presa de tipar din lemn, realizată de un meșter priceput cu sprijinul unei echipe de volunari, alcătuită din câțiva studenți și elevi. Cel mai vechi echipament e un papșer – ai idee ce-ar putea fi acela? Nici eu nu știam: e o ghilotină care taie hârtia prin forfecare. Papșerul de la Moara de hârtie e din anul 1889. Adică dintr-o vreme când nici măcar străbunicii noștri nu se născuseră încă. Să nu crezi că a fost ușor să fie aduse. Închipuie-ți că una dintre prese a fost atât de grea, încât la descărcarea ei s-a înclinat camionul! Literele s-au amestecat în sertarele lor, așa că a fost nevoie de multă răbdare ca să le așeze din nou în dulapurile pe nume „regale”. Fiecare în casa ei, căci așa stau literele. Alte echipamente erau puțin bolnave: stricate și vechi, au avut nevoie să fie îngrijite cu multă iubire și îndemânare ca să poată fi din nou folosite. Uneori îmi place să mă gândesc la echipa oamenilor de la Moara de hârtie ca la niște salvatori inimoși: multe prese și ghilotine, pentru că sunt greoaie și nu prea mai folosesc la nimic în zilele noastre, ar fi ajuns la fier vechi, iar literele din vechile tipografii ar fi fost aruncate. Închipuie-ți: sute și mii de litere, mărunte și scânteietoare ca niște mărgici, cu care cine știe câte povești se mai pot scrie! Toate ar fi ajuns însă la gunoi dacă nu s-ar fi găsit o mână de oameni însuflețiți de bucuria tipăritului și a legătoriei. 22 Untitled-4 24

21.04.2017 14:48:46


Credit foto: Valentina Bâcu

La Moara de hârtie, nimeni nu știe ce-i plictiseala. În încăperea largă cu miros de pastă de hârtie și cerneluri, mișună ca niște spiriduși în haine colorate oameni îndemânatici care macină hârtia, o presează, o taie, culeg literele ore în șir, le strâng bine în formă, apoi tipăresc. Pachete fistichii cu carnete și agende, legate cu sfori, stau rânduite pe masă printre ulcele cu flori uscate. Împreună, cei de la Moara de hârtie deapănă mai departe o poveste cu atingeri, cu mirosuri, cu fire de iarbă și petale. O poveste cu litere culese una câte una, în zețărie, pe care cei mai mulți dintre noi am uitat-o. Cât despre mine, ce nu voi uita după prima mea vizită la Moara de hârtie e că oamenii care își văd de treaba lor fac Pământul să se învârtă. Că omul, când e la locul potrivit, înflorește. Și sunt sigură că n-o să uit nici de unde vine numele stației de tramvai Zețarilor! Anca-Maria Pănoiu Pentru că te știm cititor curios și tot timpul tebuie să fii pregătit să-ți notezi cele mai importante informații, luna aceasta ai ocazia să câștigi un carnet de însemnări din colecţia „Culorile Prieteniei”, oferit de prietenii de la Moara de hârtie la fiecare abonament Ghidul pozneț de cultură realizat în perioada 26 aprilie – 25 mai.

ABONAMENT GHIDUL POZNEȚ DE CULTURĂ pe un an + un carnet de însemnări DA, doresc abonarea copilului meu la revista Ghidul Datele mele de contact: Dna / Dl Pozneț de cultură pe un an de zile - 122 de lei Nume ……………… 144 (nu sunt incluse taxele poștale) lei Prenume ……………. Număr de telefon …………………… Plata abonamentului se va efectua prin transfer Adresă e-mail ………………………. bancar în contul asociației Câte-n lună și-n Adresa poștală: Oraș ………………….. strada……………… mansardă, cu sediul în strada Traian Popovici, nr…………..bl………sc…..sector/județ…………… nr. 91, Bl. B7, Sc.1, Ap.13, sector 3, București, Cod Fiscal: 30049880, Cont IBAN: RO43 BSEA 0010 0000 0118 1504 deschis la Credit Agricole Datele copilului : România Nume ………….. Prenume……………. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să Data nașterii …………. ne scrieți pe adresa redacției sau pe adresa de Adresa poștală: Oraș ………………….. strada……………… e-mail:lunadinmansarda@gmail.com sau să ne nr…………..bl………sc…..sector/județ…………… contactați telefonic la numărul 0742 011 027 23

Untitled-4 25

21.04.2017 14:48:46


24 Untitled-4 26

21.04.2017 14:48:46


25 Untitled-4 27

21.04.2017 14:48:47


o biblie

de Philippe Lechermeier, ilustratii , de Rebecca Dautremer, editura Vellant Dragii mei, azi o să vă povestesc despre o carte sfântă, care a rezistat mii de ani şi a ajuns printr-un miracol la noi, pentru că a fost păzită, păstrată şi dată din generaţie în generaţie mai departe, pentru ca noi să ne bucurăm de poveştile ei. Biblia este prima carte religioasă şi conţine legende despre cum s-au schimbat oamenii şi pământul, cum s-a născut Iisus Hristos şi ce a făcut el pentru omenire. Philippe Lechermeier a fost unul dintre copiii cărora bunica le-a citit şi interpretat, în copilărie, textele biblice. El a fost fascinat de frumuseţea miturilor şi, atunci când a crescut şi a devenit tată, a hotărât să rescrie Biblia pentru copiii săi, să o facă şi mai frumoasă, şi mai uşor de citit. De aceea, „o biblie” nu este un text religios, ci o poveste – roman grafic, cu personaje vii, care trec prin tot soiul de aventuri magice şi războaie şi schimbă lumea. Aflăm din primul capitol, care se cheamă Un vechi Testament, cum a apărut Adam, primul om, pe pământ şi cum a făcut-o Dumnezeu pe Eva, să-i ţină de urât lui Adam.

26 Untitled-4 28

21.04.2017 14:48:47


[...] Într-o zi, pe când Adam dormea, Dumnezeu i-a scos cu mare gingășie o coastă, apoi a șlefuit-o îndelung, pentru a face din ea o figurină, asemenea celei care era Adam, dar nu întru totul. Încă o dată îi suflă în nări pentru a-i da viață, apoi o așeză pe pământ. Încă o dată figurina se însufleți, se întinse lung, începu să se miște și să sară, la început cu stângăcie, apoi, în cele din urmă, grațios, cu delicatețe. Așa s-a născut prima femeie pe Pământ. Făcută din coasta lui Adam și cu suflarea lui Dumnezeu. Când Adam se trezi, femeia era acolo, lungită alături de el. Se cercetau uimiți, căci semănau mult, dar în același timp nu întru totul.[...]

O să citim fascinaţi povestea lui Noe şi cum a scăpat de potop şi şi-a salvat familia şi animalele. Sau istoria lui Samson, cel ale cărui puteri stăteau în părul lui vrăjit. Un nou testament se numeşte a doua parte a cărţii, care ne dezvăluie povestea lui Iisus şi a părinţilor lui, Maria şi Iosif. Aflăm aici despre minunile pe care le-ar fi făcut Iisus, de sacrificiul său şi de cât de iubit era de prietenii săi, apostolii, cei care au dus mai departe învăţăturile lui. „o biblie” de Philippe Lechermeier este o carte deosebită şi datorită ilustraţiilor realizate de Rebecca Dautremer, adevărate opere de artă, ce dinamizează figurile biblice şi redau o nouă interpretare a miturilor omenirii. Eu cred că veţi rămâne, după citirea acestui volum plin cu ilustraţii, cu o nouă perspectivă asupra evoluţiei omenirii şi cu imagini puternice, greu de uitat. Irina Georgescu-Groza

Concurs poznet, Alege un fragment sau un personaj din Biblia pe care o ai acasă și încearcă să-l descrii grafic. Trimite-ne apoi o fotografie/fotocopie cu desenul realizat pe adresa de e-mail lunadinmansarda@gmail.com și poți câștiga volumul “o biblie”, pe care-l oferă editura Vellant. Așteptăm răspunsurile tale până pe 20 mai.

27 Untitled-4 29

21.04.2017 14:48:47


O mie de vieţi într-o carte „Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, a spus Jojen. Omul care nu citeşte niciodată trăieşte doar una.” - George R.R. Martin, Dansul dragonilor

Foto: Anja Schlamann

Dragă pozneţule, sigur îţi place să citeşti dacă ai ajuns să răsfoieşti paginile Ghidului! Şi mie îmi plac cărţile pentru că, aşa cum spune George R.R. Martin, când citeşti cărţi e ca şi cum ai trăi mai multe vieţi într-una! Ţi-am mai povestit despre cărţi la un moment dat, de această dată o să îţi povestesc despre locurile unde cărţile se simt acasă – în bibliotecă. Există biblioteci mai mici sau mai mari (unele biblioteci conţin doar câteva rafturi, altele conţin milioane de cărţi), există biblioteci cu cărţi pentru oameni mari şi câteva cu cărţi doar pentru copii. Bibliotecile sunt foarte utile când ai nevoie de o carte pe care nu o găseşti într-o librărie, de exemplu, dacă nu ai spaţiu acasă să depozitezi multe cărţi sau, pur şi simplu, nu îţi poţi permite să cumperi o anumită carte. Cărţile stau frumos aliniate în rafturi, în camere speciale unde ai acces doar cu permise de la bibliotecar (un fel de paznic al cărţilor). Acestea sunt aşezate pe categorii, în ordine alfabetică, în limbi diferite – există un întreg sistem despre cum funcţionează o bibliotecă, pe care bibliotecarul îl cunoaşte. Poţi împrumuta o carte din bibliotecă pentru o anumită perioadă de timp sau o poţi citi într-o cameră de lectură chiar acolo. Fii atent la bibliotecile de mai jos şi imaginează-ţi pe care ţi-ar plăcea cel mai mult să o vizitezi.

Biblioteca încrederii În estul Germaniei, în Magdeburg, există o bibliotecă în aer liber deschisă tot timpul, care conține peste 20 000 de cărți. Arhitecții germani de la KARO Architekten au creat această bibliotecă pe o bucățică de teren părăsită. Locuitorii folosiseră deja terenul pentru crearea unei bibiloteci temporare, realizată din lăzi de bere. După ce arhitecții au proiectat construcția permanentă (biblioteca și o scenă utilizată de școlile din zonă pentru piese de teatru), locuitorii au continuat să aibă grijă de clădire. Se numește „biblioteca încrederii”, pentru că nu este nevoie să îți faci abonament și poți oricând împrumuta orice carte, cu condiția să o aduci înapoi sau să aduci alta în loc. 28

Untitled-4 30

21.04.2017 14:48:47


Foto: Sanrok Studio

Microbiblioteca găleţilor de îngheţată

Foto: Sanrok Studio

Ce faci când ai mâncat prea multă îngheţată? Ei bine, poţi să reciclezi găletuşele goale şi să construieşti o bibliotecă. Nu este chiar aşa simplu, însă cam aşa au făcut arhitecţii de la SHAU în Bandung, Indonezia. Mica bibliotecă a fost proiectată cu participarea comunităţii şi este alcătuită din parter şi etaj.

Parterul rămâne liber, se poate folosi pentru tot felul de activităţi şi este protejat de ploaie şi de soare de cutia de la etaj, care cuprinde bibiloteca. Treptele de la bază sunt folosite ca gradene pe care te poţi aşeza. La etaj se urcă pe o scară în biblioteca luminoasă ai cărei pereţi sunt alcătuiţi din 2 000 de găleţi de îngheţată. Arhitecţii le-au folosit pentru că erau ieftine şi uşoare. Le-au tăiat partea de jos pentru o bună ventilaţie şi le-au înclinat spre exterior pentru ca apa de ploaie să nu pătrundă în interior. Locuitorii din cartier sunt foarte mândri de biblioteca lor micuţă!

Capsula cu poveşti În oraşul Newmarket, ON, Canada, există o capsulă cu poveşti – spune poveşti pentru că este o mică bibliotecă ce se deschide precum o carte. Aşezată la marginea unei pieţe urbane, capsula a fost realizată de arhitecţii de la Atelier Kastelic Buffey (AKB). Este vorba de fapt de un volum negru de 2,5 metri pe 2,5 metri, realizat din lemn. Volumul ascunde rafturi cu cărţi şi locuri de şezut unde poţi citi în pace cartea favorită sau poţi împrumuta una pentru acasă. Capsula funcţionează doar în sezonul cald, iarna fiind mutată la adăpost şi reinstalată sezonul următor.

Untitled-4 31

Foto: Shai Gil

29 21.04.2017 14:48:48


Foto: Luis Gallardo

Biblioteca plimbătoare În Ciudad de Mexico, Mexic, există o bibliotecă plimbătoare. Biblioteca mobilă A47, un proiect creat de Fundación Alumnos 47, are ca scop să aducă împreună comunităţile de cititori, mai ales pe cele interesate de cărţile de artă. Arhitecţii mexicani de la PRODUCTORA au fost cei care au realizat o adevărată clădire pe roţi, o bibliotecă mobilă. Rafturile de cărţi sunt un fel de tăvi plutitoare, aşezate în partea de sus a camionetei şi pot fi demontate. Pereţii sunt mobili şi se deschid total, iar platformele din interior sund flexibile pentru diverse activităţi ce pot avea loc la interior. Şi, în acest fel, cărţile vin la tine, dacă tu nu ai timp să mergi la ele... Foto: Yoav Meiri

Rafturi cu sentimente

În Parcul Levinski din Tel Aviv, Israel, există o bibliotecă mititică, realizată din doar câteva rafturi. Arhitecţii de la Yoav Meiri Architects au creat mica bibliotecă special pentru imigranţii care se adună în parc la sfârşit de săptămână. Biblioteca este deschisă pentru toată lumea, adulţi şi copii. Adulţii găsesc cărţi în rafturile înalte, copiii în cele mai scunde. Uşile rafturilor cu cărţi pentru copii se deschid astfel încât cei mici se pot aşeza pe ele şi răsfoi cărţile. Adulţii pot alege din cărţile aşezate nu după autori sau după limba în care sunt scrise, ci după sentimentul pe care o carte ţi-l transmite când o citeşti. Dacă o carte ţi se pare tristă, o pui în secţiunea de tristeţe, dacă este plicticoasă, o muţi în secţiunea de cărţi plicticoase şi tot aşa. Rafturile sunt iluminate, iar cărţile se pot citi şi noaptea, deasupra lor există un mic acoperiş care să le protejeze de soare şi ploaie. Sunt aproximativ 3 500 de cărţi în chineză, tailandeză, arabă, franceză, spaniolă, turcă, engleză şi chiar în română! Deci, ce bibliotecă ţi-ar plăcea să vizitezi, pozneţule?

Știați că... ...primele biblioteci erau formate din arhive ce conţineau tăbliţe din lut cu scriere cuneiformă care datau chiar şi din anul 2600 î.Hr.? ...Biblioteca din Alexandria, în Egipt, a fost cea mai mare şi cea mai importantă bibliotecă a lumii antice, dar a ars în totalitate? ...în Evul Mediu erau foarte răspândite bibliotecile din mănăstiri care conţineau manuscrise importante, iar cele mai cunoscute biblioteci din mănăstiri au fost cea de la Muntele Athos, Grecia, şi cea din mănăstirea Sfânta Ecaterina din Peninsula Sinai, Egipt? 30 Untitled-4 32

Text: arh. Monica Popescu, Asociaţia De-a Arhitectura

21.04.2017 14:48:48


o

Muzeul cărților mici

În zilele noastre există mulți colecționari, dar o singură persoană a reușit să-și transforme pasiunea într-un muzeu. Numele ei este Zarifa Salahova și, vreme de 32 de ani, a strâns peste 7000 de cărți din 67 de țări. Ce ocupație grozavă, nu? Să călătorești, să vizitezi anticariatele și să colecționezi astfel de bijuterii. Într-o librărie din Moscova a găsit prima carte care deschide colecția - un volum minuscul de fabule rusești, scrise de Ivan Krilov. Cu timpul, a adunat titluri din diverse genuri literare, inclusiv pentru copii. Cu o mare parte din colecție, în 2002 a deschis un muzeu în Baku, capitala Azerbaidjanului. Prima miniatură tipărită în 1468 de succesorul lui Gutenburg, Peter Schoffer, se află printre cele mai rare titluri din muzeu. O copie în arabă a Coranului și o ediție din ,,Fabulele” lui La Fontaine se află pe rafturile de cărți vechi. Ultimul exemplu și probabil cel pe care-l așteptai: în colecție există trei exemplare de ,,micro-cărți”, care au cele mai mici dimensiuni din lume: 2 mm × 2 mm. Sunt o invenție a japonezilor, cei care au deschis un magazin de cărți în miniatură numit, cum altfel? – Lilliput! Marci Marin

Sursa foto: Baku Museum of Miniature Books

Îți poți imagina o bibliotecă din țara Lilliput, în care ajunge faimosul Gulliver? Ştim de la autorul său că lilliputanii nu depăşeau înălțimea de 15 cm, prin urmare, formatul unei cărți potrivite pentru ei ar fi de... Iată că, vrând, nevrând, te provoc la o problemă dificilă de matematică. Dar nu te apuca încă de calcule, o să găsești răspunsul până la sfârșitul acestei pagini! Ai pus mâna vreodată pe o carte în miniatură? Nu mă refer la micile cărți care te-au învățat să iubești poveștile, ci la acelea care, deși au câteva sute de pagini, îți încap în podul palmei. În primele secole ale tiparului, acestea erau destul de populare. Oamenilor le plăceau pentru că erau ușor de mânuit și de transportat. O familie de tipografi olandezi a devenit celebră în secolele XVI-XVII pentru edițiile în format mic (aproximativ 7 cm × 10 cm).

31 Untitled-4 33

21.04.2017 14:48:48


A fost o dată un literar, adică un copac în care creșteau litere. Și literarul avea o pasăre care era prietena lui. Pentru că pasărea scria în fiecare zi, îi spunea scriitoare. Coada ei era prea mare, la fel și capul, părul era prea lung. Spunea că apa este ba prea rece, ba prea caldă. În fiecare zi îi dădea copacului apa, pe care o fierbea sau o răcea. Copacul creștea, dar pasărea cu coada ei lungă tot nu încăpea prea bine în el. Avea o coadă atât de mare, încât părea că se întinde la nesfârșit. Pasărea făcea pentru copac brioșe pe coada ei, iar pentru fiecare brioșă îi creștea câte o pană colorată. Copacul se înveselea pentru că brioșele și penele îl făceau să pară colorat. Avea și el o coadă unde se deschideau în fiecare zi flori pentru pasăre, iar pe frunze creșteau litere, pe care le aranja în mesaje pentru pasăre: „Te iubesc, Pasăre!” Într-o zi, pasărea a găsit o parașută prin pădure și i-a dus-o copacului. Era atât de mare încât se întindea de la ușa mea până la Jupiter. Pasărea și copacul au zburat cu parașuta până departe într-o pădure, în care erau multe păsări cu coada lungă. Acolo trăia familia păsării scriitoare. Dar ea se ascundea în fiecare zi de familia ei. Avea pene mai puține decât ei și nu voia să o vadă așa. Făcea magie ca să îi crească mai multe pene. Copacul construia în fiecare zi câte o casă, dar seara se dărâma. Într-o zi s-a dus în vizită la prietenul lui Inimioară, care i-a dat multe cărămizi și a construit din ele o casă lungă și rezistentă în care a locuit cu pasărea. Între timp, îi crescuseră destule pene cât să nu se mai simtă rușinată față de celelalte păsări. Acum zbura și ea liberă prin pădure. Sfârșit Poveste spusă de Elisabeta Iordan (4 ani)

32 Untitled-4 34

21.04.2017 14:48:48


ilustrație de Veronica Neacșu 33 Untitled-4 35

21.04.2017 14:48:49


Ela cea fără de cuvinte de Victoria Pătrașcu, cu ilustrații de Cristiana Radu, editura Cartea Copiilor

Ela iubește cuvintele. Le iubește cu adevărat și atât de mult, încât este decisă a le păzi cu strășnicie. Așa că s-a hotărât să se transforme într-un fel de sticluță vie, din care niciun cuvânt nu are voie să iasă. Chiar dacă acest lucru înseamnă să nu aibă prieteni, fiindcă toți copiii o ocolesc. Toată lumea crede că este mută, dar fetiței nici că-i pasă, fiindcă este ocupată să asculte și să adune cuvinte de tot felul: nespuse, neputincioase, timide, nehotărâte, precum doamnele care nu se decid ce rochie să poarte. Sau, din contră, ascuțite, zgomotoase, neastâmpărate sau războinice, atunci când sunt rostite de băieți care se ceartă pe stradă. Uneori, cuvintele sunt prea multe, prea lungi sau, dimpotrivă, prea scurte, prea ușoare sau extrem de complicate. Și în cazul acesta, chiar dacă sunt rostite, ele nu mai au nicio valoare, nicio putere. 34 Untitled-4 36

21.04.2017 14:48:49


Când sunt folosite însă cu grijă, cuvintele te ascultă și te ajută să construiești lumi. Ela știe prea bine cum să folosească cuvintele în lumea ei și să-și facă prieteni: o pisică curajoasă, care și-a piedut o ureche într-o luptă pe acoperișul casei și care are în loc de coadă un pește lunguieț și lucios, o însoțește adesea. Când răutățile celor care nu înțeleg puterea cuvintelor îi amenință, Ela și prietenii ei se urcă într-un avion galben și zboară departe, în savană, acolo unde un elefant mic și cenușiu și un șoricel neînfricat îi așteaptă la un ceai înmiresmat. Dar ce se poate întâmpla când un băiat cu șapcă roșie se oprește și vrea să se alăture poveștilor imaginate de Ela? Va reuși s-o convingă el că poate fi un prieten de nădejde, căruia să-i încredințeze o parte din cuvintele adunate cu atâta grijă? Care crezi că este primul cuvânt pe care Ela îl va rosti? Ilustrație de Cristiana Radu

Trimite-ne o continuare a poveștii pe adresa redacției sau pe adresa de e-mail lunadinmansarda@gmail. com până pe 25 mai și poți câștiga una dintre cele 3 cărți Ela cea fără de cuvinte, oferite de editura Cartea Copiilor.

35

Untitled-4 37

21.04.2017 14:48:49


Jurnalul unei poznETe , îN

Tara poveștilor , Când avionul a decolat, am văzut pe geam cum pământul se tot micșora și mi-am zis: „Ia uite ce mică s-a făcut țara pozneților! Aș putea să o iau și pe ea în buzunar”. Porneam la drum spre cel mai mare târg de carte pentru copii din lume, era mult-așteptata zi de 2 aprilie. În fiecare an, în luna aprilie, cărțile pentru copii dau o mare petrecere la Bologna. Iar petrecerea se simte de departe: cum ajungi în oraș te izbește mirosul de glicină înflorită, de portocale și de înghețată cu fistic. Iar cărțile se fac văzute în tot felul de locuri din oraș și te îmbie să le cauți: le vezi la supermarket, la farmacie, la muzeu, la magazinul de haine, în afișele de pe stradă. Peste tot! M-am agățat de prima carte pe care am văzut-o și ea mi-a spus așa: „Fiecare carte este o țară. Unde vrei să mergi?”

3 aprilie. Azi am ajuns într-o țară în care locuiau doar o fetiță și un băiat. Era o țară făcută din petice de poveste. M-am simțit ca acasă citind despre cei doi și, în mod straniu, povestea lor m-a făcut să îmi amintesc multe povești pe care aproape le uitasem. Oliver Jeffers și Sam Winston sunt autorii cărții „A child of books”, iar la târg i-am auzit spunând că oamenii sunt făcuți din cărți. Oare chiar așa să fie? Dacă-i așa, înseamnă că tocmai am crescut un pic mai mare.

36 Untitled-4 38

21.04.2017 14:48:49


În dimineața zilei de 4 aprilie am ajuns într-o țară foarte mică, pe care am explorat-o cu mare atenție și am constatat că aici locuiau nu mai mult de cinci pierde-vară. Erau tare simpatici, dar nu făceau mare lucru. Fiecare avea câte un defect evident și lucrul ăsta îi preocupa atât de tare, încât nu prea mai vorbeau despre altceva. Până când într-o zi un personaj foarte diferit de ei i-a vizitat: avea un păr superb, un nas atât de potrivit cu restul feței, era înalt și subțire. Era perfect! Această țară cu personaje stranii se numește „I cinque malfatti” și a fost inventată de Beatrice Alemagna, una dintre cele mai cunoscute autoare contemporane pentru copii.

Pe 5 aprilie m-am întâlnit nu cu un personaj, ci cu un loc perfect. Se numește Bloomsberry și se află în țara Virginiei Wolf, o scriitoare pentru oameni mari, dar care, ca toată lumea, a fost și ea cândva mică. În țara aceasta, locuiesc două surori foarte diferite între ele: una se comportă ca un lup, iar cealaltă uită de ea și vrea să își facă sora să se simtă bine. În acest ținut fantastic m-am simțit iubită exact așa cum sunt. Două autoare și-au dat mâna să creeze această carte fermecată: Kyo Maclear și Isabelle Arsenault.

Pe 6 aprilie, doar ce deschisesem ochii și am zărit un personaj ciudat, el însuși în formă de ochi, pe nume Turlututu. M-a invitat numaidecât să îl însoțesc într-o călătorie cu nava sa spațială într-un loc unde trebuia să cânt, să inventez formule magice, să pronunț cuvinte imposibile și să pictez un perete cu stele verzi. Cât timp încercam să îi fac lui Turlututu pe plac, nu știu cum m-am trezit din nava spațială din nou în avion și am ajuns acasă. M-am uitat repede în valiză și am răsuflat ușurată: cărțile erau acolo. Mi-am luat un măr și mi-am reînceput călătoria! Iulia Iordan

Untitled-4 39

37 21.04.2017 14:48:49


Călătoria noastră începe cu următoarele cuvinte: „Lui Morris Lessmore îi plăceau la nebunie cuvintele.” Cred și eu! Cum să nu-i placă? Ciocolată, pepene, pizza – niște cuvinte. Savuroase, rotunde, ba crocante. Numai când te gândești la ele și ochii parcă devin mai strălucitori, degetele mai nervoase și în abdomen se instalează așaaa, o stare de gol, care numai cu ajutorul numitelor de mai sus se poate ostoi. Apoi, mai sunt cuvinte precum vacanță. Deja totul parcă o ia razna în mintea noastră. Un vrăjitor, cuvântul acesta ascunde în pălăria sa de soare o poveste întreagă: bicicletă, mare sau oameni de zăpadă, bronz sau peștișori colorați văzuți prin ochelari de scafandru, ba și o meduză albastră și usturăcioasă, copaci, tren, mașină, vapor, povești, bunici. Neliniște, nerăbdare, curaj, dor – alte cuvinte care, de data aceasta, spun ceea ce simțim legat de vacanță. Putem continua jocul la nesfârșit, pentru că, dacă luăm doar un singur alt cuvânt din lista noastră, vor năvăli alte zeci, cât pentru un roman!

38 Untitled-4 40

21.04.2017 14:48:50


Oare de unde vin cuvintele? Mai înainte de toate le învățăm, apoi le înghesuim în creier, sub formă de sunete, legate de o imagine și de o senzație, chiar emoție, apoi … hehe, apoi creierul nostru, cu miliardele sale de conexiuni de care e în stare, nu lasă nici un cuvânt singuratic, ci le amestecă, le leagă, le încurcă în tot felul de povești. De fiecare dată altă și altă poveste. Povestea ta! Așadar, nu-i de mirare că sus-numitului domn Lessmore îi plăceau la nebunie cuvintele, poveștile și cărțile. Își scria propria viață, ordonat, zi de zi, folosind cuvinte care mai vesele, mai rotunde, mai proaspete, care mai triste, mai serioase și mai de neînțeles. Până când, într-o zi, s-a întâmplat un lucru cel puțin ciudat, dacă nu înfricoșător: cuvintele din cartea sa s-au împrăștiat, au dispărut în furtună, până la ultima literă! Voi vă puteți închipui lumea fără cuvinte? Cred că totul ar fi de neînțeles, neorânduit și teribil. N-aș ști de ce trebuie să mă feresc, nu aș cunoaște cuvântul părinte, nici ce înseamnă cuvântul iubire, iar vacanța, ar fi doar o înșiruire de semne ciudate… Ce a făcut personajul nostru, Morris? Cum a ieșit din lumea cenușie? Vă las să descoperiți în cartea Fantasticele cărți zburătoare ale d-lui Morris Lessmore. Imaginile ce însoțesc cuvintele sunt deosebit de sugestive și frumoase. Nu întâmplător, autorii sunt ilustratori și producători de filme! Iar dacă vreți să vedeți ce imagini și emoții au creat cuvintele în mințile celor doi autori, priviți și filmul cu același nume. A câștigat chiar premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de animație. Călător printre cuvinte, Magda-Raluca Oprea-Minoiu

39 Untitled-4 41

21.04.2017 14:48:50


BLA LA LA LA sau jocul cu și printre cuvinte Nu, nu trebuie să câștigi și nu, nu ai vreun adversar de învins. Tu faci regulile (și aceasta doar dacă vrei reguli, desigur!). Cărțulia te va purta ici-colo prin imaginație și-ți va da înghionteli peste-nghionteli, jocuri și poftă de scris! Poți fi poet de haiku, scenarist de aventuri sau poți, firește, publica în jurnalul tău cu circuit privat! Ai câte o poveste de înjghebat în fiecare pagină: poți să te așezi pe o bancă undeva și să îți alegi o persoană care se află undeva prin preajmă. Provocarea este să faci portretul ei, o persoană pe care nu o cunoști, al carei nume ți-e străin. Poți sta în gardă să vezi cum zâmbește și ce gesturi are și apoi să îi faci un portret în cuvinte. Oare cum este această persoană? Jocul meu preferat: asemeni unui jurnalist, raportează cât poți de fidel un eveniment. Apoi, reia povestea într-un fel subiectiv și adaugă ce ai simțit, gândit, observat. Preferatul tău care e? Sabina Suru Kyralina - Librairie française

40 Untitled-4 42

21.04.2017 14:48:51


Atelier de înviat hârtie Tehnica: sortare de materiale reciclabile și colaj. Creare de contur, decupare, rupere, perforare, modelare, mototolire, răsucire, configurare de forme bidimensionale sau tridimensionale, lipire. Chiar dacă la prima vedere copacii sunt cele mai imobile apariții în așteptarea lor cuminte, să știți că ei, cu pădurea lor cu tot, călătoresc de cele mai multe ori. Uneori, între zidurile unei fabrici, unde tulpinile și crengile sunt transformate într-un aluat alb, din care se întind coli uriașe de hârtie. Și hârtia se plimbă zile, luni, ani, peste mări și țări. Copacul nostru fără piciorușe devine carte, caiet, album, bilet, fotografie, bărcuță de hârtie. Unii au norocul să fie tatuați pe brațe cu litere, poezii și povești și să fie cazați în niște hoteluri pentru copaci, numite biblioteci, unde lumea deșteaptă cu copii curioși vine să-i viziteze și să învețe lucruri minunate de la ei. Alți pomi preschimbați în hârtie sau carton împachetează colorat cadouri, închid în cutii obiecte fragile, împodobesc cu foiță translucidă parfumuri, devin confeti la aniversări, ziare pe bănci în parc sau cornete de pop-corn la cinematograf... Astăzi, vă voi invita să redăm viață și acestor bucăți de hârtie mai puțin norocoase – bucăților de carton și hârtie reciclate.

Ce ne trebuie?

Fragmente de hârtie de diferite grosimi și tipuri: ambalaj, carton ondulat, ziar, reviste, hârtie scrisă sau pictată, foiță, hârtie șifonată, creponată, cerată, hârtie de copt, fâșii din aparatul de tocat, confeti din perforator, poze vechi, cărți care s-au deteriorat și nu mai pot fi citite...

Cum procedăm?

Le sortăm pe grosimi și culori, le putem rupe cu mâna liberă, ne folosim de foarfece, perforator, capsator, bandă adezivă sau lipici. Ne gândim la animalul preferat în care vrem să preschimbăm brațul de pom uitat și începem să-l construim, din elementele care-l compun: cap (cu ochi, gură și nas, mustăți,urechiușe), trunchi, picioare (cu gheruțe sau copite) sau aripi... Putem naște și vietăți nemaivăzute, fantastice. Copacii vor fi încântați, uimiți și fericiți, desigur! Cosmina Dragomir, Asociația Dintr-un Basm

Untitled-4 43

41 21.04.2017 14:48:51


EROUL DE

HÂRTIE Era o zi însorită de primăvară, într-un sătuc din China. Câţiva oameni, locuitori ai acelui sat, plecară spre pădurea din apropiere. Voiau să taie nişte copaci. Deodată, în faţa lor apăru un personaj straniu… era cu totul şi cu totul de hârtie! Avea haine din hârtie colorată, iar peste ele, o pelerină din hârtie albastră. Pe piept avea inscripţionată litera H, de la numele său: HÂRTIOSUL. Oamenii se speriară când văzură această apariţie ciudată. Însă Hârtiosul le spuse: - Nu vă temeţi, nu vă fac niciun rău! Ce căutaţi aici? - Am venit să tăiem câţiva copaci. Avem nevoie de ei. - Atunci când tăiaţi un copac din pădure, dispare un om din satul de hârtie... le spuse Hârtiosul. - Unde este acest sat? întrebară uimiţi oamenii. - Veniţi cu mine! O să vă arăt! Şi Hârtiosul deschise un portal magic, prin care ajunseră imediat în lumea acestuia. Acolo, totul era din hârtie: casele, pomii, oamenii... şi totul avea viaţă. Ciudatul personaj le spuse oamenilor să nu ia nimic cu ei din acea lume. Din păcate însă, aceştia nu îl ascultară şi începură să ia pe ascuns hârtie, într-un sac pe care îl aveau. Dar din sac începură să se audă voci... v-am spus că totul avea viaţă... - Ce aveţi acolo? întrebă imediat Hârtiosul. - Ei... nu avem nimic... răspunseră oamenii, cu viclenie. - Atunci, arătaţi-mi! Dar oamenii au refuzat. Hârtiosul îşi dădu seama că nu au fost cinstiţi, aşa că îi aruncă într-o temniţă.

42 Untitled-4 44

21.04.2017 14:48:51


Însă nu trecu mult timp şi în faţa lor, în întuneric, apăru un personaj la fel de ciudat. Avea părul de foc, iar corpul era format din scântei strălucitoare. Nu era altul decât Flacără, duşmanul de moarte al Hârtiosului. - Am auzit ce aţi păţit. Eu pot să vă salvez, dar cu o condiţie, zise acesta. Şi Flacără îi eliberă pe oameni, promiţându-le că îi va răsplăti dacă îl vor prinde pe Hârtios. Îi ajută apoi să ajungă din nou în pădurea de lângă satul lor. Aceştia plănuiră o capcană şi începură să taie copaci. Hârtiosul, auzind zgomotele, veni într-un suflet, dar căzu în capcana pregătită. - De ce îmi vreţi răul? întrebă el. Eu am vrut doar să vă ajut...Voi însă nu aţi fost cinstiţi... Văzând că în acest timp se apropia şi Flacără, Hârtiosul îi transformă pe oameni în copaci. Apoi eliberă apa, forţa lui secretă şi începu să se lupte cu duşmanul său. Lupta dură ceva timp, dar, în cele din urmă, reuşi să îl învingă, stingându-i toate scânteile. După aceea, se întoarse în satul lui de hârtie, dezamăgit de oamenii în care avusese încredere. De atunci, oricine a mai încercat să taie vreun copac din acea pădure, s-a transformat el însuşi în copac şi aşa a rămas pe veci.

Poveste realizată de elevii clasei a III-a D, de la Şcoala Gimnazială ,,Tudor Arghezi”, București, prof. înv. primar Silvia Mihai, în cadrul Atelierului ,,Poveşti din hârtie”, susţinut de Iulia Iordan, de la Asociația Da'DeCe. Campania Câștigă un abonament pe un an la Ghidul pozneț de cultură pentru clasa ta continuă! Dacă ai fost implicat într-un proiect împreună cu colegii tăi, de care sunteți tare mândri, așteptăm descrierea lui pe adresa de e-mail: lunadinmansarda@gmail.com și sunteți înscriși în campanie. Iar proiectele care ne impresionează vor fi publicate în revistă. 43 Untitled-4 45

21.04.2017 14:48:51


Clasic e fantastic – recomandare pozneATă ,

Cronică în trei despre Copilăria lui Beethoven

Cronică realizată de Ana, Ivo și Sasha Costea Tu ai fost la un specatcol din cadrul programului Clasic e fantastic. Copilăriile marilor muzicieni ? Dacă vrei să recomanzi unul care te-a impresionat, așteptăm o descriere pe adresa de e-mail: lunadinmansarda@gmail. com. Detalii despre programul spectacolelor și achiziționare biletelor, găsești pe www.clasicefantastic. ro și pe site-ul Teatrului Odeon: www.teatrul-odeon.ro.

Foto: Ioan Stoica

Ana: Băieți, a trecut ceva timp de când am fost la Teatrul Odeon, la Copilăria lui Beethoven. Mai țineți minte spectacolul? Sasha: Da, era despre un băiețel pe nume Ludwig și trei șoareci cu simțul umorului. Ivo: Pisica Lola era super-amuzantă și credea că toată muzica îi este dedicată. A: Ivo, tu ce îți mai amintești despre Beethoven? I: Despre profesorul lui. A: Dar tu, Sasha? S: Că tatăl lui îl obliga să studieze mereu la pian. Și câteodată apăreau două doamne, care cântau la pian și vioară. A: Dar îți mai amintești despre vreuna dintre piesele pe care le-am ascultat? S: Piesa care se tot modifica, dar baza era aceeași.... A: Bravo, Sasha! Era o temă cu variațiuni pentru pian. Și mai ții minte ce tipuri de variațiune există? De exemplu, când pisica Lola punea fundițe pe cozile șoriceilor? S: Parcă variațiune ornamentală. I: Dar când Lola spunea că muzica îi e dedicată? A: Atunci era o variațiune de caracter. Era delicată și frumoasă ca Lola. Iar când pianista cânta note multe și rapide vorbim de variațiune de virtuozitate. Dar despre instrumente, mai țineți minte ce neau povestit? S: Că la început, pianul se numea pianoforte, pentru că putea să cânte și tare, și încet. Pe când clavecinul, strămoșul lui, cânta într-o singură nuanță. A: Dar de ce clavecinul nu poate cânta piano și forte? S: Pentru că are corzile ciupite și nu lovite, ca la pian. A: Ivo, ție ce ți-a plăcut cel mai mult? I: Că am aflat multe lucruri despre Beethoven. A: Și ție, Sasha, ce ți-a plăcut? S: Că au combinat povestea cu muzica. Dar ție ce ți-a plăcut la spectacolul cu Beethoven, mami? A: Mi-au plăcut personajele foarte simpatice, care interacționau cu copiii. Și atmosfera foarte relaxată. Dar au fost și multe informații interesante. Iar muzica a fost exact cum trebuie: fragmente scurte și atractive, prezentate pe înțelesul copiilor.

44 Untitled-4 46

21.04.2017 14:48:51


Untitled-4 47

21.04.2017 14:48:52


Untitled-4 48

21.04.2017 14:48:52


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.